Când a început lockdown-ul, toată lumea vorbea în spațiul online despre lecția pe care ne a dat-o Dumnezeu prin Covid. Despre cum o să ne schimbe și o să ne transforme povestea asta. Și toți eram înțelepți, în toți înviase câte un guru care parcă aștepta în stare de semiveghe semnalul de trezire.

Toți ne-am analizat viețile, ne-am studiat greșelile, ne-am recunoscut abaterile. Și am promis că vom face și vom drege… că nu vom mai neglija nevoile sufletești, că ne vom întoarce cu inima spre spiritualitate și vom lăsa pe ultimele locuri toate zbaterile sociale și materiale.

Am căutat să resuscităm relații rămase în comă, am revenit la mâncare sănătoasă și mișcare, ne-am apucat să comandăm tot ce-a apărut despre dezvoltare personală și ne-am înscris la toate cursurile care ne puteau urca măcar o treaptă pe scara cunoașterii de sine.

Apoi ne-am obișnuit. Apoi restricțiile s-au relaxat. Apoi ne-am întors la aproape normal, apoi am uitat. Și am reluat vechile obiceiuri.

Iar ne-am aruncat în zbaterile pentru grija zilei de mâine. Iar am intrat în fabrica ce produce zilnic hrană pentru ego: succes, succes, succes pe toate fronturile. La luptă, frații mei! Să ne întoarcem pe câmpul de război și să ne întrecem în cine are mai mult în frigider, în dulapuri, în case, în conturi.

În cazul meu, s-a întâmplat fix ca în relațiile cu bărbații. După câte un dezastru în care îmi promiteam că niciodată, niciodată… următorul era parcă tras la indigo: aceeași și aceeași lecție!
Doar că am sentimentul că, de data asta, nu ni se mai dă voie să persistăm în alegerile greșite.

Altfel, nu-mi explic de ce din nou, unul câte unul, cădem secerați de izolare. Oameni perfect sănătoși, apți să lupte în războiul vieții, sunt ținuți în rezervă. De ce ai face Covid din nou, forme care doar te țin în casă, dacă nu să-ți amintești tot ce ți-ai promis în urmă cu doi ani?

Eu recunosc că abia de data asta am reușit să mă detașez. Să trăiesc două săptămâni de liniște, departe de tot freamătul vieții cotidiene.

Dincolo de ușa mea se dădeau lupte pe toate fronturile: pentru viață, în cazul celor care au probleme de sănătate, pentru supraviețuire, în cazul celor care nu au avut șanse egale și lupta pentru a demonstra care e mai deștept, mai bun și cine are mai mult.

Dincoace de prag era lupta mea să nu dau voie războiului de dincolo de ușă să intre în casa mea, în mintea mea, în celulele mele.

Aproape mi-a ieșit. Cu mici excepții, au fost două săptămâni doar pentru mine. Am reluat toate promisiunile pe care mi le-am făcut în lockdown și i-am transmis Universului mesajul că mi-am învățat lecția.

Cred că el m-a auzit, dar a răspuns sceptic - Să văd cât te ține...

Eu am înțeles ceva foarte important: Dumnezeu nu uită niciodată nimic. Doar noi credem că e prea ocupat cu cei din rândul întâi ca să ne vadă pe noi, cei care din când în când ne ascundem în ultima bancă.