Trebuie să vă spun despre întâmplarea mea specială, din ultimul weekend de vară, din 2020!

Vineri am ajuns în Vama Veche destul de târziu. Am ieșit să petrecem la o terasă, de la 21.00 la 23.00. Eram o gașcă veselă, dansam, râdeam, noi și toți cei din jurul nostru.

La câțiva metri distanță, lângă boxe, un tată cu fiul lui (un băiat special, cred că era cu Sindrom Down). Retrași, priveau zecile de oameni care dansau pe plajă.

Nu-mi puteam lua ochii de la băiatul care se uita bucuros la oamenii din jurul lui. De câteva ori s-au apropiat de el persoane, destul de mult, și am simțit o tresărire din partea lui. Spera că intră în atenția lor. Dar ei mergeau mai departe, iar el își relua căutarea de companie, schițând câteva mișcări de dans. Tatăl lui îl asista privind mulțimea, cu mâinile la spate.

Nu m-am putut abține. Am mers la ei și i-am chemat pe bucățica noastră de nisip, la masa noastră, să dansăm împreună. Am aflat că sunt din Alba Iulia. Tată și fiu, petreceau vara împreună la înotat și cățărat. Puștiul avea 20 de ani și dansa zâmbindu-le încântat prietenilor mei. Tatăl nu se mai oprea să-mi povestească ce grozav e băiatul lui. Despre pasiunile lor, despre soția și fiica rămase acasă, despre călătorii și lucruri pe care Marcel le poate face pentru că nu cunoaște frica.

Am stat împreună, le-am făcut cunoștință cu ai mei și când s-a terminat programul terasei ne-am luat rămas bun. Toată lumea era bucuroasă se întâmplare.

După plecarea lor a venit la mine o fată care mi-a spus ceva minunat :

Te admir și te urmăresc. M-am uitat la tine toată seara, dar nu eram sigură că ești tu, până am văzut scena cu băiatul special. Mi-au dat lacrimile. Și eu îl observasem, dar n-am avut curajul să merg la ei. Când am văzut că îl iei de mână și îi aduci la masa voastră, am zis că sigur numai Mirela Retegan ar fi făcut asta.

Mi s-a părut fantastic tot ce s-a întâmplat. Întâlnirea cu Marcel, bucuria lui să fie și el ca noi toți ceilalți, împreună cu noi, ne-a făcut tuturor seara mai frumoasă.

E atât de simplu. Chiar atât de simplu. Întindeți mâna când vedeți oameni care pot fi atinși de curajul vostru.

Avem de ales între să întindem mâna și să le dăm un deget, de care să se agațe, sau să întoarcem capul în partea cealaltă.

Eu nu pot să mă prefac că nu îi văd. Și când îi văd, fac tot ce pot să fiu o întâmplare frumoasă din viața lor.

PS. Am o poză cu ei, dar nu o pun, pentru că nu l-am întrebat pe tată dacă îmi dă voie. Și știu doar că îl cheamă Marcel și e din Alba Iulia.