La sfârșitul ultimului spectacol, s-a agățat de gâtul meu o fetiță cu sindrom Down, care mă strângea în brațe fericită, în timp ce mama ei, cu lacrimi în ochi, îmi spunea că suntem idolii ei, și îmi mulțumea pentru că facem viața copilului mai frumoasă. Doi pași mai încolo, o mamă mi-a trântit, agresivă și plină de nervi, un: "Mergeți să o aduceți pe Fetița Zurli, să facă poze cu fetița mea, că e foarte dezamăgită cea mică". Cea mică, un boț de copil, plângea de mama focului că nu a făcut poze cu Fetița Zurli. M-am oprit, am luat-o de mânuță și i-am spus: iubita mea, Fetița Zurli s-a dus să facă și ea pipi, nu poate să vină acum, înțelegi ? Fetița s-a oprit automat din plâns, a dat din cap că da, și eu i-am trimis mamei privirea 17, spunându-i și cu vorbe, că există întotdeauna o explicație pe care ar trebui să o găsească fiecare părinte pentru propriul copil. Am mai făcut doi pași, și o bunică m-a prins de mână, s-a uitat în ochii mei, și mi-a zis un “bravo fetițo” care m-a făcut să plâng instant… 3 pași mai încolo, un băiețel cu dizabilități, mă ruga să îi duc un colier Fetiței Zurli, și să îi dau o îmbrățișare. O “doamnă” s-a grăbit să-mi atragă atenția că e un copil cu probleme. Eu știu exact cum e fiecare copil, am deja atât de multă experiență și intuiesc rapid în ce ape se scaldă. Iar în privința acestor copii, eu sunt foarte sensibilă la situația lor. Nu pentru că sunt copii problemă, ci pentru că sunt copii speciali. Copii, pentru care părinții lor trebuie să consume de zece ori mai multă energie decât consumăm noi, părinții de copii care nu ne solicită.

Să ai un copil care nu se deplasează, pe care îl duci la toaletă în brațe de câteva ori pe zi, să ai un copil care nu duce mâna la gură, și să-l hrănești tu cu lingurița, nu se compară cu efortul pe care îl face o mamă ce întinde niște unt pe o felie de pâine, și îi dă celui mic bucata în mână… Îi admir și îi respect pe părinții care au înțeles că au o misiune frumoasă, în îngrijirea unor copii speciali, și luptă împotriva unei lumi întregi, plină de părinți lipsiți de răbdare și înțelegere cu cei din jurul lor. E foarte greu în lumea noastră să fii părinte de copil cu probleme. Și eu, când mă întâlnesc cu astfel de părinți, mă opresc din tot ce ar putea să pară mai important, și le dau toată atenția din lume. Am făcut o înregistrare cu Dragoș pentru toată Gașca, sub privirile înlăcrimate și impresionate ale părinților lor. Mă voi opri întotdeauna atunci când voi avea de a face cu părinți frumoși, de bun simț, oameni care sunt atenți la copiii lor și la copiii celorlalți. Nu răspund la alintături, nici măcar nu privesc spre părinții nemulțumiți de nimicurile cotidiene, nu vorbesc cu părinții care fac reproșuri și nu mișcă un deget tot spectacolul, chiar dacă micuții lor îi imploră să participe. Văd de pe scenă situații, și mi se rupe sufletul: copii care trag de părinții lor, iar ei refuză să se implice în vreun fel. Poate le e jenă, poate nu știu, poate simțul penibilului este cel mai dezvoltat simț al lor, poate chiar nu vor. Îi văd, încerc să-i scot din amorțeală, și când dau cu capul de zid, mut privirea. Mut privirea o secundă și văd părinți care strălucesc. Și care se bucură cot la cot cu copiii lor. Copiii lor sunt fericiți și luminoși. Copii liberi să se bucure împreună cu părinții lor de “nimicurile” unei zile. Într-un spectacol, noi suntem între ei. La mijloc. Între părinții care stau cu mâinile în sân și mestecă gumă, sau scriu mesaje pe telefon în timp ce piticii imploră câteva minute de conectare, și părinții care cântă, aplaudă, se bucură. Și ieșim dintr-un spectacol ca dintr-o centrifugă ce ne-a stors toată energia. Dar fericirea celor mici merită fiecare efort. Iar bucuria lor e răsplata noastră.

Sunt sigură că acești copii, aceste generații, încet, încet, își cresc părinți frumoși.

Dragos, un copil care pentru o parte dintre oamenii din jurul nostru e un copil cu probleme. Pentru cealaltă parte, e un copil special. Iar părinții lui, vă asigur eu, că sunt îngeri. Buni, blânzi, răbdători, oameni care văd dincolo de disconfort. Văd în sufletul și în mintea copilului lor. Sufletul e imens, iar mintea absolut sclipitoare.

Vă mulțumesc, părinți de copii. Vă mulțumesc vouă, celor care învățați, de dragul copiilor voștri, să fiți părinți mai buni.