Cum se desfășoară campania MESAJE DE IUBIRE PENTRU COPIII CU BRANULE

28 Mai 2020, 13:03    •   
comentarii

Este o campanie - fulger, gândită, pusă în aplicare și aflată acum aproape de finalizare, desfășurată în mai puțin de o lună.

În istoria campaniilor făcute de mine, copiii bolnavi de cancer au ocupat mereu un loc special. În urmă cu 10 ani, am fost pentru prima oară la un eveniment dedicat lor. A fost greu, foarte greu. Țin minte că, ajunsă în holul Spitalului Marie Curie, le-am întrebat pe doamnele de acolo “Ce putem face pentru ei?” Răspunsul a fost “Orice, bucurie să fie! Orice stare de fericire, de bine, de veselie, este cel mai bun medicament pentru acestă boală!”

Mi s-a întipărit clar în minte această discuție și, de 10 ani încoace, încerc, cât pot de des, să le duc acest medicament copiilor cu afecțiuni oncologice. Am fost de nenumărate ori în spitalele din București și din țară, am petrecut timp cu doi copii români și cu familiile lor, la spitalul din Paris. Împreună cu Gașca Zurli, am facut un obicei din a-i vizita înaintea spectacolelor noastre și nu lăsăm să treacă niciun eveniment important fără să le trimitem un cadou.

În plină pandemie, am vrut să știe că nu i-am uitat, așa că am pus la cale această campanie. Esența este că fiecare copil primește un cadou. Mi-am dorit ca pachetele să conțină cel puțin o jucărie, ceva bun de mâncare și ceva util pentru igiena personală.

Am configurat excelent echipa, sunt oameni dedicați, cu care am lucrat îndeaproape. Planul era limpede: adunăm banii de care avem nevoie pentru tot ceea ce trebuie plătit, facem rost de produse, ca să completăm pachetele care conțin darurile Zurli, îi rugăm pe prietenii noștri din rândul vedetelor să înregistreze mesaje personalizate și pe oamenii dragi să scrie pe pagina campaniei și, la final, trimitem darurile la spitale și în țară.

Cu gândul la copii, ne-am apucat de treabă. Roxana Nicu a ținut legătura cu spitalele și asociațiile care ne ajută să avem situația exactă a copiilor internați la nivel național. Eu l-am contactat pe Mirel Dolofan, știind că MagicHome trimite pachete, lunar, familiilor care au în îngrijire, acasă, copii bolnavi de cancer. L-am rugat să le trimită ei pachetele pe care le pregătim noi.

Apoi, pentru că era necesară o sumă importantă, l-am rugat pe Vasile Vlașin să ne ajute, prin Asociația Părinți Salvatori, să facem o campanie de strangere de fonduri. Ana Brezeanu, colega mea de la Departamentul de Vânzări, de la Zurli, a început să trimită solicitări către branduri.

S-au înregistrat primele donații și, spre bucuria noastră, foarte multe persoane publice ne-au ajutat cu promovarea campaniei. Antena 1 și Europa FM ne-au fost alături și mi-au dat voie (a se citi “timp și spațiu”) să povestesc despre ceea ce facem, apoi au început să apară primele semnale. Oamenii primeau cu inima deschisă inițiativa noastră. Banii se strângeau, în timp ce noi număram partenerii dornici să se implice.

Kaufland a fost prima companie care a spus “DA” și ne-a ajutat atât cu o parte din banii necesari, cât și cu multe și minunate produse pentru pachete. Dr. Oetker s-a alăturat și ne-a ajutat, de asemenea, prin susținere financiară și cu bunătăți care să întregească darul nostru. Au mai venit alaturi de noi Tedi cu produse pentru cei mici, Edenia Foods și La Vache qui rit - două branduri Macromex, Charmony care au trimis măscuțe textile confecționate special pentru cei mici. Bioderma ne-a trimis pentru fiecare copil produse de igienă speciale, iar cei de la Vreau tipar.ro fișe de colorat.

Știam deja pasul următor: mi-am dorit din tot sufletul ca acești copii să știe că oamenii pe care îi văd la televizor și la care se uită cu drag s-au gândit la ei, la fiecare dintre ei. Așa că am făcut o listă cu preferințele lor și am rugat vedetele să înregistreze mesaje video personalizate. Le-am repartizat numele copiilor beneficiari ai campaniei. Ei au înregistrat mesajele, le-am primit pe WhatsApp și le voi trimite mai departe, partenerilor noștri din țară. De 1 iunie, cineva va merge la ei și le va spune: “Uite, Andreea, am o surpriză pentru tine!” și apoi va rula mesajul personalizat, în care Răzvan Fodor sau Pavel Bartoș sau Selly spun: “Bună, Andreea, îți transmit gândurile mele bune, te îmbrătișez…” Le-au vorbit din inimă și sigur le vor face o mare bucurie! Fiecare a lăsat o parte din energia lui pozitivă, în aceste mesaje.

Am vorbit pentru mesaje personalizate cu Delia, Andra, Antonia, Amalia Enache, Andreea Bălan, Răzvan și Dani, Gina Pistol, Cosmin Seleși, Alex Velea, Selly, Pavel Bartoș, Răzvan Fodor, Lora, Mihai Morar și mulți alți oameni dragi. Așteptăm să primim toate mesajele, ca să finalizăm și acest segment al proiectului. Evident, pentru cei foarte mici, Gașca Zurli a înregistrat cea mai mare parte a mesajelor personalizate. De altfel, fiecare personaj este foarte implicat în întreaga campanie.

În pasul 3, am pregătit peste 1000 de pachete. Angajații Zurli, colegii mei, și voluntarii care ne-au ajutat au pus produs cu produs, în punguțe. Sunt aproape 4000 de sacoșe, în care copiii vor găsi de toate, inclusiv o felicitare cu Gașca Zurli. N-a fost ușor, pentru că am avut câte o mie de bucăți din fiecare produs, însă ne-am descurcat în așa fel încât pachetele să fie echilibrate, adaptate destinatarilor.

Pasul 4 este reprezentat de distribuție. Am început pe 27 mai, cu Magic Home, acolo unde au ajuns primele 500 de pachete. Ele vor fi trimise prin curier, împreună cu alimentele Magic-ului, la casele acestor copii, direct la adresele lor. Mesajele video le vor primi cei mici, prin intermediul telefonului, Mirel Dolofan se ocupă de asta.

Pe 28 mai, dis de dimineață, toate mașinile Zurli au plecat spre spitale. Vrăjimăturica, Truli și Lulu au plecat pe traseul Craiova – Timișoara - Cluj. Fetița Zurli și Mulțumesc au plecat spre Constanța și Iași. Eu voi merge la Brașov și ne vom reîntâlni, cu toții, duminică, la București. Nu vă spun mai multe, doar că le pregătim o surpriză de proporții celor mici. Nu divulgăm detaliile, încă.

Așa arată desfășurătorul uneia dintre cele mai frumoase campanii din lume. Peste 1000 de oameni au donat și peste 100 s-au implicat direct în activități ce țin de organizare și implementare! Ne-am amintit, încă o dată, ce frumos este să facem împreună ca Pământul să se învârtă și Soarele să apară și pe străduțele întunecate, pe care s-au strâns mai mulți nori.

Promitem că vă ținem la curent cu fotografii, live-uri și filmulețe de pe traseu.

Voi, toți cei care ați contribuit cu oricât de puțin la această campanie minunata, meritați să știți exact ce s-a întâmplat, pas cu pas! Vă mulțumesc din toată inima! Cuvintele sunt mult prea sărace, ca să vă pot transmite cât de fericită sunt pentru că, și de data asta, am reușit să facem BUCURII împreună!

 
Mirela Retegan pe

YouTube

Arhivă

Gandurile Mirelei

Lăsați copiii în pace

Lăsați în pace copiii și notele obținute la Evaluarea Națională și la Bacalaureat! De 20 de ani, n-am mai văzut atât de mulți copii fericiți când au ieșit din examene și, mai ales, când au aflat rezultatele....

citeste mai mult  

Oficial, îmi merge bine! Mulţumesc de întrebare!

- Ești ok? mă întreabă un prieten, la sfârșitul unei convorbiri telefonice.  - Da, de ce? - Nu te-am văzut niciodată atât de calmă.     - Ești bine? mă întreabă alt amic.  -...

citeste mai mult  

Ce le facem cadou, copiilor, de 1 Iunie?

Vă las aici lista cu lucrurile pe care chiar poate să le facă fiecare dintre voi. Nu este o compunere de idei abstracte și teorii științifice despre ce înseamnă relația părinte - copil. Risc să vă las propuneri concrete, care sper să...

citeste mai mult  

Îmi împlinesc visul, în fiecare zi

Am început să trăiesc marele vis, chiar înainte de a-l conștientiza. Marele vis m-a găsit, înainte ca eu să mi-l propun, să-l simt. E ca atunci când îți dai seama, într-o zi, că omul de lângă tine,...

citeste mai mult