Sunt minunate sărbătorile, dar vin la pachet cu o grămadă de probleme şi frustrări.

Mai întâi muncim cu disperare să ne găsească în ordine şi cu toate la locul lor. Indiferent dacă avem vreme sau nu, e musai să întoarcem casa cu susul în jos şi să facem câte nu am făcut toată primăvara.

Apoi intrăm în bucătărie. Facem lista cu ceea ce vrem să gătim. Descindem în supermarketuri şi umplem coşuri. E bătaie pe rafturi, stăm la cozi infernale, tăiem produse, adăugăm lucruri…

Într-un târziu când credem sau sperăm că am cumpărat tot ce ne trebuie, ajungem acasă şi ne apucăm de gătit. Câteva aperitive, o friptură din fiecare animal/pasăre cel puţin, ciorbă, sarmale, cozonaci, miel, prăjituri – câteva feluri…şi uite aşa ne prinde seara de Înviere târându-ne oboseala la biserică, așteptând să se termine slujba şi să ajungem acasă să mâncăm şi apoi să dormim. Ca să ne trezim în ziua de Paște gata să ne așezăm la masă de unde să ne ridicăm a doua zi. Ca să plecăm într-o vizită unde să ne așezăm la masă…

Rămânem pironiţi în jurul mesei cu burţile pline, cu nasturii descheiaţi şi aşteptăm să se întâmple digestia…Sigur cineva are un triferment, un colebil…şi inevitabil vom vorbi despre cât de bune sunt bucatele dar Doamne, vai cât de mult am mâncat.
Gem mesele sub greutatea atâtor castroane…

Cum am scăpat eu de acest calvar? De sentimentul de vină pe care îl ai indiferent dacă mănânci sau te abţii? În oricare din variante, tu ţie îţi faci rău ghiftuindu-te sau frustrându-te.

Eu am scăpat de amândouă iubindu-mă. Mâncând la ore fixe tot ce vreau. Sentimentul de vină, de a nu mânca pentru că mă îngraş a dispărut mâncând. Sentimentul de vină de a mânca lucruri "interzise" a dispărut mâncând tot ce îmi place doar la orele fixe şi doar atât cât îmi pică bine. Nu mănânc tot ce pot acum. Mănânc doar atât cât îmi trebuie. Pentru că voi face o pauză şi voi mânca din nou peste 3 ore. Dar în pauza asta nu voi gusta NIMIC. Am 5 ocazii în fiecare zi să mănânc tot ce vreau. Dacă vreau cozonac la 7 dimineaţa, mănânc cozonac. Dacă vreau miel la 10 dimineaţă nu mă poate opri nimeni.

Nu dau docoteala nimănui. Mănânc tot ce vreau când vreau respectându-mi orele fixe. Pentru că mă iubesc pe mine mai mult decât iubesc orice mâncare. Şi pentru că ştiu că dacă mă simt bine, fac din viaţa mea în fiecare zi câte o sărbătoare.

E gândirea care mie mi-a schimbat viața. Fă și tu o încercare. La ceas de sărbătoare se iau marile decizii ale vieții.

Paște fericit!

Cred că într-un singur an am trăit experienţa unor sărbători singură şi de atunci sunt mereu atentă la oamenii din jur în zilele de sărbătoare.

Eram proaspăt despărţită, lucram în televiziune, inclusiv în ziua de Paşte, aşa că nu puteam să merg acasă la ai mei. Eram la începutul carierei şi munceam non-stop (și acum mă simt la fel de tânără)

Nu apucasem să pregătesc nimic. Nici pască, nici prăjituri, nici mâncare. Oricum, mi se păreau toate inutile dacă nu îl aveam lângă mine pe omul pe care îl iubeam. Așa că în timp ce toți în jurul meu intraseră în febra pregătirii mesei de Paște, eu intrasem în febra pregătirii emisiunii din Duminica Mare.

Ei şi-au terminat de pregătit bunătăţile, eu emisiunea. Și în timp ce priveau emisiunea mea, gustau din bunătăţile lor. Doar că după emisiune, ei au rămas în jurul meselor din casele lor, eu am ieşit din studio, flămândă şi hotărâtă să mănânc ceva.

Oraşul pustiu , toate magazinele şi restaurantele închise. Tot.

Cum să sun un coleg să mă autoinvit la masă? Acum aş face-o. De-aș fi avut atunci mintea de acum…

Supărată şi flămândă, m-am dus în garsoniera în care locuiam şi am găsit o pungă de pufuleţi. I-am mâncat unul câte unul, și îmi imaginam că unul e drobul, unul e salata boeuf, unul e oul umplut, îmi imaginam și pasca şi vinul… Ştiam că va trece ziua de duminică și speram că luni, când ne vom vedea în redacţie, toţi vor aduce câte puţin din bunătățile de pe acasă. Ghinion. Nu a adus nimeni nimic. Toți ghiftuiţi, toți sătui să vadă mâncare. Și uite așa am ajuns eu direct la cofetărie, am cumpărat prăjituri, cozonac şi mâncându-le mi-am promis că eu, cât oi fi şi oi trăi o să întreb în jurul meu oamenii pe care îi ştiu departe de casă, de familie: “ce faci de Paşte?”

Din anul ăla am avut grijă să mă organizez ca să nu mă mai prindă Paștele nepregătită. Fie ştiu la cine merg, fie ştiu cine vine la mine, dar nu mai las lucrurile nerezolvate.

Așa că vă rog: uitaţi-vă în jurul vostru. Dacă aveţi colegi sau prieteni care ştiți că sunt singuri de sărbători, mai puneți un scaun la masă și invitaţi-i să ciocniţi împreună un ou roșu. Bucurați-vă de masa de Paște. Împreună. Pentru că Paștele este despre iubire, despre liniște, despre oameni buni împreună. Împreună.

Paște fericit, oameni buni! Paște fericit!

 

Închide ochii şi spune Iartă-mă!

Dacă ţi se pare prea complicat, scrie. Scrie în mesajul de pe Facebook să vadă doar cel căruia i te adresezi, scrie pe wall să vadă toată lumea, scrie un mesaj pe telefon, pe whatsapp, pe ce vrei tu. Trimite o scrisoare sau scrie-i un bilet şi lasă-i-l în parbrizul maşinii.

Cel mai bine ar fi să ai puterea să-i spui. Să te uiţi în ochii celui faţă de care îţi simţi inima grea şi să-i spui simplu: Iartă-mă.

Cel mai bun barometru e ăsta: cum te simţi faţă de un om pe care la un moment dat ai reușit, indiferent dacă ţi-ai propus sau nu asta, să-l deranjezi. Să-i încurci planurile, să-i dai peste cap socotelile. Poate atunci ţi s-a părut că merită, poate consideri că nu meritai tu ceea ce vi s-a întâmplat.

Iartă. De oricare parte a problemei te-ai afla, iartă şi cere iertare.

Pare un cuvânt venit de nicăieri şi care nu duce niciunde.

Dar IARTĂ-MĂ, spus aşa, uşor stingher la început, prinde viaţă şi într-o zi, acest iartă-mă te va salva. E cel mai bun medicament pentru inima ta.

Atunci când te doare capul, iei ceva. Când eşti răcit cobză, iei mai multe, când suferi de o boală complicată faci tot felul de tratamente. Dar când te doare inima… ce iei?

Când o piatră apasă pe sufletul tău, cel mai bun mod să iei piatra de-acolo e să ai puterea să spui Iartă-mă. Celor foarte apropiaţi care nu se mai aşteaptă demult să faci asta, celor cu care ai avut ceva de făcut şi poate nu o să va mai întâlniţi degrabă, celor pe care nu i-ai văzut demult, dar ei sunt la fel de prezenţi în mintea ta pentru că, acolo, în cel mai ascuns colţişor al sufletului tău, e ceva nerezolvat.

Iartă şi fă-o din toată inima

Spune-o, scrie-o, transmite rugămintea într-un fel în care să ştii sigur că ajunge la cel care vrei să afle asta şi de la care aştepţi un semn că apele s-au retras şi viaţa voastră poate să reintre în normal.

Paştele e cel mai bun prilej să faci asta. Este momentul perfect acest demers.

În noaptea de Înviere, când preotul va spune “Veniţi de luaţi lumină”, sufletul tău va ajunge la lumânare înaintea ta. Pentru că va fi atât de uşor încât va putea zbura peste marea de oameni şi îşi va lua singur licărirea de care are nevoie să-ţi lumineze ţie viaţa. Nu lăsa nimic să umbrească ziua de astăzi.

Astăzi este cea mai bună ocazie să spui Iartă-mă celor care ştii că așteaptă sau speră să audă asta de la tine.

Fă-o pentru tine în primul rând. Şi-apoi şi pentru ei.

Iertându-i pe ei te ierţi pe tine şi te împaci cu lumea toată.

Iartă-mă.

 În fiecare an, în Săptămâna Mare mă gândesc mai mult decât oricând la Maria şi la imaginea în care EA e singură şi îmbrăţişează Crucea pe care stă răstignit Copilul ei. E SINGURĂ. Toată lumea este în partea celalată. Toţi sunt Partea adversă. Doar ea e Partea Bună. Toţi ceilalţi, chiar dacă Îl cred sau nu impostor pe Iisus, preferă să stea deoparte. Preferă să nu se bage. Preferă să-i creadă pe cei care l-au aşezat în rândul tălharilor, preferă să fie de partea lor. SINGURA care a rămas lângă el e MAMA Lui.

E cel mai frumos mesaj scris vreodată în vreo carte despre misiunea unei mame. Asta e menirea părintelui. Să rămână lângă copilul lui, de partea lui, chiar şi atunci când toată lumea îi este împotrivă. Indiferent dacă îi dă dreptate sau nu, indiferent dacă se îndoieşte despre ce spun ceilalţi sau ştie că nu spun adevărul. Nici măcar nu contează ce a făcut. Orice-ar fi făcut, fapta e întâmplată şi acolo nu se mai poate interveni.

Ne temem să ne susţinem copiii pentru că s-ar putea să ne înşelăm. Pentru că societatea ne cere să luăm atitudine, să ne poziţionăm de partea regulilor, a legii, a cutumelor, a normelor. Da. Suntem obligaţi să le respectăm pe toate, dar niciuna nu e mai puternică decât cea mai puternică dintre toate regulile nescrise în legea firii – un părinte rămâne de partea copilului lui toată viaţa. Împotriva societăţii, împotriva întregii lumi.

Toţi ceilalţi îl pot considera pe copilul tău rău, mincinos, prost, tălhar, criminal, infractor, delicvent, neserios, mediocru, superficial, ipocrit,oportunist… pot să creadă orice despre el. Pot să aibă şi dreptate. Treaba ta de părinte e să încerci să-l ajuţi să corecteze şi să repare dar, ca să poată face toate lucrurile astea, copilul tău trebuie să ştie că tu eşti de parte lui.

Fii de partea lui nu doar atunci când ai motive să te lauzi cu el. Nu doar atunci când toată lumea se minunează de cât e de bun, cuminte, empatic, de rezultatele extraordinare pe care le are, de meritele pe care i le găsesc ceilalţi.

Fii de partea copilului tău şi atunci când nu înţelegi ce face.

Fii de partea lui şi atunci când nu crezi că nu e bună calea aleasă de el.

Fii de partea lui şi atunci când îşi face lui rău.

Fii de partea lui şi atunci când acţiunile lui i-au rănit pe alţii.

Fii de partea lui, orice-ar fi. E în menirea ta de părinte. Copilul tău este tatuat pe inima ta. Sângele lui e din sângele tău.

Orice-ar face, orice-ar spune, Fii de partea lui. Încerca să-l ajuţi, să-l înţelegi, să-l accepţi şi să-l iubeşti cu toate bunele şi ne-bunele care i se întâmplă.

Fii de partea lui fără să dai nimănui socoteală de ce parte eşti.

Tu eşti Partea Bună din viaţă copilului tău. Şi el trebuie să te găsească atunci când îşi caută partea.

Fii de partea lui fără să te întrebi dacă faci bine sau nu.

Fii de partea lui şi încet şi cu răbdare o să îl aduci, cu iubire, în partea ta.

Nu uita niciodată: În spatele fiecărui copil lumină e un părinte soare.