Copilul nu e sensul vieţii mele.

E bucuria vieţii. E cea mai frumoasă şi cea mai importantă lecţie pe care am primit-o pentru viaţa asta. Copilul e cel mai greu examen pe care îl am de trecut. E încercarea cea mai frumoasă şi cea mai grea. Dar, NU e sensul vieţii mele.

Eu trebuie să-mi găsesc singură sensul vieţii. Şi asta se caută în inimă. În suflet. Cu mintea mea trebuie să înţeleg care e sensul vieţii mele. Aşa cum copilul meu o să-şi găsească sensul vieţii lui.

Când transformi o altă persoană în sensul vieţii tale, îţi pui acolo toate aşteptările şi toate nevoile. Şi dacă ele nu sunt satisfăcute, până la nefericire e doar un pas.

Am auzit zilele trecute pe cineva spunând Eşti sensul vieţii mele. Nu cred că şi gândea cuvintele respective.

Am învăţat de la ai mei să-mi văd de mine şi de ale mele, să ajut în stânga şi în dreapta cât pot şi să nu-mi fac un scop din vieţile celorlalţi oameni. Ai mei nu au făcut din mine sensul vieţii lor. S-au străduit să-şi găsească sensul în viaţă fără să mă facă pe mine să simt că nu le-am împlinit visele. Chiar dacă au visat vrute şi nevrute în ceea ce mă priveşte, nu m-au făcut să mă simt obligată să le şi împlinesc.

Am învăţat asta de acasă, fac asta în relaţia cu copilul meu. N-aş putea pune în cârca Mayei nicio obligaţie în ceea ce mă priveşte. Ea trebuie să-şi deschidă aripile şi să zboare pe cerul ei, nu să stea deasupra mea încercând să-mi împlinească mie visele. 

Eu nu sunt sensul vieţii copilului meu, copilul meu nu e sensul vieţii mele. 

Eu nu sunt sensul vieţii părinţilor mei, ei au propriul lor sens. 

Partenerul meu nu e sensul vieţii mele, eu nu sunt sensul vieţii lui.

Oamenii cu care lucrez nu trebuie să-şi facă din mine un sens în viaţă pentru că nici eu nu îmi fac un sens din existenţa lor.

Publicul nu e sensul vieţii mele aşa cum ceea ce fac eu pentru public nu e sensul vieţii lui.

Nu avem nicio obligaţie faţă de nimeni. Nu TREBUIE nimic.

Viaţa curge cu iubire, respect şi armonie. Nu sunt vorbe. Sunt legile care ar fi firesc să guverneze toate relaţiile.

Am  luptat să nu devin sensul vieţii nimănui aşa cum am luptat să nu-mi fac sensuri din vieţile altor oameni. Uneori am mai scăpat pe ici pe colo. Am mai creat câte o dependenţă pe care am confundat-o cu nevoia. Dar mi-am revenit la timp pentru că mi-am amintit mereu că eu sunt sensul vieţii mele. Singurul pe care îl pot controla, îl pot ghida, îl pot construi sau îl pot distruge.

E în mâinile mele toată putinţa. Voinţa e la Doamne Doamne. Dar când corelăm ce simţim cu ce putem, reuşim să ne găsim sensul şi să trăim fericiţi pentru noi şi pentru ceilalţi. 

Când tu ţi-ai găsit sensul sau cel puţin ştii că îl cauţi în tine şi nu în cei de lângă tine, le dai voie oamenilor pe care îi iubeşti să crească liberi şi să rămână lângă tine pentru ceea ce găsesc, nu pentru ceea ce îi condiţionează.

Cam asta se aude în multe case din România, în perioada asta: ”Gata, ne-am făcut mari, mergem la grădiniță. Acolo o să ne jucăm cu copiii, o să fie o doamnă care o sa ne pună să stăm cuminți pe scăunele și, dacă nu o ascultăm, o să ne pedepsească. O să ne pună la colț și o să ne dea buline negre. La prânz, o să mâncăm ce o să ne facă doamnele de acolo și apoi, o să ne culcăm. Va trebui să stăm cuminți, sub paturică, pentru că doamnele de acolo ne păzesc și o să ne verifice. Vom cunoaște mulți copii și va trebui să ne purtăm frumos cu ei. O să le dăm și lor jucariile și n-o să ne batem, orice ar fi. Nu o să facem pipi pe noi, o să mergem la băiță și o să ne ștergem la năsuc, dacă ne curg mucișorii. Mami o să vină după tine, când o să termine serviciul și o să te ia de la grădi, să te ducă în parc, să te joci, să te dai în leagăn și pe tobogan, o să-ți cumpere bomboane și, când o să ajungem acasă, o să facem un puzzle împreună”. 

COPIII VĂD CEEA CE AUD

 Conştientizaţi cuvintele pe care le folosiţi! Faceţi descrierile, corect! Nu mai folosiţi pluralul, pentru că voi, sigur, sigur, nu mai mergeţi la grădiniţă! Sau, dacă aţi făcut asta deja, nu vă miraţi când ei încep să urle, în timp ce voi rupeţi clanţa şi fugiţi în stradă, îngroziţi de urletele lor.

În al doilea rând, părinţii insistă în descrierea grădiniţei pe tot ce înseamnă restricţii şi reguli. Din dorinţa de a avea copilul perfect, care să obţină imaginea perfectă, care să aducă, la rândul ei, lauda perfectă, copilului i se povesteşte mai mult despre ceea ce trebuie să respecte în grădiniţă, decât despre ceea ce l-ar putea face fericit, acolo.

Grădiniţa trebuie descrisă ca un palat plin de surprize! Copilul poate îmbrăca fiecare întâmplare de-acolo, într-o poveste fericită, nu într-o operaţiune de educare, prin metoda recunoscută drept „dresură”.

N-o să mă opresc, deloc, asupra a ceea ce se întamplă în grădiniţă. Aş vrea doar să le atrag atenţia părinților, asupra felului în care le prezintă copiilor, această nouă etapă din viaţa lor.

Nu ai cum să-i construieşti celui mic, dorinţa de a merge la şcoală sau la grădi, dacă tu le prezinţi ca pe locurile în care vor întâlni toate restricţiile pământului, dacă pe oamenii de acolo o să-i perceapă, graţie descrierilor tale, drept gardieni puşi să păzească disciplina. Vrei să creşti un copil fericit sau un copil corect, din punct de vedere regulamentar?

Conceptul de grădiniţă trebuie să fie, în ochii celui mic, fix castelul din poveste, în care abia aşteaptă să intre, o lume fascinantă care se va deschide în faţa lui şi pentru el, în care oamenii mari sunt acolo să se joace cu el şi să-l înveţe lucruri. Ideal, prin joc!

SPUNE-I COPILULUI TĂU, POVESTEA POTRIVITĂ SUFLETULUI LUI!

 Agaţă-te de personajele pe care ştii că le iubeşte. Ai grijă să-i pregateşti ceva nou şi frumos, ceva ce-şi doreşte mult şi care să-l însoţească, în drumul la grădi. Inventaţi un personaj, luaţi o jucărie şi transformaţi-o în tovarăşa lui de grădi. Şi de şcoală. Au nevoie să se agaţe de ceva. Şi, dacă nu mai sunt mana mamei sau braţul lui tati, trebuie să ţină ceva în mână. Sau la piept. Sau în buzunar.

Inventaţi povestea care să aibă finalul fericit, la grădi. Şi spuneţi această poveste, în fiecare dimineaţă. Repetiţia asta o să le placă foarte mult. O să se trezească în fiecare dimineaţă, aşteptând povestea care îi duce spre grădiniţă sau spre şcoală.

Ştiu că o să vă fie greu. O să vă schimbaţi toate obiceiurile. TOATE! O să fiţi stresaţi şi presaţi de timp dimineaţa. Treziţi-vă cu 10 minute mai repede şi programați-vă să aveţi răbdare cu ei! Răbdare să se trezească, să se îmbrace, să se spele, să mănânce. Faceți-vă timp să aveți răbdare cu ei, dimineața și să le arătați iubire! Surprindeți-i! Reinventați-vă, în fiecare zi! Găsiți un motiv pentru care el trebuie să meargă la grădi și voi, la muncă. Și, după sfârșitul programului, o să vă revedeți ca să împărtășiți ce vi s-a întâmplat peste zi. O să vă întâlniți, ca să ajungeți într-un loc pe care el îl iubește. Oferiți-i o perspectivă! Arătați-i luminița de la capătul grădiniței sau al zilei de școală!

Începerea grădiniței, ca și începerea școlii, are efect de bau-bau, în primul rând, pentru părinți. O să vă schimbe viața și o să instaleze noi frici. O să apară probleme cu care nu v-ați mai întâlnit: începe perioada în care se îmbolnăvesc de toate răcelile pământului. E normal, e o schimbare profundă, pentru toată lumea. Așa că și voi trebuie să vă schimbați abordarea.

Veți avea o viață nouă, așa că trebuie să vă înnoiți și voi. Nu puteți integra noile obiceiuri, cu atitudinea de dinainte. Ridicați-vă pe treapta următoare! Acolo e mai mult aer. O să câștigați mai mult timp. Orele acelea, în care el o să fie la grădiniță sau la școală, o să fie ore în care să vă gândiți la ale voastre. Oricare ar fi ele, cele ”ale voastre”. Dar prețul pentru asta, se plătește în avans, în perioada de pregătire. Ajutați-l să primească ușor și bine povestea, ca să vă ajutați pe voi să o acceptați mai ușor.

OFERĂ-I UN ÎNLOCUITOR PENTRU MAMI ȘI PENTRU TATI

Fă-i cadou o jucărie, pe care să o ducă el la grădi. Schimbă rolurile! Lasă-l pe el să fie părintele jucariei lui și află de la el ce-ar vrea să audă. De exemplu, dacă îi faci cadou un ursuleț de pluș, roagă-l să-i povestească el însuși ursulețului, cum o să fie la grădi. Ascultă atent ce-i spune jucăriei, pentru că ceea ce va povesti este imaginea pe care o are, deja, în minte. Prefă-te că ești atentă la altceva, dar trage cu urechea. Așa vei afla dacă proiecția copilului tău asupra viitorului lui este una corectă, pozitivă, dacă știe deja povestea potrivită sau, dimpotrivă, trebuie să schimbi detalii esențiale.

Duceți ursulețul, împreună, la grădiniță. Cumpără și pentru ursuleț o poșetuță, un ghiozdănel, un penar, pune-i și lui o sticluță cu apă, inventează un kit de start (și) pentru jucăria care începe școala. Ursulețul poate, și el, să ducă o floare doamnei educatoare, merită și el momentele de recreere de după grădi sau școală.

Încearcă să vizualizezi tot ceea ce-i spui și nu pune accent pe regulile pe care trebuie să le respecte. Lasă-le această grijă, doamnelor care îl vor prelua.