Trebuie să îi învățăm de când sunt foarte mici cât este de important să respecte regulile societății. Primul cadru social în care intră este grădinița.
De ce nu am voie să merg cu tableta la grădiniță?
Cum îi răspundem copilului la această întrebare am aflat împreună cu psihologul Gáspár György in Dimineața Zurli, la Europa FM.
Avem un copil și e lumina ochilor noștri. Și Dumnezeu ne dă o nouă bucurie. Ne pregătim pentru al doilea copil: un frățior sau o surioară.
Cum îl pregătim pe cel mic de venirea unui nou copil? Ce îi spunem? Am răspuns la toate aceste întrebări în Dimineața Zurli, la Europa Fm, împreună cu psihologul Gáspár György.
În Dimineata Zurli, la Europa FM, am răspuns împreună cu psihologul Gáspár György la întrebarea ce facem când copilul întreabă: De ce țipi la mine?
Aflați cât de important este să recunoaștem în fața copiilor că ne-am pierdut cumpătul, dar asta nu înseamnă că îi iubim mai puțin.
Sunt zeci de mii de copii în România crescuți doar de bunici pentru că părinții sunt plecați la muncă în Italia, Spania sau Anglia.
Pentru cei mici e foarte greu să crească fără să îi aibă alături zi de zi pe mami și pe tati.
La întrebarea "De ce pleacă părinții la muncă în străinătate?" am aflat cel mai bun răspuns de dat copiilor de la psihologul Gáspár György în Dimineața Zurli la Europa FM.
Îi învățăm de mici să fie buni, empatici, darnici. Dar uneori vin de la școală supărați de răutățile celorlați și ne întreabă:
De ce există oameni răi?
Am răspuns la aceast întrebare în Dimineața Zurli, la Europa Fm, împreună cu psihologul Gáspár György.
De ce trebuie să fiu eu singurul copil din clasă care are părinții despărțiți?
E o întrebare pe care și-o pun copiii care trec prin divorțul părinților și se trezesc expuși în fața răutăților celorlalți. Am aflat răspunsul pe care o mamă sau un tată trebuie să-l dea la aceasta întrebare de la Gáspár György psihologul meu preferat, invitatul permanent în dimineața Zurli.
Nu se întâmplă nicio despărțire, care să nu te treacă prin toate. De-a lungul vieții m-am aflat, mereu, într-unul dintre ele. Fie că era despărțirea de un partener de viață, de cineva din familie, de un prieten sau de un loc. Am trecut prin fiecare, lăsând timp și loc stărilor, să mă cotropească.
Mai întai, am negat. Am refuzat să accept ce s-a întâmplat, că mi s-a întâmplat mie. Am ridicat ziduri în fața evidenței, dincolo de care să nu văd și să nu aud nimic. Am refuzat adevărul. M-am mințit pe mine și pe ceilalți. M-am agățat de orice fir de pai care ar fi putut întoarce lucrurile… N-am reușit decât să prelungesc agonia! Singura păcălită am fost eu. Toți ceilalți știau ceea ce eu refuzam să văd.
Într-o zi, mi-am dat jos ochelarii de cal și am lăsat durerea să se arate în toată splendoarea ei. Și atunci, am devenit furioasă. Pe celălalt, mai întâi, pe toți cei care au fost implicați, într-un fel sau altul, în durerea mea și, ultimele grame de furie, cele în care rămâne, de obicei, cel mai mult venin, le-am păstrat pentru mine.
Când am băut toată otrava și s-a golit paharul, am început să simt durerea. Să mă întind pe podea, să stau cu genunchii la gură și cu mâinile încolăcite și să plâng… să mă plâng și să plâng atât de tare și de rău, încât aveam impresia că tot corpul meu s-a transformat într-o jale. Mă durea fiecare particică pe care puneam degetul. Fiecare fir de păr ascundea în el un motiv de tânguială.
Dacă îmi aminteam ceva frumos, legat de acea despărțire, îmi țâșneau din ochi lacrimi de dor. Dacă în mintea mea se perindau imagini cu lucruri neplăcute, plânsul meu se transforma în urlet de furie și, apoi, în jale. Până într-o zi, în care nu am mai simțit nimic.După ce mi-am plâns tot ce am avut de plâns, ochii mei nu mai aveau nicio lacrimă. Au rămas împietriți, privind în gol.
Și, așa, am intrat în cea de-a patra fază a durerii: depresia. Nimic nu mă bucura, nimic nu mă întrista. Nu mă mișca nimic. Mergeam fără țintă și fără să privesc în stânga și în dreapta. Mă întorceam fără nicio bucurie, nicio întâlnire nu era suficient de puternică, încât să miște un fir de păr. Nicio emoție nu putea să facă o fisură, măcar, în zidul înalt și gros, pe care depresia îl construise în jurul durerii mele. De aici, ieși cel mai greu. Aici, ai cel mai mult de lucru. Aici, vine o zi, în care trebuie să iei în mână un pichamăr și să spargi zidul. Poți alege să faci asta singur sau poți să-ți strigi prietenii, să vină, fiecare, cu câte un pichamăr și să-l spargeți mai repede.
Eu am ales să trec prin toate fazele durerii, alături de oamenii care știu că mă iubesc. Care m-au privit cu aceiași ochi și când mă mințeam, și când eram furioasă, și când mă plângeam, și când mă afundam în depresie. Le-am dat voie să mă vadă căzută și obosită, tristă și disperată, le-am permis să stea lânga mine și să-mi fie sprijin. Iar ei au făcut mai mult decât aș fi putut face eu. Oamenii care ne iubesc rămân stâlpii de care ne putem sprijini, pe podețul prin care trecem, în fazele durerii. De pe o parte, pe alta a apei în care stă învolburată durerea, trecem pe un pod, prin toate fazele. Noi alegem dacă ne sprijinim pe oamenii dragi să ajungem dincolo sau ne chinuim, singuri, cu riscul să călcăm greșit și să cădem în vârtejul durerii. Putem să ieșim și de acolo. Mai greu, cu mai mult efort, dar cei puternici reușesc să înoate, în cele din urmă, spre celălalt mal.
Eu am ales să mă sprijin. Și așa, pas cu pas, trecând și acceptând toate fazele durerii, am ajuns pe malul celălalt. Unde m-a așteptat Acceptarea. Cea mai dulce dintre toate fazele! Acceptarea e premiul pe care îl primești, la sfârșitul traseului. Cei care ajung la acceptare au sentimentul că urcă, direct, pe podium. Acceptarea te face campion. Ai câștigat! În lupta dintre tine și durere, tu ai câștigat!
În orice stadiu te-ai afla, du-te înainte! Privește în față și amintește-ți că, pe partea cealaltă, e diploma ta de campion! Și nu uita: nu trebuie să treci singur prin asta! Dă-le voie celor ce te iubesc să-ți fie puncte de sprijin! Nu vor face nimic în locul tău. Dar tu vei ști că ai de cine să te prinzi dacă îți scapă, vreo secundă, piciorul și riști să te înghită hăul…Dă-le voie să vină cu tine, în încercarea asta! Îi vei privi cu bucurie și recunoștință atunci când tu, sus, pe podiumul acceptării, vei primi aplauzele lor.
Iubirea adevărată îi face pe cei care o simt, să stralucescă.
Oamenii iubiți plutesc.
Oamenii iubiți zboară. De aceea ajung mult mai repede și mai ușor acolo unde și-au propus.
Iubirea crește aripi pe umerii celui care este iubit. Iubirea așază covorul lui Aladin sub cel care trăiește o iubire, iar el devine ușor și plutește.
Nu, oamenii iubiți nu sunt cu capul în nori. Ei sunt cu picioarele bine înfipte în pământ pentru că știu că au de ce să se agațe…dar sufletul lor se ridică deasupra tuturor nimicurilor de care se împiedică cei ce nu sunt iubiți.
Un om iubit poate să treacă peste orice.
Un om iubit poate să fie generos și nu face niciun efort pentru asta.
Un om iubit construiește din piatră seacă și face foc în mijlocul pustiului.
Un om iubit se hrănește cu aer și bea apă din orice fântână fără să-și mai facă o mie de griji.
Oamenii iubiți sunt oamenii care au succes. Succes în tot ceea ce își propun, succes obținut cu bucurie, succes pentru care sunt susținuți.
Oamenii iubiți știu că sunt iubiți și nu-și mai ocupă mintea cu îndoieli.
În mintea oamenilor iubiți nu-și mai face loc frica. Pentru că iubirea a ocupat deja tot locul. Şi iubirea dă încredere, iubirea dă curaj, iubirea dă putere.
Dacă îi vreți puternici pe cei pe care îi iubiți, faceți-i să simtă asta.
Dacă îi vreți răbdători pe cei pe care îi iubiți, arătați-le că sunteți acolo.
Dacă îi vreți liniștiți pe cei pe care îi iubiți, grăbiți-vă să ajungeți la ei.
Dacă vreți ca oamenii pe care îi iubiți să prindă aripi, lăsați iubirea pentru ei le cuprindă inimile. Nu faceți economie de iubire. Nu o porționați. Nu tăiați feliuţe. Lăsați-o toată să ocupe fiecare colțișor din mintea și din inima celui iubit.
Un om iubit se mai naște încă o dată. Și în iubire, ca în facere, nu păstrezi nimic pentru tine. Așa cum copilul se naște cu toate cele de care are nevoie în corp și iubirea trebuie să nască un om întreg.
Un om iubit este un om nou.
Un om iubit este un om frumos.
Dacă există în viața ta cineva pe care îi iubeşti cu adevărat, fă-l să simtă asta. Indiferent că e un bărbat, o femeie, un copil sau un adult, arată-i iubirea. Începe cu prima zi de primăvară.
Începe cu începutul.
“Adoptă o mamă”, campania Mirelei Retegan, aduce împreună mii de femei din România și din Republica Moldova, cu scopul de a ajuta mamele aflate în situații dificile. Campania Mirelei a ajuns la ediția cu numărul 4. An de an, în preajma zilei de 8 martie, sute de femei primesc daruri de la alte femei care au o soarta mai bună.
Sub un singur îndemn, “Adoptă o mamă”, femei din București, Timișoara, Cluj Napoca, Sibiu, Chișinau au sărit să ajute. Îndemnul Mirelei a determinat multe mămici din toată România să se uite puțin în jurul lor și să surprindă într-un mod frumos mame care n-au mai avut de multă vreme motive să zâmbească.
Într-o cutie simplă pot să stea lucruri drăguțe, accesorii, produse de igienă sau înfrumusețare, cărți, CD-uri, dulciuri, obiecte artizanale și, neapărat, o scrisoare de încurajare.
În București, cadourile vor ajunge la mamele din casele APGAR – casele Asociației Touched România, ONG care sprijină mamele care au avut curajul să-și ia copiii și să se refugieze din calea soților agresivi.
Anul acesta, ideea Mirelei Retegan a fost preluată de asociații de mame din Timișoara, Cluj Napoca, Brașov, Sibiu și Republica Moldova. Astfel, la Timișoara, Bianca Potyesz a reușit să adune 300 de pachete pentru mamele din județul Timiș. La fel la Cluj Napoca, Sibiu și Brașov, mămicile au strâns pachete pentru femeile din județ. În Republica Moldova, Asociația „Ajută un Om” s-a alăturat campaniei și a strâns pachete pentru mamele din Chișinău.
“Sunt fericită că ideea mea va face atât de multe mame să simtă că sunt speciale. Mă bucur din toata inima că, din ce în ce mai multe femei, descoperă că fericirea noastră depinde de fiecare dintre noi. Să aduci bucurie în viața unui om înseamnă, de fapt, să-ți faci ție o imensă bucurie. Și așa, avem dintr-o dată doi oameni mai fericiți. Iar când mamele sunt fericite, zâmbește cerul și soarele iese de după toți norii. Fă o mamă fericită și vei avea o lume mai fericită. Pentru că o mamă e soarele din spatele copiilor lumină”, a declarat Mirela Retegan, inițiatoarea campaniei
Ca în fiecare an, Poliția Română a venit în sprijinul campaniei „Adoptă o mamă”! E important ca femeile să prindă încredere să vorbească cu autoritățile despre problemele lor. Iar polițiștii nu mai sunt de mult bau-bau-ul din România. În rândul lor sunt tot mai mulți oameni speciali și pregătiți să ajute. În fiecare an, reprezentanții Poliției Române sunt prezenți la eveniment ca o garanție, pentru mamele agresate, că sunt întotdeauna la un buton distanță de a chema Poliția atunci când sunt în pericol.
Ne bucurăm de susținerea Caro Hotel București, care, de fiecare dată, ne pune la dispoziție cea mai frumoasă sală pentru petrecerea dedicată mămicilor. Sponsorii oficiali ai campaniei, cu ajutorul cărora s-au strâns sute de pachete sunt oamenii simpli. Femei din București și din toată țara care, pentru câteva ore, au pus pe lista de priorități o altă mamă. Le-a plăcut campania si ne-au susținut, fiecare cu bucurie și cu produse dedicate acestor mămici: Caroli, Green Sugar, Aqua Carpatica, Douglas România, Bebe Tei, Flormar, Sempre Sano Catering, Curtea Veche Publishing, Yokko, Florăria Miss Fleur, Chippita și Solaris.
“Adoptă o mamă” este prima campanie din 2018 organizată de Mirela Retegan.
“An de an, am ajutat oamenii cu probleme. Mi-am propus ca anul acesta să fac și mai mult. Sunt decisă să mă implic în cât mai multe campanii de ajutorare a celor cărora soarta nu le-a surâs. Eu cred că toți oamenii sunt buni și mai cred că oamenii din comunitatea mea online sunt gata să mă sprijine în toate demersurile mele sociale.”, a completat Mirela Retegan.
Evenimentul dedicat mămicilor este organizat de Fundația Noua Generație și susținut de Caro Hotel București.
