Mă întreabă oamenii, des, “cum ai ajuns aici”? Am găsit tot felul de răspunsuri. Acum, citind din nou această întrebare, mi-am dat seama că răspunsul e limpede, simplu – ajungi într-un loc, mergând spre el. Am ajuns aici, mergând. Mergând mai departe, mergând încolo, mergând pe lângă oamenii și întâmplările care m-ar fi putut reține…

N-aș fi ajuns aici, dacă aș fi stat, așteptând să vină întâmplarea la mine.
N-aș fi ajuns aici, dacă nu aș fi mers, atunci când alții m-ar fi putut ține pe loc.
N-aș fi ajuns aici, dacă n-aș fi înțeles să las în urmă lucruri care nu erau pentru mine. Și oameni care nu erau pregătiți să mă urmeze…

Oricât de greu mi-a fost să fac asta, am ales, de fiecare dată, să merg mai departe. Am strâns pumnii, mi-am înnodat lacrimile în barbă, mi-am târât corpul, care n-ar fi vrut decât să se ghemuiască într-un colț și să nu mai plece de acolo… Am mers mai departe, lăsând în urma mea locuri care îmi sunt încă dragi, dar care nu mă mai încăpeau… am mers mai departe, lăsând în urma mea oameni pe care îi port în suflet, dar care nu îmi mai aparțineau, am mers mai departe lăsând în urmă lucruri mici, care mă bucurau, pentru a face bucurii și mai mari… Am mers, am mers, am mers…

Nu știu dacă e mai greu să rămâi sau să mergi, pentru că eu nu am rămas. Niciodată. Am stat cât am stat și, când a venit timpul, am mers spre ceea ce sunt astăzi, spre locul în care mă aflu, spre înțelegerea la care am ajuns… Poate de aceea, nici nu mă tem de nimic din tot ce ar putea să-mi rezerve drumul.

“Toate trec” e o expresie pe care eu nu am înțeles-o niciodată… Nu ele trec. Nu. Ele rămân acolo. Noi mergem mai departe. Dacă mă întorc în punctul în care am lăsat un loc de muncă și un colectiv drag, o să le găsesc tot acolo. Dacă mă întorc la o mare iubire, tot acolo o găsesc… pentru că ele se nasc și trăiesc veșnic, în punctul în care le-am dat viață. Doar noi putem merge mai departe. Ele ne pot reține. Noi le putem lua cu noi! Sau le putem lăsa la locul lor și ne vedem de drumul nostru, pe care vom întâlni oameni noi, povești noi, întâmplări noi, iubiți noi.

Oamenii merg mai departe. Poveștile și întâmplările rămân pe loc. Am înțeles asta, foarte târziu. Chiar dacă m-am mișcat, nu eram conștientă de faptul că merg. Uneori am plecat încet, alteori am fugit, au fost situații în care am dispărut noaptea… Știam doar că nu mai trebuia să rămân. Ceva mă striga, mă chema… mai încolo.

Ajungi unde trebuie să ajungi, într-un singur fel: mergând mai departe, din ce în ce mai departe, tot mai departe. Doar așa, privind în urmă spre punctul din care ai plecat, o să vezi că ai ajuns… foarte departe. Râul curge…

Update!

Gata, am ales câștigătoarea. Nadia Georgeta Ghisa este câștigătoarea!  Felicitări, draga mea! Aștept mesajul tău în privat pe facebook să stabilim ziua și ora la care ne vedem. Mulțumesc tuturor!!!

2018 a fost un an atât de frumos și de plin pentru mine încât cred că niciodată nu am avut inima atât de fericită, atât de plină de recunoștință. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru viața pe care o am, pentru treaba pe care mi-a dat-o, pentru rezultate, pentru prieteni și mai ales pentru voi. Voi cei care îmi sunteți mereu aproape aici, la radio, în sălile de spectacol.

Vă mulțumesc mult tuturor. Să vă spun ceva. Eu cred că mie mi se întâmplă toate lucrurile astea bune în viață pentru că eu am ales să fiu bună.  

Cercul de prieteni, mașina, casa, vacanțele, cărțile toate sunt alegerile mele. Dar cu adevărat cea mai importantă alegere a mea este să fiu bună. Și știu că nu sunt singură în alegerea asta, foarte mulți au ales ca mine. Lor mă adresez azi cu acest concurs.

Îmi doresc foarte tare să petrec o oră, două într-un loc drag mie, un restaurant mediteranean, care îmi inspiră pozitivism și care are cea mai bună salată de vinete, să merg acolo cu cineva care e aici cu mine, mă citește, crede în același lucruri ca mine.

Scrie-mi aici pe blog la comentarii fapta ta bună de anul asta. Demnă de povestit și de dat exemplu. Și dacă sunt mai multe, cu atât mai bine.

Aleg un câștigător pe care îl scot la masă la Corto Maltese. Mergem, stăm de vorbă, ne bucurăm împreună. Eu vin și cu un cadou de la Douglas România dar și cu alte suprize. Cel mai important e că ne oferim timp să stăm de vorba pe îndelete.

Aștept răspunsurile aici la comentarii până marți seara la ora 24.00, aleg câștigătorul sau câștigătoarea și îl anunț aici pe blog miercuri dimineața. Succes!

Sunt oameni care își organizează frumos viața… își întind ața pe ghem, an cu an și întâmplare cu întâmplare. Se opresc în dreptul fiecărei provocări, în dreptul fiecărei experiențe, o întorc pe toate fețele, o limpezesc, o lămuresc și o pun pe ghem, simplă și clară.

Alții preferă să închidă ochii, să întoarcă spatele, să fugă sau să bage capul în nisip, atunci când în viața lor apare o problemă. Aleg să rupă ața și să o arunce crezând, copilărește, că totul va dispărea ca prin minune… Doar că ațele rupte se strâng într-un pumn de încâlcituri și, oricând, te poți împiedica în ele. E doar o chestiune de timp. 

Fiecare trebuie să-și descâlcească singur ațele. Stă în mâinile noastre să limpezim lucrurile, să rezolvăm problemele. Oricând, dacă nu suntem atenți, ghemul se poate transforma într-un pumn de ațe… așa cum, dacă vrem, putem oricând să ieșim din încâlciturile vieții, cu puțin efort și cu multă dorință. Dar, și asta, se face pe cont propriu.

Nu aștepta să-ți descâlcească ițele cineva din afară! Și, dacă în viața ta lucrurile sunt așezate la locul lor, nu da ghemul din mână… pe pumnul de ațe încâlcite!