Un om care face probleme e un om care are probleme.

Am înțeles asta, dintotdeauna. Intuitiv.

De fiecare dată când cineva mi-a făcut probleme, m-am gândit care sunt, de fapt, problemele lui. Asta n-a fost rău, deloc.
Greșit a fost, însă, că am încercat să i le rezolv… Asta, când nu încercam să-l ajut să le identifice. Am căutat să sap cât de mult s-a putut, ca să descoperim împreună adevărata problemă.
Am tot făcut acest exercițiu… și eu cu mine, și cu alții.

Din păcate, am încercat să-i fac pe oameni să-și vadă problema, înainte ca ei să fie pregătiți să o facă. Eu am înțeles, într-o zi, că primim o soluție pentru orice problemă, cu mult înainte să descoperim problema. Nu e întotdeauna soluția care ne convine, dar e acolo. 

Nu știu dacă soluțiile se nasc sau doar se fac văzute, înainte de a identifica adevărata problemă. Știu însă, sigur, că, odată recunoscută problema, soluția sare în două picioare și aproape că strigă: "sunt aici, sunt aici, mă vezi? Întinde mâna și prinde-mă!" Uneori, e atât de aproape și atât de simplu, că ni se face frică să o recunoaștem. Cautăm, cu îndârjire, departe de noi, în alții și în alte locuri, soluții care sunt doar la o mână distanță.

Fiecare om, femeie, bărbat, copil, fiecare ființă care face probleme are o problemă. Și orice problemă are cel puțin o soluție. 

Întinde mâna, deschide ochii! E lângă tine. 

Am avut cea mai cuminte noapte de Revelion din viața mea. M-am culcat devreme și m-am trezit devreme… într-un hotel din centrul orașului Buenos Aires. Lăsasem draperiile trase, așa că m-am trezit direct cu Soarele în ochi. Intra printr-o fereastră imensă, cu vedere spre bulevardul principal. Vis-a-vis, clădiri superbe! Buenos Aires e absolut surprinzător, în materie de arhitectură. Clădirile se înalță sub forma unor case – zgârie-nori… au un aer maiestuos, asemenea celor din New York, dar au, totodată, ceva din căldura caselor mediteraneene.

Am deschis ochii și am văzut, printre razele Soarelui, clădirea de vis-a-vis, scăldată în lumină… și, fără să înțeleg de ce, am intrat în panică. Brusc, mi-am dat seama că a început un an nou…

Totul fusese simplu, până în seara de Revelion: mă raportam doar la ceea ce reușisem să fac în 2018 (și am reușit foarte multe), dar Soarele din prima dimineață a anului mă plasa față în față cu realitatea. A început un an nou, o grămadă de proiecte și de oameni așteaptă să pornească noua căruță… și eu, la sfârșitul anului trecut, am luat câteva decizii radicale, care au declanșat panica din prima zi a anului: "oare cum o să mă descurc, ce o să fac, cu cine, cât, încotro, de ce să mă apuc mai întâi?"

Au fost câteva secunde bune, în care am simțit că timpul s-a oprit în loc… suficient cât mintea-mi să se umple cu întrebări îngrijorătoare… 

“Respiră, respiră, respiră!” așa îmi spune Fifi, când simte că intru în panică. Am respirat… o dată, de două ori, de trei ori… Apoi, m-am ridicat din pat și am ieșit pe balcon. Eram deasupra întregului bulevard pe care alergau mașinile cu viteză și nepăsare… în ele erau oameni, care aveau propriile gânduri, frici și speranțe… Brusc, am realizat că e 1 ianuarie, deci tocmai mi-a fost pus în brațe cel mai prețios cadou (365 de zile nou-nouțe)! Așadar, trebuie să mulțumesc, înainte de a mă gândi ce fac eu cu darul… Apoi, am respirat din nou, conștient, și mi-am amintit că zilele se iau pe rând, una câte una… și că, dacă e ceva ce nu pot face astăzi, înseamnă că nu trebuie făcut astăzi, că nu întotdeauna iese așa cum planific și că, în fiecare zi, voi avea de-a face cu situații noi, provocări noi, probleme noi, care așteaptă să fie rezolvate. Sau ignorate.

Trăiesc în România și asta este suficient, ca să încep noul an cu o pauză :))). Sunt în vacanță! Face parte din planul Universului cu mine! Mă lasă să-mi iau energie și inspirație și să petrec timp cu mine, până când voi începe să iau lucrurile în serios și voi petrece timp cu ceilalți.
Panica de 1 ianuarie s-a terminat cu asumarea unui nou an. Și cu amânarea oricăror griji, până în ziua în care o să apară motive serioase care să le provoace.

Anul trecut am ales să fiu bună. Anul acesta, aleg să scot bunătatea din cât mai mulți oameni.

Unul câte unul, zi după zi. Pe rând. Cu iubire și cu răbdare. Și, mai ales, cu bucurie! 

Eu l-am primit în casa mea pe Moș Crăciun, cu mulți ani înainte să apară Maya. Îl primisem și pe Moș Gerilă. L-aș fi primit și pe Moș Ion Roată, dacă îmi aducea o portocală de Crăciun… Înainte de '89 putea fi și Acarul Păun, că tot trăiam într-un cartier de ceferiști… Îmi plac poveștile și pot să cred “până la sange” în personaje. Nu întâmplător mi-am luat-o, de câteva ori în viață, când povestea s-a terminat brusc și au căzut câteva măști…

Dar Moșii ăștia nu m-au dezamăgit niciodată. Când eram copil, Moș Gerilă avea grijă să am în brad acele bomboane în care îți rămâneau dinții… dar, după atât timp, pot jura că era cel mai bun zahăr, îmbrăcat în staniol, pe care l-am mâncat vreodată! După '89, l-am adus eu pe Moș Crăciun în casa mea… ba chiar i-am dat viață, încurajându-mi prietenii actori să se costumeze, ca să-i onorăm nemurirea. 

Maya a crezut în Moș Crăciun… Mai mult, am ajuns împreună în Laponia, unde l-am întâlnit, în carne și oase. Recunosc, nu mi-am pus nicio clipă problema judecăților de valoare… e bine sau rău să creadă în el, va crește greșit sau corect…

Ei bine, acum vreo 10 ani , a venit acasă, să mă întrebe "Mama, tu ce crezi, Moș Crăciun există? Știi, colegii mei spun că el nu e adevărat, că părinții cumpără cadouri…” Din fericire, eram deja în etapa în care răspundeam cu o întrebare, oricărei întrebări formulate de ea:
"- Tu ce crezi, Maya, Moș Crăciun există?
– Mama, eu cred că Moș Crăciun e ca Dumnezeu. Există, pur și simplu!" 

De Crăciun, nu moare nimeni de foame

Mai mult, oamenii ajung la spital cu toxiinfecții alimentare și cu burțile prea pline…

De Crăciun, oamenii mor de singurătate.

Cele mai multe tragedii se întâmplă acum, în preajma sărbătorilor. Sunt îngrozitor de mulți oameni care se simt singuri. Care se uită cu jale spre ferestrele vecinilor și văd agitația, aud gălăgia din casele lor… indiferent de vârstă, singurătatea e greu de dus pentru mulți dintre cei care nu s-au împăcat cu ea.

Uitați-vă în jurul vostru și dacă aveți oameni singuri prin preajmă, invitați-i la voi în seara de Ajun! Spuneți-le că v-ar face o bucurie să vină… Puneți o farfurie în plus la masă și inventați pentru ei un cadou micuț. Orice, orice, împachetat frumos și cu fundiță poate fi, pentru un om singur, un cadou foarte prețios. De Crăciun, oamenii mor de tristețe și de dor! Arătați-le celor care trec prin clipe grele că sunteți acolo, cu ei.

Dragi oameni singuri, dacă alegeți să rămâneți doar voi cu voi, bucurați-vă de clipele pe care vi le puteți oferi! Faceți o retrospectivă și puneți pe hârtie numele oamenilor care v-au creat momente dragi, aparte… sunați-i și spuneți-le asta! 

Îmbrăcați-vă frumos, aranjați-vă, puneți cea mai bună față de masă și cinstiți-vă pe voi, așa cum nu v-a cinstit nimeni, până acum. Când ți-e sufletul plin de iubire, ar trebui să nu te mai simți sigur. Un pas face trecerea de la deznădejde la pace și lumină. Un pas!
Faceți-vă sărbătoarea Sărbătoare și acceptați invitațiile celor care se gândesc la voi. Poate nu sunt chiar cei care ați fi vrut voi să vă invite, dar sunt cei care s-au gândit să vă deschidă ușa. Dacă nu vă place singurătatea, nu stați singuri! Pregătiți un mic dar și bateți la o ușă. Sau la o altă ușă… Până se va deschide… nu știi, niciodată, ce e în spatele unei uși închise. 

Tradițional, de Crăciun, oamenii își deschid ușile. Vă doresc să vă deschideți, anul ăsta, inimile! Iar luminițele din brad să vă aprindă becul minții și să facă lumină acolo, în gândurile voastre. Hai, apăsați butonul stării de bine! Făcând bine altora, de fapt, ne facem binele nostru! 

Trăiește Crăciunul care Ți se potrivește, nu LI se potrivește

Dacă în viața familiei tale a intervenit o schimbare în acest an, nu încerca să faci sarbatorile fix ca anul trecut.
Dacă anul acesta ai pierdut pe cineva foarte apropiat, dă-ți voie să suferi că nu mai e lângă tine, de Crăciun. Nu te preface că nu s-a întâmplat nimic. Permite-ți să plângi plecarea celui drag și aprinde o lumânare în memoria lui. Dă de pomană ceva ce știi că îi plăcea mult… pregătește un cadou ca și când i l-ai da lui, dar oferă-l cui știi că are nevoie.
Permite-ți ție și celor dragi să nu fiți galăgioși și veseli anul acesta, de Crăciun. Dați-vă voie să fiți triști, să folosiți momentul pentru aduceri aminte. Lasă copiii să se manifeste fix așa cum le vine și nu te adânci în tristețe, dacă ei reușesc să iasă din stare și să aducă puțină bucurie în casa voastră.

Dacă familia voastră s-a despărțit și fiecare trăiește în altă casă, nu te strădui să faci lucrurile fix ca anul trecut. Încearcă, încercați să le faceți altfel. În primul an după despărțirea de tatăl Mayei, am stat acasă, l-am așteptat să împodobim bradul împreună și… ne-am întâlnit în jurul lui cu aceleași frustrări, resentimente și reproșuri. A fost cel mai urât Crăciun din viața mea. În anii următori, am ales să plec. Să schimb, să fac lucrurile altfel… Vechile obiceiuri au fost înlocuite cu unele noi. Acum ne amintim ceea ce ne făcea fericiți, nu ceea ce ne întrista.

Dacă ești singură de sărbători, gândește-te că 70% dintre cei implicați în relații te invidiază pentru liniștea ta. Majoritatea celor aflați în cuplu ar vrea puțin timp pentru ei. Așadar, profită! Îmbracă-te, aranjează-te, du-te la teatru, la film, citește, fă-ți ceva bun, vizitează pe cineva drag… fă ceea ce îți vine să faci, fără eforturi prea mari și fără să simți că fugi de singurătate.

Dacă vin la voi în vizită oameni singuri, evitați întrebările din seria: "tot nu ai întâlnit pe cineva, te-ai mai văzut cu fostul/fosta, de cât timp ești singur, când ai de gând să-ți refaci viața?" 

Nu compara Crăciunul din inima ta, cu sărbătorile postate de ceilalți pe Facebook. Majoritatea pozelor nu reflectă realitatea. Oamenii se străduiesc mai mult să pară, decât să fie! Vor depune mai mult efort pentru o poză bună pe Facebook, decât pentru o întâlnire care să le umple sufletul de fericire.
Nu lua de bun tot ce vezi la alții, nu crede tot ce vezi, nu te strădui să ai ce au ei.
Aranjează Craciunul să ți se potrivească ție, nu încerca să primești recunoștința celorlalți și aplauzele marelui public de pe Facebook! În definitiv, tu știi exact cum e Crăciunul ăsta pentru tine! 

Pentru toate sfaturile de mai sus, l-am consultat pe prietenul meu Gaspar Gyorgy.

Să ne întâlnim cu (toate) neamurile, să mergem în vizite și să primim musafiri… pentru asta se muncea în fiecare casă, cu mult timp înainte de Crăciun, iar în unele familii se făcea ordine și se așezau toate la locul lor, până-n ultima clipă…

Abia astăzi, realizăm că toate drumurile, mersul și venitul dintr-o casă în alta, de la o rudă la alta… erau despre relații și despre conectare. Dar, atunci, nu ne spunea nimeni că e important să ne vizităm mătușile, ca să (mai) refacem legăturile dintre noi… că rudele se revăd ca să se bucure și să schimbe idei și gânduri frumoase…Atunci, vizitele erau despre: să mâncăm și altceva, să primim câțiva bănuți de la colind, să povestim banalități din viața de zi cu zi…Toată lumea se străduia teribil să arate totul perfect. Cu apretarea feței de masă se consuma mai multă energie decat cu o îmbrățișare. Gazda făcea ture între cămară și sufragerie, mai preocupată să umple masa, decât să-și umple sufletul cu prezența celor ce îi trecuseră pragul…

Astăzi, putem să facem lucrurile altfel. 

Astăzi, putem să ne stabilim noi prioritățile.

Astăzi, putem să facem mai puține feluri de prăjituri și mai multe glume cu cei dragi, putem să cumpărăm mai puține ornamente și să creionăm noi câteva scrisori de mulțumire, pe care să le punem în brad.

Astăzi, putem să îmbracăm o haină din dulap și, cu banii pe care i-am fi dat pe ceva nou, să mergem la film cu întreaga familie.

Astăzi, nu ne mai analizează oamenii pentru ce avem, ci pentru cum suntem. 

În timp, n-o să-și amintească nimeni ce nu a fost pe masa de Craciun, ci dacă ați fost îmbufnați și morocănoși.

Faceți ceva de mâncare, ce faceți în fiecare an. Păstrați un obicei pe care să-l aveți ca fiind al casei voastre. Puneți toată energia în acel fel… Astfel încât, toată lumea care vă cunoaște să aștepte vizita la voi pentru felul acela, copiii să-l țină minte peste ani și colegii de la muncă să aștepte să reveniți din vacanță, ca să guste ce ați pregătit.

Dacă gătitul e o plăcere pentru voi, faceți asta cu toată bucuria. Dacă e un efort (așa cum e pentru mine), rezumați-vă la câte ceva care se face repede, ușor și știți sigur că vă iese foarte bine.

Nu încercați meniul perfect, încercați un fel bun, care se obține ușor! 

O casă curată, cu o crenguță de brad și o lumânare aprinsă e deja o casă îmbrăcată de sărbătoare. O cană pe care ai luat-o din toată inima pentru cineva e deja un cadou frumos lângă care, dacă mai pui și o scrisoare scrisă de mâna ta, va fi mai mult decât un cadou.

Nu vei reuși niciodată să fii ireproșabil. Așa că, mai bine, străduiește-te să fii surprinzător! Nu vei reuși niciodată să pregătești Crăciunul perfect, oricât efort ai depune… Din contră, vei transmite stresul și nervozitatea și asupra celorlalți și vor vrea, cu toții, să-l uite cât mai repede. Dar o să poți trăi, cu puțină strădanie și multă dragoste, un Crăciun memorabil, pe care să-l păstreze toți ai tăi, între cele mai frumoase amintiri!