"Vreau pupic de noapte bună", a doua carte din colecția Poveștile Zurli, scrisă de mine, spune povestea unei fetițe care nu poate să adoarmă în nicio seară. Seară de seară se așază în pat și așteaptă să adoarmă, dar somnul refuză să vină la ea. Cum este închipuit somnul, reușește micuța să adoarmă până la urmă și ce este, de fapt, pupicul de noapte bună? Toate răspunsurile sunt în carte. Află cum ajunge la fetița din poveste norișorul pufos din Împărăția viselor. O poveste minunată, scrisă de mine pentru toți copiii.
Mă uitam la femeia tânără, de lângă mine. Timp de aproape patru ore a fost conectată 100% la copilul ei. I-a dat toată energia și l-a ajutat în legătură cu toate nevoile lui: l-a hrănit, l-a schimbat, l-a plimbat, l-a adormit, i-a citit, i-a cantat, iar l-a schimbat, l-a distrat, l-a ținut în brațe și l-a mângâiat. M-am uitat în stânga mea, la o domnișoară, astăzi majoră, care stătea pe scaunul ei, cu căștile pe urechi, urmărind un serial pe Netflix. N-am putut să-mi opresc gândul: “Doamne, cât mai are femeia din stânga mea, până când va ajunge aici?“
Nu-mi venea să cred că și eu am fost, la un moment dat, mamă cu copil atât de mic și cu atât de multe nevoi…
De unde își iau mamele puterea?
De unde își iau mamele răbdarea?
Ce se întâmplă acolo, în inima noastră, când devenim mame și reușim să facem toate lucrurile acelea, extrem de banale, dar, pentru copiii noștri, extraordinare?
La 18 ani distanță, nu-mi vine să cred că am fost acolo. Și nu-mi vine să cred că am reușit să mă descurc.
Ni s-a părut normal ca mamele noastre să facă tot ce au făcut pentru noi. Ni se pare normal ca, la rândul nostru, să facem tot ce facem pentru copiii noștri.
Și totuși, în mintea mea rămâne întrebarea: de unde își iau mamele puterea?
Eu le-aș ridica o statuie. Așa cum există statui pentru soldații care au luptat și au murit, statui pentru regi și pentru scriitori, ar trebui să existe o statuie a mamei, pentru forța și puterea de a se dedica unei cauze, pe cât de simplă, pe atât de importantă: de a îngriji și a crește oameni.
Dați-mi voie să mă declar fascinată de această menire, umilă în fața celor care au reușit să facă asta de mai multe ori, cu mulți copii și impresionată profund de cele care cresc copii concepuți de alții și să vă spun că eu voi face tot ce pot, ca să le dau puțin ajutor în misiunea lor.
O mamă nu e o femeie care crește un copil, o mamă este un izvor de putere și bunătate.
Când alegi să fii mamă, în adevăratul sens al cuvântului, alegi să fii bună.
Și iată că au trecut 3 ani de FIX! Pentru unii au trecut repede, pentru alții încet, pentru mulți dintre noi au fost magici și ne-am schimbat viețile, în bine. Fix la fix este despre voi! Despre această comunitate de jumătate de milion de oameni, din toate colțurile lumii, care au decis să-și schimbe stilul de viață și au învățat să se accepte și să se iubească pe ei înșiși, în primul rând. Sâmbătă am sărbătorit 3 ani de FIX LA FIX, la Muzeul Satului Dimitrie Gusti din Bucureșți. Ne-am bucurat de revederea cu mulți oameni din grup. A fost tare, tare frumoasă aniversarea. De la adminii grupului Elena Pavel, Anetta Coman, Ionuț Ignat, Alina Trifu, Camelia Dinescu, Cristian Pascuta și până la oameni de care nu aveam habar că sunt în grup, dar care ni s-au alăturat sâmbătă, am povestit, ne-am reamintit poveștile de succes ale grupului, ne-am bucurat unii de alții. Am împărțit premii, iar cei norocoși au plecat acasă cu daruri oferite de OptiFibre, Nescafe Dolce Gusto, Sweeteria, Zurli & Fix la Fix.
Gustarea de la ora 16.00 ne-a fost oferită de Sissi Romania. Domeniile Sâmburești ne-a alintat cu un Chardonnay excelent. Aqua Carpatica a avut grijă să fim hidratați, iar Sweeteria ne-a îndulcit cu gustări delicioase. Nescafe Dolce Gusto ne-a răsfățat, la propriu, cu fel de fel de arome de cafea. Dolce Gusto!
DeliCake s-a ocupat și în acest an ca tortul nostru anivesar să arate extraordinar și le mulțumim pentru acest lucru.
Dacă vă regăsiți în poze, dați de veste la comentarii.
Niciodată, până la această carte, nu am citit un autor care să mă facă să plâng la fiecare frază.
E o încărcătură emoțională atât de puternică în povestea acestei tinere, Riri Sylvia Manor, încât o citesc printre lacrimi, la propriu. Încă nu știu să vă spun despre ce este “Bucuria de a nu fi perfectă”. Dar știu sigur că, citind-o, am realizat că după copil și mama, cel mai mult pe lumea asta îmi iubesc țară. Așa, distrusă de toți neaveniții. Așa, rămasă în coada Europei. Așa, abandonată și renegată de mulți. Nu știu ce o să fie mâine sau peste câțiva ani. Dar astăzi pot să spun, cu mâna pe inimă, că în top trei iubirile mele e și țara mea. Și n-aș vrea să fiu obligată să trăiesc în altă parte, de nimeni și de nimic! Niciodată!
Poate că sună demodat, depășit, deplasat (toate încep cu litera "d")… Probabil că mulți dintre voi vor spune că exagerez, că n-ai cum să simți așa ceva, că sunt multe alte lucruri care să ocupe un loc în topul iubirilor mele. Poate! Dar astăzi, acum, aici, încercând să citesc această carte extrem de sensibilă și de specială, eu am construit topul anului 2019… În ultimii 19 ani, în top erau Maya, tata, mama, România. Tata a plecat, mama a urcat pe locul doi și România, pe podium. Ce-mi dă mie țara asta? Emoție! O simt acolo, în stomac. O simt în inimă și știu că e în fiecare celulă. Aș avea multe să-i reproșez. Dar când mă gândesc la câte ar putea ea să-mi reproșeze…
Cred că României îi lipsesc mai mulți români care să-și asume această dragoste, fără să proiecteze așteptări. Mai mulți români, care să spună sus și tare ce simt și să facă mai mult decât și-ar fi imaginat vreodată că o să facă, în România, pentru România.
Eu iubesc România! Și nu aștept nimic de la ea. Și promit că o să depun toate eforturile, ca să fie mândră de mine, oriunde mă duc și cu oricine mă întâlnesc. Iar când străinii o să mă întrebe cum e România, o să am un singur răspuns: "E țara în care m-am născut și este cel mai frumos loc din lume, pentru că îl simt în fiecare celulă."
Citiți cartea! O să vă placă. Și o să vă emoționeze. Și o să deveniți mai buni, recunoscători și absolut onești în relația cu țara în care v-ați născut. Eu cred că nu ne naștem întâmplător, fiecare în locul în care venim pe lume. Există un motiv! Un motiv pe care doar noi îl putem descoperi. Bine ar fi să facem asta, până la sfârșitul vieții.
Krapets e locul în care poți să ajungi în trei formule. Prima: te duci singur, să meditezi, să te plimbi, să asculți valurile, să stai în cap. A doua: te duci cu iubitul sau iubita să faceți ce vreți voi. A treia: te duci cu gașca să ghilimele vă râdeți închidem ghilimelele.
Eu am ales ultima variantă și am petrecut aici două zile, cu o gașcă minunată. Ei vin aici de câțiva ani, știu obiceiurile locului, așa că mi-a fost destul de simplu să mă acomodez și să mă integrez. Am decis brusc. Mi-am cumpărat sac de dormit și izopren, m-am urcat în mașină și am plecat spre mare.
La Krapets, pregătește-te să nu găsești mai nimic. Fii gata pentru toaleta din pădure sau din desișuri, care nu e foarte aproape de locul în care poți să pui cortul și nici de țărm, pregătește-te mental pentru dușul generos numit mare, fii împăcat cu faptul că nu vine nimeni să-ți aducă nimic sub nas și că vei consuma doar ceea ce ți-ai adus în geantă!
Sunt câteva locuri din care mai poți cumpărat câte ceva, e și un restaurant unde se mănâncă bine, dar noi am ajuns acolo cu mașina. Distanța mi s-a părut destul de mare, ca să o parcurgi pe jos. Nu răsună muzica de la nicio terasă, oamenii nu fac gălăgie decât în perimetrul lor, nimeni nu se uită la nimeni, fiecare își vede de bucățica lui de cearșaf și de mare.
Am reușit să râd mult, să dorm bine, să mă abandonez bucuriei de a fi, pur și simplu. Dintre toate drumurile mele din vara asta, cred că a fost ieșirea cu cel mai limpede aer de vacanță. E la 15 km de Vamă și, departe de a fi plin, nu e nici pustiu, în ideea că nu e chiar nimeni…
Din fericire pentru cei care iubesc locul, nu pare să se transforme prea repede. Deocamdată, nimeni nu se grăbește să asfalteze, să construiască sau să investească. Încă ne lasă pe noi, mâna de români care iubește genul ăsta de experiență, să ne bucurăm.
Există un chioșc, sunt câteva șezlonguri și o terasă, dar sunt plasate fix în acel punct în care oamenii ajung cu mașina și se opresc acolo unde văd apă prima oară. Cei care mai merg puțin pe firul mării îi descoperă pustiul și liniștea ancestrale.
Poți să faci plajă și baie îmbrăcat sau dezbrăcat, trebuie să-ți aduci o umbrelă, dacă vrei un strop de umbră, să ai în portbagaj “ronțăieli”, o lanternă și, neapărat, o haină mai groasă pentru că noaptea e destul de răcoare. În rest, este locul perfect! Eu am fost foarte norocoasă, am făcut cunoștință cu locul ăsta repede și m-am bucurat de el pe-ndelete.
Sunt Mirela Retegan și vă invit să sărbătorim "Fix 3 ani de Fix"!
Pur și simplu timpul a zburat și, în trei ani, am construt împreună cea mai mare comunitate din România, în care oamenii își schimbă viața.
Sunt Mirela Retegan și vă invit să sărbătorim împreună 3 ANI DE FIX. Vă aștept cu o gustare fix la ora 16.00 și cu multe întâlniri surpriză. Fix în Muzeul Satului. Anul acesta ne îmbrăcăm în verde!
Abia aștept să strâng în brațe învingătorii si Campionii de la fix. Pune în agenda ta: 17 august 2019, ora 16.00, Muzeul Satului "Dimitrie Gusti", București.
Te aștept cu gustarea de la fix!
Evenimentul este gratuit. Intrarea în muzeu se face pe baza unui bilet de acces. Biletele se pot cumpăra chiar de la intrare. Costul unui bilet este de 15 ron/adult, iar pentru copii prețul biletului este de 4 ron. Biletele achiziționate la intrare vor fi completate pe verso cu datele personale: nume, nr telefon, email; toate biletele vor fi introduse într-o urnă și vor participa la o tombola cu premii surpriză.
Intrarea se face pe intrarea principală din bdul Kiseleff, în Satul Nou al Muzeului Satului. Pajiștea unde are loc evenimentul se află în partea dreaptă, lângă biserica nr 7 si casa nr 100.
Atunci când Maya era mică, prietenele mele nu aveau copii. Astfel, ea a avut norocul să fie înconjurată de “mătuși” care să o iubească și să o învețe tot felul de lucruri.
Moni alerga direct de la aeroport cu rochițe pentru fiecare serbare, Ina i-a făcut cunoștință cu Habarnam și cu tot felul de invenții de-ale ei, Mihaela a învățat-o să facă baie în cadă cu petale de trandafiri, Alexandra era cel mai bun partener de rummy, Crina i-a arătat cum își poate face coroană de raze invizibile, iar Dona a întors toată America pe dos, ca să găsească "Pegasus Magic", acel căluț pe care Maya și-l dorea și nu-l găseam nicăieri în lume…
Între timp, Maya a crescut, iar prietenele mele au acum copiii lor, pe care-i bucură… Ei bine, abia acum realizează cum era viața mea, atunci. Din când în când, mă mai întreabă: "Cum făceai să dai senzația că le controlezi pe toate, că e totul în grafic? Cum reușeai să ai și bucuriile tale, personale, și să-i faci și Mayei atâtea bucurii? Cum te-ai descurcat singură și fără bani?!"
Abia acum, prietenele mele conștientizează cam cât de greu a fost pentru mine. Știți de ce? Pentru că eu făceam să pară totul ușor. De fiecare dată când simțeam că nu mai pot sau că mă copleșesc problemele, mă gândeam: dacă mor mâine, ce ține minte copilul meu despre mine? Că am alergat toată ziua bună ziua, că m-am plâns de toate neajunsurile? Că eram mereu nemulțumită?!
Nu! Copilul meu va ține minte toate experiențele minunate trăite împreună! Copilul meu va ține minte toate excursiile și nebuniile făcute din nimic, pe unde nici nu ne imaginam că vom ajunge!
Când Maya era mică, eu nu aveam bani de hotel și nici de bilete de avion. Nu mergeam în vacanțe la hoteluri de 5 stele și nici în cele mai exotice locuri. Dar nici nu o parcam în curtea bunicilor toată vara, bucurându-mă că scap de grija ei… Reușeam să împart lunile de vacanță, în așa fel încât să ne bucurăm de toate: și de bunici, și de călătorii, de teme și de noi experiențe.
Nu aveam bani de hotel, dar aveam prieteni de la care să împrumut un cort. Și nu stăteam la 5 stele, dar toate stelele cerului erau ale noastre!
Nu aveam bani pentru agroturism, dar aveam prieteni care să aibă pe cineva “la țară”, unde ne bucuram de găini și porci, de porumb cules direct din câmp și copt pe jar…
Nu aveam bani de avion, dar luam un bilet de tren, la clasa a doua, și dădeam o fugă la munte, de dimineața până seara.
Dat fiind că știu exact cum stau lucrurile, vă rog, nu mai invocați lipsa banilor drept scuză pentru absența totală a chefului de a petrece timp cu copiii voștri! Nu-i abandonați toată vara la bunici, bucurându-vă că nu aveți grija lor!
Dacă nu găsiți altă motivație, puteți gândi cum gândeam eu: dacă mor mâine, ce o să țină minte copilul meu despre mine?!
M-am trezit la 4. M-am dus în camera Mayei, să verific dacă e acolo. Am învelit-o și am mângâiat-o pe cap. Și am mulțumit Cerului, că e la o ușă distanță de mine.
Cred că zilele astea, toți părinții își țin copiii în brațe, mai strâns. Este ireal și nu-mi revin din șoc. Cum e posibil așa ceva? Cum e posibil?!? Îmi doresc să-i văd pedepsiți pe toți vinovații care au lăsat lucrurile să ajungă în acest punct. Pe toți corupții și pe toți nenorociții care, pentru un leu în plus în contul lor, au făcut țara asta de râsul lumii.
Pentru prima oară după Colectiv vreau să-i văd, să mă uit în ochii lor și să știu că o să dispară. Definitiv! Din orice post pentru care eu plătesc o grămadă de impozite, de pe orice listă cu care pot fi prostiți oamenii simpli și ușor de cumpărat.
Câți copii mai trebuie să moară în țara asta, ca să ne facem bine?!
O mână de oameni se chinuie, în fiecare zi, să facă România bine și o cloacă de analfabeți, parveniți și inculți, o grămadă de proști oportuniști și cocalari mai dau câte o lovitură. Letală! Oamenii ăștia, procurori, polițiști, miniștri, au acasă copii? Se pot uita în ochii lor?
Nenorociții ăștia care își bat joc de țară reușesc să scoată din noi tot ce poate fi mai urât! Până când?! Până când???
Las Vegas este oraşul care m-a convins să-mi las acasă toate prejudecățile și toate așteptările, atunci când mai plec în călatorie.
Nu știu de unde, dar mi-a rămas în minte ideea că Las Vegas este locul pierzaniei. Al kitsch-ului și superficialității. Al imitațiilor ieftine! M-am dus în Las Vegas pentru că Maya iubește America și pentru că știam că Vero visează să ajungă în țara descoperită de Columb. Îmi doream să văd Marele Canion și știam, pur și simplu, că iubesc spiritul americanilor.
Las Vegas este CEL MAI MARE PARC DE DISTRACȚII PENTRU ADULȚI.
Cel puțin, cel mai mare în care am ajuns eu. Nicăieri nu am văzut mai mulți oameni mari, dispuși să se distreze.
Am trăit cel mai tare revelion din viața mea. Dacă ești singur, fără partener, și ești trecut de 30 de ani, nu sta într-un bar, agățându-te de niște prieteni. Du-te să faci revelionul în Las Vegas! Nicăieri în viața mea nu am văzut mai mulți oameni singuri, adulți, pregătiți să chefuiască!
Seara de revelion am construit-o din trei părți: prima s-a desfășurat la spectacolul de magie al lui David Copperfield. Nu am cum să las la ușă profesionistul din mine, care privește spectacolul din unghiul celui care visează să aibă, într-o zi, un loc al său în care să se desfășoare. E minunat ce face Copperfield! Ne-a plimbat prin emoții și mirări și ne-a dăruit un strop de magie. După spectacol, am ieșit în stradă. Bulevardul Las Vegas a fost închis și oamenii din toate hotelurile au ieșit să strige împreună numărătoarea inversă.
Odată ajunși în 2017, au început focurile de artificii, de pe acoperișurile tuturor hotelurilor aflate de o parte și de alta a bulevardului. S-au terminat artificiile, ne-am pupat, ne-am îmbrățișat și am intrat, fiecare în hotelul în care stătea. Aici s-a desfășurat a treia parte a revelionului: la barul hotelului. Am dansat până dimineață!
Fiecare hotel e un oraș. Într-un hotel poți să intri luni și să ieși joi, fără să ai nevoie de nimic din afară. În hotel găsești tot ce îți trebuie: restaurante, viață artistică, magazine, cafenele, farmacii. Cazinourile sunt la tot pasul și oamenii fac fix ceea ce au chef. Poți vedea femei în pijamale sau în rochii cu paiete, bărbați în șlapi sau la patru ace… Firescul ia forme nebănuite, în Las Vegas.
Expresia curentă e “No problem”. Nu-ți place cafeaua, o dai înapoi și ți-o schimbă. Te-ai răzgândit în privința unui lucru, îl duci înapoi. Nu-ți mai place camera, ceri alta! Și nu, nu trebuie să explici nimănui de ce faci asta. Nu dai socoteală. Pur și simplu, vrei altceva și primești ce vrei.
Nu vă recomand “MGM Grand Casino”, mie nu mi-a plăcut. Vă recomand însă, “Bellagio” și “Il veneziano”! Din ce am văzut, sunt pe gustul meu. La “Bellagio”, am găsit cel mai bun mic dejun din America, din partea pe care am reușit să o vizitez.
Se fumează aproape peste tot, iar mie asta mi-a dat cu minus…
La Marele Canion am ajuns după ce am stat la câteva cozi… infernale, într-o zi foarte friguroasă! Nu mă așteptasem să fie atât de frig și, din păcate, picioarele înghețate nu au lăsat inima să se bucure, așa cum ar fi vrut, de locul acela magic. Marele Canion îți taie respirația. Cred că aș vrea să-l revăd într-o zi mai călduroasă.
Am plecat din Vegas până la intrarea în rezervație cu mașina prietenilor mei, Dona si Miki, veniți special din Los Angeles, ca să petrecem câteva zile împreună. Acolo, am lăsat mașina în parcare și, după vreo câteva rânduri de cozi (a durat aproape o oră), am urcat în autobuz și am vizitat două puncte din care putea fi admirat Marele Canion.
Nu, nu merge fiecare unde vrea, cum vrea… totul este organizat, planificat.
De departe, cel mai tare m-au impresionat spectacolele Cirque du Soleil. Nu seamănă cu nimic din ce am văzut până acum, în Europa. De la sala special amenajată, la animația premergătoare spectacolului și până la ultimele aplauze, totul este foarte bine pus la punct.
Am plecat din Las Vegas sperând că, într-o zi, o să câștig atât de mulți bani, încât o să pot construi o sală de spectacole, așa cum e Cirque du Soleil.
Am plecat din Las Vegas hotărâtă să mă întorc și să mai petrec aici câteva zile, în care să nu fac nimic important, ci doar să trăiesc cu bucuria de a fi în grija celorlalți, exact cum sunt copiii, la Disneyland .
Am jucat într-o seară la Casino. Nu-mi place jocul de noroc! Îmi place să mă joc, să fac spectacol din asta. Când m-am așezat la masă, luasem în calcul faptul că pot să pierd tot ce aveam sau să câștig… Și nu pierd, niciodată, mai mult decât am. Din fericire, ceilalți prieteni sunt atenți să câștige. Și uite așa, eu riscând și ei acționând cumpătat, am ieșit cu bine și cu bani, și din această experiență.
E mult mai simplu când prietenii tăi, Dona și Miki, vin din Los Angeles și, datorită lor, totul îți este mult mai accesibil.
A fost o vacanță frumoasă, cel mai tare revelion din ultimii ani, cea mai concentrată distracție, pe minutul de excursie!
Recomand Las Vegas tuturor adulților care știu, încă, să se joace! Nu e un loc în care să mergi cu copiii. Nu, dacă sunt minori.
