• Un singur părinte nu poate distruge viața unui copil

    Un singur părinte nu poate distruge viața unui copil

    Pentru a distruge viața unui copil este nevoie de doi părinți. Unul singur nu poate. Unul singur, oricât ar fi de rău, are nevoie (și) de concursul celuilalt.

     

    Ca să distrugă viața unui copil, e de ajuns ca unul să-i facă rău și celălalt să tacă sau să se prefacă, pur și simplu, că nu vede. E destul ca părintele celălalt să nu intervină sau să dea bir cu fugiții.

     

    Pentru a strica viața unui copil este nevoie de doi părinți. Pentru a i-o salva, ajunge unul singur. 

     

    Un părinte bun și curajos se poate bate cu oricine, inclusiv cu celălalt părinte. Un părinte bun poate să-și facă puiul să se simtă în deplină siguranță. Un părinte bun ține loc de zână bună, înger păzitor și erou de poveste, în viața propriului copil.

     

    Nu da vina pe celălalt părinte, că a fost rău. Tu unde erai? Ce ai făcut ca să oprești "răul"? Cum i te-ai opus? Cum l-ai făcut pe copilul tău să simtă că lumea nu începe și nu se termină cu un singur om, chiar dacă este unul dintre părinții lui? 

     

    Un părinte rău are nevoie și de celălalt părinte ca să-și poată pune în aplicare "răul".

     

    Un părinte bun nu are nevoie de nimeni ca să își apere puiul și să fie câinele care îi păzește fericirea, gata să muște din oricine ar putea să-l atace.

    Un singur părinte poate doar să îi salveze viața copilului. 

    Când un părinte e nepotrivit pentru copilul lui, celălalt părinte, singur, poate salva copilul. 

     

    Un copil are nevoie de un părinte bun. 

  • Aurora Liiceanu, invitată în studioul Europa FM la Antrenorul Părinților

    Aurora Liiceanu, invitată în studioul Europa FM la Antrenorul Părinților

    Psihologul Aurora Liiceanu a fost una din cele mai frumoase surprize la Antrenorul Părinţilor. Am discutat despre copilărie, despre problemele adolescenţei, dar şi despre viaţa de adult. Aurora Liiceanu a lucrat în cercetare și a predat psihologie la diferite Universități din București, dar și la UQAM (Canada) sau EHESS (Franța). În prezent, este cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române.

  • Am fost acasă la The Beatles, în Liverpool

    Am fost acasă la The Beatles, în Liverpool

    De ani întregi mă tot striga orașul ăsta, despre care nu știam nimic. Ce știam sigur era că vreau să ajung să-l văd, într-o zi.

    Ai nevoie de o zi întreagă. Poți veni vineri, să stai sâmbătă și să te întorci duminică, dar în sâmbăta aia, ai ce să faci și ce să vezi, cu vârf și îndesat, chiar dacă stai doar în Albert Doc. Aici, găsești toate muzeele importante: al Sclavilor, al Vapoarelor, al Titanicului și al Beatles-ilor. Și Tate, Muzeul de Artă, tot aici e. Plus o mulțime de cafenele și restaurante, pe toate gusturile. Iar faleza, faleza e cel mai frumos loc pentru a te bucura de mare.

    M-am plimbat și am retrăit emoții și stări, care stăteau acolo cuminți și au așteptat ziua asta specială. Liverpool este un oraș de trăit, de simțit, de cuprins. Este liber, se circulă lejer, sunt foarte puțini oameni pe străzi și, în același timp, este accesibil, poți ajunge foarte ușor peste tot.

     

    Nu trebuie să ratezi Muzeul Beatles. 

     

    Este, totuși, locul din care au plecat cei patru magnifici. Unul în care au ales să păstreze memoria vie a acelor vremuri, să ne arate cum a început totul, cum s-au desfășurat lucrurile și cum a rămas în memoria noastră cea mai mare trupă pop-rock din lume. Este extrem de emoționant! Oferă câte puțin din personalitatea fiecărui membru și reușește, astfel, să îl așeze pe fiecare în “cutie”. În cea mai potrivită cutiuță, din care să tragi foarte simplu niște concluzii. 

    Eu am înțeles de ce mă chema Liverpool, abia când am ajuns în sala în care se păstrează pianul alb, ochelarii și tablourile lui John și unde răsună în difuzoare “Imagine”. Nu știam, dar acolo am realizat că mă regăsesc atât de tare în puterea oamenilor de a-și “arde” visul, de a-l face să treacă dincolo de orice graniță și dincolo de orice piedici, pe care cineva sau ceva le-ar putea pune.

    Întâlnirea cu Beatles, la ei acasă, a însemnat pentru mine un moment de conștientizare. Un nou moment de conștientizare acută a faptului că, atunci când Dumnezeu îți dă un vis, îți netezește calea și îți scoate în față cei mai buni oameni, care să meargă umăr la umăr cu tine. 

     

    Liverpool este un oraș în care trebuie să vii fără să te aștepți la nimic, pentru că, de la arhitectură până la relaxarea cu care oamenii își iau prânzul și cina, totul se întâmplă într-un ritm ușor neobișnuit pentru noi. E un oraș frumos, din punct de vedere arhitectural. Am aflat că are mai multe parcuri decât Parisul. Eu n-am reușit să ajung în parc, pentru că nu am avut decât o zi la dispoziție și mi-am dorit să păstrez această zi pentru Albert Doc. 

     

    Însă, plecând de la invitația mea de a vă trece în agendă acest oraș, vă provoc să descoperiți voi mai multe și să-mi spuneți și mie care sunt celelalte locuri faine din Liverpool. Eu vreau doar să vă spun că Liverpool este de neratat și că vă vor surprinde atât frumusețea acestui oraș, cât și diversitatea obiectivelor pe care le oferă. 

  • “Antrenorul Părinților”, cea mai ascultată emisiune pentru părinți, din România

    “Antrenorul Părinților”, cea mai ascultată emisiune pentru părinți, din România

    Sunt foarte bucuroasă că emisiunea mea este în topul audiențelor radio și nu pe orice poziție: 300 de mii de oameni aleg în fiecare duminică să mă asculte. 300 de mii! Este o cifră la care am visat și pe care știu că o voi depăși. 

     

    Am apreciat enorm la Europa FM, faptul că echipa de conducere a înțeles că părinții români au nevoie de o emisiune a lor, o emisiune la cel mai iubit radio pentru familie din România. 

     

    Îmi crește inima când oamenii mă opresc, mă felicită, îmi dau sugestii, mă ceartă că emisiunea e prea scurtă sau mă întreabă de ce nu e în fiecare zi…

     

    Am avut invitați unul și unul, oameni simpli cu povești extraordinare, dar și vedete gata să “dea din casă” despre viața lor de familie. Români din diaspora, cărora le-am alinat dorul de casă, oameni cu povești nemaiauzite.

    Amalia Năstase, Dana Nălbaru, Adela Popescu, Cristian China Birta, Andreea Paul, Pavel Bartoș, Ela Crăciun, Alex Dima, profesorul Florin Colceag, Preotul Constantin Necula, Horia Brenciu, Oana Moraru și mulți alții au răspuns cu onestitate întrebărilor mele directe.

     

    Gáspár György este jumătatea mea, cu creier rece. Psihologul care m-a ajutat să le arătăm împreună părinților că viața de părinte este plină de provocări pe care, cu înțelepciune, le putem depăși, pas cu pas. Roxana Nicu și Alexandra Minea sunt alături de mine la fiecare pas, la fel și Marius Aștilean și Tedy Păun, care mă ajută cu partea tehnică a emisiunii.

     

    Vă mulțumesc tuturor celor care mă alegeți, sunteți în comunitatea mea zi de zi, mă ascultați în fiecare duminică la Europa FM. Vă știu pe toți!!! Știu că sunteți faini, curajoși, vreți o lume mai bună pentru copiii voștri. Uneori, aveți nevoie de un gram de curaj în plus. Sunt gata să vi-l dau. Dacă eu am putut, puteți și voi!

    Iată ce spun câțiva dintre prietenii emisiunii mele:

     

    Gáspár György, Psiholog clinician și psihoterapeut relațional acreditat de Colegiul Psihologilor din România: "Când mi-a propus Mirela să colaborăm la emisiunea ei de duminică dimineața, de la Europa FM, m-am bucurat ca un copil. În facultate, pe când băteam drumul de la Cluj la Satu Mare, ascultam mereu Europa FM și, la sloganul: „Un radio de milioane de români“, adăugam cu patos: „Și un ungur!“. Eram fascinat de vocile de acolo și îmi plăcea muzica lor de calitate. Iar posibilitatea ca și vocea mea să se audă cândva la Europa FM era un vis pe care nu mi l-am permis. Dar, pentru că Universul are grijă de dorințele noastre cele mai ascunse și pentru că Mirela este unul dintre oamenii care cred în mine mai mult decât aș putea crede eu vreodată, am ajuns să ne auzim împreună în fiecare dimineață de duminică – la radio. Experiența în sine este mai frumoasă decât mi-aș fi imaginat, iar feedback-urile ascultătorilor vin mai ales când mă întâlnesc cu oamenii, la diferite evenimente de prin țară. „Vă ascultăm în fiecare duminică!“, „Nu ratăm nicio ediție!“, „Faceți lucruri minunate!“… sunt doar câteva dintre mesajele care îmi arată cât de mult sens are ceea ce facem noi doi la radio. Recunosc că Mirela știe să adreseze întrebările cele mai grele, nu mă lasă să bat câmpii cu jargonul meu de specialitate și, în conversațiile noastre, lucrurile capătă mai mult sens chiar și pentru mine. Mă consider norocos și-i rămân veșnic recunoscător Mirelei pentru că a adus Europa FM în viața mea."

     

    Ciprian Dinu, Director de Programe Radio Europa FM: ”Antrenorul Părinților cu Mirela Retegan este emisiunea care a reușit să aducă pe frecvențele Europa FM atât părinții, cât și pe cei care nu sunt încă părinți, pentru a înțelege mai bine cum funcționează relațiile dintre noi. Mirela știe să obțină poveștile familiilor unor persoane celebre sau doar cu un stil de viață aparte și să le transforme în lecții din care avem câte ceva de învățat. Face asta în fiecare duminică la Europa FM și pe www.europafm.ro, dar și zilnic prin stilul ei de viață și modul în care știe să împărtășească fiecare lucru nou pe care îl descoperă.  Mă bucur că putem avea în echipa Europa FM un profesionist ca Mirela Retegan, cu atâta experiență în radio, dar mai ales un om atent la nevoile celorlalți, alături de care învățăm ceva nou pe frecvențele Europa FM.”

    Sanda Nicola, jurnalist: “ Mă bucur foarte mult să aflu că emisiunea Mirelei e atât de apreciată. Asta îmi confirmă că facem parte dintr-o generație de părinți care își doresc cu adevărat să învețe cum se cresc copiii sănătoși, veseli și echilibrați emoțional. Cu părinți ca ascultătorii Mirelei vom reclădi societatea noastră, cu răbdare și pe principii sănătoase. Veți vedea, nu mai e chiar atât de mult până acolo! Mult succes în continuare întregii echipe!

    Adela Popescu: “De multe ori, când vorbești despre copiii tăi și despre lumea pe care o aveți împreună, oamenii se uită ca la nave spațiale. Pentru că, pe undeva, da, ce se întâmplă, poate fi halucinant 🙂 Cel mai mult, la Antrenorul Părinților, mi-a plăcut că m-am simțit înțeleasă și orice povestioară, în ochii Mirelei, avea sens. Iar noi, părinții, de asta avem nevoie, să știm că ceea ce facem în raport cu copiii noștri, capătă sens.

    Cristian China Birta: Există două lucruri care mi-au plăcut la emisiune și unul care nu mi-a plăcut. După cum urmează: Mi-a plăcut faptul că am apucat să vorbesc cu Mirela fără să răspundem la telefoane, să verificăm mailuri sau să dăm mâna cu unul sau cu altul de prin zonă. Ar trebui să mai facem asta. Chiar vorbim și ne râdem! Mi-a plăcut faptul că am avut aproximativ 4,35 tone de mesaje după emisiune, de unde am tras concluzia că Mirela, cu emisiunea asta, face să fie bine să nu fie rău… Ce nu mi-a plăcut a fost că a fost o emisiune atâtd e reușită, încât am setat un standard personal pentru mine în ceea ce privește aparițiile publice, sub care nu îmi dau voie să cobor, știți cum zic…

    Ela Crăciun: Orice întâlnire cu Mirela este o explozie de bucurie. E veselă, pozitivă, iar starea ei o preiei fără să-ți dai seama. Ora petrecută alături de ea la radio a trecut repede, mult prea repede. Am fi putut vorbi ore în șir și tot nu ne-am fi plictisit. Mirela, felicitări pentru ceea ce ești, felicitări pentru tot ce faci!

  • Să muncești, ca să ajungi sus, e mai important decât teama de a cădea

    Să muncești, ca să ajungi sus, e mai important decât teama de a cădea

    Am auzit toată viața expresia: “Cu cât cazi mai de sus, cu atât te lovești mai rău.” Urmarea? Firește, am urcat cu frâna de mână trasă! Mai mult, m-am asigurat mereu că și plăcuțele de frână sunt în cea mai bună stare și am apăsat pedala, de fiecare dată când simțeam că viața depășește viteza legală prestabilită în copilărie.

     

    “Cine cade de sus cade cel mai rău și poate chiar să-și rupă gâtul!” Doamne, de câte ori am auzit-o! Ani la rând nu mi-am dat voie să fiu eu, până la capăt. Când să trăiești cea mai frumoasă poveste din viața ta, îți răsună în urechi vorbele părinților:

     

    “- O să te arzi așa de tare, că sigur o să sufli și-n iaurt, toată viața!

    – Și ce dacă?!

    – Mai bine mănânci zeamă călâie, decât să te frigi!”

     

    Pune mâna pe poveste, suflă când simți că îți ia foc inima, dar trăiește-o până la ultima respirație! Și-apoi, fie ce-o fi! Iaurt găsești până și în benzinăriile non-stop, dar ciorbele fierbinți sunt bune, dacă sunt proaspete.

     

    Ar fi fost mult mai simplu, dacă am fi fost învățați că locul întai este efemer. Că e minunat să ajungi acolo și că merită să muncești pentru asta, dar să nu-ți pară rău, când trebuie să cedezi locul altcuiva.

     

    Ar fi fost mai sănătos să fim învățați că poți fi cel mai bun într-un domeniu, până apare altcineva și mai bun decât tine… și că nu e nimic rău în asta, pentru că lumea este într-o continuă transformare. Și noi, ăștia de astăzi, care am ajuns în vârf, ne schimbăm anul viitor! Pentru că, între timp, am devenit altcineva, care vrea altceva. Doar vârful a rămas același… și, pentru același vârf, trebuie să vină altcineva, care poate face și mai bine același lucru.

     

    Lasă morișca să se învârtă, cât timp suflă vântul din spate! Nu te teme nici să ajungi în vârf și nici că o să-l părăsești! Nimeni nu e veșnic în acest punct, dar toți cei care ajung în vârf pe munca lor, mulțumită conjugării efortului personal cu recunoașterea publică, își trăiesc apoi viața cu bucuria momentului în care au fost în vârf.

     

  • Cine sunt cele mai importante persoane din viața ta?

    Cine sunt cele mai importante persoane din viața ta?

    E un exercițiu perfect pentru începutul de an. Pune mâna pe o hârtie (ca pe vremuri!) și scrie, cu nume și prenume, cele mai importante persoane din viața ta.

    Te-ai gândit vreodată câte sunt? Păi, să le luăm în ordine:

    · cele care depind de tine

    · cele de care depinde starea ta de bine (de acasă, de la muncă)

    · cele care-ți sunt sprijin

    · cele care îți aduc doar bucurie

     

    Scrie-i, unul câte unul! Câți sunt? 2, 5, 10?
     

    Acum, recitește titlul: “… cele mai importante persoane din viața ta”. Să ai asta în vedere, în fiecare zi. De oamenii ăștia trebuie să ai grijă. Să-i cauți, să-i vezi, să-i asculți, să-i ții în brațe, să-i ajuți! Cu ei trebuie să ai cea mai multă răbdare. Nu, nu pentru ei. Pentru tine! Pe lista ta sunt la categoria “cele mai importante“. Tu habar nu ai unde ești pe lista lor, dacă ești… Dar pentru că ele ocupă locurile de la tine din listă, trebuie să ocupe și locurile din agenda ta, din preocupările tale, din bucuriile și succesul tău.

    Nu te aștepta la reciprocitate! E treaba lor ce listă au. Dacă ai noroc, s-ar putea să figurezi pe lista lor. Și s-ar putea chiar să primești înapoi tot ceea ce oferi. Dar nu te baza pe asta! Și nu condiționa! Vezi-ți de lista ta! Este pentru sufletul tău. Dacă oamenii care contează pentru tine nu sunt bine, nici tu nu ești bine.
     
    Scrie lista și pune-o pe frigider, ca să-ți amintești de ea în fiecare dimineață. Și să nu mai uiți, niciodată!

  • Dacă tu nu-ți apreciezi locul de muncă, nici angajatorul tău n-o să te aprecieze

    Dacă tu nu-ți apreciezi locul de muncă, nici angajatorul tău n-o să te aprecieze

    De-a lungul timpului, am schimbat puține locuri de muncă. Eu sunt un om de construcție. Îmi plac locurile în care se pleacă de la zero sau poate chiar de la minus, pentru că așa simt că sunt parte din fiecare cărămidă pe care o pun acolo.

     

    Am fost în echipa câtorva construcții și clădirile sunt încă în picioare. Din fiecare am plecat atunci când am simțit că trebuia să merg mai departe. N-am așteptat să mi se ridice statui, nu mi-am arogat drepturi pentru care am fost plătită la vremea potrivită și, cu o singură excepție, am rămas în relații foarte bune cu toți cei care m-au angajat. În situația respectivă m-am simțit păcălită, folosită și înșelată și, oricât de politicoși am fi, lucrurile nu se vor mai întoarce niciodată la etapa dinaintea acelui moment.

     

    Am schimbat mai multe joburi până într-o zi, în care mi-am făcut curaj să-mi asum eu responsabilitatea de a fi angajator. Cred că au lucrat cu mine peste 200 de oameni, în ultimii 15 ani, oameni pe care i-am plătit, firesc, lună de lună. Fără excepție, ei și-au luat salariile, iar eu mi-am plătit taxele, impozitele, toate obligațiile pe care le aveam la stat. M-am bucurat din toată inima când majoritatea angajatorilor a intrat în legalitate și am putut să exersez facturile, chitanțele și munca în alb cu absolut toți furnizorii.

     

    De-a lungul timpului, oamenii au venit și au plecat după bunul lor plac, după propriile interese în primul rând. Sunt foarte puțini oameni pe care i-am dat afară și atunci am făcut-o doar cu cei care puneau în pericol munca mea, a colegilor lor, atentau la securitatea construcției la care lucram și, implicit, la siguranța oamenilor care au încredere în mine. Dar i-am știut întotdeauna pe cei care rămâneau acolo, doar pentru că erau prea comozi sau prea fricoși, ca să caute altceva. I-am simțit mereu nemulțumiți, fix în ceafa mea. Cu toate astea, cumva, am avut răbdare să își găsească drumul și să meargă mai departe, singuri sau alături de altcineva.

     

    Gândindu-mă la aspectul ăsta, mi-am dat seama că lucrurile sunt reciproce. N-ai cum să te aștepți să te placă un șef pe care tu nu-l placi. N-ai cum să te aștepți să-ți fie bine, într-un loc de muncă în care tu nu dai ce ai mai bun. N-ai cum să primești și bonificații, când tu nu dai nimic în plus, dincolo de ceea ce trebuie să dai, ca să bifezi că ai muncit. Când ție nu-ți place ceva, nici acel ceva nu te place pe tine. Oricât de mult ai încerca să ascunzi asta, oricât de mult te-ai preface, dincolo de ceea ce se vede, se simte.

     

    Nu aștepta să fii dat afară, nu aștepta să caute altcineva mijloace prin care să scape de tine, când tu ești cel care spune, fățiș, că se simte prizonier în jobul pe care îl are!

     

    Ai încredere că, găsindu-ți fericirea și liniștea, vei găsi și satisfacția! Ai încredere că sigur ești bun la ceva și că locul acela este, probabil, în altă parte. Folosește-te de perioada asta, ca să te gândești bine dacă vrei un 2020 în care să rămâi într-un loc pe care nu-l iubești, întrebându-te în fiecare zi: “Oare de ce locul ăsta nu mă iubește pe mine?!”

     

    Ridică-te și du-te, fă pasul de dincolo de problemă, și o să găsești soluția!

     

  • Avem un an întreg să nu ne vedem

    Avem un an întreg să nu ne vedem

    Ne vedem în februarie, la o cafea…“ asta mi-a scris un prieten, cu care am băut ultima cafea în luna iulie. I-am răspuns instant: “Avem un an întreg să nu ne vedem.”

    Am avut destule zile în care să ne gândim la rezoluții, la mesaje pozitive, sincere, făcute… și pre(a)făcute. Gata! Hai să închidem borcanul cu miere și să-l deschidem pe cel cu hrean. Să luăm o linguriță, care să ne ardă limba și să omoare toți microbii care se transformă în cuvinte mincinoase sau lingușitoare.

    Promit să introduc hreanul în viața mea, ca aliment de bază. În loc de cafea! Să-mi țină limba vie și să nu-i dea voie să spună ceea ce inima nu simte și mintea nu crede. Uneori, limba asta se apucă să vorbească… fără cap… și se trezește în mijlocul unei conversații, fie blocată, brusc, în propoziții încâlcite, fie alunecând pe cuvinte mieroase.

    Să reușești să-ți ții limba în gură. Ce mare lucru! Cei mai mulți umblă cu limba scoasă și se miră că iau tot felul de microbi.

    Avem un an la dispoziție să nu ne vedem, să nu ne ajutăm, să nu ne surprindem.

    Avem un an la dispoziție să nu aducem nimic nou în viața noastră, să facem aceleași lucruri pe care le făceam și anul trecut.

    Avem un an la dispoziție să păstrăm lângă noi oameni care n-au curajul să plece.

    Avem un an la dispoziție să nu ne umplem corpul cu alimente care ne dau energie și necesarul de vitamine.

    Avem un an la dispoziție să nu ne mișcăm, nici măcar o jumătate de oră pe zi.

    Avem un an la dispoziție să nu învățăm ceva nou.

    Avem un an la dispoziție să-l pierdem.

    Nu pierdem timpul nimănui. Și nici nu pot face asta, pentru noi, oamenii cărora nu le permitem.

    Dar ne putem baza fiecare pe noi, 100%.

    Crede-mă! Nimeni nu-ți poate pierde timpul mai mult decât ți-l poți pierde tu.

    Fă ce spui și spune numai despre ceea ce faci!

    În rest, ține minte: ai în față un an întreg. Tu îi pui pe “Nu” sau pe “Da” în dreptul fiecărei zile.

    Spor! Nu te culca pe-o ureche, pentru că timpul îți scapă printre degete.

     

     

  • Contabilitatea mea, după 30 de ani

    Contabilitatea mea, după 30 de ani

    La Revoluție aveam 19 ani. Terminasem liceul de filologie – istorie din Cluj, specializarea – secretar stenodactilograf. Primisem repartiție la Primăria din Dej. Ce bucuroasă am fost! Mă și vedeam angajată la primărie, într-un post de secretară. Aș fi fost prima din familia mea, care ar fi avut un serviciu "de birou".

     

    Ce naivă eram… Tata, mecanic de locomotivă, mi-a spus că n-am nicio șansă, că nu o să mă angajeze, pentru că noi nu avem pe nimeni și nici bani, ca să-mi cumpere postul… Evident, tata a avut dreptate! Mi-au spus că pot să-mi dea doar un loc de muncă la sere, să plantez legume.

     

    Am acceptat, pentru că îmi doream foarte mult să muncesc, să am banii mei.

     

    Am mers o singură zi, apoi mama mi-a spus că mă duce la ea, la tricotaje, măcar să învăț o meserie…

     

    Apoi a venit Revoluția! Aveam toate motivele să fiu în stradă. Știam cum e să-ți fie frig, foame, să nu poți face nimic, dacă nu ai pe nimeni…

     

    Acum 30 de ani, aveam un sac gol și multe nevoi.

     

    Pentru ce luptam? Să vorbesc liber, să circul liber în toată lumea, să aleg liber, să cred în ce și în cine vreau… să văd filme și să merg la spectacole, să călătoresc, să pot folosi mașina în toate week-end-urile, să nu se mai oprească deloc curentul, să am căldură în casă, să găsesc haine de calitate, să nu fiu nevoită să lucrez cu oameni pe care nu îi respect, nu îi apreciez (doar pentru că eu erau niște comuniști, ajunși șefi), să nu mai am nevoie de cartelă ca să cumpăr pâine, să am telefon în casă, să nu plătesc cinci cărți scrise de "tovarăși", ca să pot cumpăra "Magicianul" lui Fowles, să nu ascult radio sub pătură, ca să nu se prindă vecinii că ascult "Europa liberă"…

     

    Mi-am recapitulat, în dimineața asta, motivele pentru care eu, acum 30 de ani, eram în stradă.

     

    Astăzi, număr peste 30 de țări în care am ajuns, am vizitat toate continentele, m-am plimbat și în deșert și pe vârfuri renumite, pe oceane și am ajuns chiar până în des invocata Patagonie. Toate, din munca mea!

     

    Astăzi, vorbesc la radio și spun fix ceea ce cred, fără să mă tem că mă aude vreun securist.

     

    Astăzi, fac ce meserie vreau și pot să plec din locul în care lucrez, dacă nu-mi plac oamenii cu care m-am nimerit. Ba, mai mult, pot să aleg cu ce oameni vreau să lucrez.

     

    Astăzi, pot să cumpăr orice îmi trece prin cap, de la cea mai slabă calitate, până la cea mai bună, la care nici nu visam, în alte condiții. Am schimbat deja câteva mașini și pot să merg unde vreau, când vreau, la volanul mașinii mele, pot să iau toate cărțile din lume, ba chiar pot să stau în librărie, să citesc, dacă nu am bani să și cumpăr.

     

    Astăzi, am un telefon pe care îl iau după mine și la baie, iar micul gadget are tot ceea ce trebuie pentru cea mai bună și liberă comunicare.

    Astăzi, pot să vorbesc despre Dumnezeu, fără nicio opreliște și pot să cred în ce vreau și în cine vreau. Astăzi, pot să iubesc oameni de orice culoare, gay, divorțați, liber-profesioniști, politicieni sau pe cei care fac plajă la nudiști.

     

    În casa mea nu e frig, curentul nu se ia niciodată, aș putea să mă uit la televizor de dimineața până seara sau să mă duc la spectacole, oriunde în lume.

     

    Contabilitatea mea, la 30 de ani de la Revoluție, îmi arată că sunt foarte bogată, că nu am stat în frig degeaba, în decembrie 1989. Eu am obținut tot ceea ce mi-am dorit acum 30 de ani. Ba chiar mai mult! Și nu uit, în nicio zi, să fiu recunoscătoare pentru ceea ce am trăit în acești 30 de ani. Așa cum nu o să mă opresc vreodată din a lupta cu toate armele comunicării, pentru ca niciun copil din țara asta să nu mai trăiască fără să cunoască libertatea de exprimare, de opinie, de liberă circulație, de respectare a tuturor drepturilor.

    Vă invit pe toți să aruncați privirea peste umăr și să vă uitați la cei care erați acum 10, 20 sau poate chiar 30 de ani, pentru cei norocoși să își amintească vremurile acelea cu mintea limpede și memoria proaspătă!

     

    Acum 30 de ani, eu nu am stat degeaba în stradă. Acum 30 de ani, tinerii aceia nu au murit degeaba. Pentru că, astăzi, noi toți suntem LIBERI. Unii mai fericiți, alții mai puțin. Dar fericirea și-o face fiecare, în timp ce LIBERTATEA, dacă nu suntem atenți, ne-o poate lua oricine…