• Mesaje de Iubire pentru Copiii cu Branule, campanie dedicată copiilor bolnavi de cancer din România

    Mesaje de Iubire pentru Copiii cu Branule, campanie dedicată copiilor bolnavi de cancer din România

    În spitalele din România sunt prinși de cumplitul cancer peste 1000 de copii. Țintuiți într-un pat, luni sau poate ani, își trăiesc viața între analize și proceduri. Eu am făcut o misiune din a le colora cât mai multe din aceste zile, cu surprize vesele.

    Vă chem alături de mine pentru a susține campania prin intermediul căreia vor simți că mii de oameni se gândesc la ei! Vă chem să donați orice sumă vă puteți permite, aici, pe pagina de donații. Vă rog și să lăsați un mesaj de susținere pe pagina campaniei

    Dorința mea este ca împreună să le aducem zâmbetul pe chip, de 1 IUNIE!

    De Ziua Copilului, le pregătesc cea mai frumoasă surpriză. Fiecare pitic din secțiile de oncologie va primi un cadou și un mesaj video personalizat de la vedete, de la personajele din Gașca Zurli și din partea voastră, a celor care vor să le transmită gândurile lor.

    În înfruntarea asta nedreaptă, copiii au nevoie de aliați, iar donațiile și mesajele voastre le vor face lupta puțin mai ușoară.

    Grație donației și mesajului vostru vor simți că nu sunt singuri, ci au de partea lor milioane de oameni!

    Implică-te și donează! Donația ta se transformă într-un cadou care înseamnă un mesaj de iubire. Împreună facem 1.000 de cadouri!

    Pentru asta e nevoie de fiecare dintre voi, cei din comunitatea Oamenilor frumoși din România.

    În ultima săptămână din luna mai, personajele Zurli vor deveni curierii iubirii și vor ajunge, pe rând, la câte un spital de oncopediatrie din țară, pentru a le oferi personal cadourile celor mici.
     

    Cum puteți ajuta?

    • Donație prin CARD bancar, FĂRĂ COMISION, la linkul: www.parintisalvatori.ro/doneaza/
    • Donație prin CARD bancar pe Facebook la linkul: https://www.facebook.com/donate/587689358517439/
    • Donație prin virament sau depunere în contul ING BANK – RO70INGB0000999906701090
    • Titular cont: Fundația Noua Generație, Cod Fiscal 11305876, cu mențiunea la detalii despre plată: Campanie Mesaje de iubire pentru Copiii cu Branule.
    • Donație prin PayPal la adresa parintisalvatori@yahoo.com
    • Donație prin REVOLUT la numărul 0749936688.

    Întrebări și informații suplimentare puteți afla pe email: contact@zurli.ro.

    Mesaje de Iubire pentru Copiii cu Branule este o campanie inițiată de mine și susținută de:

     

    • Kaufland România – sponsorul principal al campaniei
    • Dr.Oetker
    • Edenia
    • Tedi
    • La Vache qui rit
    • Bioderma
    • Charmony
    • Asociația Părinți Salvatori
    • MagiCamp
    • Asociația Little People
    • Fundația Noua Generație și Zurli.
  • M-am uitat la Asia Express, cum mă uitam pe vremuri la Toate pânzele sus

    M-am uitat la Asia Express, cum mă uitam pe vremuri la Toate pânzele sus

    Am așteptat cu nerăbdare fiecare episod, am trăit toate provocările, am urcat cu ei fiecare treaptă, m-am bătut pentru fiecare amuletă, am căutat cazare în fiecare seară și m-am bucurat de meniul exotic. Mi-a plăcut foarte mult această ediție Asia Express și am privit-o fix ca pe un spectacol! Însă, dincolo de show, mi se pare că Mona Segall a reușit să stabilească noi repere importante pentru români. Acest spectacol de televiziune a fost un prilej de a descoperi oameni care pot fi modele în societatea noastră. Cu siguranță, marea revelație este Sorin Bontea! El ne-a arătat modelul de urmat, e cum am vrea și noi să fim. Bontea e un om normal, foarte ambițios, care nu se teme să viseze și, mai mult, nu se teme să muncească enorm pentru visul lui. Este fix cum tindem și noi să fim. Pozitiv, optimist, încrezător! Un om care nu fuge de greu, care știe să-și dozeze atenția, să râdă din toată inima, să cânte, să danseze, poate să și plângă, se poate bucura, enerva, știe să înjure, știe să strige, dar, cel mai important, știe să meargă mai departe, fără să uite de ceilalți.

    Pe Răzvan îl cunosc de aproape 20 de ani și nu m-a surprins absolut deloc. Eram sigură că și cei de acasă vor descoperi, dincolo de imagine, omul frumos și bărbatul bun.

    Împreună ne-au dat o lecție despre ce înseamnă acceptare, prietenie, lucru făcut cu bucurie, capacitatea de a se sprijini reciproc, de a se susține indiferent de condiții și de a se înlocui, atunci când situația o cere.

     

    Speak este băiatul pe care orice mamă și l-ar dori în viața fiicei ei. Orice mamă ar vrea un băiat care să îi țină fiica în brațe, așa cum o îmbrățișează Speak pe Ștefania. Mi-au plăcut mult umorul lui, asumarea felului calic de a privi viața, acceptarea condiției, bucuria de a vedea frumosul în lucrurile din jurul lui și modul cald de a-i trata pe cei care i-au intrat în suflet.

    Mi-ar plăcea ca Speak să fie un model de bărbat pentru băiețași. Este exemplul viu că bunul simț, munca, ambiția, onestitatea și bunătatea sunt valori cu care poți reuși oriunde în lume. Îmi doresc mult ca Ștefania să fie un model pentru toate tinerele din România, pentru toate puștoaicele care, acum, pot  înțelege mai ușor că frumusețea nu ține loc de putere, de ambiție.

    Ștefania este exemplul fetei frumoase, care poate fi independentă, curajoasă, puternică, poate să rămână feminină, chiar și atunci când cară sacul partenerului ei, și nu se teme să ceară ajutor, atunci când are nevoie. Dincolo de trăsăturile ei, frumusețea Ștefaniei vine dintr-o educație foarte sănătoasă. Speak și Ștefania ne-au oferit exemplul cuplului extrem de decent, unit. Sunt doi oameni care se cunosc foarte bine, cu plusuri și cu minusuri, care se iubesc și care privesc în aceeași direcție, fără să fie legați unul de celălalt.

    Ada este și ea un model. Din păcate, este unul din care putem învăța cum se vede răsfățul (și) la televizor. Mi se pare că Ada este un copil răzgâiat, care se comportă asemeni celor mici, gata să se trântească pe jos în magazin, dacă mami nu vrea să le cumpere ceea ce-și doresc, copii care lovesc cu picioarele lucrurile pe care nu le pot obține, care țipă atunci când cred că nu sunt auziți… lista acestui tip de comportament este foarte lungă. În cele mai multe situații, Cătălin, soțul ei, se purta ca un tată disperat, un tată care știe că are un copil bun, pe care l-a scăpat din mână și cu care nu se mai poate înțelege, pentru că nu i-a explicat la timp care sunt limitele.

     

    Îmi pare rău că oamenii nu au putut să vadă, dincolo de acest comportament, toate celelalte lucruri care leagă acest cuplu. Genul de relație Ada – Cătălin este, din păcate, cel mai des întâlnit în societatea noastră. Parteneri care nu se ascultă unul pe altul, nu se menajează, nu au pic de grijă unul de celălalt.

     

    Ce au în comun cele trei echipe – și mi se pare fantastic modul în care a reușit Mona Segall să evidențieze acest aspect, în timp ce ne-a dat senzația că ne uităm doar la un show, la o competiție –  este bunătatea!

     

    Toți cei șase oameni rămași în finală sunt oameni buni, dincolo de alte calități și defecte. Eu nu am văzut răutăți, acte care să nu le facă onoare. Cu asta cred că ar trebui să rămânem din Asia Express, cu certitudinea că așa cum se vede răutatea, exact la fel se vede și bunătatea! Diferența este că bunătatea mișcă inimi și face oamenii să plângă de bucurie, atunci când o descoperă în cei din jur.

     

    Indiferent ce echipă va câștiga în seara asta, eu voi deschide o sticlă de șampanie și voi scoate din ambalaj două pahare speciale, pe care le-am primit în urmă cu câțiva ani și de care n-am avut timp să mă ating. Vreau să le mulțumesc public protagoniștilor, să le mulțumesc producătorilor, în special Monei Segall, pentru bucuria pe care am trăit-o urmărind spectacolul lor!

     

    Da, țin cu Sorin și cu Răzvan, dar vreau să câștige cine trebuie să câștige! Sunt sigură că toți au plecat de acolo mult mai puternici și mai frumoși, iar noi am câștigat adevărate modele, care sper să influențeze comportamentul conaționalilor.

    Vă mulțumesc, dragilor! Ne-ați făcut autoizolarea mult mai ușoară!

  • Cum faceți cu Lumina de Paști?

    Cum faceți cu Lumina de Paști?

    Eu am găsit soluția, știu exact cum fac cu Lumina de Paști!

     

    Anul acesta o să fie cu adevărat un Paști diferit. Dacă, până acum, în noaptea de Înviere mă duceam să iau Lumina, anul acesta o voi trimite. E pentru prima dată când, în noaptea de Înviere, nu mă voi duce să iau Lumina pentru mine și pentru casa mea, ci, din toată Lumina pe care am primit-o până acum, voi da mai departe celor pe care îi iubesc.

     

    O să-mi fac o listă cu toți oamenii pe care îi vreau în noaptea mea de Înviere și mă voi gândi la ei așa cum nu am făcut-o niciodată. Așa cum, până acum, m-am gândit doar la copilul meu.

     

    În urmă cu mulți, mulți ani, când eu mă plângeam unei bune prietene, Milu, că sunt prea mult timp departe de copilul meu, ea m-a învățat ceva ce tot fac de atunci încoace. Ea m-a învățat să închid ochii și să-mi îmbrac copilul în Lumină. Să mi-o imaginez alergând pe un câmp verde, cu un cer albastru, cu nori pufoși deasupra capului și să vizualizez cum un canal de Lumină coboară deasupra ei și o scaldă.

     

    Am făcut asta, mai greu la început, apoi din ce în ce mai ușor. Acum reușesc să fac asta în cele mai ciudate locuri, în orice moment liber în care pot să mă conectez, cu credința că gândul bun e primul și cel mai la îndemână bine pe care îl putem face celor dragi.

     

    În noaptea de Înviere mă voi gândi la oamenii pe care îi iubesc. În liniște, în rugăciune, cu o lumânare aprinsă, dar mai ales cu toată inima! O să-i iau pe rând și o să-i îmbrac în Lumină. O să trimit Lumina din inima mea peste munți și peste văi, peste mări și oceane, în toate colțurile României și în toate colțurile Europei. Lumina gândului bun nu are granițe. Eu voi ști că am făcut în noapte de Înviere fix ceea ce mi-am dorit: m-am conectat, prin Lumină, cu toți oamenii dragi mie.

     

    Sunt nerăbdătoare să vină momentul! De data asta, chiar o să fie un Paști altfel decât au fost toate celelalte sărbători din viața mea.

     

    Sunt recunoscătoare pentru toți oamenii din viața mea. Am învățat multe de la unii, am dat învățătura mai departe, fără urmă de zgârcenie.

     

    Miki rămâne un om special, care m-a ghidat foarte mulți ani în înțelegerea lucrurilor mai puțin lumești. Una dintre cele mai importante învățături am primit-o anul trecut, fix în ziua de Paști…

     

    Acum, Miki e înger, dar îi simt prezența la fel de puternică, în toate grijile și deciziile mele. Atât timp cât credem în misiunea noastră și iubim ceea ce suntem, nimeni nu poate stinge Lumina care îi face pe ceilalți să ne vadă, dincolo de hainele lumești.

     

    Vă doresc să găsiți calea prin care Lumina să vă aducă bucurie!

    Vă îmbrățișez și vă doresc sărbători cu sănătate și bucurie! Cu multă cumpătare!

     

    Lumina e credința.

     

     

  • Cum putem să-i determinăm pe copii să bea apă?

    Cum putem să-i determinăm pe copii să bea apă?

     

    Suntem într-o perioadă perfectă pentru asta! Hai să începem cu prima întrebare:

     

    – Câtă apă beți într-o zi?

     

     

    Până să răspundeți voi, vă spun cum fac eu: încep la prima oră, cu o jumătate de litru. Apoi, până la sfârșitul zilei, cred că ajung spre trei litri de apă.

    Fac asta de aproape 20 de ani. Maya s-a obișnuit cu apa plată, la fel de simplu cum alți copii se obișnuiesc cu sucurile. În casa noastră, apa a fost întotdeauna un produs indispensabil. În mașină găsești apă plata, în poșetele mele sigur găsești mereu o sticlă…

     

    Evident că mai bea și sucuri. Are 18 ani, trăiește în societate. 🙂 Dar sucurile nu înlocuiesc apa. Au statut de “delicatese”, ca prăjiturile.

     

    În spectacole, îi învăț pe copii că trebuie să ne alimentăm corpul, ca să poată circula de dimineața până seara, fix cum ne alimentăm mașinile în benzinării, atunci când avem de circulat cu ele.

     

    Cum putem să-i determinăm pe copiii noștri să bea apă? Făcând din a bea apă un obicei al casei. Sticlele cu apă trebuie să fie la vedere și în coșul de cumpărături, și în locul în care le ținem în casă.

     

    Noi suntem exemplele cele mai bune, noi suntem modelele copiilor noștri. Acum, când stăm acasă cu ei 24 de ore din 24, ei ne văd, ne observă, copiază gesturile noastre. Ne imită și hărnicia, și felul în care ne alimentăm. Copiază tot ceea ce facem.

    Nu le spuneți să bea apă pentru că trebuie!

    Spuneți-le, de exemplu: ”Vai, astăzi am apucat să beau doar două pahare de apă. Te rog amintește-mi, ca să nu mai uit!”. Ei vor fi foarte încântați să fie mai atenți decât voi, adulții.

     

    Când bei apă, pentru că ți-a amintit el, nu-i spune: “Hai, bea și tu!” Doar bea cu multă poftă în fața lui și apoi spune-i că simți cum ai prins putere, că ai energie să faci ceva special… de exemplu, să jucați un joc de gândire, de perspicacitate, pentru că simți cum apa ți-a limpezit mintea și, acum, sigur poți să te concentrezi…

     

     

    Beți apa când vă treziți, când vă amintiți, beți apă cu orice ocazie, în așa fel încât această imagine să se întipărească bine pe retina copilului.

     

    Beți apa pentru sănătatea voastră și pentru cea a copiilor voștri! Țineți un pahar cu apă la îndemână, mereu! Sau o sticlă! Eu folosesc sticle mici când am treabă, cum e astăzi, când plec la televiziune și apoi la Casa Zurli. Dar acasă am o sticlă de doi litri, pe care pun un semn, ca să știu că e a mea. Așa, pot să urmăresc câtă apă beau de dimineața, până seara.

     

    Când nu am o stare foarte bună, știu că una dintre cauze poate fi lipsa apei. Pe bune! Iar Maya îmi spune des: “Cred că nu m-am hidratat destul!”

     

    Mi-am dorit să vă împărtășesc experiența mea legată de apă, pentru că sper să fie pentru voi inspirație și distracție!

     

  • Spune-le povești frumoase oamenilor cu care vorbești

    Spune-le povești frumoase oamenilor cu care vorbești

    Înainte de a-i turui cuiva, pe care îl suni în perioada asta, toate problemele și pseudoproblemele tale, întreabă-l cum e, cum se simte. Nu doar din politețe, chiar ascultă-l! Încearcă să-i simți starea, dincolo de ceea ce îți spune. Citește printre cuvinte și du-te cu simțirea dincolo de clasicul "sunt bine".

     

    Eu nu mai vorbesc cu nimeni despre îngrijorările legate de bani, firme, școli, examene… 

     

    Sunt lucruri care nu depind doar de noi. Viața economică o să se reașeze într-un fel care pe mine, deocamdată, mă depășește. Examenele o să se desfășoare cumva și, oricum, nu sunt definitive. Orice examen mai poate fi susținut cel puțin o dată. Firma, dacă are ceva de făcut, o să facă: mai mult, mai puțin, cu aceiași oameni sau cu alții, cu costuri mai mari sau mai mici.

     

    Ce rost are să stăm acum să ne batem capul, pentru ceva despre care nu știm nimic?

     

    Cel care deține o firmă poate sa spună oricând: "Stop! Se închide jucăria!" Postul tău de la stat poate să dispară oricând. Sau poate se desființează departamentul sau vine altcineva care să-ți ia locul, după te miri ce criterii. Sunt oameni care, în aceste vremuri, își bat capul cu ce o să se întâmple după… și nu o fac doar acolo, în țeasta lor, ci îi mai sună și pe alții, să le dea și lor din îngrijorarea pe care o cultivă.

     

    Există și categoria celor care caută noul tip de coronavirus în orice strănut, în orice secreții nazale, în orice tuse… a lor sau a celor din casă, din birou. Și cum să te îngrijorezi de ceva atât de important și să nu împărtășești asta cu alții, neavizați, care oricum nu pot decât să-și dea cu părerea?!!

     

    Dacă sunați oamenii din agenda voastră, spuneți-le povești frumoase! Străduindu-vă să le spuneți lor, o să vă străduiți să vi le spuneți și vouă. Nu e momentul să ne lamentăm. Psihicul tuturor e fragil. Fiecare are acolo, în colțul minții, gândul răului care abia așteaptă să i se deschidă o ușă… nu trebuie nici măcar să crăpăm fereastra. Toți oamenii raționali își țin gândurile negre în zona cea mai ferită de lumina zilei. De aceea ne agățăm de bancuri, glume, de oameni pozitivi. Căutați artiștii care râd, căutați postări pozitive și nu le dați voie celor care vă sună să se plângă de ceea ce mintea lor născocește, din frică sau din plictiseală!

     

    Dacă vă cere cineva un ajutor real, faceți tot ce puteți ca să rezolvați problema. Acționați, sunați pe cine știți, vorbiți unde puteți, mergeți voi dacă e nevoie sau trimiteți pe cineva. Dar nu dați voie NIMĂNUI să spargă zidul pe care l-ați construit în jurul hăului în care colcăie gândurile negre. Știm că sunt acolo, știm că au o abilitate fantastică de a se cățăra până ajung în față, pe frunte… Peste ele dați drumul avalanșelor de pozitivism! Vorbiți cu oameni care vă încarcă, despre subiecte care vă fac plăcere.

     

    Avem tot timpul din lume să ne îngrijorăm. Acum e timpul să avem grijă! De noi și de ceilalți. De căsuța și grădinuța fiecăruia. De corp, de minte și, mai ales, de SUFLET!

     

    Spuneți povești frumoase și ascultați poveștile celorlalți! Este cel mai bun schimb pe care îl putem face, în vreme de izolare și distanțare socială.

  • Jocurile Mirelei – episodul 9: La ce te gândești?

    Jocurile Mirelei – episodul 9: La ce te gândești?

    La ce te gândești?, e jocul pe care eu îl joc cu Maya de când e mică, îmi place foarte tare și îl joc și cu prietenii. Când ți-e lumea mai dragă, te întreb: La ce te gândești? 

    E foarte tare pentru că trebuie să fii sincer și poate fi ciudat, uneori, să descoperi la ce te gândești de fapt. 

    Luați-l ca pe un joc de puzzle și reconstruiți-vă șirul gândurilor, al vostru și al copiilor voștri. Este un exercițiu extrem de util pentru cei mici, mai ales în perioada asta când stau în casă. Hai să vă arăt povestea jocului, cum îl pun în aplicare în viața mea de zi cu zi și cum mă face să conștientizez momentul în care mă aflu. 

    Vă invit să vă abonați la canalul meu de YouTube, acolo pun în fiecare zi câte un joc nou: https://goo.gl/wBEp9F

    Inspirație și distracție!

  • Ce fel de planuri vă faceți?

    Ce fel de planuri vă faceți?

    Sincer vă spun că primesc întrebarea asta de la parteneri, colaboratori, prieteni, cunoștințe, oameni care se gândesc la viitorul lor profesional și la felul în care vor relua activitatea în afacerile lor. E foarte greu să îi fac să înțeleagă că, în acest moment, nu pot decât să trăiesc în prezent. Mai mult decât oricând! Mie nu mi-a fost niciodată mai clar că planurile trebuie făcute de dimineața până seara, de azi pe mâine sau de luni până vineri.

     

    Pe noi ne-a prins pandemia cu pauza nepregătită. Așa că, după nebunia asta, mă gândesc să-mi pregătesc cu mai multă grijă pauzele decât perioada de muncă. Pentru că eu pentru muncă eram foarte bine pregătită, însă pentru pauză nu m-a pregătit nimeni! Nu m-a învățat nimeni cum fac față unei astfel de situații. Agenda mea era plină până la sfârșitul anului. În luna martie ar fi trebuit să stau acasă doar două zile. Am stat aproape 20! Cât despre aprilie, deja mă obișnuisem cu ideea că n-o să pot fi cu Maya de Paști, pentru că eu o să fiu plecată în Japonia și ea, fix în ziua de Paști, o să reia școala. Știam că în luna mai, mai bine de jumătate din timp, voi sta la Londra, aproape de copilul meu, care urma să aibă cel mai important examen din viața lui.

     

    Nu mă duc mai departe, să zicem că ne rezumăm la calendarul de primăvară. Nimic din ce era trecut în agendă nu mai e valabil. Este atât de clar pentru mine că Woody Allen avea dreptate… planul este modul în care îl facem pe Dumnezeu să râdă. Niciodată nu s-a amuzat mai tare pe seama planurilor noastre, pe termen mediu și lung!

     

    Eu vreau să fiu dintre cei care și-au învățat lecția și sigur, sigur, nu vreau să mai joc cu Doamne Doamne acest joc. Nu mai vreau să râdă de planurile mele, îi găsesc alte motive de care să se amuze, care să-mi dea mai puțină bătaie de cap!

     

    În privința planurilor, nu mă gândesc mai departe de săptămâna viitoare. Fac eforturi destul de mari să-i fac pe oameni să mă creadă.

     

    “Păi… și dacă, teoretic, o să se întâmple evenimente, ai putea să îmi promiți că ajungeți la noi? ”

     

    Ei bine, când le spun că “nu știu” nu este doar o expresie prin care ocolesc un răspuns, oamenii acceptă greu. Li se pare că mă alint când le spun că tot ceea ce-mi doresc este să ajung cu bine la capătul săptămânii viitoare, să am grijă de oamenii mei, în așa fel încât ei să fie cât mai puțin afectați de schimbarea asta, să țin aproape de oamenii care ne iubesc și să le fiu de ajutor și, în rest, să mă bucur de tot ceea ce pot să fac, dincolo de agendă, calendar și planuri.

     

    Planul meu, unic de altfel, este să nu mai fac niciun plan! Planul meu este să funcționez alimentând fiecare zi cu energie pozitivă și încercând să-mi amintesc, de la prima oră a dimineții, că orice plan poate fi dat peste cap într-o fracțiune de secundă.

     

    Nu-mi fac planuri, dar îmi propun lucruri a căror rezolvare depinde numai de mine, luând în calcul variantele b), c), d), e)… orice.

     

    Dintr-o dată, totul a devenit mai simplu, mai accesibil, mai dezbrăcat de toate responsabilitățile pe care mi le urcam singură în cârcă. Mi se pare că viața este mai ușoară fără atâtea planuri!

     

    Învăț să trăiesc în ziua de astăzi, așa cum știam să trăiesc în planuri. 

    Învăț să fiu fericită cu ceea ce am, așa cum mă făceau fericită lucrurile la care visam…

    Încerc să gătesc din ce am prin frigider, nu din ce mi-ar trebui pentru pofte.

    Acum, planul fizic și timpul au devenit partenerii mei de drum prin viața de zi cu zi.

    Se pare că ne pricepeam mai bine să călătorim în lumea largă, decât în ziua de astăzi.

    Tot ceea ce am citit în cărțile de dezvoltare personală își cere dreptul de a fi pus în practică. Au ieșit la suprafață și vor să fie aplicate toate citatele motivaționale, pe care le-am share-uit generos…

     

    Ce planuri am? Unul singur: să iau fiecare zi, una câte una, fiecare oră și fiecare minut și să le folosesc pentru gânduri frumoase, lucruri folositoare și vorbe care vindecă!

  • 3 săptămâni cu copilul meu, in spatele ușilor închise

    3 săptămâni cu copilul meu, in spatele ușilor închise

     

    Mă întreabă oamenii, pe bună dreptate, dacă mai putem. Dacă ne mai suportăm. Dacă nu ne vine, după trei săptămâni de stat împreună, să ne urcăm pe pereți. Recunosc, am trăit pentru prima oară în viață (exceptând vacanțele, unde ne și plimbam și făceam tot felul de lucruri) mai mult de două zile legate, în care am stat nas în nas, fără să interacționăm cu nimeni altcineva, fără să mergem undeva, fără niciun fel de scăpare din afară, care să vină pe ușa de la intrare. Mi-a fost groază când am realizat ce mă așteaptă, mi-am asumat autoizolarea, chiar dacă eram conștientă că n-o să fie ușor.  Ei bine, sunt mai surprinsă decât oricine să descopăr că am trăit împreună cele mai frumoase zile din viața noastră!

     

    Dacă aș fi fost pusă să-mi doresc un mod în care să o descopăr pe Maya și să construim împreună cea mai curată relație posibilă dintre mamă și fiică, n-aș fi știut să cer asta. Nu mi-ar fi trecut prin cap că, închizându-ne în casă, vom reuși să petrecem împreună trei săptămâni fără să ne plictisim, fără să ne scoatem ochii, fără să ne urcăm să pereți, fără să trântim ușile rămânând fiecare izolată în camera ei, fără să ne certăm pentru lucruri serioase sau nimicuri, fără să mă frustrez și să mă enervez.

     

    Cum am reușit să fac asta? De fapt, cum am reușit să facem asta, pentru că e ceva ce am făcut împreună?!

     

    În primul rând, am vorbit despre situație și am înțeles amândouă că urmează o perioadă în care fiecare dintre noi trebuie să iasă din zona de confort și să facă mici pași spre cealaltă. Păcatul meu era cel de a pune presiune permanentă asupra ei, obișnuință moștenită de la maică mea, aceea de a nu sta, de a face în permanență ceva. Spre deosebire de mama, eu mi-am propus să nu-i mai cer Mayei să fie ca mine, să facă ce fac eu, cât fac eu, cum fac eu, când fac eu. Maya și-a propus să iasă din zona ei de confort, în care face numai ce vrea ea, când vrea ea… și să facă unele lucruri și pentru că trebuie. În fiecare dimineață mă trezeam propunându-mi să mă abțin, să nu-i cer nimic. Pentru mine, asta fost cea mai grea încercare, să mă abțin din a-i cere să facă lucrurile importante pentru mine: ordine în cameră, curat în baie, să spele vasele, să-și facă patul, să-și pună hainele în dulap, să-și aranjeze cărțile în bibliotecă, să șteargă praful, să se culce devreme, să se trezească la timp, să nu mai stea "pe" tutoriale, să vorbească mai puțin cu prietenii…

     

    În fiecare dimineață mă trezeam concentrându-mă asupra propriei persoane, gândindu-mă că ea n-are nicio vină că mie îmi place să fac mereu ceva. În viața mea nu există pauze! Și când sunt într-o pauză, spre exemplu, dacă vorbesc la telefon, mă uit la ceva sau îmi fac pașii… Eu muncesc la ceva, iar în pauză mă apuc de altceva. Schimb munca în permanență. Știu, e complicat, dar așa sunt construită. Până să trăim în contextul creat de coronavirus, de fiecare dată când venea Maya acasă, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă, sfârșeam, invariabil, într-o ceartă generată de acest conflict al raportului timp/activități.

     

    De data asta, am stabilit câteva lucruri împreună. Ne-am trasat teritoriul, fiecare cu bucățica ei, și am hotărât împreună care sunt acele lucruri care ne implică pe amândouă și ce trebuie să facem ca să ne fie traiul frumos și simplu. Am stabilit că dacă una gătește, cealaltă spală vasele, că ordinea în casă o vom face pe rând, că fiecare își organizează timpul pentru mișcare, suflet, minte, recreere și că week-end-urile sunt libere, fiecare poate face ce vrea.

     

    Asta ne-a salvat, pentru că ne-am asumat un program și o serie de activități, de luni până vineri, iar sambăta și duminica, fiecare a putut să-și organizeze timpul fără să simtă niciun pic de presiune din partea celeilalte. Ba, mai mult, am reușit să ne surprindem făcând lucruri neașteptate una pentru cealaltă.

     

    Am fost atât de prinsă cu treburi comune și activități separate încât, după trei săptămâni, noi nu am reușit să jucăm rummy într-o seară. De fapt, încă n-am reușit să ne uităm la toate filmele pe care am vrea să le vedem, încă n-am reușit terminăm toate poveștile pe care vrem să ni le povestim, încă n-am apucat să vorbim cu toți oamenii pe care îi iubim și pe care vrem să îi știm în siguranță.

     

    Compromisul nostru, în sensul cel mai frumos al cuvântului, câțiva pași ai mei spre ea și câțiva pași ai ei spre mine, ne-a adus în zona aceea de mijloc, în care ne întâlnim și facem, de bunăvoie, diverse lucruri care ne fac frumoasă viața împreună. La relația noastră am muncit în trei săptămâni de izolare, cum n-am mai muncit la nimic altceva. Nu ne-am propus asta, s-a întâmplat de la sine, dar mărturisesc că n-aș fi știut să cer să fim închise în casă timp de trei săptămâni, dintr-un motiv care să nu ne dea voie să sărim gardul, la propriu, și să ne oblige să găsim limbajul iubirii, în care să ne înțelegem una pe cealaltă.

     

    Uneori, într-o “închisoare”, poți evolua mai mult decât în cea mai lungă călătorie. Închiși în pătrățica noastră, suntem obligați să călătorim în noi, să vizităm cele mai întunecate unghere, să deschidem uși ferecate de mulți ani în interiorul nostru. Avem timp să ne plângem pierderile pentru care n-am avut timp să suferim, avem vreme să ne vindecăm toate rănile și să ne bucurăm de toate nimicurile.

     

    Vă doresc, din toată inima, să faceți un efort și să ieșiți din această perioadă de carantină mai înalți, mai frumoși, mai asumați și mai fericiți! Suntem închiși în case, dar suntem norocoși să avem timpul pe care nu l-am avut niciodată, nu în relațiile cu cei mai importanți oameni din viața noastră.

     

  • Jocurile Mirelei – episodul 8: Înlocuiește versul

    Jocurile Mirelei – episodul 8: Înlocuiește versul

    Vă mai amintiți poezioarele pe care le spuneam când eram mici? Cele din categoria "Din oceanul Pacific/  A ieșit un pește mic / Și pe coada lui scria… ". Ei, aici trebuie să înlocuiți voi ultimul vers. Îl puteți juca cu copiii în orice moment al zilei. Vă mai dau câteva exemple, în video.

    Vă salut, căci vă iubesc,

    Mirela mă iscălesc!

    Vă invit să vă abonați la canalul meu de YouTube, acolo pun în fiecare zi câte un joc nou: https://goo.gl/wBEp9F

    Inspirație și distracție!