• Adoptă o mamă – editia a 6-a, 2021

    Adoptă o mamă – editia a 6-a, 2021

    Adoptă o mamă – editia a 6-a, 2021

     

    Când o mamă zâmbește, un copil râde!

    Sunt Mirela Retegan și cred că în Pandemie cel mai greu a fost, și încă mai este, pentru mame. Ele au dus pe umerii lor grijile casei, nevoile copiilor și nu numai. Văd în jurul meu multe mame obosite. Mame care n-au avut niciun sprijin în această perioadă și care așteaptă primăvara, din toate punctele de vedere.

    Vine luna Martie, luna Femeii, și îmi doresc să le văd zâmbind pe toate mamele din lume. Sigur că multe mămici o să primească daruri și surprize de la copii, soți, iubiți, tați, colegi, familie. Dar există și mame care nu vor avea parte de atenția celor din jur. Din tot felul de motive. Unele dintre ele au atâta tristețe în viața lor, încât au nevoie de noi să le aducem soarele pe stradă, măcar pentru o zi.

    Asta îmi propun cu această campanie. An de an. Am ajuns la ediția cu numărul 6.

    Haideți să transformăm 8 Martie 2021 în Ziua în care toate mamele să zâmbească.

    Intră cu mine în cea mai frumoasă campanie dedicată mamelor din România! Adoptă o mamă!

    Ce ne propunem?

    – să conectăm mamele din diferite medii și categorii sociale;

    – să găsim resurse pentru a face cât mai multe cadouri de 8 Martie mamelor aflate în situații speciale.

    Cine sunt aceste mame?

    – femei aflate în situații speciale, mame agresate și care s-au refugiat în centre speciale;

    – tinere care nu sunt susținute de familie, în aducerea pe lume a copiilor lor;

    – mame care și-au oprit orice altă activitate pentru a sta în secțiile de oncopediatrie cu copiii lor;

    – mame care locuiesc în medii defavorizate, în condiții de sărăcie crunte.

     

    Cine participă la campanie?

    – orice persoană care are mai mult decât îi este necesar și care poate să pregătească un cadou pentru o mamă aflată într-o situație specială.

    – companii, branduri, firme, asociații, grupuri care pot să contribuie la buna desfășurare a campaniei, cu bani, produse, ajutor logistic, susținere în implementare.

     

    Pe cine ne bazăm?

    – pe cei 5000 de români care au participat la edițiile anterioare

    – pe partenerii noștri tradiționali

    – pe noi parteneri care doresc să ne sprijine

     

    Ce pot să conțină pachetele?

    – lucruri NOI (obligatoriu să fie NOI!)

    – produse care să aducă bucurie unei mame: vopsea de păr, un deodorant, un parfum, o eșarfă, mărgele, ojă, șampon, perie de păr, uscător de par, cremă depilatoare, creme de întreținere, genți, poșete, cărți, ciocolata…

    – o scrisoare de susținere

    – o donație

    – un contact prin care să poată să trimită un mesaj de mulțumire

     

    Câte pachete ne propunem să strângem?

    – 1.000 de pachete în București și încă 5.000 în țară

    Pachetele pot fi aduse personal în centrele de colectare din țară sau pot fi trimise, prin curier, la adresele menționate mai jos, pentru fiecare oraș.

    BUCUREȘTI

    Sediul Zurli – strada Tudor Ștefan nr 57, sector 1, București, persoana de contact: Roxana Nicu, tel 0774.064.252.

    BUCUREȘTI 2

    Gradinita Dreamland Tineretului (zona Timpuri Noi),  Adresa este str. Plugarilor nr. 20 – 22

    Interval orar 9:00 – 16:00

    Persoana de copntact: Laura GrigoreTelefon 0743146653

    TIMIȘOARA

    Partener – Comunitatea MMTCG

    Persoana de contact – Bianca Potyesz

    Detalii despre locațiile unde se pot trimite pachete, aici: https://www.facebook.com/events/336414074299936

    Locațiile unde se strâng cadourile, până în 28.02.2021 sunt:

    • Calea Lugojului nr 4, orar 9-17, tel 0726715645
    • Strada Mureș 118 B, Timișoara, lângă Atos, tel 0728117333
    • La Ozana Manyov, pe str Jean Monet 27, interval orar 8-16
    • DAF JUNIOR SPORT între orele 8-21.

    CLUJ NAPOCA

    Partener – Mamprenoare Cluj

    Persoana de contact – Anca Dinu, tel 0722.870.000

    Pachetele se pot expedia la oricare din adresele:

    • cart. Mănăștur: Silma Optic – Strada Câmpului nr 7
    • cart. Gheorgheni / Mărăști: Four Reasons Academy and Beauty Salon- Viva City, Aleea Valeriu Bologa, nr 3, la parterul blocului albastru (lângă Iulius Malll)
    • cart. Zorilor/Bună Ziua: Apartament 1 Bistro&Bar – Calea Turzii 162-168, bl C1, parter
    • com. Florești: sediul ACR Contafisc – Strada Tăuțului, nr. 89A, ap. 4

    BRAȘOV

    Partener – Asociația Happy Moms.

    Persoana de contact – Dana Lupșa, tel 0722.612.965

    Pachetele se pot duce/expedia la Ceainăria Zuze – str Rosiorilor nr 33, vis-a-vis de Politia Brasov, în atenția dnei Gabriela Crăciun.

    SATU MARE

    Partener – Marcela Papici

    Pachetele se pot duce/expedia la adresa: Str Retezatului nr 27, Clinica Cezarmed (în centru, pe strada din spatele fabricii Mondiala).

    Persoana de contact: Marcela Papici, tel 0747089509

    SIBIU

    Partener – Asociația Mâini Unite

    Persoana de contact – Ana Maria Micu, tel 0733515686

     Micu Ana-Maria -0733515686
    • Ada Rusu-Milea 0774 687 192
    • Lavinia Albu -0741 232 015
    • Eliza Băra – 0751 189 600

    Locații partenere :

    1) DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ SIBIU – Birou Protecția Copilului
    Mun. Sibiu B-dul Victoriei nr.1-3 , Camera P46
    Program LUNI-JOI: 8.00 -16.00 Vineri:8.00.-13.30

    2) 

    Eleven by Jul

     , B-dul Victoriei nr. 32
    Program Luni-Vineri 11-19, Sâmbătă 11-15

    3) 

    Ma'damme

     – Arhivelor nr. 1
    Program Luni-Vineri 10-19, Sâmbătă 11-15

    4) 

    CURLY Boutique

    Alexandru Odobescu nr 3, Sibiu
    Program Luni-Vineri 11-19, Sâmbătă 11-15

    5) 

    IONY Grup

     – Henri Coandă nr.63B
    Program: Magazin L-V – 8:00-18:00, S – 8:00-13:00

    6) 

    Zwergenhaus

     Sibiu, str. Teilor nr. 38, 0757776404
    Program Luni-Vineri 07.30-17.00

    7) Iony – Vasile Cârlova nr.26
    Program: Magazin Luni-Vineri – 8:00-18:00

    8 ) Cartier Avangarden – Lavinia Albu – 40 741 232 015
    Program Luni -Vineri 10-13 , 15 -18

    9) Zona Calea Cisnădiei : 

    Arion Expert SRL

     – Ascanio Damian, nr.13
    Contact : 0749074127
    Program: Luni-Vineri 8-16

    10) Zona Șelimbăr – Eliza Băra – 0751 189 600
    11) Zona Turnișor – Burnete Tania Alida – 0755823716

    ARAD

    Partener – Bianca Morariu

    Persoana de contact: Bianca Morariu, tel 0753.330.956

    Pachetele se pot duce/expedia la:

    • Lento Cafe & Bistro / b.dul Revoluției nr 80
    • Bottega Beer & Gril

    CRAIOVA 

    Partener – Anca Ochianu

    Persoana de contact Anca Ochianu: 0799.708.333

    Pachetele se pot duce/expedia la: Centrul Multifunctional Craiova – Cladirea Bussines Center, redactia Lupa, intre orele 9 – 17.00, luni – vineri.

    FOCȘANI

    Partener – Diana Cristina Enache

    Pachetele se pot duce/expedia la adresa: Bulevardul Independentei nr 60, magazin Artech( în sensul giratoriu din Obor), program 8:00-19:00, L-V. Persoana de contact, Diana Cristina Enache, tel 0736090004.

    CONSTANȚA

    Partener – Complexul de Servicii pentru Protecția în Regim de Urgență a Copilului, a Cuplului  Mamă-Copil și a Victimelor Violenței în Familie.

    Strada Aluniș nr 4, L-V, orele 09.00 – 16.00, persoana de contact Popa Cristiana, telefon 0724.066.397 / Iuliana Ramboaca, telefon 0769.249.015.

    IAȘI -1

    Partener – Comunitatea Mamprenoare Iași

    Persoana de contact: Gabriela Vasiloiu, tel 0746070063

    Pachetele se pot duce/expedia la următoarele adrese: Centrul Medical Kinetera, str. Colonel Langa, nr.15 ( in spatele Mitropoliei ), program luni -vineri 10.00 -19.00, persoana de contact: Gabriela Vasiloiu, tel 0746070063.

    1. Centrul Medical Kinetera, str. Colonel Langa, nr.15 ( in spatele Mitropoliei ), program luni -vineri 10.00 -19.00, persoana de contact: Gabriela Vasiloiu, tel 0746070063.

    2. Joli Bebe, Bulevardul Poitier nr.43, (in spatele cladirii Coselli) , program Luni-vineri 8.00 -16.00, persoana de contact: Iuliana Șoșu, tel 0758866306

    3. Anca Beșliu – Asigurări și Credite, Strada Bazei, nr 2.2.F , Valea Adâncă ( Capăt Cug -Tehnopolis) – persoana de contact Anca Besliu , tel 0756.557.111

    4. Minitropolis, Sos Voinesti 46 E, Complex Sun City Residence Iasi , persoana de contact Ana Maria Istrate, tel 0747014084

    5. Q Estetic, DN28, Nr 6, Valea Lupului, persoana de contact Manuela Manea, tel. 0735222111

    IAȘI – 2

    Partener – Irina Nichifiriuc

    Persoana de contact: Irina Nichifiriuc, telefon 0751.208.404

    Pachetele se pot duce/expedia la următoarele locații:

     

    1. Sfatul Mamei – sat Horlești, com Rediu, Irina Nichifiriuc: 0751208404, L-D 9-19
    2. Cafeneaua Fika – Piața Unirii, nr. 7, Bl. B4 (lângă librăria Junimea), L-D 8-20
    3. Cerc Experimentis – Str. Sf. Andrei, nr. 17A (lângă Hucker Space), Oskar Tordai: 0722.220516, L-V 9-19
    4. Bistro La Noi – Bd. Stefan cel Mare, L-D 8-20
    5. Cafeneaua Jassyro – Bd. Stefan cel Mare, nr. 1C, L-D 8-20
    6. Glazurai – Str. Sărăriei, nr. 189, Parter, L-D 8-19, Nicoleta Hrițcu: 0799876620
    7. Cuptorul Moldovencei – Toate cele 7 locații a căror adrese le găsiți pe site https://cuptorulmoldovencei.ro/contact/ , L-D 8-19
    8. Salon Infrumusețare și Răsfăț – str. Tabacului, nr. 43, bl Y2, Alina Rokaly: 0740.996.567
    9. ParentIS – str. Vitejilor, nr.12-14, Recepție: 0774.984.364, L-V 14-20, S 10-14
    10. Dietis Gym – Piața Unirii, nr. 2, Recepție: 0758.110.119
    11. Cabinet individual de avocat ”Elena Delia Papaghiuc” – Str. Dealul Zorilor, nr.32, Bl 2, ap. 2, Rediu, 740236512
    12. Curățătoria KNOI și centrul Happy Life Center – Sos. Națională, nr. 8 (sub Podul Bâncilă, lângă Țigarete), L-D 11-18, contact 0720044058
    13. Code School Club – Str. Anastasie Fătu, nr. 2A, L-V: 9:30-17, Loredana Staicu 0770234417

    BOTOȘANI

    Partener – Asociația Babywering Botoşani.

    Persoana de contact – Gabriela Venedict, tel 0742341350

    Pachetele se pot duce/expedia la adresa: Casa Tineretului, Asociatia Babywering Botoşani. Persoana de contact: Gabriela Venedict, tel 0742341350

    DEJ

    Partener – Alina Suciu

    Pachetele se pot trimite sau lăsa la MEDIASAT DEJ, în strada Florilor nr 17, vis-a-vis de Spitalul Municipal. Persoana de contact – Alina Suciu, tel 0762814859.

    GIURGIU

    Partener – Centrului Educațional, de Recreere și Dezvoltare Personală HAPPY FUN AND GYM

    Pachetele se pot duce/expedia la adresa: str. Mircea cel Bătrân nr 30, pe pietonală, lângă Parcul Alei, Giurgiu, persoana de contact Ana Sivu-Daponte, tel 0741206886 , zilnic între orele 08:00 – 17:00

    SĂLAJ

    Partener – Doina Cociș

    Pachetele se pot duce/trimite la adresa: Zalău, Piața Iuliu Maniu Nr.13, la sediul Direcției Județene pentru Cultură Sălaj, persoana de contact Doina Cociș, telefon 0745026615.

    RM.VÂLCEA

    Partener – Asociația Mămici din Vâlcea

    Pachetele se pot duce/trimite la adresa: Centrul Comercial Winmarkt Cozia, program L-V, între 09.00-21.00. Persoana de contact Cristina Andronache, tel 0751674382.

    Partenerii campaniei de anul acesta: 

    • UniCredit Bank
    • AQUA Carpatica
    • Farmec
    • Eugenia Zurli
    • Digesta
    • OptiFibre Romania
    • Refflor
    • Nagarro

    Cei care doresc să susțină campania financiar o pot face folosind datele de mai jos:

    Benficiar: Fundația Noua Generație

    Cont LEI RO70INGB0000999906701090

    Banca: ING Bank. Detalii tranzacție: campanie "Adoptă o mamă, 2021"

  • Ce poți face la munte, iarna, într-o excursie, cu 8 copii?

    Ce poți face la munte, iarna, într-o excursie, cu 8 copii?

    Mi-am dorit foarte tare să-i duc pe copiii Sarei undeva unde să aibă parte de zăpadă, cât și câtă au chef. Am căutat o zonă cât mai aproape de București și o cabană unde să nu se uite nimeni urât la noi, să nu deranjăm pe nimeni cu râsete, țipete, cântece și dansuri.

    Am scris mai multe mesaje și am primit mai multe recomandări. Am ales Cabana Ancuței pentru că m-a cucerit vocea de la celălat capăt al telefonului. Era fericită că mergem cu copiii. Are și ea 3 și un soț indian care a fost bucătar la un hotel din Dubai. Ancuța este director de vânzări și marketing, dar din motive de pandemie sunt relocați la Rucăr, Argeș, în cabana familiei.

    Am rugat-o pe Anca să ne ajute să le facem un program. Știam că nu avem cum, eu cu Sarah, să tragem 8 săniuțe. Așa că am organizat echipa de ajutoare.

    Am vorbit cu cei mai apropiați oameni și cei mai potriviți, pe care știu că pot să mă bazez oricând. Amalia a organizat deplasarea și s-a ocupat de toată partea logistica. Roxana a venit și cu Patrick – băiețelul ei, Bartha – Șofer, Nadia – Mătușa de serviciu, Red – prietenul mai mare. Iar Sarah a luat-o și pe Lala, care știe exact cum să aibă grijă de copiii mici.

    Așa că, un etaj al cabanei l-am ocupat noi: 8 adulți și 9 copii. Cei mici s-au plimbat de la unul la altul, au avut mereu pe cineva gata să-i tragă cu sania și să urce derdelușul, a dormit cine cu ce adult a vrut, au avut parte de atenție, povești, mângâieri… câte au dorit.

    Vineri au stat pe derdeluș, dându-se pe sanie și pe lângă ea. Seara, Tataie – proprietarul cabanei, a făcut un foculeț de tabără și ei și-au făcut un desert american – marshmallow – o bezea moale care se pune pe țepușă și se prăjește în foc.

    Seara s-a lăsat cu jocuri de cabană și cu povești de adormit copiii. N-a fost ușor, erau destul de plin de emoții. Noaptea a zburat. Dimineață săniile erau pregătite pentru încă o tură de săniuțe. La rugămintea mea, Ancuța a găsit o sanie trasă de un cal și am zburat ca în povești, cântând de răsuna valea: săniuța fuge, nimeni n-o ajunge.

    Bulgăreală, derdelușeală, patineală… tot ce se poate face în zăpadă, am făcut.

    Săniile s-au rupt, hainele s-au udat, adulții au făcut febră musculară, dar bucuria celor mici a meritat tot efortul.

     

    Colegii mei minunați și-au dăruit timpul și energia acestor zile, pentru a face copiii fericiți.

    Sarah face, singură, enorm pentru toți copiii care ajung în viața ei. Cu ajutorul nostru, când și cât putem, ea face și mai mult.

    Eu am sentimentul că, oricât aș face, tot e prea puțin pentru tot ce au nevoie acești copii ca să repare traumele pe care ei le-au trăit.

    Oskar Shindler spunea: “Salvează o viață, salvează o lume”. Eu cred că acel om care îl ajută pe cel care salvează un copil, se salvează pe el.

    Cabana Ancuței este în Rucăr, sat Rucăr, strada Mara nr 16, Argeș. E o cabană din lemn, cu 3 etaje. În general se închiriază pentru grupuri, dar puteți încerca și individual.

    Ancuța e o gazdă minuntă, iar soțul ei e un bucătar excelent. Las aici – https://www.turistinfo.ro/rucar/cazare-rucar/cabana_ancutei-c71039.html numărul de telefon și le mulțumesc pentru bucuria cu care ne-au primit, pentru tot ce au făcut de dragul nostru și pentru reducerea substanțială prin care au contribuit, și ei, la bucuria celor mici.

     

  • Bucuroși sau bosumflați? În ce categorie vrei să fii?

    Bucuroși sau bosumflați? În ce categorie vrei să fii?

    Isa, manichiurista mea, mi-a spus ieri că nu m-a văzut niciodată supărată, indispună, nefericită.

    Cu Isa mă văd de câțiva ani, uneori și de 2 ori pe lună. M-am bucurat să aud asta. Discuția cu ea m-a făcut să-mi dau seama că felul în care eu privesc viața e alegerea pe care eu am făcut-o într-o zi. Multă vreme nu am fost conștientă. Credeam că așa sunt eu. Apoi mi-am amintit cum, copil fiind și suferind respingerea în diverse forme (cam ca noi toți), am început să construiesc propria mea relație cu lumea.

    Eu cred că oamenii se împart în 2 categorii și amândouă încep cu B: bucuroși și bosumflați. Și cred că acestea sunt stări pe care le alegem.

    Noi hotărâm dacă vrem să fim bucuroși sau bosumflați. Fiecare gest pe care îl facem ne pune un punct într-o categorie sau în alta.

    Imaginați-vă că dimineața, pe un perete invizibil, o mână invizibilă desenează un tabel. Deasupra scrie două categorii: bucuros și bosumflat.

    Pentru fiecare zâmbet pe care îl trezești la viață, ție sau altora, trece un punct în dreptul Bucuriei. Pentru fiecare monstruleț pe care îl naști în jurul tău, ca răspuns la imaginea bosumflată, pune un punct în această categorie…

    Când naștem bucurie o facem pentru noi și pentru cei care interacțiunează cu noi, într-o zi.

    Când alegem să fim apatici, nesuferiți, morocănoși, oamenii din jurul nostru se bosumflă la rândul lor. Se retrag, se închid și suntem înconjurați de fețe întunecate. Nicio inspirație cu idei bune nu vine spre astfel de oameni. Doar gânduri neconstructive. Cele optimiste fug mâncând pământul.

    Tot ce gândim, spunem sau facem, primește puncte.

    Felul în care răspundem la o întrebare primește puncte în tabelul invizibil, la bucuroși sau bosumflați. Felul în care comunicăm la telefon se punctează. Gesturile pe care le facem în fiecare zi, înjurăturile din trafic sau acordarea de prioritate, cum reacționăm la atitudinea unui șofer de taxi sau a unui vânzător…

    Tot ceea ce facem noi în fiecare zi se contabilizează. Eu vreau să fiu în Gașca oamenilor bucuroși. Cred că lor li se întâmplă mai repede și mai simplu lucrurile. Am sentimentul că bucuroșii au linie directă cu Doamne-Doamne și prioritate la cererile pe care le trimit în Univers.

    În fiecare dimineață putem alege dacă vrem să fim bucuroși (generoși, zâmbitori, amabili, atenți, politicoși, iubitori, amuzante, interesanți, veseli) sau preferăm categoria bosumflat (îmbufnat, botos, supărat, iritat, mânios, ursuz, posomorât, încruntat, mofluz).

    Tot ce ni se întâmplă sunt replici la ce gândim și cum acționăm. Eu aleg Bucuria! Să fiu și să descopar bucurie în tot ce trăiesc.

    Și prima bucurie cu care pot să mă întâlnesc, în fiecare zi, sunt chiar eu. De-aceea, Isa nu m-a văzut niciodată bosumflată. Nu pentru că nu aș putea să fiu. Pentru că nu vreau să fiu așa.

  • (28) #JocurileMirelei- Cercul cu prieteni

    (28) #JocurileMirelei- Cercul cu prieteni

    Acesta e un joc – metodă de verificare pentru momentele în care vrei să afli cum arată ecuația din inima inimii tale. Cu cine se înțelege, pe cine place pe moment, pe cine iubește și cine a ieșit din schemă.

    Între noi fie vorba, “Cercul de prieteni” este jocul pe care l-ai putea exersa și tu, din când în când.

    Iată instrucțiunile pentru jocul în doi, cu copilul tău. Vă așezați frumos la masă. Pentru plăcerea lui, îl poți invita la masa de oameni mari. Acolo vă așteaptă, deja pregătite, câte o coală de hârtie și creioane colorate. Ascuțite. E bine să ai la îndemână și o cană mare, un borcan sau un capac pentru borcan, care va fi doar un instrument pentru a trasa câte un cerc, pe fiecare foaie.

    După ce faceți cercurile, scrii sau scrieți titlul lucrării: “Cercul de prieteni”. În cerc vor intra toți prietenii voștri. Îi desenați unul câte unul. E bine să pui deasupra capetelor, inițiala numelui fiecăruia, ca să-i identifici mai ușor.

    Apoi vine partea amuzantă. Îi colorați. Fiecăruia îi puteți aloca una sau mai multe culori, în funcție de modul în care îi percepeți. Știi în ce culori te creioneaza copilul tău? Și, poate mai important, știi în ce culoare își “vede” copilul tău sinele? Cum se reprezintă în lumea culorilor?

    Jocul, inventat de dragul Mayei mele, a fost de fapt un bun prilej pentru mine să reflectez asupra oamenilor din viața mea.

    Încearcă și tu cu copilul tău!  Vei fi foarte surprins de rezultat, iar el va fi foarte fericit că ați petrecut timpul împreună, altfel.

    Mai târziu îl va colora drept “timp de calitate”.

    #unjocpezi #jocurilemirelei #jocuridejucat

    Photo credit – Pexels.com

  • (27) #JocurileMirelei- Indienii

    (27) #JocurileMirelei- Indienii

    V-ați jucat vreodată de-a indienii? Cu copiii, nu cu prietenii din fața blocului. Cu indienii lui Winnetou, nu ai Vandanei.

    Invită-l să-și facă propria tabăra de indieni. El construiește un cort și tu te duci în vizită, în rezervație. 

    Dă-i toate elementele de care are nevoie. Explică-i cum să așeze scaunele și cum să pună pătura deasupra. Arată-i cum să prindă colțurile și lasă-l să-și facă singur cortul. Are acces la toate instrumentele din bucătărie: oale, linguri de lemn, polonice. Până la urmă, și indienii găteau.

    Fii generoasă, dă-i coliere și brățări și ajută-l să-și vopsească fața.

    Când te anunță că este pregătit, du-te să vizitezi tribul. Lasă-l să te vopsească pe față și acceptă-i invitația de a sta de vorbă, în cort, despre lume și viață.

    Exersați împreună dansul Soarelui. Folosește onomatopee, din belșug, și rostește incantații. Înconjurați “cortul” și nu te teme să strigi, în timp ce ții mâna la gură. Sunetele vor ieși fragmentat.

    Dacă ai timp și intri în stare, prelungește șederea și implică-te. Puteți aduce în tabăra indienilor toate jucăriile de pluș. 

    Dați-le jucăriilor nume de indieni: Pană de Vultur, Ochi de Șoim, Rază de Soare, Nor Pufos, Cer Albastru, Săgeată Albă, Dansul Norilor și Prietenii Arcului… orice sună prietenos și i se pare amuzant.

    Poți să-l lași să se joace, în continuare, singur. Va învăța să fie un bun indian și fără implicarea ta. Dar fii convins că nimic nu-i place mai mult decât să fii și tu acolo, cu el.

    Fiți interesanți și atractivi! Atenția copilului se câștigă, nu se impune.

    Cel mai ușor și mai bine câștigăm atenția cuiva dacă alegem să fim simpatici, amuzanți.

    Nu e ușor, dar perseverența este, mereu, răsplătită cu vârf și îndesat.

    #jocurilemirelei #unjocpezi

    Photo credit – Pexel.com

  • (26) #JocurileMirelei- Visați același vis

    (26) #JocurileMirelei- Visați același vis

    E timpul să aflați cum să vă întâlniți cu copiii voștri în vise. 

    NU, nu trebuie să intrați în stare de hipnoză pentru asta. E doar un exercițiu de imaginație. 

    Atunci când nu poți să te vezi cu copilul tău, când nu vă puteți întâlni fizic, organizați împreună întalnirea în vis. Pur și simplu, vă propuneți să visați același vis.

    La telefon, alegeți un loc în care să mergeți, cu gândul, fiecare dintre voi. În timpul conversației, stabiliți cât mai multe detalii:

     

    –        Unde mergem să ne întâlnim?

    –        Pe o plaja. 

    –        Ooo, super! Ți-ai facut bagajul, mergem cu mașina sau cu avionul?

    –        Nuuuu. Suntem deja acolo, am venit împreună în vacanță (e una din multele variante pe care le poate alege cel mic). Hai, închide ochii și spune-mi ce vezi.

    –        Închid ochii și văd o mare albastră, dar nu e chiar albastră și o plajă mare. Văd mult, mult nisip. Ai ajuns și tu?

    –        Dadadada! Alerg spre tine, deschide-ți brațele, să mă prinzi.

    –        Eeeeee, gataaaaa… ești în brațele mele.

     

    Și conversația continuă la telefon:

     

    • Ce vrei să facem pe plajă? Vorbim? Îmi povestești ce îți trece prin cap? Vrei să construim un castel de nisip? Uite,  aducem apă și facem un șanț. Du-te tu, cu gălețica. Nu uita să stai doar pe margine, în buza mării, doar cât să-ți uzi picioarele.
    • Bravo! Acum săpam cu mâinile și facem șanțul care va proteja castelul. Apoi, încet, ridicăm nisipul și facem mai multe turnulețe.
    • Culegem scoici, împreună și le punem pe castel. 

     

    Întâlnirea din vis poate continua atât cât vă lasă imaginația. Și timpul.

    Seria de întâlniri din vis vă ajută să rămâneți conectați, indiferent câți kilometri sunt între voi sau câte ore distanță vă despart. Funcționează!

     

    Pentru mine, întalnirea în vise a fost de mare ajutor, în zilele în care eram departe de Maya mea. 

    Nu uitați, nicio clipă: joaca e limbajul iubirii dintre părinți și copii.

     

    Nu e ușor, dar perseverența este, mereu, răsplătită cu vârf și îndesat.

    #jocurilemirelei #unjocpezi

    Phoro credit – Pixabay

  • (25) #JocurileMirelei- Cursa cu obstacole

    (25) #JocurileMirelei- Cursa cu obstacole

    Puteți transforma toată casa sau măcar sufageria într-o cursă cu obstacole. Folosiți scaunele, fotoliile, pernele, măsuțele, jucăriile și construiți un traseu și câteva reguli. Fiecare scaun trebuie ocolit și înconjurat, sărim peste perne și nu atingem jucăriile de pluș. Pe traseu avem cateva obiecte micuțe pe care trebuie să le strângem într-un coș, pungă sau castron, ce avem la îndemână.

    Totul se face contracronometru. Sigur, cursa începe după multe (câte e nevoie) ture de probă.

    Fiți interesanti și atractivi! Atenția copilului se câștigă, nu se impune.

    #jocurilemirelei #unjocpezi

    Photo credit – Pixabay

  • (24) #JocurileMirelei- Găsește perechea

    (24) #JocurileMirelei- Găsește perechea

    Adunați, împreună, toate șosetele curate. Dacă sunteți ordonați, răsturnați cutia cu șosete pe pat și desperecheați-le. N-ar trebui să dureze foarte mult, pentru că e simplu să împrăștii.

    Partea cu adevărat amuzantă abia acum urmează. După ce vă asigurați un morman considerabil de șosete de toate culorile și modelele, beți apă. Nu veți avea timp pentru pauze. Apoi stabiliți împreună premiul pentru cel care va reuși să refacă perechile. Câștigătorul trebuie să aibă cele mai multe șosete împerecheate corect.

    Suflecați-vă mânecile! Porniți cronometrul! Start!

    Fiți interesanți și atractivi! Atenția copilului se câștigă, nu se impune. Nu e ușor, dar perseverența este mereu răsplătită cu vârf și îndesat.

    #jocurilemirelei #unjocpezi

    Photo credit – Unspalsh.com

  • (23) #JocurileMirelei- Ce e?

    (23) #JocurileMirelei- Ce e?

    Printr-o numărătoare alegeți pe cineva care începe jocul, iar ceilalți participanți la joc trebuie să răspundă, rând pe rând la întrebarea “Ce e?”.

    Când nimeni nu mai are nicio idee, se alege un alt cuvânt.

    An-tan-te, zini-mani-me

    Ha-ci-ca-bum-bum

    Începe tu, acum!

    Ce e alb?

    Zăpada, lebăda, laptele, ziua, bujorii, norii, ceața, caloriferul, peretele, frișca, zahărul, făina, iaurtul, smântâna, albușul, ciupercile, conopida.

    Ce e negru?

    Negru – noaptea, murele, coacăzele, noroiul, pământul, smoala, sutana, pământul, tricoul, mașina, pixul.

    Ce e roșu?

    Roșu – roșiile, cireșele, sângele, rochia, pantofii, sucul, bulionul, supa de roșii, trandafirul, macul, ardeiul kapia, rodia, ceapa roșie, strugurele, căpșunile.

    Ce e galben?

    Galben – soarele, banana, lămâia, costumul de baie, săpunul, păstăile, floarea soarelui, gresia, fularul, bocancii, trandafirul, pepenele galben, laleaua, aurul, valiza, rucsacul, ananasul, para, porumbul.

    Ce e verde?

    Verde – iarba, frunzele, sparanghelul, kiwi, strugurele, varza, pătrunjelul, mărarul, ceapa verde, ardeii, tramvaiul, fotoliul, coșul de gunoi, broccoli, merele, corcodușe, păstăi, perdeaua, covorul, costumul de schi, bostanul, dovleacul.

     

    Cel mai ușor și mai bine câștigăm atenția cuiva dacă alegem să fim simpatici, amuzanți.

    #jocurilemirelei #unjocpezi

    Photo by Sharon McCutcheon from Pexels