E clar că nu ținem minte tot ce trăim. Că rămân în memoria noastră doar momentele.

În ce moment te afli? Cu cine ești în momentul acesta?

Oprește-te o secundă din tot ce faci pe pilot automat și gândește-te care e momentul în care te afli.

E un moment bun sau un moment nefericit? Sunt în momentul acesta oameni faini sau oameni toxici? Ești în acest moment într-un loc frumos sau locul e unul care te ține captiv într-un spațiu care, de fapt, nu îți place?

În ce moment al vieții ești?

Oricare ar fi momentul pe care îl conștientizezi, să-ți amintești că se consumă. Și viața ta merge iar în linie dreaptă, până când îți apare în față un nou moment.

Poate să fie momentul unui succes profesional sau momentul recunoașterii publice sau momentul unui divorț ori momentul în care descoperi bucuria de a fi părinte. Poate fi momentul unei lecții despre libertate sau momentul în care te trezești dintr-un somn lung și începi să-ți vezi viața. 

Nu noi ne alegem momentele, ne trezim în ele, dacă ne trezim. Ori le vedem, ori nu le vedem, ele ni se întâmplă. Sunt momentele noastre despre care vorbim atunci când privim în urmă.
„Când eram la școală…”, „Când lucram acolo…”, „Când eram cu el…”, „Când m-am despărțit de ea…”, „Când a murit tata…”, „Când a plecat copilul…”, „Când am fost bolnavă…”, „Când l-am întâlnit…”

Toate au fost momente în care eram implicați 100%. Dar nu de toate am fost 100% conștienți. Pe cele mai multe le-am transformat din momente în probleme și, în loc să trăim experiența, am ales să ne plângem soarta.

În ce moment al vieții ești? Bun sau rău, e momentul tău! Trăiește-l și tu pe el, pentru că el oricum te trăiește pe tine.

#astaziaiciacum

Sunt oameni care nu înțeleg glumele mele. Ok, nici eu nu înțeleg glumele tuturor.

Sunt oameni cărora nu le place ce spun. Ok, nici mie nu-mi plac vorbele tuturor.

Sunt oameni cărora nu le place ce fac. Ok, nici mie nu îmi place ce face toată lumea.

Sunt oameni cărora nu le place cum mă îmbrac. E ok. Avem gusturi diferite.

Sunt oameni care nu mă citesc. E ok, nici eu nu citesc tot ce se scrie…

E ok să nu ne placă toată lumea!

E ok să nu ne înțeleagă toți!

Dar atunci când spun, scriu, ceeez, nu țin cont de cei care nu mă plac, ci de cei care abia așteaptă să le împărtășesc ce gândesc, ce simt, ce am înțeles.

Am curajul să mă adresez celor care mă înțeleg, am curajul să privesc în direcția celor care se uită la mine, nu spre cei care îmi întorc spatele.

Îmi deschid urechile pentru cei care vorbesc cu drag și, în general, în tot ceea ce fac mă adresez celor care mă iubesc.

Așa am reușit. Nu încerc să-i conving pe cei neconvinși, încerc să-i bucur pe cei care așteaptă ceva dinspre mine.

De ce aș vinde gogoșari la gelaterie? Oamenii aceia așteaptă acolo un glob aromat. Gogoșarii mei nu pot să stea în cornetele lor și, oricât i-ai linge, nu se topesc…

Fiți conștienți cui vă adresați! Nu pierdeți vremea să vindeți gogoșari la înghețată. Aveți mintea deschisă și trează și nu vă risipiți energia ca să culegeți frustrări.

Nu avem timp să stăm în piața greșită. Dacă nu sunteți la taraba corectă, mutați-vă de acolo până îi găsiți pe cei care, la rândul lor, vă caută pe voi.

Fiți omul potrivit pentru oamenii care vi se potrivesc!

Oamenii care simt în același fel sunt legați cu o ață invizibilă și se caută mereu unii pe ceilalți.

Nu vă opriți din căutare pentru că, atunci când o să vă găsiți „publicul”, o să fiți și văzuți, și auziți. Și acei oameni o să râdă la glumele voastre, o să vă înțeleagă mesajele din cărți, o să vă aprecieze ideile și o să consume tot ceea ce pregătiți!

Fiți omul potrivit pentru oamenii care vi se potrivesc!

Am avut cel mai greu și cel mai frumos turneu. Greu, pentru că s-a întâmplat în condiții de caniculă, în plină vară, într-o perioadă de vacanță pentru majoritatea oamenilor.

Frumos, pentru că ne-am întâlnit cu oamenii care așteptau de un an și jumătate spectacolele noastre.

Ne-am umplut valizele cu costume, am pus în buzunare veselie și zâmbete și am plecat la drum.

Când știi că te așteaptă câteva sute de copii la Roman, Piatra Neamț ori Suceava, îți vine să pleci de acasă cât mai devreme.

Ne întreabă foarte des jurnaliștii și oamenii simpli, cum rezistăm să fim mereu dintr-un oraș în altul, dintr-o parte în alta? Care e secretul?

Sunt onestă când dau răspunsuri. Nu e simplu și pot să spun asta cu toată sinceritatea. Veșnic cu valiza pregătită, zilnic în mișcare. Dar când ajungi la destinație și sala se umple cu câteva sute de chipuri care au zâmbetele până la urechi, uiți de orice urmă de oboseală.

Și apoi mai avem un mic secret: știm cum să ne dozăm energia la drum. Știm că pauzele sunt la fel de împortante cum e drumul. Și avem grijă să oprim în locurile care ne plac. Indiferent câte mașini suntem în coloanal de turneu, alegem o benzinărie de pe drum unde să salvăm cât de mult timp posibil, ca să avem parte de o pauză binemeritată. Când în calea noastră ne iese o benzinărie Petrom, știm sigur că acolo găsim tot ce ne trebuie pentru un drum lung, de la gustări la produse de igienă și cadouri. Pentru că atunci când nu apucăm să le luăm celor dragi ceva din orașele unde am fost, la Petrom găsim acele mici lucruri care le fac inima să tresară celor dragi, atunci când nu am avut timp de cumpărături.

Lunile trecute am făcut un tur de forță prin toată România. Vă dau ca reper penultima deplasare, în zona Moldovei. Am plecat din București cu destinația Roman. De la Roman, unde aveam spectacol în aceeași în care plecam din București, porneam direct spre Piatra Neamț. De la Piatra Neamt, după spectacol, la fel, plecam la Suceava, imediat după terminarea spectacolului.

Am plecat din București la prima oră. În drumul nostru spre Roman, am oprit la Focșani, pentru alimentare și pentru a lua o cafea proaspătă. Coincidența face ca în Focșani să locuiască și Cristina, desenatoarea noastră, care, culmea, era în oraș, iar eu nu o mai văzusem de dinainte de pandemie. Cristina era și însărcinată acum 2 săptămâni, iar eu sunt foarte fericită că ne-am regăsit la Petromul din drum, fiindcă la scurt timp după a și născut un băiețel minunat pe care eu îl voi boteza. Am făcut un schimb important cu Cristina: eu i-am dat cartea mea, “Astăzi, aici, acum”, iar ea mi-a dat desenele pentru o nouă carte de povești. A fost perfectă sincronizarea, perfect locul, perfecta întâlnirea, chiar dacă a fost din scurt.

Am făcut plinul, mi-am luat o cafea pentru mine și câte una pentru colegii mei și am pornit mai departe. Ceea ce facem noi este un adevărat tur de forță și nu exagerez deloc. Suntem într-o continua mișcare, dimineața ne trezim într-un oraș, seara ne prinde în altul. Zi de zi.

O lume întreagă așteaptă să o descoperim. Suntem, așa cum bine zice campania celor de la Petrom, români în mișcare. Și pentru că am adus vorba despre asta, ei chiar au lucrează pentru toti românii în mișcare și am aflat că :

• 1 din 3 părinți șoferi pentru copiii lor alimentează la Petrom.
• 1 din 3 șoferi români puși pe mișcare alimentează la Petrom
• 1 din 3 șoferi români  aflati „în renovare” alimentează la Petrom

Văzându-le campania, mi-am dat seama că și eu sunt unul din cei 3 părinți șoferi care alimentez la Petrom. Și eu sunt un român pus în mișcare și alimentez din Petrom. Și eu sunt unul dintre cei trei români care, în renovare fiind, am alimentat la Petrom. De ce fac asta? Pentru că mi-e la îndemână, comod, practic, ușor, iar atunci când mă grăbesc foarte tare, știu că lucrurile merg repede la ei.

De asemenea, chiar cred că tot ce spune campanie Petrom e pe bune, pentru că informațiile sunt confirmate și de alte statistici care la fel, arată că interesul românilor pentru mișcare a crescut, la fel și dorința acestora de a face modificări în casă. 27% dintre oameni la nivel global au făcut mai multă mișcare în pandemie. Exercițiile fizice sau mersul pe jos au fost una dintre strategiile de adaptare ale românilor în această perioadă. În ultimele 6 luni din 2020, 40% dintre românii din mediul urban și-au renovat sau amenajat casa, iar vânzările online de mobilier fabricat în România au crescut în 2020 cu 600% comparativ cu 2019.

Una peste alta, eu am fost, sunt și voi fi mereu un român pus în mișcare. Ceea ce vă doresc și vouă! 

Dacă ți s-a închis o ușă, uită-te în jurul tău și descoperă-le pe cele care sunt dacă nu deschise larg, sunt măcar întredeschise.

Întotdeauna, când ni se închide o ușă, ni se deschid mai multe! Dar suntem atât de supărați pe ușa închisă, atât de disperați să stăm atârnați de clanța care nu mai vrea să se deschidă, încât nu ne dam voie să le vedem le celelalte. 

Când se închide ușa unui job, se deschid multe alte uși care pot să însemne provocări noi pentru tine. De foarte multe ori, un loc de muncă nou înseamnă colegi noi, șefi noi, posibilități noi în care să faci cât mai mult din ce ți se potrivește și să obții și mai multă recunoaștere.
Poate să se închidă o ușă de la un loc de muncă unde stăteai într-o mare stare de confort și o mică stare de fericire și să se deschidă o ușă nouă, în care curiozitatea să ia loc plictiselii și tu chiar să poți face ce îți place! 

Când se închide ușa unei relații, se deschid multe uși cu relații noi din care poți alege ceva și mai bun și mai potrivit ție. De cele mai multe ori, nu era relația care să te pună în valoare, în care să te simți apreciat și iubit, susținut și înțeles. Era o relație bună din anumite puncte de vedere și nebună din altele. Agață-te de faptul că ușa s-a închis pentru toate cele care nu erau bune și acum ești pregătit să deschizi uși noi și să fii din ce în ce mai aproape de varianta ta cea mai bună! 

Când se închide ușa unei activități, se mai deschid multe uși pentru studierea altor discipline. Poate ce făceai până la un punct era doar ceea ce ți-ai permis în acel moment iar acum ai, în sfârșit, posibilitatea să faci ce ți se potrivește, ce îți place. 

Și când se închide ușa sănătății se deschid alte uși. Am văzut oameni cu probleme de sănătate care abia în terapii și-au descoperit credința, au reconstruit relațiile cu cei apropiați, au reparat greșeli ținute pe avarie și au dat jos saci plini de remușcări pe care îi cărau în spate de prea multă vreme. 

Pentru orice situație din viața ta, atunci când ți se închide o ușă, ți se deschid multe altele! Nu rămâne cu fața lipită de ușa care ți-a fost trântită fix în nas. Întoarce-ți capul, ia mâna de pe clanță și privește în jurul tău. E plin de uși care așteaptă să le fie trecut pragul. Hai, ai încredere!

E doar alegerea ta dacă începi să le încerci sau dacă rămâi pe afară, dincolo de ușă. Altfel, fiecare dintre noi poate să intre pe ușa care i se potrivește!
 

„Las' că începe școala și vezi tu!”, am auzit asta foarte mult în jurul meu. 
„Las' că începe școala și, pe doamna dacă n-o asculți, te pedepsește!”
„Las' că începe școala și adio, televizor și joacă!” 

Școala nu ar trebui să fie bau-bau-ul copiilor. Școala poate să fie acel loc în care copiii noștri își fac prieteni noi, învață lucruri, își testează puterile și cunoștințele…

Școala ar trebui să fie un motiv de bucurie și, pentru majoritatea copiilor, așa și este!
Școala e un stres pentru părinți. Pe bună dreptate. Li se cer multe lucruri, de la bani la atenție și rigurozitate. Sunt sigură că sunt foarte puțini părinți pentru care e simplu. Pentru majoritatea e greu. Dar vă rog, nu puteți greutatea asta pe umerii celor mici! Nu le transferați lor toate fricile voastre!

Fiți părinți antrenori, nu arbitri. Ajutați-i să înțeleagă, să accepte și să descopere partea frumoasă din această experiență! 

Fiți părinți antrenori, nu arbitri.

Vorbiți-le copiilor frumos despre școală. 

Faceți împreună o proiecție a așteptărilor pe care le aveți de la acest an școlar (să înveți tabla înmulțirii, să înveți să scrii, să iei capacitatea, să scrii cele mai frumoase compuneri, să rezolvi 100 de probleme suplimentare).

Nu proiectați: trebuie sa ai doar FB, trebuie să iei premiul 1, trebuie să nu cobori sub… toate aceste lucruri mai depind și de alții.

Proiectați împreună lucruri care știți că depind doar de munca lui și care pot să fie îndeplinite chiar dacă nu obțin punctajul maxim de performanță și genialitate. 

Planificați ceva și pentru voi, împreuna : aș vrea ca anul acesta, o dată pe săptămână, să-ți faci temele în parc sau la o cafenea.. și o dată pe lună să facem o excursie într-un oraș pe care nu l-am vizitat încă.

Fiți părinți buni, faceți din începutul de an o sărbătoare.

Sunt atâtea lucruri ușor de îndeplinit și care îi vor da o stare de bine, aspirațional, copiilor voștri!
Fiți părinți buni, faceți din începutul de an o sărbătoare. Însemnați înălțimea pe perete, ca să vedeți cât crește într-un an… puneți o fotografie nouă pe birou.

Scrieți o scrisoare pentru doamna învățătoare sau dirigintă, după prima zi de școală, cu tot ce sperați să se întâmple în acest an. Puteți să i-o dați, o să fie o surpriză foarte mare, sau puteți să o păstrați și să o citiți la sfârșitul anului școlar.

Faceți din începutul de an școlar o bucurie și lăsați copilul să vadă că și pentru voi lucrurile se vor schimba. Așezați-vă la masă și faceți înțelegeri. Întrebați-l cum l-ați putea ajuta și spuneți-i ce ați vrea să facă el ca să vă fie vouă mai ușor.

Școala e o etapă importantă din viața copiilor și a părinților lor. Și încă un motiv foarte frumos ca ei să crească împreună!

Fiți părinți deștepți, fiți cei mai buni părinți pe care îi vreți pentru copiii voștri!

Fiți părinți deștepți, fiți cei mai buni părinți pe care îi vreți pentru copiii voștri!

Școala începe pentru toți cei implicați: copii, profesori și părinți. Ea nu e o clădire și o aglomerare de discipline. E o etapă din viață.

Am fost invitată să le vorbesc unor femei despre egalitatea de șanse, despre discriminare, despre cum femeile reușesc mai greu decât bărbații, despre cum bărbații conduc lumea, dar noi, femeile, putem să-i ajungem din urmă.

Eu văd lucrurile puțin diferit. Nu cred că are legatură cu șansele pe care ni le dau sau nu ni le dau alții. Cred că este vorba pur și simplu despre șansele pe care ni le dăm noi să descoperim cine suntem și ce vrem să facem cu viața noastră.

Cred că Dumnezeu a pus un gram de dumnezeire în fiecare om. Dacă reușim să descoperim unde e gramul acela, putem să mutăm și munții din loc. Pentru că gramul acela de dumnezeire ne poate face să fim fericiți, să cunoaștem împlinirea și să putem face tot ceea ce vrem cu viața noastră.

Dacă simți că Dumnezeu a pus gramul de dumnezeire în talentul tău în bucătărie, de ce te chinui sa fii cea mai bună contabilă? O să reușești să fii o contabilă corectă, disciplinată, bună, dar nu o să fii niciodată la fel de bună cum o sa fie cea care are gramul de dumnezeire în talentul ei de-a învârti cifrele pe toate fețele.

Dacă gramul tău de Dumnezeire e să fii cea mai bună mamă din lume, de ce te chinui să faci alte lucruri. Poți să fii mamă pentru copiii tăi sau pentru alți copii care nu au mame atât de talentate precum ești tu. Poți să te faci bonă, apoi șefa bonelor, apoi șefa tuturor șefelor de bonă și într-o zi să ajungi Bona României și de ce nu cea mai tare bonă din Univers.

Dumnezeu îi ajută pe cei puternici și care își descoperă talentul în care el a pus gramul de dumnezeire.

Dacă simți că talentul tău este de-a-i ajuta pe copii să învețe mai ușor și simți că profesia de meditator e cea mai potrivită ție dintre toate profesiile care implică educația, fii cel mai bun meditator. Nu te chinui să conduci școli, să dirijezi cercuri profesorale. Acceptă că ești cel mai bun meditator și rămâi perseverant în ceea ce faci. Satisfacțiile vor fi atât de mari încât vor atrage, pe lângă recunoaștere, bani și împlinire sufletească.

Ani intregi am fost un jurnalist foarte bun. Dar gramul meu de dumnezeire era în talentul de-a face fericiți copiii și părinții. Abia după 40 de ani am acceptat să investesc în asta toată energia. Până atunci am crezut că este imposibil să câștig bani din asta, să-mi întrețin copilul din aceasta activitate, să construiesc, să cresc și să reușesc să fac ceea ce fac astăzi.

Acum cred din toata ființa mea că gramul de dumnezeire e acolo – în talentul de a mă adresa copiilor si părinților. În ușurința cu care scriu poezii și versuri pentru cântece care îi învață pe copii mai simplu și mai frumos ce e viața.

Oamenii spun că întineresc. Că timpul mi-a devenit prieten.

Talentul meu e în felul în care știu să cântăresc ingredintele unui spectacol pentru familie, în felul în care reușesc să adun sub același acoperiș mii de parinți și copii care pot să fie încântați de aceleași lucru.

Din momentul în care am înțeles că acela e gramul meu de dumnezeire lucrurile s-au întâmplat de la sine. Iar eu am început să strălucesc. Înăuntru mai întâi și apoi să vadă și cei din jurul meu. Oamenii spun că întineresc. Că timpul mi-a devenit prieten. De fapt, eu am devenit prietena mea cea mai bună și mi-am permis să mă dezvolt în direcția în care m-a tras ața toată viața.

Cred din tot sufletul că oamenii care descoperă unde a pus Dumnezeu în ei gramul de dumnezeire sunt cei care reușesc să trăiscă fericiți și să fie foarte buni în ceea ce fac indiferent dacă au recunoștința celor apropiați sau recunoașterea unei lumi întregi.

Eram la Paris. Dimineața. Pe 7 septembrie. Abia am deschis ochii în camera cu ferestre largi prin care se vede Le Tour Eiffel. 

Și brusc în minte îmi vine un gând legat de evenimentul de la Arenele Romane din 10 octombrie. Îl primesc și încep să vorbesc cu el (cu gândul, în gând). Apoi, îmi amintesc că sunt la Paris și mai am o lună până pe 10 octombrie. Îi mulțumesc gândului că a venit, îl notez în telefon ca să nu-l uit (am o agendă specială în care notez gândurile, cum notez numerele de telefon) și îi spun că acum trebuie să mă ocup de gândurile pentru ziua de astăzi. Iar el, ascultător, doar e un gând bun, s-a așezat la coadă, în spatele tuturor gândurilor care așteaptă cuminți să le vină rândul.

La mine în cap e o organizare ca la punctul de control din aeroport. Și când ajung la verificare, gândurile trebuie să prezinte mai multe dovezi: că sunt folositoare, că sunt pentru mine, despre mine, că sunt necesare zilei de astăzi și că nu au intrat înaintea niciunui alt gând.

Mi-a luat ceva timp până să fac ordine în capul meu. Au fost vremuri în care era o dezordine generală, toate gândurile erau aruncate de-a valma. Le-am luat unul câte unul, le-am scuturat, le-am probat și pe cele bune le-am păstrat, așezându-le în ordinea priorităților. Ce liniște s-a făcut brusc în capul meu!

Umple-ți capul cu gânduri bune!

În condițiile acestea, credeți-mă, niciun gând nepotrivit nu mai poate să treacă printre gândurile bune care stau la coadă. Cum încearcă vreunul să se strecoare, pac!, îl prinde un gând bun de guler și îl trimite la coadă. Gândurile ne-bune nu stau la rând, nu au răbdare… ele știu că dacă nu pot să ajungă în mintea mea agresiv și impulsiv, nu mai au nicio șansă să fie auzite.

Umple-ți capul cu gânduri bune! Concentrează-te pe ele și vor avea grijă să nu permită celorlalte să-și facă loc în mintea ta!