Când ai primit ultima oară un cadou? Mai ții minte ce era? De la cine?

Eu primesc cadouri deseori. Tot felul de cadouri. Sunt oameni care îmi trimit diverse obiecte frumos ambalate, oameni care îmi trimit mesaje frumos împachetate în cuvinte, oameni care îmi dăruiesc timpul lor, alții care îmi dau din atenția lor… Primesc deseori cadouri. Dar nu există niciun om de la care să primesc în fiecare zi un cadou.

Dumnezeu e singurul care îmi trimite zilnic. Multă vreme nu i-am observat cutia. Am trecut pe lângă ea, până într-o dimineață în care mi-a lăsat-o lângă pat. Și, când am coborât dimineață din pat, m-am împiedicat de ea, am dat cu capul de șifonier și așa am observat-o. Cred că de aici vine vorba aia cu pragul de Sus…

Nu mă așteptam să arate așa cadoul Lui: o cutie goală. În cutie, o scrisoare.

 Știm deja că toți cei care mai avem spiritul de copil în noi vedem lucrurile invizibile. Uite așa am văzut și eu cutia și scrisoarea.

Voi, oamenii, sunteți constructorii lumii voastre. Faceți din lume un loc mai bun!

Iar în scrisoare, Dumnezeu mi-a spus:

„Dragă Mirela, acest cadou e pentru tine. Aici, la Mine, în Împărăția Cerurilor, cadourile sunt diferite. Pentru că ție îți va face bucurie nu un obiect pe care să-l despachetezi dintr-un ambalaj strălucitor și pe care mâine o să-l uiți pe un raft. Ție îți va aduce și mai multă bucurie tot ce vei pune în cutia pe care Eu Ți-am trimis-o.

Toate gândurile bune pe care reușești astăzi să le conștientizezi, toate lucrurile făcute din tot sufletul, toate zâmbetele desenate pe chipurile oamenilor și toate bucuriile pe care le-ai adus celor pe care i-ai întâlnit sunt daruri pe care te rog să le pui în această cutie. Toate sunt pietre prețioase. Să nu uiți că tot la nestemate trecem noi aici orice acțiune pe care tu o faci pentru inima, mintea și corpul tău.

Voi, oamenii, sunteți constructorii lumii voastre. Faceți din lume un loc mai bun!

Abia aștept să-mi trimiți cutia în seara asta, înainte de culcare.

Eu voi lua toate darurile puse de tine acolo și le voi pune în cutia ta de valori din banca favorurilor.

Din când în când, în bancă avem promoții. Și primii care află despre ele sunt cei care au multe pietre prețioase în cutia de valori.

Nu te gândi la ce ai pus sau n-ai pus ieri, nu te gândi dacă mâine primești o cutie sau altceva.

Concentrează-te pe astăzi, concentrează-te pe tine.

Cu drag, Dumnezeu!”

Uită-te bine prin casă. Toți primim câte o cutie care cum vine, așa se și întoarce: pe nevăzute. Și noi nici nu știm ce intră în ea, dincolo de ceea ce știm că am pus singuri.

Astăzi am simțit nevoia să recapitulez adevăratele lucruri cu care vreau să-mi consum energia: bunătatea, iubirea, generozitatea, răbdarea, respectul, empatia, libertatea, prietenia, toleranța, integritatea, omenia, curajul, onestitatea, autenticitatea și toate celelalte.

Dacă mi-ai spus că vii, eu chiar te aștept.
Dacă mi-ai spus că mă suni, eu chiar îmi țin telefonul aproape.
Dacă mi-ai spus că-mi dai, atunci sunt nerăbdătoare.
Dacă mi-ai spus că sunt în inima ta, eu chiar mă simt acolo! 

Probabil unul dintre cele mai grele lucruri din ce exersez în ultimii ani e să nu mai construiesc nicio așteptare.
„Trec pe la tine”. Bine.
„Te sun”. Bine.
„Îți dau eu”. Bine. 

Nu mai e oau, ce frumos, mulțumesc mult, ce fericită m-ai făcut, ești minunată, ești grozav…
Nu. Vrei să faci ceva pentru mine? Bine. Fă bine. Și dacă tu n-o să faci ce ai promis sau ce m-ai lăsat să sper că vei face, eu știu că Universul a ales pentru amândoi, ce a fost mai bine pentru fiecare.

Îmi place teoria asta. Mă ajută să nu mă duc în programele care îmi spun că de fapt eu nu merit, mie nu mi se cuvine, are ceva cu mine, nu sunt suficient de bună.

„Când oamenii nu aduc ceva bun în lucrarea ta, Dumnezeu le dă de lucru în altă parte”.

Universul a decis că lucrul, omul, întâlnirea care se pregăteau să vină spre mine nu îmi sunt benefice. 

„Când oamenii nu aduc ceva bun în lucrarea ta, Dumnezeu le dă de lucru în altă parte”. Mi-a spus-o Miki, omul care m-a învățat că privirea de ansamblu te ajută să vezi, de fapt, toate detaliile fără să pierzi din vedere întregul.

Dacă te afli în situația în care cineva te-a dezamăgit, ridică-te deasupra și privește toată situația.
Poate e doar un semn prin care Universul îți amintește: nu te agăța, nu crea așteptări, nu rămâne blocat în oameni, locuri, relații și obiecte.

Du-te mai departe. Nu mâine, nu data viitoare. Astăzi, aici, acum!

Când a început lockdown-ul, toată lumea vorbea în spațiul online despre lecția pe care ne a dat-o Dumnezeu prin Covid. Despre cum o să ne schimbe și o să ne transforme povestea asta. Și toți eram înțelepți, în toți înviase câte un guru care parcă aștepta în stare de semiveghe semnalul de trezire.

Toți ne-am analizat viețile, ne-am studiat greșelile, ne-am recunoscut abaterile. Și am promis că vom face și vom drege… că nu vom mai neglija nevoile sufletești, că ne vom întoarce cu inima spre spiritualitate și vom lăsa pe ultimele locuri toate zbaterile sociale și materiale.

Am căutat să resuscităm relații rămase în comă, am revenit la mâncare sănătoasă și mișcare, ne-am apucat să comandăm tot ce-a apărut despre dezvoltare personală și ne-am înscris la toate cursurile care ne puteau urca măcar o treaptă pe scara cunoașterii de sine.

Apoi ne-am obișnuit. Apoi restricțiile s-au relaxat. Apoi ne-am întors la aproape normal, apoi am uitat. Și am reluat vechile obiceiuri. 

Iar ne-am aruncat în zbaterile pentru grija zilei de mâine. Iar am intrat în fabrica ce produce zilnic hrană pentru ego: succes, succes, succes pe toate fronturile. La luptă, frații mei! Să ne întoarcem pe câmpul de război și să ne întrecem în cine are mai mult în frigider, în dulapuri, în case, în conturi.

În cazul meu, s-a întâmplat fix ca în relațiile cu bărbații. După câte un dezastru în care îmi promiteam că niciodată, niciodată… următorul era parcă tras la indigo: aceeași și aceeași lecție!
Doar că am sentimentul că, de data asta, nu ni se mai dă voie să persistăm în alegerile greșite.

Altfel, nu-mi explic de ce din nou, unul câte unul, cădem secerați de izolare. Oameni perfect sănătoși, apți să lupte în războiul vieții, sunt ținuți în rezervă. De ce ai face Covid din nou, forme care doar te țin în casă, dacă nu să-ți amintești tot ce ți-ai promis în urmă cu doi ani?

Eu recunosc că abia de data asta am reușit să mă detașez. Să trăiesc două săptămâni de liniște, departe de tot freamătul vieții cotidiene.

Dincolo de ușa mea se dădeau lupte pe toate fronturile: pentru viață, în cazul celor care au probleme de sănătate, pentru supraviețuire, în cazul celor care nu au avut șanse egale și lupta pentru a demonstra care e mai deștept, mai bun și cine are mai mult.

Dincoace de prag era lupta mea să nu dau voie războiului de dincolo de ușă să intre în casa mea, în mintea mea, în celulele mele.

Aproape mi-a ieșit. Cu mici excepții, au fost două săptămâni doar pentru mine. Am reluat toate promisiunile pe care mi le-am făcut în lockdown și i-am transmis Universului mesajul că mi-am învățat lecția.

Cred că el m-a auzit, dar a răspuns sceptic – Să văd cât te ține…

Eu am înțeles ceva foarte important: Dumnezeu nu uită niciodată nimic. Doar noi credem că e prea ocupat cu cei din rândul întâi ca să ne vadă pe noi, cei care din când în când ne ascundem în ultima bancă.

V-ați întors vreodată în satele, în orașele din care ați plecat, în localitățile în care v-ați născut, în care ați crescut și copilărit?

Eu am copilărit în zona Bistrița-Năsăud. Cunosc toate obiceiurile locului, sunt extrem de atașată de accentul oamenilor și de felul în care ei privesc viața. Dacă e să mă întrebați orașul de referință al Ardealului din inima mea, o să vă răspund, fără doar și poate, Beclean.

Beclean pe Someș. Ori de câte ori trec prin oraș, ori de câte ori ajung cu trenul în această gară, se întorc în mintea mea toate emoțiile și amintirile trăite în copilărie, pentru că Becleanul nu a lipsit la nici una din întâmplările frumoase din viața mea.

Una dintre cele mai puternice amintiri este vizita în Beclean venind din Căian, satul bunicilor mei, cu căruța. Și apoi îmi amintesc extrem de puternic o procesiune de Sfânta Maria, în care oamenii mergeau pe jos, în spatele căruțelor în care își transportau bagajele spre mănăstirile Nicula și Rohia.

Dacă e să mă gândesc că viața s-a născut la sat, cu siguranță pentru mine viața s-a născut în jud. Bistrița-Năsăud. M-am întors aici la sfârșitul vacanței de vară și în drum spre Căianul mic am oprit în Beclean, după foarte mulți ani.

Am lăsat o carte Astăzi, aici, acum, așa cum am obișnuit să fac în ultima vreme în fiecare oraș prin care am trecut. Emoțiile au fost foarte mari, pentru că de Beclean pe mine mă leagă niște amintiri foarte puternice.

Este orașul prin care am trecut de nenumărate ori, este orașul care are un deal și dacă treci dealul ajungi fix în satul bunicilor mei, Căian.

Am căutat cel mai potrivit loc să las cartea, așa că am trecut și prin fața primăriei ,și prin parcul central, și pe la biserica din centru și surpriza foarte mare a fost să nu recunosc anumite lucruri și locuri. Am descoperit cu surprindere că în Beclean există autobuze electrice, că fața orașului este schimbată.

Beclean e chiar primul oraș din Bistrița Năsăud care introduce linie de autobuze electrice. Am descoperit cu bucurie că există piste de biciclete frumos amenajată, o grădiniță reabilitată și locuri de joacă curate.

Am lăsat cartea și am plecat mai departe până în Căianul mic, satul în care mi-am petrecut aproape toate vacanțele. N-am găsit pe nimeni acasă, pentru că toți verișorii nepoții mei erau la Figa. Cine este Figa? Dacă nu știți, vă spun eu. Am aflat între timp, Figa este o bază de agrement cu ape termale. E făcută din fonduri europene, arată foarte frumos și este extrem de utilă oamenilor din această zonă.

Ulterior am aflat că schimbarea la față a Beacleanului se datorează oamenilor care cred că lucrurile bune se pot face și în România. Cu forță de muncă locală, cu ajutor European și pasiune pentru locul în  care s-au născut, au crescut, au trait, trăiesc și vor trăi în continuare. M-am bucurat din toată inima și îmi doresc ca locul copilăriei mele să prospere cu tot cu oamenii locului.

#ServusBeclean #EUinmyregion

Ghete pentru toată ziua, cizme pentru zăpadă, încălțări pentru ploaie, bocanci de mers pe munte, adidași de făcut sport, ghetele de sărbătoare…
Câte perechi de încălțări ai pentru sezonul rece? 

Când eram mică, aveam o singură pereche pe sezon. Eu și toți copiii din cartierul în care locuiam. Eu și aproape toți colegii mei din clasă. O singură pereche și pentru ploaie, și pentru zăpadă, și pentru biserică, și pentru mers la școală. Uneori, era o pereche primită de la vreo verișoară mai mare și poate mă strângeau puțin, alteori erau cu un număr mai mare, să-i port doi ani…

Am fost generația încălțată cu pantofi, dar cu o pereche de pantofi pe un sezon, cel mult!
Astăzi, din fericire, lucrurile s-au schimbat pentru mine și oamenii din jurul meu. Nimeni în familia mea nu mai are o singură pereche de încălțări, niciunul dintre oamenii cu care eu interacționez nu se teme că vine iarna și n-are cu ce să se încalțe.

Așa ar trebui să fie pentru toată lumea. Pentru toți copiii din lume! În Europa mai sunt puține țări în care copiilor le îngheață picioarele iarna. Dar, printre ele, e și țara noastră…
Sute de mii de copii din România nu au nici măcar o pereche de ghetuțe. Mii de copii stau iarna în casă pentru că poartă mai mulți frați aceeași pereche de încălțări. Dacă mergeți în satele românești, o să vedeți copii care umblă prin ploaie cu teniși sau prin zăpadă cu cizme de cauciuc. 

Încalță un copil de toamnă! Pregătește-l pentru iarnă! Renunță la o masă în oraș și cumpără o pereche de ghetuțe pentru un copil care nu se gândește cu bucurie că vine iarna, pentru că el nu are cu ce să se încalțe. 

E al treilea an în care vă chemăm să încălțăm împreună toți copiii desculți ai României!
E cea mai frumoasă campanie din toate câte le organizez. E cea mai mare desfășurare de forțe.

În primul an, 5000 de oameni au donat ghetuțe, 5000 de copii s-au bucurat de darul lor.
În al doilea an au fost 10.000! Putem mai mult anul acesta? 

Ghetuțele trebuie să fie noi. Puteți lua orice mărimi. V-aș ruga să luați 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41. De regulă, atunci când spunem copii, ne gândim la cei mititei. Dar și copiii de 12, 13, 16 ani sunt tot copii, chiar dacă au numere mari la picior. 

Puneți ghetele în cutie. Puteți să le puneți înăuntru ce surprize vreți voi. Jucării, cărți, bunătăți nealterabile, bani, scrisori, numere de telefon.

Ambalați cutia ca și când ați pregăti un cadou pentru copilul vostru. Apoi scrieți pe ea Fetiță/Băiat și măsura sau vârsta.

 Cutia poate fi lăsată la unul dintre centrele de colectare sau o puteți trimite prin curier la o adresă dintre cele 20 pe care le avem în țară – https://fundatiazurli.ro/articol-campanie/incalta-un-copil-de-toamna-editia-2021

De ce curier? Pentru ca nu există oameni angajați care să meargă la poștă să le ridice. Toți oamenii implicați fac asta pe lângă treburile lor cotidiene.

Vă aștept cu drag în această campanie! Dăruind o pereche de ghetuțe, vă faceți vouă o imensă bucurie!

Împreună facem roata binelui să se învârtă!

Încalță un copil de toamnă și știi că, datorită ție, unui copil în iarna asta nu o să-i fie frig!