Multă vreme am luat drept întâmplătoare toate reacțiile corpului meu în anumite situații. Deși corpul meu, prin toate organele mari și mici, a încercat de fiecare dată să mă avertizeze că nu sunt în acord cu ceea ce fac, cu ceea ce simt, că sunt pe marginea unei prăpăstii sau în mijlocul unei minciuni.
Încă de la 16 ani mă strigă în felul lui atunci când eu mă prefac că nu văd și nu aud. Atunci, la 16 ani, am descoperit cum se revoltă corpul meu. Nu o dată a fugit tata cu mine învelită în pătură, la spital, pentru că „moare copilul” în urma unor emoții pe care nu le-a putut gestiona.
Încă de la 16 ani, atunci când încerc să maschez emoțiile foarte puternice, mă trezesc cu o formă de alergie rar întâlnită, care se instalează în buze, ochi, pe corp și, în special, în încheieturi. Poate să mă paralizeze dacă nu iau la timp un antialergic.
De la 16 ani am mereu în geantă o pastilă, indiferent dacă sunt la birou sau în vacanță, la capătul pământului. De regulă, mi se întâmplă asta când în viața mea își face loc, într-o formă sau alta, o relație toxică. Și, din păcate, printre multele talente, se numără și ăsta: fac ce fac și mai deschid portița în ogradă pentru câte o relație care îmi face mai mult rău decât bine. Ultima a lăsat urme adânci și mi-a crescut nu doar doza de antialergic, ci și cota de atenție.
Au fost perioade întregi din viață în care, cel puțin de două ori pe an, ajungeam la urgență ORL cu amigdalită care nu trecea fără penicilină din 6 în 6 ore, câte două săptămâni de spitalizare.
Multe păreri or fi rămas în gâtul meu pietrificate, de ajungeau să se transforme în puroi și aveam nevoie de ajutor medical să-l elimin. Am scăpat de astea odată cu nașterea Mayei. Dar am trecut la nivelul următor de somatizare.
Citindu-l pe Deepak Chopra, am devenit atentă la o întâmplare.
Fix în timp ce eu citeam despre cum corpul nostru dă toate semnalele posibile atunci când suntem în dezacord, cineva mă atrăgea într-o situație… n-aș vrea să-i zic mincinoasă, cred că e prea mult. Cineva încerca să mă atragă într-o păcăleală. Și am simțit cum pielea mea ia foc și nu mai aveam cum să stăpânesc emoțiile. Urechile au început să-mi ardă, gâtul se înroșise și m-am dus imediat cu mâna la sertarul salvator din portofel, unde țin pastila antialergie. Înainte să o iau, am realizat că aș putea să repar asta singură.
Am început să respir numărând până la 4 pe inspirație și până la 8 pe expirație, de mai multe ori, până când am simțit cum se instalează liniștea în corpul meu și toate gândurile acelea „ești păcălită, ești mințită, ești atrasă într-o cursă” s-au risipit, lăsând locul unor gânduri optimiste: „Tu ești aceeași, nimeni nu poate să ia nimic din ce ești, nimeni nu poate să te rănească, păcatele lor sunt doar ale lor, concentrează-te pe tine”.
A fost o mare victorie pentru mine. Am stat în afara furiei și am privit cum încerca să se agațe de pielea mea, cum caută o portiță să intre în corpul meu… Ciocănea în țeastă, sperând să păcălească niște gânduri și să le transforme din gânduri bune în gânduri nebune. N-a reușit. Și, în timp ce respiram, am văzut-o cum pleacă încet, cu coada între picioare. Așa îmi imaginez eu toate emoțiile astea negative: furia, rușinea, sarcasmul, anxietatea, tristețea, frica, agresivitate… mi le imaginez cu coadă. Și tot ce trebuie să fac e să întind mâna, să strâng pumnul și să spun: „Du-te învârtindu-te!”.
Așa cum îi învăț pe copii să o dea afară din scenă pe Tura Vura. Și emoția negativă pleacă singură, cu coada între picioare.
Atunci când te superi, toate celulele și organele sunt afectate, iar corpul are nevoie de 5 ore ca să revină la circuitul de dinaintea momentului.
Știu de la Gaspar că, pentru un lucru rău pe care l-ai făcut, trebuie să faci cinci lucruri bune ca să refaci echilibrul dintre pozitiv și negativ.
Deepak Chopran ne atrage atenția:
„Nu ești un observator pasiv prin cosmos. Întregul univers se exprimă prin tine exact în acest moment. Se cunoaște pe sine prin tine. Pe măsură ce conștiența revine în ea însăși, ca un transformator care distribuie voltajul înalt prin liniile electrice de înaltă tensiune, corpul tău transformă energia universului la scară umană. Dar rămâne aceeași putere. Sarcina electrică infinitezimala emise de un singur neuron este exact aceeași ca furtuna electromagnetică dintr-o întreaga galaxie. Această putere este canalizată prin conștiență, ceea ce înseamnă că atunci când devii conștient de ceva în interiorul sau exteriorul tău îți mărești partea ta de putere din univers, să fii conștient de propriul corp.”
