Author: doina

„Eu am răbdare, o să-mi dea Dumnezeu!”

Mi-a sunat replica asta într-un fel în cap. Și, în mintea mea, am dus gândul mai departe.

Nu noi avem răbdare să ne dea Dumnezeu, Dumnezeu are foarte multă răbdare să înțelegem ce avem de făcut cu ce ne-a dat.

Ce facem cei mai mulți dintre noi, după ce vizionăm un film? Îl mai punem încă o dată? Doar dacă ne-a plăcut mult. Unul prost n-o să-l mai rulăm niciodată.

Și, atunci, în viață de ce rulăm aceleași filme? Știm deja ce se întâmplă dacă spunem anumite cuvinte sau le spunem într-un fel. Și, totuși, le spunem.

Știm deja ce se întâmplă dacă ne ducem pe un anume drum. Și, totuși, mergem din nou și din nou pe el. 

Alegem aceleași tipare în iubire, alegem același fel de a ne raporta la probleme, de a acționa…
Și Dumnezeu stă și se uită o dată și încă o dată și încă o dată cum noi jucam în același film… la fel de nepregătiți.

Eu cred că El are răbdare să vadă niște actori care nu învață replicile, vin obosiți la filmări, nu pun niciun pic de bucurie în munca lor…

Astăzi, de dragul lui Dumnezeu, eu vreau să Îi ofer niște surprize cinematografice. O să vadă în mine o actriță mai bună pentru rolul în care m-a distribuit și promit să rescriu scenariile pe care le tot repet de atâția ani.

Mi-am descoperit o nouă profesie: sunt scenaristul vieții mele!

Vă invit și pe voi la premieră. Încep filmările!

Va doresc o zi bucuroasă și interesantă!

M-a întrebat cineva dacă împart toate lucrurile bune care mi se întâmplă și cu alții.

Da. Așa fac. O bucurie nu e întreagă pentru mine dacă nu pot să beneficieze de ea cât mai mulți oameni.

I-am apus Dublul beneficiu: al meu și al altora.

În tot ce faci, caută să urmărești două beneficii: unul pentru tine și unul pentru alții. 

Construiește-ți cea mai frumoasă casă, dar deschide ușa să se bucure de ea cât mai multă lume. Casa ta să fie o casă în care oamenii să vină cu bucurie și să găsească liniștea atât cât stau în ea.

Cumpără-ți cea mai bună mașină. Dar folosește-o și pentru deplasări la capătul cărora ajungi la oameni care au nevoie de tine și oprește-te atunci când vezi pe cineva rămas pe marginea drumului. 

Cumpără-ți cele mai frumoase haine, îmbracă-le la întâlniri de suflet și fii gata să le poți dărui oricând cuiva care și le dorește mai mult decât tine.

Gătește cele mai gustoase bucate, dar folosește o parte din ele să-i bucuri pe alții și să hrănești oameni flămânzi.

Călătorește până la capătul lumii, dar fă din călătoria ta o sărbătoare și pentru alții și adu de acolo povești și lecții care să facă viața mai bună cât mai multor oameni.

Primește cu drag orice și dă mai departe cu aceeași bucurie.

Adunarea se face una de la mine, una de la tine = două pentru noi.

Împărțirea e tot așa, dar invers: de la noi, una pentru mine și una pentru tine.

NIMIC nu ne aparține. Nimic nu este al nostru. Putem, pentru o perioadă de timp, să ne folosim de niște lucruri. Bucuria de a avea ceva este întreagă doar atunci când face și alți oameni fericiți.

Împărțiți din ce sunteți și din ce aveți. Gândiți-vă mereu, atunci când faceți ceva, dincolo de bucuria voastră, cine se mai bucură.

Și, cu cât îi cunoști mai puțin și îți sunt mai îndepărtați de familie cei care se bucură, cu atât bucuria de a dărui e mai valoroasă. 

Dublul beneficiu nu e cum să câștigi tu de două ori, ci cum, acolo unde câștigi tu, să câștige și altcineva – iar câștigul tău o să fie infinit! 

De când am pus dublul beneficiu în fruntea priorităților, am o listă lungă de beneficiari ai stării mele de bine. Dacă eu sunt bine, toți cei pe care îi iubesc pot să fie mai bine.

Dacă eu sunt sănătoasă, pot să am grijă de cei care au nevoie de mine.

Dacă eu sunt veselă, pot să desenez zâmbete pe chipurile tututor.

Dacă eu am succes, pot să-i susțin și pe alții să-l obțină.

Dacă eu sunt bună, molipsesc cu bunătate în jurul meu.

Dacă eu sunt fericită, pot să fiu bucurie în viața celorlalți. 

Începe februarie! Ai 28 de zile în care să exersezi dublul beneficiu: actiunile tale să-ți crească starea de bine ție și celor implicați în ceea ce faci!

Zilele trecute Îl întrebam dacă îndrăgosteala are legătură cu vârsta. Dacă mai putem, odată ce anii se înghesuie în buletinul nostru, să ne mai îndrăgostim de-adevăratelea.

Îl întrebam pe Dumnezeu dacă oamenii sunt la fel de frumoși îndrăgostiți și la vârsta a doua, a treia, așa cum sunt tinerii.

Mă gândeam dacă mai poți trăi îndrăgosteala în forma cea mai pură, după o anumită vârstă.
Starea de iubire este cea mai frumoasă stare din lume! Sa fii îndrăgostit, să aduni tot universul în doi ochi în care să simți că te scufunzi atunci când îi privești, să pui capul pe pieptul cuiva și să știi că e locul cel mai sigur în care să te abandonezi, să te ții de mână cu cineva și să ai senzația că ai putea merge cu omul acela până la capătul pământului.

Am primit răspunsul la Vatra Dornei. 

În cabana schiorilor am întâlnit, câteva zile la rând, un cuplu. Doamna mi-a atras atenția pentru că era extrem de cochetă. Eu nu știam cine e ea, ea știa cine sunt eu, așa că nu i-a fost greu deloc să-mi înțeleagă abordarea. Mi-a povestit că a fost profesoară, că e pensionară, dar că mereu i-a plăcut să fie aranjată. Îmbrăcată în culori vii și haine curajoase, doamna mea de poveste era o apariție care contrasta cu decorul din cabana schiorilor. În prima zi am văzut-o doar pe ea.

A doua zi, lângă doamna cochetă și elegantă, un domn. Înalt, frumos, cămașă, pombar, cușmă, cojoc, ținută, atitudine. Mi l-a prezentat:

– El e Mihai, prietenul meu!

Cei doi formau un cuplu în jurul căruia puteai să vezi inimioare și steluțe invizibile. Și el o sorbea din priviri, și ea îl tachina și se alinta, și eu mă uitam la ei și nu îmi venea să cred cât sunt de frumoși! 

Am înțeles atunci mesajul pe care mi l-a trimis Prietenul meu, Dumnezeu: dragostea poate să vina oricând, oriunde, de la cine nici nu te aștepți.

Amândoi au peste 70 de ani, rămași singuri după relații de o viață, s-au întâlnit într-un pelerinaj și, de atunci, se văd frecvent. El din Rădăuți, ea din Vatra Dornei. Mi-au povestit primele întâlniri, fricile și emoțiile de la început, cum el s-a dus la început la hotel, cum ea, musafir fiind, l-a lăsat pe el să facă tot…

Mă uitam la ei și nu mă mai săturăm să mă bucur de fericirea lor!

M-am gândit la toți oamenii pe care îi cunosc și care aleg să rămână singuri când ar putea să mai trăiască puțin din toate bucuriile unor povești noi.

Dragostea te poate surprinde când te aștepți mai puțin.

Pentru mine, mesajul a fost clar. Dragostea te poate surprinde când te aștepți mai puțin. Iar atunci când te îndrăgostești, limbajul iubirii e același. Indiferent dacă ai 15, 20, 30, 40, 50, 60, 70, 80 de ani. La fel râzi la toate glumițele, la fel își dau femeile capul pe spate și bărbații se înfoaie când sunt recunoscuți. 

Programul de îndrăgostire e același. De fapt, e ca un soft pe care îl apdatăm. Dar el funcționează pe același computer, susține aceleași nevoi și răspunde la aceleași comenzi.

Mi-a dat Dumnezeu răspunsul: „Vezi-ți de treaba ta și bucură-te de tot ce trăiești! Ți se întâmplă ceea ce trebuie să ți se întâmple. Trăiești viața pe care ești pregătită să o trăiești, întâlnești oamenii de care tu ai nevoie ca să crești și primești provocări din care, dacă le descifrezi corect, o să fii mai bună, mai frumoasă, mai înaltă și, într-o zi, o să te îndrăgostești din nou. Dar, poate, de data asta, cu tot ce înveți între timp, gestionezi mai bine povestea”.

Telefonul meu e plin în fiecare dimineață de mesaje de la femei românce din toată  lumea care cer sfaturi pe diverse teme.

Cele mai multe drame povestite mie au legătură cu nefericirea lor, cu familii în care sunt abuzate (fizic și verbal), chinuite și în incapacitatea de a se bucura de viață. 

Citind astăzi unul dintre mesaje, mi-am dat seama că sunt extrem de multe femei care n-au apucat să se cunoască. Nici nu știu  cât sunt de puternice.

Sunt foarte multe femei care au depins toată viața de cineva. Mai întâi de părinți,  apoi de soț.

Nu au avut nicio perioadă, oricât de scurtă, să trăiască pe propriile picioare.

Nu au apucat să se întrețină singure și să își dea seama că, într-un fel sau altul, apar soluții. Nu curge miere nici la robinetul celor care stau singure, dar pe ușă intră soarele în fiecare zi, nu agresivitatea împachetată în chipul celui pe care l-ai iubit cândva.

Le-aș da posibilitatea femeilor să-și testeze puterile și să descopere ce resurse fantastice zac în ele. Abia apoi le-aș încuraja să trăiască împreună cu bărbații pe care îi iubesc. Și să le permită bărbaților lor să aibă grijă de ele știind că fac asta pentru că ei pot, nu pentru că ele nu pot.

Prea puține femei au avut șansa să-și activeze această supraputere de supraviețuitoare. Noi avem grijă de bărbații, copiii, casele, viețile tuturor – pentru că instinctul de mamă ne dă putere, nu pentru că suntem femei și nu avem de ales.

Femeile știu că pot să aibă grijă de toată lumea, dar se tem că nu vor putea avea grijă de ele. Și că toată lumea aceea care astăzi stă cu mâinile întinse și așteaptă să primească de la femeia din casă ajutor, atunci când ea își va lua viața în mâini, îi va întoarce spatele. 

O familie fericită este familia care abia așteaptă să se adune acasă și să afle unii despre alții cum le-a fost ziua, indiferent că se adună într-o garsonieră închiriată sau într-o vilă din Pipera.

O familie fericită abia așteaptă să mănânce împreună, indiferent dacă are în farfurie mâncare de cartofi sau somon.

O familie fericită călătorește cu bucurie, indiferent că face asta cu trenul, rata, autostopul sau salonul business din avion.

Într-o familie fericită e o bucurie să intre tata pe ușă. Într-o familie fericită abia așteptăm să se întoarcă mama atunci când pleacă. În familiile fericite, oamenii se uită cu drag unii la alții și își zâmbesc când trec prin casă.

De ce ai vrea să ai o familie, dacă nu pentru că visezi la o familie fericită?

Nu există familii perfecte. Dar există familii fericite și familii nefericite. Iar noi avem o singură viață. 

Acasă e locul acela în care ți-e cel mai bine, nu ultimul loc în care vrei să ajungi după ce ai tras de timp cât de mult ai putut prin altă parte.

Familia e plasa de siguranță care te ține atunci când tu ești în cădere liberă și nu mai ai putere să te agăți de ceva. 

O familie fericită abia așteaptă să se vadă și să-și vorbească, să se îmbrățișeze, să fie împreună. 

În familiile fericite există discuții, conflicte, situații contradictorii, explozii și crize. Dar totul se rezolvă repede și sunt ca niște ploi de vară, nu ca furtuna din mijlocul iernii. 

Ce simți când te duci acasă? Îți bate inima repede de fericire și nerăbdare sau îți tremură stomacul pentru că nu știi ce te așteaptă dincolo de ușă?

Familia nu ți-o dă Dumnezeu ca să mori cu ea de gât. Familia ți-o dă Dumnezeu ca să-ți sufle în aripi să devii cea mai bună variantă a ta.

Nu există familii perfecte. Dar există familii fericite și familii nefericite. Iar noi avem o singură viață. 

Dacă în familia în care trăiești acum nu ai bucurie, respect, iubire, înțelegere, bunătate, ajutor, nu înseamnă că atât meriți. Înseamnă că trebuie să faci tot ce poți ca în familia ta să intre soarele pe ușă în fiecare zi. Și dacă oamenii cu care trăiești în acest moment nu lasă ușa deschisă pentru soare, găsește o casă în care soarele face parte din familie.