,,Encanto" este un film pentru întreaga familie despre speranță, încrederea și cum ne susținem membrii familiei atunci când au cea mai mare nevoie de ajutor.
Acțiunea se petrecere într-un sat magic, din Columbia pe nume Encanto. Un loc magic, acolo unde facem cunoștință cu familia Madrigal. O familie unită, strâns legată de ,,abuela" (bunica). Povestea familiei începe atunci când ,,abuela" își pierde casa în care locuia împreună cu cei 3 copii ai ei, însă găsește lumina care îi va construi noua casă.
Mai mult decât atât, lumina este cea care le dă tuturor câte o calitate: iubire față de animale, generozitatea, iubirea pentru frumos, vindecătorul, etc.
Povestea atinge punctul culminant în momentul în care toată familia crede că Mirabel, una din cele mai mici fete, nu a primit nici o calitate din partea flacării. Puțin știind aceștia că defapt, calitatea ei cea mai mare este cea de a repara și de a ține toată familia unită.
Mesajul filmului este că trebuie să credem în noi înșine, să nu renunțăm niciodată, pentru că până la urmă vei găsi o lumină. Familia ne va ajuta mereu și să nu ezităm niciodată să le cerem ajutorul!
Cel mai important este să nu uiți că darul cel mai important nu sunt cuvintele, ci suntem chiar noi. Cum trăim și cum iubim.
Ați văzut filmul? Dacă da, cum vi s-a părut? Ce secvență v-a rămas în minte? Noi vi-l recomandăm cu cea mai mare căldură!
Niciodată nu m-am gândit că hainele ar putea să aibă un rol în viața mea. Ani întregi m-am îmbrăcat în pantaloni și tricou, în negru sau orice altceva mi ar fi putut ascunde formele. M-am încălțat cu balerini sau bocanci și mi-am ales cele mai mari genți în care să pot căra tot ce aveam nevoie.
Eram convinsă că tot ce am eu de spus lumii este despre ce gândesc și în niciun caz despre cum arăt.
Mi-am desconsiderat corpul foarte multă vreme, era un accesoriu al minții mele. Și, pentru că da!, eu l-am abandonat, m-a abandonat și el. Și a început lupta cu kilogramele. Într-un un an câștigam eu, în alt an ele.
Până într-o zi în care ele s-au adunat foarte multe, vreo sută. Și eu, singură fiind, m-am predat. O lungă perioadă de timp, probabil anii cei mai buni, ar spune unii, am fost prizoniera kilogramelor mele. Eram închisă în ele. Purtam niște haine care semănau a zeghe de pușcărie pe bază de grăsime și mă resemnasem în păcăleala: cine mă place, mă place și așa. Și am reușit să păcălesc multă lume cu asta, dar nu am reușit să mă păcălesc pe mine.
Și iartă-mă într-o zi descoperind Fix-ul – datorită Ancăi Bejan – și descoperind ce înseamnă să-ți folosești mai mult mintea decât poftele.
Așa s-a născut grupul Fix la Fix, cu peste 600.000 de grăsuți, oameni care si-au schimbat viața!
Iar eu am început acum 6 ani un drum fără întoarcere: drumul spre corpul și ființa mea.
Am început să mă studiez, să descopăr fiecare centimetru de piele, să fac cunoștință cu fiecare mușchi. Am început să-mi ascult stomacul, ficatul, să întreb bila dacă are chef de un anume produs sau nu, sa reglez orele de odihnă și să descopăr bucuria de a mă mișca, de data asta conștient.
Apoi am descoperit că mie nu mi-e atât de foame pe cât credeam, că mâncarea e o activitate socială doar atunci când ieși la masă, nu intră aici covrigii, shaormele sau merdenele decât dacă sunt la 5 dimineața, după o noapte de dansat în club.
Când eu am început să-mi iubesc corpul și el a început să mă iubească pe mine. Și a vrut să se îmbarce în culori vesele și haine care să-l mângâie.
Am înlocuit sacii cu pliurile, materialele mate cu dantele și voaluri, am înlocuit negrul cu roșu, pantalonii cu fustele, tricourile cu maiourile și am pus rochii.
Mi-am luat primele perechi de stiletto și primele poșete în care să intre doar telefonul și cardul!
„Te-ai schimbat foarte mult!”, îmi spun oamenii care îmi urmăresc viața pe rețelele sociale.
Așa e. M-am schimbat dintr-un om încorsetat de corpul și ființa lui într-un om treaz, care vrea să fie în acord cu ce gândește, ce spune și ce face.
Ma antrenez în fiecare zi să rămân la forma mea cea mai bună și aspir să fiu în fiecare zi o variantă mai bună decât cea de ieri.
Mi-am deschis mintea și inima, sunt curajoasă să încerc experiențe noi. Las femeia pe care am ținut-o în închisoarea kilogramelor să alerge liberă prin viață, într-un corp care să-i fie prieten și nu piatră de moară.
Pe drumul ăsta mă ajut de orice om care știe mai mult, de orice informație care poate să mă ajute, de orice experiență care poate să aducă plus valoare în cunoașterea mea.
N-am crezut niciodată că voi inspira oameni să slăbească, să aibă grijă de corpul și de sănătatea lor, ca voi fi model pentru femei, că vor îmbracă haine ca ale mele și că eu o să fiu un reper de normalitate și bun gust vestimentar.
Sunt fericită că pot să fac și asta, încă nu-mi vine să cred că mi se întâmplă mie, dar mă bucur că e așa.
Pe blogul meu am scris de-a lungul timpului despre aceste transformări. Lucrurile nu s-au întâmplat peste noapte. Eu „muncesc” la asta zi de zi, de câțiva ani.
E nevoie de curaj să începi, răbdare să continui și, pentru orice moment în care te împotmolești, am un singur sfat: ia-o de la capăt! Astazi, aici, acum!
Sunteți astazi sau încă vă mai gândiți la ziua de ieri? Vă bateți capul cu ce ați făcut sau n-ați apucat să faceți? Vă stoarceți mintea să vă amintiți ce ați spus sau ce n-ați spus ? Încă simțiți păreri de rău pentru lucruri cu care nu v-ați întâlnit și locuri în câte nu ați ajuns?
Sunteți aici sau prin gândurile voastre vă plimbați prin locurile și evenimentele de ieri?
Sunteți acum sau deja vă faceți griji pentru cum o să fiți mâine?
Mâine o să fiți cu o zi în minus. Cea de astăzi. Care o să treacă oricum, indiferent dacă voi vreți să intrați în ea sau alegeti ziua de ieri ori ziua de mâine.
Singurul partener cu care te poți plimba de mână și pe care îl ai în mâna ta e prezentul. El te apăra de trecut și te pregătește pentru viitor.
Strânge prezentul de mână și cere-i tot ce vrei. Acum!
Nu te mai uita în spate. Oricum, „pâinea s-a mâncat, vinul s-a băut”. Privește înainte și ia tot ce poți din momentul prezent. TOT: fizic, emoțional, spiritual. Ia ce simți că ai tu nevoie, atât cât îți trebuie pentru astăzi. Nu mânca pentru trei zile, nu bea pentru totdeauna, nu munci cât pentru o viață, nu visa până la capătul lumii.
Uită-te la ziua de astăzi și vezi ce nevoi ai. Dacă astăzi tot ce îți trebuie e somnul, dormi. Dacă hărnicia e nevoia ta de astăzi, pune mâna și fă. Dacă oamenii sunt cei care ți-ar aduce fericire – caută-i. Întreabă-ți sufletul și mintea ce nevoi ai și apoi fă ce simți din toată inima.
Singurul mod de a trece frumos în ziua de mâine e să faci astăzi tot ceea ce îți dorești!
Cine a fost vreodată să-și aleagă rochie de mireasă sau cine a însoțit o mireasă să-și aleagă rochia?
Eu am trăit această experiență pentru prima oară în viața mea alături de Luiza – mireasa cu care am promis să facem cea mai frumoasă nuntă, o nuntă care să inspire cât mai mulți oameni să creadă în iubire!
Luiza a venit la întâlnirea cu Florin Burescu, proprietarul Atelierului de nunți, însoțită de de mama-soacră și de cumnata ei.
Mirele, împreună cu fratele lui, au rămas afară tocmai pentru că Luiza își dorește foarte tare ca el să o vadă abia în biserică.
Nu credeam că o astfel de întâlnire poate să fie atât de emoționantă!
Până când ne-am organizat, până am găsit locul, până am găsit parcarea, pana ne-am întâlnit, ne-a luat ceva timp și energie.
Dar am reușit în cele din urmă să urcăm în atelierul lui Florin și am descoperit acolo, împreună, o lume a mireselor!
Destul de grea alegere pentru Luiza, care trebuie să simtă lucrurile ca să le aleagă. Dar entuziasmul și bucuria noastră sunt sigură că i s-au transmis și ei! Florin a avut foarte multă răbdare și, pas cu pas, am descoperit împreună ce și-ar dori Luiza.
A probat câteva rochii, a ales niște materiale, s-a hotărât asupra unui model care îi place cel mai mult – iar Florin i-a promis că va arăta ca o prințesă! Și a mai promis ceva, ce m-a impresionat foarte tare: că va pune câte o bucățică din sufletul lui în fiecare cusătură!
Așa că am plecat de acolo foarte încântată, cu o mireasă mult mai optimistă și mult mai relaxată – convinsă că toată povestea asta a ei va inspira foarte multe fete care nici nu îndrăznesc să creadă că ar putea să fie iubite!
„Până să-l cunosc pe Petruș, eu nu ieșeam din casă și mă gândeam că eu nu merit să mă iubescă cineva, că eu n-o să am niciodată o familie, eu n-o să am niciodată un partener. Acum știu că se poate și aș vrea să dau încredere cât mai multor fete care, probabil pentru că au o problemă, stau închise în spatele unor uși, gândindu-se că ele nu merită să fie iubite.”
Noi ne-am jucat în atelierul de mirese, dar rochia rămâne o surpriză și pentru noi, și pentru Petruș, până pe data de 16 iulie, când Luiza o să intre în biserică.
Petruș va avea un costum pe care-l va face tot Florin. Au luat măsurile, au discutat detaliile și sunt sigură că Florin va avea grijă să arate impecabil și costumul lui Petruș!
Am rezolvat acest capitol și sunt bucuroasă să vă spun că, la Buzău, Paula Ispas împreună cu partenerii ei, Campus Caffe, au reușit să rezolve cel mai greu lucru posibil în cazul unei nunți pentru persoane cu dizabilități: un local, un restaurant accesibil oamenilor în cărucioare rulante.
Abia când începi să organizezi așa ceva, îți dai seama câte piedici există, de fapt, pentru ca acești oameni să poată avea o viață normală – așa cum avem noi toți.
Din fericire, dar cu dar se face Nunta Anului, așa că vreau să mulțumesc din toată inima firmei Agrocom Service, pentru că ei nu au pus doar o cărămidă la această casă. Ei chiar construiesc fundația pentru ceea ce numim deja Nunta Anului – o nuntă care să inspire și să dea speranță tuturor oamenilor!
Așa cum am promis, vă țin la curent până în data nunții cu toți pașii pe care reușim să-i facem, cu toate lucrurile pe care reușim să le rezolvăm. Dacă vreți să faceți un dar și să ne dați o mână de ajutor, puteți să faceți donație aici. Dacă aveți orice altă propunere, idee, vă așteptăm cu drag să învârtim împreună roata binelui!
Povesteam de curând pe Facebook că fac parte din generația care a fost dusă la doctori doar în urgențe sau când trebuia să primim o scutire medicală.
Până nu demult, ajungeam pe mâna doctorilor doar când cedam fizic, când corpul meu nu mă mai asculta. Săracul meu corp. El sărăcuțul dădea nenumărate semnale, dar eu n-aveam ochi pentru el. Din prea multă grabă, din prea multă? treabă, din prea multe probleme închipuite, nu i-am dat atenția cuvenită ani în șir.
Nici când eram copil nu eram obișnuită cu mersul la doctor. Mama la fel. Mergea la medic doar în ultimul ceas, când efectiv nu mai putea. La noi în familie nu a existat un obicei din a ne face analize, controale. Și cum copiii fac ce fac părinții lor, nici eu n-am mers la controale de prevenție. Am ajuns de nenumărate ori direct în urgență în stare critică. Am avut noroc de medici buni, care m-au ajutat să înțeleg că eu sunt mai importantă decât orice altceva. Eu nu am știut mult timp să previn. Acum știu.
Despre prevenție vreau să vă povestesc acum și despre cum vă puteți crea o legătură trainică cu propriul corp.
Mi-amintesc de teama cu care mi-am făcut prima mamografie. Eram trecută de 40 de ani, cu mulțime de probleme pe cap. Tata s-a dus din cauza cancerului. Deci aveam un caz în familie, iar asta, la un moment dat, îți dă de gândit. Așa că la recomandarea medicului, mi-am luat inima-n dinți și m-am dus să mă caut. Mai făcusem ecografii mamare, iar de mamografii auzisem că pot fi neplăcute. Am descoperit ca nu e așa, dacă te pregătești corect pentru procedură, disconfortul poate fi minim. Ca să nu mai zic de cât de mult a evoluat medicina azi. Am convins-o și pe mama să își facă, greu, dar am reușit. I-am explicat care e procedura, așa cum și mie mi-a fost explicată prima oară. Noroc cu Maya care a fost mai intuitivă ca mine și i-a arătat o filmare făcută în cabinetul unui medic, în care doctorul explica pas cu pas cum se face. Doar atunci am simțit că am convins-o că nu e așa rău. Ba dimpotrivă. Cât timp ești relaxat și nu pui presiune pe tine, cât timp respecți instrucțiunile pe care ți le oferă medicul, disconfortul e minim. Da, există o presiune în momentul în care aparatul face procedura, însă durata e scurtă, mai degrabă doare mai tare piciorul când te lovești de marginea patului, decât procedura de mamografie. Acum sunt atâtea filmulețe educative (ca acesta, de exemplu), n-ai cum să mergi nepregătit în cabinetul medicului. Mama e genul de femeie care m-a învățat să nu stau cum nu stă apa. În ultimii ani suntem amândouă atente la corpurile noastre, la ce ne transmit atunci când nu ne simțim bine. Atunci când se poate, mergem împreună la doctor, suntem în permanentă legătură. Mă bucur de această legătură cu ea și că am învățat împreună să mergem la medic. Facem periodic mamografii, analize, controale. Am încercat ca prin exemplul meu, să îi ofer Mayei o altfel de perspectivă asupra grijii față de corpul ei. Maya merge la medicii la care merg și eu, de fiecare dată când vine în țară. Ea a reușit să înțeleagă că prevenția e regula de aur pentru o viață sănătoasă. Sunt convinsă că la un moment dat mă va lua de mână și-mi va zice, așa cum și eu i-am zis mamei mele la un moment dat, să mergem la medic, să facem împreună mamografia care poate face diferența între viață și moarte.
Am ajuns la punctul în care vreau să trag un semnal de alarmă printre toate femeile care mă urmăresc. Fiecare dintre voi e fiica unei mame și mama unei fiice. Fiți atente la voi, iubiți-vă sănătatea și aveți grijă de ea. Văd atâtea cazuri grave de cancer, cazuri care se pot vindeca, dar și cazuri în care doar Dumnezeu mai poate face ceva.
Și vreau să vă ofer șansa de a vă lua mamele sau fiicele de mânăși să mergeți împreună să faceți o mamografie într-una din clinicile REGINA MARIA în care există disponibilă această investigație. Vă invit să scrieți la comentariile de la postarea de pe facebook cu v-ați convins ultima oară mamele să meargă la medic. Săptămâna viitoare aleg 3 comentarii pe care le premiez cu 3 investigații mamografice gratuite, oferite de rețeaua de sănătate REGINA MARIA. Cel mai frumos cadou e grija.
Vă invit și vă rog să citiți informațiile pe care și eu le-am aflat de la specialiștii rețelei de sănătate REGINA MARIA și să le împărtășiți cu mamele și fiicele voastre, cu prietenele și femeile din familia voastră.
Importanța prevenției cancerului mamar și procesul de depistare precoce al acestuia sunt două lucruri esențiale în lupta împotriva cancerului mamar. În Romania, potrivit unui studiu realizat de Coaliția Organizațiilor de Pacienți cu Afecțiuni Cronice, 74% din cancerele de sân sunt diagnosticate în faza avansată, din cauza faptului că mamografia și ecografia, investigații imagistice esențiale în depistarea cancerului de sân, sunt amânate din diverse motive. Nu mai amânați niște investigații medicale care vă pot salva viața.
Cancerul de sân este una din principalele cauze de mortalitate în rândul femeilor din România, doar în 2020 a reprezentat a treia cea mai întâlnită formă de cancer la femei, cu peste 12.000 de noi cazuri. Tot în anul 2020, peste 4.000 de femei au pierdut lupta cu cancerul de sân, potrivit datelor pulicate de Institutul Național de Sănătate Publică.
Screeningul anual rămâne singura soluție pentru a salva vieți, prin realizarea la timp a mamografiilor și a ecografiilor mamare, pe lângă autopalparea ca metodă pentru depistarea eventualelor nereguli de la nivelul sânului. Mamografia, spun medicii, poate ajuta la detectarea cancerului la sân într-un stadiu incipient, chiar cu doi ani înainte ca un nodul să poată fi palpat.
Lipsa de educație în ceea ce privește prevenția influențează negativ comportamentul femeilor din România, numărul celor care merg periodic la medic și efectuează screeningul anual, fie ecografia mamară, fie mamografia, în funcție de vârstă, fiind unul scăzut.
Hai să fim noi cele care prin exemplul nostru să îi învățăm pe cei din jur că prevenția este sănătoasă, esențială și ne poate ține în viață.
,,Lightyear" este călătoria spre infinit … și dincolo de el, a lui Buzz, renumitul personaj din Toy Story.
La începutul filmului facem cunoștință cu Buzz, ofițerul spațial, care împreună cu o comandatul Alisha și o echipă de oameni de știință, vor să se întoarcă acasă de la ultima lor misiune. Dar pentru că un senzor semnalizează în apropiere o altă planetă bogată, el vrea să o descopere și redirecționează nava. Astfel că, ajung pe un tărâm necunoscut, cu gândaci și plante periculoase, dar cu celula de combustibil afectată.
Pentru a pleca de acolo, oamenii de știință lucrează la un nou cristal de hiperviteză, care trebuie să reziste unui zbor de testare. Doar că, încercând să atingă hiperviteza, timpul se dilată: un zbor de 4 secunde durează 4 ani. Toți oamenii îmbătrănesc cu 4 ani, mai puțin el, care rămâne același. Oamenii din jurul lui au familii, copii, își trăiesc viețile, dar pe lângă el trec anii fără să se bucure de viață.
„Cu cât zbor mai repede, cu atât călătoresc mai departe în viitor."
Buzz este mai mult decât un erou care vrea să-i ducă pe toți înapoi pe Pământ. Este tiparul unui om cu temeri, aspirații, cu dorința de a se dezvolta și de a lăsa ceva în urma lui. Este o poveste despre unde ne simțim ,,acasă", prietenie și lucru în echipă. O aventură intergalactică plină de peripeții, care te poartă între două lumi: trecut și viitor.
Cu toate că ne dorim să știm ce ni se va întâmpla în viitor, ne e dor de aminitirile din trecut, devenim nostalgici când auzim povești cu ,,a fost odată", dar uităm să ne bucurăm de prezent.
Nu putem opri timpul, dar cert este că trebuie să trăim fiecare minut ca și cum ar fi ultimul.
Momentan filmul poate fi vizionat în cinematografe, iar noi vi-l recomandăm cu cea mai mare căldură! Noi l-am vizionat în Cinematograful Cinema City, din Afi Mall Romania. Voi l-ați văzut?
M-am dus la Petroșani fără nicio așteptare, să premiem Învățătoarea Anului. Surpriza imensă a fost să-i găsim pe toți gătiți și pregătiți să ne aștepte, bucuroși că sunt ei cei aleși și gata să se mândrească cu oamenii și cu școala lor!
Adriana Oanță, învățătoarea câștigătoare, și-a invitat la festivitatea noastră de premiere familia: părinții, sora, soțul, iar eu m-am uitat în ochii lor și am înțeles, din nou și din nou, că rămânem copiii părinților noștri chiar și când avem 50 de ani! Era atâta mândrie în ochii tatălui doamnei învățătoare, încât cuvintele nu pot cuprinde!
Fostul director al școlii, Vasile Pop, astăzi pensionar, dar activ în viața școlară, actuala directoare, părinții copiilor și colegi din corpul profesoral au venit într-o zi liberă și de sărbătoare, a doua zi de Rusalii, să se bucure pentru Adriana!
Mi-a povestit domnul director că, atunci când a aflat vestea că anul acesta câștigătoarea ediției este din școala lor, erau absolut toate cadrele didactice în consiliu profesoral. La sfârșitul întâlnirii, a citit mesajul meu de pe Facebook fără să spună numele învățătoarei câștigătoare.
Mi-a mărturisit cu lacrimi în ochi domnul Vasile Pop că, atunci când a spus că anul acesta a câștigat titlul învățătoarea anului colega lor din Școala nr. 7 Petroșani, reacția tuturor profesorilor a fost să țipe de fericire!
La fiecare ediție am învățat ceva de la Învățătoarea Anului. Anul acesta, am învățat de la Adriana Oanță cum să privim copiii așezând semnul egal între ei. Anul acesta a câștigat titlul Învățătoarea Anului doamna învățătoare de la Școala nr. 7 din Petroșani – despre care am aflat de la părinți că a ajutat un copil cu tetrapareză să se integreze în clasă și o clasă întreagă de copii și părinți a învățat în acești patru ani empatia, generozitatea, răbdarea, responsabilizarea, iubirea și bunătatea față de oamenii care au nevoie de puțină atenție din partea noastră!
Surpriza imensă a fost să descopăr nu doar o învățătoare fantastică, ci o conducere de școală care are ca slogan următorul mesaj: „Școala este a copiilor și noi existăm datorită lor”!
Nu-mi vine să cred că am întâlnit directori care, dincolo de funcții, sunt în primul rând educatori. Am întâlnit profesori care pun copilul pe primul loc și apoi programa, sistemul, ambițiile personale.
„La noi în școală, copiii nu bat la ușă, indiferent dacă dincolo de ușă este un inspector sau primarul orașului. Atunci când are nevoie, copilul intră în sala în care are nevoie. la noi în școală, copiii nu se ridică în picioare ca să răspundă, decât dacă doresc ei, pentru că asta îi face să se simtă mai bine.”
Majoritatea părinților, cam 80%, nu au venituri, așa că școala s-a înscris în tot felul de programe, a aplicat la nenumărate proiecte prin care părinții pot să muncească în folosul școlii.
Tot ce s-a făcut în acea școală, de la mobilier la renovare colțului de lectură, sunt obținute cu aportul părinților, cu munca copiilor și din proiecte puse cap la cap de domnișoara director împreună cu toți colegii.
Am plecat foarte impresionată de la Petroșani. M-am dus acolo fără nicio așteptare. Mi-a plăcut ideea că anul acesta învățătoarea câștigătoare a titlului este un om care a avut grijă să integreze frumos într-o clasă un copil special. În ultima vreme, am devenit foarte sensibilă la nevoile acestor copii și la lipsurile din societatea românească, la cat de puține lucruri și locuri există pentru ei.
Am mers cu microbuzul plin de cadouri pentru doamna învățătoare și pentru copii, am intrat toată Gașca Zurli în clasa lor, așa cum am promis la începutul proiectului, și am plecat de acolo fericită să descopăr niște oameni absolut minunați!
Adriana Oanță este cel de-al șaselea dascăl pe panoul pe care mi-am propus să-l construiesc și care, într-o zi, va face obiectul unor discuții constructive despre oameni minunați care există în sistemul de învățământ romanesc – care nu au renunțat nicio secundă să considere munca lor misiune, și un serviciu.
Felicitări, Adriana!
Acest concurs pe care noi îl facem deja de șase ani în Fundația Zurli are rolul de a recunoaște meritele unor oameni care își folosesc harul pentru a face mai frumoasă viața oamenilor din comunitatea în care trăiesc. Are rolul de a găsi exemple de care să ne agățăm, cu speranța spre o normalitate a sistemului de educație din România. Are rolul de a încuraja tinerii care simt că pot să dăruiască din ceea ce știu ei să-și urmeze inima și să devină unul dintre învățătorii care, cu iubire, bunătate și fermitate modelează suflete.
Mulțumiri partenerilor și sponsorilor care ne-au ajutat să îi bucurăm pe copiii doamnei învățătoare.
Sissi România, pentru susținerea proiectului în calitate de partener strategic și cadoul doameni învățătoare (un voucher în valoare de 500 de euro pentru o excursie și un lănțișor de aur)
Epson România pentru imprimanta color, de ultimă generație, de care tare avea nevoie la clasă doamna învățătoare.
Artesana, pentru cutiile cu produse proaspete, lactate, pe care le-ați pregătit pentru toți copiii.
Loncolor, pentru că de acum înainte, timp de 1 an de zile, doamna învățătoare nu mai duce grija vopselei și a îngrijirii părului.
Libris, pentru cărțile oferite copiilor și doamnei învățătoare.
Educlass, pentru puzzle-urile simpatice oferite în dar copiilor.
Dobrogea, pentru că și de data aceasta am îndulcit împreună momentul premierii și vacanța copiilor, oferindu-le celor mici și cadrelor didactice gustări dulci sănătoase.
Magazinul Zurli, pentru toate șepcile, cărțile de povești și produsele marca Zurli oferite.
Interbrands, pentru toate jucării și seturi educative minunate dăruite celor mici.
Lacalut, pentru seturile cu produse de igienă, pastă de dinți, suplimente pentru mici și mari.
În cadrul emisiunii ,,Drag de România mea”, am avut onoarea de a fi invitată alături de Gașca Zurli la Gala cu numărul 10 al sezonului 8. Am povestit alături de Paul Surugiu despre nașterea proiectului Zurli.
,,Duminică, de la ora 15.00, ne vedem la TVR 2, într-o nouă superbă gală ”Drag de România mea!”, una pentru toate vârstele, cu multe exemple și povești interesante. Astfel, sosește în platou, alături de Paul Surugiu, un exemplu de voință și determinare, un om pentru care nu există ”nu pot” sau ”nu vreau” și care face performanțe notabile de ani de zile, dând naștere unui adevărat fenomen. Este vorba despre jurnalista și mintea sclipitoare Mirela Retegan. Aceasta ne va povesti despre cum a luat naștere proiectul pentru copii ZURLI, ne va spune ce o ține în priză și desigur, ne va cânta alături de GAȘCA ZURLI, una dintre piesele care ne arată tuturor că e bine să fim copii, indiferent de ce vârstă am avea. Este om de radio, de televiziune si jurnalist iscusit, cu o cariera prolifica in acest domeniu si cu mai multe volume de dezvoltare personala lansate peste ani. Mirela Retegan este un caracter puternic, pentru care motorul de acțiune este provocarea, reușind mereu sa aducă lumini pe chipurile celor care o cunosc. Are voință cât pentru zece oameni la un loc, este luptătoare și iscusită în a ajunge unde-și propune, realizând proiecte mărețe! De 13 ani conduce, ca manager general, COMPANIA DE EVENIMENTE PENTRU COPII ZURLI. Da, ea este mintea din spatele Gastii Zurli, creator de concepte, campanii si omul pentru care nu prea exista noțiunea de imposibil. Nu ratați! #dragderomâniamea"
Am auzit versurile astea într-un cântec și le-am simțit până în mijlocul inimii.
De fapt, ce altceva mi-ai putea fi, dacă nu liniștea din mijlocul furtunii?
Ce altceva mi-ai putea fi, dacă nu raza de soare din spatele norilor din mintea mea?
Ce altceva mi-ai putea fi, dacă nu ești țărmul spre care știu că mă îndrept cu fiecare braț cu care tai valurile?
Ce-ai fi, dacă nu ai fi pansamentul care îmi protejează rana, mângâierea care îmi liniștește spaimele, privirea în care să mă ascund de toate fricile?
Dacă pui paie pe focul care îmi mistuie inima, dacă declanșezi tornade în mijlocul furtunilor din mintea mea, dacă pui sare pe rănile mele, dacă în loc să mă mângâi mă agiți, dacă în loc să mă calmezi mă enervezi și mai tare, dacă în loc să mă liniștești mă sperii și mai mult, nu ești ceea ce am eu nevoie! Ești fix ceea ce nu îmi trebuie. Ești fix acel lucru care stă între mine și starea mea de bine.
