Author: doina

La 25 de ani am pus pe pauză femeia Mirela și am activat toate energiile care să facă din mine o luptătoare, o supraviețuitoare, o învingătoare. Am reușit. Cu un preț foarte mare: feminitatea mea. 

Am investit timp și energie în ce am de făcut în afara mea. Și am reușit! 
Am construit concepte și proiecte, am dezvoltat afacerile altora până la cer, am împins în față și am susținut oamenii care s-au intersectat cu mine.
Dar, toate astea, cu multă energie masculină și fără ca liniștea și iubirea să se așeze cuminți în viața mea.
Am fost o șefă care a știut să se impună, o soție dirijor, o mamă arbitru, o prietenă care trebuia să aibă ultimul cuvânt.
Toate mi-au ieșit. Toți și toate, mai puțin eu. Am încercat să fug de mine mâncând pământul. Am fugit în muncă, în călătorii, în comunicare, în relații.
Am fugit în credite și obiective suprasolicitante. Doar că și dimineața, și seara, în oglindă, eu mă întâlneam cu mine. Și eu, cea din oglindă, trebuia să îi recunosc celei din fața ei că sunt nefericită. 

Dar n-am avut putere să ies de acolo mulți ani. Am acumulat frustrări și kilograme, râdeam ziua și plângeam noaptea, una eram dincolo de ușă și alta în spatele ei.
Asta, până într-o zi în care am început să mă trezesc și să mă concentrez pe mine. La început puțin, apoi puțin mai mult… Cu sentimentul de vină, cu frica de a nu fi considerată egoistă, cu teama că pierd din timpul pentru alții și altele…

De câțiva ani, m-am luat de mână și m-am așezat în fața rândului la care diverși oameni așteptau să fac lucruri pentru ei. 

Surprinzătoare decizie! Dar și mai surprinzător a fost să descopăr că toți oamenii aceia despre care eu credeam că mă vor urî pentru asta s-au dat la o parte și mi-au făcut loc. Și s-au bucurat că am luat această decizie. Sunt parte din fiecare succes al meu și asta e cel mai mare câștig din toată schimbarea asta de abordare!

Iar eu, noua eu, pot să fac muuult mai mult, mult mai bine, mult mai cu drag o grămadă de lucruri pentru toți oamenii care au nevoie de energia, inspirația, intuiția și dedicarea mea!
Concentrează-te pe tine, ca să poți să oferi celorlalți tot ce ai tu mai bun!

Mi-am dezvoltat o relație cu Dumnezeu, cum mi-am dezvoltat relații cu multe alte ființe pe care le cunosc.

De ce oamenii se miră când aud că eu vorbesc cu Dumnezeu, dar nu se miră când văd în jurul lor persoane care vorbesc cu animalele și cu florile?

Tot ce are viață comunică prin energie. Și ce nu mai are viață comunică prin spirit.
Eu Îl salut pe Dumnezeu dimineața, când mă trezesc, Îi mulțumesc pentru încă o zi pe pământ și Îl rog să mai arunce astăzi câte un ochi la mine. Eu vorbesc cu El despre astăzi, nu Îi dau teme la care să Se gândească pentru următoarele săptămâni.
Astăzi, Doamne, sunt aici, fac asta în acest moment și am nevoie de Tine.

Mi-am dat seama că, atunci când am început să mă descurc singură, n-am mai cerut ajutor nimănui: nici părinților, nici bărbatului de lângă mine, nici oamenilor din echipa mea. Eram eu, pe culoarul meu, alergător de maraton care știa că trebuie să ducă singur cursa până la capăt. Oamenii s-au obișnuit cu mine „descurcăreață”, „rezolvatoare”, și și-au întors atenția spre cei care cereau ajutor. Cred că și Dumnezeu a făcut asta. „Dacă te descurci singură, atunci Mă ocup Eu de alții.”

Și am reușit să le duc unde mi-am propus. Dar greu. Cu efort, cu chin, cu durere, de multe ori și, mai ales, SINGURĂ.
Asta, până într-o zi în care mi-am dat seama că puterea Lui face totul mult mai simplu și mai ușor. Și m-am întors la Dumnezeu, la ai mei, la cei din jur. Și am început să cer ajutor. Pentru toate. Și ajutorul vine de fiecare dată într-o formă sau alta. Am învățat să spun punctual ce nevoi am și am mai învățat ceva foarte important: să nu mă supăr pe cei care mă refuză sau mă amână sau sunt în altă parte… Am învățat să cer din mai multe locuri, ca să fiu sigură că găsesc rezolvarea undeva. Și Primul cu care încep e Dumnezeu.

Te rog, Doamne, am nevoie de Tine! Sunt într-un impas. Relația x merge greu. Vorbim, dar nu ne mai înțelegem. Eu zic una, el înțelege alta. El zice alta și eu înțeleg altceva. E o atmosfera încordată între noi, ne purtăm ca doi străini care se urăsc. Te rog, Doamne, am nevoie de Tine. Dacă atât a fost relația noastră, dacă ne-am încheiat misiunea unul în viața celuilalt, dă-ne inspirație să facem să se termine frumos. Iar dacă mai avem de parcurs o bucată de drum împreună, te rog, trimite gândurile bune care să ne scoată la liman, ridică, te rog, ceața de pe ochii noștri.

Și, imediat, lucrurile își schimba energia. Fix ca și când stai în intuneric și ți se aprinde o lumină. Uneori e un bec, alteori o lumânare. Mie mi-a pus de multe ori reflectorul în ochi, iar câteodată s-a aprins doar veioza de citit. Orice firicel de lumină m-a ajutat să văd drumul mai departe.
Vorbesc cu El despre Maya, despre mama, despre proiecte, despre sănătatea mea. 
Cu cât vorbesc mai mult cu Dumnezeu, vorbesc mai bine și mai frumos cu oamenii.
Eu Îl consider sursa și Îl recunosc drept Creator. 
Găsește sursa ta, gândește-te pe cine recunoști tu ca fiind creatorul tău divin și fă-i loc în viața ta. Cu cât o să vă apropiați mai mult, cu atât o să se apropie ceilalți de tine.
Atunci când te conectezi la sursă, devii sursă de bunătate, iubire, înțelepciune, empatie. Iar oamenii asta caută la oameni și la animale. Nimeni nu caută ceartă, nimeni nu vrea război, agresivitate, nimeni nu se duce cu brațele deschise spre un om cu sufletul înnegrit de durere.

 Dar toți vor merge cu brațele desfăcute spre sursa de lumină pentru că, indiferent dacă tu crezi sau nu în ea, ea crede în tine.

Vrei să mergi la munte? Urcă în primul tren și du-te! Întâlnește-te cu muntele, dacă de el ți-e dor, nu cu zilele libere pe care nu le ai, nu cu cazarea pe care nu ți-o permiți sau cu anturajul care nu are timp. Întâlnește-te cu muntele.

În tine zace dorința să vezi muntele sau să-ți organizezi o vacanță la munte? 
Dacă se contopesc cele două dorințe, alege partea pe care ți-o permiți: poate vrei, ai timp, dar n-ai bani. Poate vrei, ai bani, dar n-ai timp. Poate vrei, ai bani, ai timp, dar n-ai cu cine. Nu le putem avea întotdeauna pe toate deodată. Fă ce poți din ce ai în momentul ăsta, în așa fel încât să-ți îndeplinești obiectivul care stă la baza dorinței tale.

Vrei la munte? Ia-ți o zi liberă, urcă-te în tren, pune-ți o carte, descarcă-ți un film și du-te. Du-te singur, dacă n-ai cu cine, du-te de unul singur. Dă-i voie vieții să te surprindă. Nu știi niciodată cine te așteaptă pe drum.

În astfel de călătorii, eu am întâlnit oameni care mi-au devenit prieteni pe viață, iubiri, parteneri, colaboratori sau, pur și simplu, am auzit povești care m-au făcut să văd lucrurile altfel.

• Vrei să vezi marea? Du-te la mare!
• Vrei să-i faci o bucurie unui prieten? Du-te la el! Surprinde-l. În orașul, la jobul, la casa lui.

Fă ceva pentru sufletul tău. Poți tot ce vrei! Nu deodată, nu în același timp. Ia-le pe rând. Construieste-ți fericirea cărămidă cu cărămidă. Vizualizeaz-o și încearcă să-ți imaginezi peste o sută de momente pe care le-ai creat – tu pentru tine. Îți dai seama ce înaltă o să fie?

Cred că una dintre fricile noastre cele mari e să ne răzgândim. Să avem astăzi o părere diferită față de cea de ieri. Să acționăm diferit astăzi decât am făcut-o sau am fi făcut-o anul trecut.

Ne raportăm la cei câțiva oameni care ne-au văzut și ne-au auzit și, cu gândul la ei, ne temem să fim cine suntem astăzi. Ne temem că oamenii care ne știu de „ieri” nu ne vor recunoaște, vor crede că nu suntem serioși și că nu punem preț pe cuvântul nostru. Și, atunci, acționăm încet, pe furiș, pe jumătate.

Când spun „noi”, mă refer la mine și la toți prietenii mei sau oamenii pe care îi cunosc destul de bine. Experiența de jurnalist se bazează pe întrebări așa că, în activitatea mea, am strâns niște răspunsuri. Am idee despre ce vorbesc.

Acum foarte, foarte mulți ani, cineva mi-a spus „numai proștii nu se schimbă”. Atunci am fost indignată, revoltată. Intrigată și nemulțumită că acesta era răspunsul unui om de a cărui schimbare n-a fost cea mai fericită. Și, chiar dacă nu am fost de acord cu el, m-a urmărit toată viața această remarcă. Târziu am început să înțeleg ce a vrut să spună. Nu-i dau dreptate nici astăzi 100%, dar pot să spun că astăzi cred că oamenii care nu se schimbă sunt fie adormiți, fie fricoși.
Cei adormiți nici nu știu că ar putea să se descopere altfel, iar cei fricoși se tem să iasă din pseudo-confortul momentului.

Mă uit la mine și mă descopăr într-o permanentă schimbare. Greu mi-a fost să apăs acest buton. Dar, odată aprins becul, s-a făcut lumină în capul meu și am înțeles că e cea mai bună metodă de creștere.

Astăzi nu mă tem să fac ceva ce ieri n-aș fi făcut nici în ruptul capului.

Astăzi nu mă tem să îmi placă ceva ce ieri n-aș fi încercat, astăzi nu mă tem să primesc sau să dau ceva ce ieri mi se părea nenegociabil.
Și, ca să fie clar pentru mine și pentru ceilalți, asta este părerea mea astăzi. Nu e cea de acum 5 ani, nici cea cu care voi pleca din această lume. Nimic nu stă pe loc și eu mă mișc odată cu toate. Iar gândurile, părerile, cunoașterile mele se mișcă împreună cu mine.
Din astăzi-ul meu luați doar ce se potrivește cu astăzi-ul vostru. Pentru că fiecare trăiește în astăzi-ul lui și fiecare astazi e după chipul și asemănarea stăpânului său.

 

Ești în astăzi-ul tău sau ești în astăzi-ul altcuiva?

Dacă nu ești în al tău, întoarce-te! Acolo ești în cea mai mare siguranță. În astăzi-ul tău sunt cei care te iubesc, te înțeleg, te susțin și te așteaptă. Nu rătăci prea mult într-un astăzi străin. Nu numai că nu găsești nimic, dar riști să te pierzi și pe tine.

Asumă-ți cine ești, ce vrei, ce crezi.

Viața ta se întâmplă în astăzi, aici, acum – ale tale!

Concentrează-te pe tine!

Cea mai mare parte a vieții mele am fost convinsă că eu trebuie  să fiu atentă la ceilalți. Să fac pentru ceilalți, să am grijă de ceilalți, să fiu acolo MEREU pentru ceilalți. Și mi-a ieșit destul de bine. În spatele meu, sunt multe acțiuni și mulți oameni pentru care am fost acolo. Să-i cooptez, să-i susțin, să-i cresc, să-i corectez, să-i aplaud, să-i cert, să îi premiez, să îi iau în brațe sau să le întorc spatele. În funcție de situație, m-am concentrat pe ce am de dat și de făcut pentru alții si pe ce am de primit de la ei.

M-am străduit să fiu o angajată excelentă, o mamă bună, o parteneră implicată, un copil responsabil, o șefă luptătoare, o prietenă prezentă. Mi-a ieșit, de cele mai multe ori. Dar lipsea ceva… care nu mă lăsa să mă simt fericită și împlinită. Am fost mereu o femeie care a știut cum să obțină succesul și să ducă lucrurile la bun sfârșit. Doar că, în toți anii aceia, m-am uitat pe mine. Eu am uitat de mine!

Pe mine nu m-am crescut, nu m-am susținut, nu m-am iubit, nu m-am iertat, nu m-am îngrijit, nu m-am luat în considerare.

Fix pe mine m-am uitat… pe drum! 

Am ajuns, pe la 35 de ani, o umbră a ceea ce eram la 25. Chiar dacă făceam ce îmi plăcea și aveam tot ce aveam nevoie, îmi asiguram existența decentă, eu nu mă aveam pe mine.
Și am dus-o așa, dintr-o nefericire personală în alta, deși… din afară, ai fi spus că am TOT! Tot ce îmi doream și, mai mult, chiar tot ce îmi propuneam. Așa și era! Doar că eu nu știam că era necesar să-mi propun să mă transform pe mine, înainte de a încerca să îi transform pe ceilalți.

Eu nu știam că trebuie  să aduc în mine schimbarea pe care așteptam să o văd în jurul meu. Nu știam că trebuie să fac pentru mine, mai întâi, ceea ce făceam pentru alții.

Circa 10 ani… am trecut prin viață pe pilot automat. Într-o oarecare adormire a unor simțuri, dar cu efecte teribile în plan fizic. Eram extrem de nefericită, neîmplinită, căram vreo 95 de kilograme și făceam tot ce puteam (și puteaaam!) ca să maschez nefericirea din sufletul meu.
Eram jos și eram fără putere.

Așa că am atras mulți oameni nepotriviți, le-am dat voie să mă umilească, să mă rănească, să mă lovească. Ajungeam… de câteva ori pe an… epuizată. Oboseala și nefericirea mă duceau direct în perfuzii, la Urgență, în București. 

Le spun “anii în care am fost pe front“. Am dus, INCONȘTIENT, o luptă de supraviețuire emoțională.

10 ani! Până într-o zi… în care s-a trezit spiritul. Și mi-a amintit de legătura mea cu Dumnezeu.

Și am început să cer și să primesc oameni speciali, oameni curați, frumoși, buni care m-au ajutat să fac SCHIMBAREA. Îmi place să spun despre ei că sunt îngerii pe care Dumnezeu i-a trimis pentru mine.

Astăzi, sunt cea mai bună varianta a mea.

Am regăsit femeia pe care o îngropasem, domol, la 25 de ani. Am învățat să mă concentrez pe mine mai mult decât pe toți ceilalți. Mă trezesc în fiecare dimineață, bucuroasă că am mai primit ÎNCĂ O ZI! 

Am învățat în toți acești ani foarte multe lucruri despre mine, cu ajutorul unor oameni foarte pricepuți.

Vreau să dau mai departe tot ceea ce am primit. Îndrăznesc să organizez prima conferință ALTFEL. 

04 MARTIE 2022

Pe 04 Martie, voi aduce pe aceeași scenă, oamenii de la care eu am învățat lucrurile care m-au ajutat să fac schimbarea. Sunt mulți! Și VREAU să nu mă opresc aici. 

Pentru că știu cât de mult vor avea de câștigat toate femeile care vor ajunge la aceste informații! 

Pe 4 Martie, voi organiza o conferință în două runde. Prima va fi pentru publicul larg. În curând, vom pune biletele în vânzare. 

A doua, în același format, cu aceiași invitați, va fi pentru mamele din asociații. Fiecare femeie care cumpară un bilet pentru prima întâlnire asigură un loc pentru o mamă aflată într-o situație specială. 

Aduc pe scenă oamenii care m-au învățat să-mi folosesc mai bine mintea! Să-mi deschid sufletul, să-mi găsesc curajul de a face lucruri pe care nu credeam vreodată că le voi face, oameni care mi-au dat rețete care să-mi ușureze alegerile și de la care am învățat cum să îmi placă imaginea pe care o văd de fiecare dată când mă uit în oglindă.

L-am invitat pe Gaspar Gyorgy, să ne explice de ce a te concentra pe tine nu e un act de egoism, pe Dr. Q Adrian Avram, care m-a învățat că frumusețea fără susținere de specialitate este greu de obținut de la un anumit punct, pe Traviata Păduraru care mi-a creat un kit cu care eu plec oriunde în lume și pot, eu singură, să creez o imagine pentru întâlniri și filmări. Pe Dr. Cezar, de la care am înțeles cel mai bine cum postul, credința și grija pentru corp te pot face să îți păstrezi greutatea ușor și sănătos, pe Ionuț Stancovici, care a reușit să găsească butonul pe care să apese ca să am curaj să urc munții. Pe Anca Jugănaru și Cristi Lazar, care m-au învățat cum să-mii transform mintea în cel mai bun prieten și să o folosesc unde nici nu mi-am imaginat. Pe Eniko Szanto, briliantul care știe să organizeze o capsulă de haine – pe care trebuie să le ai în dulap și cu care poți să mergi oriunde, fără să dai greș. 

Eu lucrez cu acești oameni! Cu unii, de mai mult timp, cu alții de mai puțin timp, dar fiecare în felul lui și-a pus amprenta pe ceea ce sunt eu astăzi.

Am dorit să urce pe aceeași scenă o femeie pe care o admir şi o iubesc! Andreea Raicu este cel mai bun exemplu de femeie care a înțeles că dacă tu nu te vezi frumoasă, degeaba te vede așa tot restul lumii și a făcut niște schimbări fantastice în felul în care se raportează la lume și la viață. 

Despre asta este conferința. E o ALTFEL de conferință pentru că: 

– aduc pe scenă oamenii care mă antrenează să fiu cea mai bună variantă a mea;

– împărtășesc experiența mea în această transformare;

– plecați acasă cu câteva rețete pe care le veți folosi toată viața, cu aplicare imediată;

– biletul vostru susține și o mamă fără posibilități, care va avea, astfel, acces la toate aceste informații. 

Conferința “Concentrează-te pe tine!” este un modul nou în campania “Adoptă o mamă!”
 Abia aștept să ne întâlnim! 

Biletele se vor pune, în curând, în vânzare. Revin cu detalii!