Mulţi oameni mi-au stricat sărbătorile de-a lungul timpul. Multora le-am permis să mă întristeze în zilele în care ar fi trebuit să mă bucur pur şi simplu de un ou roşu şi de o felie de cozonac. Munceam de nebună zile întregi ca să fie totul în ordine, făceam curat, găteam,pregăteam casa cu toate podoabele posibile, pregăteam masa pentru noaptea de Înviere, totul era aranjat. Era de ajuns o discuţie de doi bani care să mă facă să izbucnesc în plâns şi să-mi intre pasca pe gât cu noduri.
Cele mai fericite sărbători le-am avut avut abia după ce n-am fost obligată din niciun motiv să trăiesc în casă cu altcineva şi pot să petrec Paştele sau Crăciunul cu cine vreau. Mi-am jurat acum câţiva ani că niciun ou roşu nu va mai fi decolorat de lacrimile mele, că nicio felie de cozonac n-o să-mi mai stea în gât din cauza sughiţurilorşi niciun pahar de vin n-o să mai fie îndoit de lacrimi sărate.
Când încerc să-mi amintesc un PAŞTE FERICIT, trebuie să mă duc mult, mult, mult în urmă,în copilăria mea inocentă,în tinereţea mea naivă,când cel mai frumos era la ţară, la bunica. Atunci şi acolo am simţit cu adevărat această sărbătoare. Mi-e dor de toate lucrurile frumoase din copilăria mea. Mi-e dor de săptămâna de dinaintea Paştelui,când mergeam la ţară în satul de la poalele Ţibleşului şi făceam toate lucrurile acelea minunate care se fac în casele de ţărani. De la săpat buruienile de pe şanţ, până la “cocorada” pe are o căram în tipsii la cuptorul din vecini pentru că era mai bun decât al bunicii mele. Mi-e dor de noaptea de Înviere, când mergeam la biserică toti copiii să auzim preotul cum bate în poartă şi răspunde la întrebarea “dar cine e acela Împăratul Măririi?”. Mi-e dor să mă păcălească bunica să duc maşina 5 babe la vreo mănăstire la câţiva kilometri distanţă şi „să le aştept un pic , vreo 5 ore de slujbă”.
Când măgândesc la Paşte Fericit, mă gândesc apoi la sărbătorilede după ce m-am despărţit de tatăl Mayei. Între cele două momente, sunt vreo 20 de ani din care nu ţin minte niciun Paşte Fericit. Ţin minte sărbători pentru care fie munceam mult prea mult să fac, să dreg, să gătesc, să pregătesc, iar când să ne bucurăm, fie maică-mea se supăra pe tata pentru un pahar baut in plus, fie eu mă supăram pe bărbatul meu pentru o privire, o vorba oooo, cea mai mica nemultumire – într-un fel sau altul tot apărea un conflict casnic, o ceartă, o discuţie, ceva care să strice atmosfera. În mod cert, numai sărbători în pace nu erau. E pentru prima oară când pun sincer lucrurile în această perspectivă şi îmi dau seama că reţeta era mereu aceeaşi: munceam câteva zile înainte, apoi mâncam până nu mai puteam pentru ca apoi să ne târâm dintr-un pat în altul şi de la o cunoştinţă la alta ca să o luăm de la capăt.
MI-am promis si ma tin de promisiune de cátiva ani incoace. Mie una nimeni niciodată nu o să-mi mai umbrească vreo sărbătoare din viaţa mea. Nimeni n-o să-mi mai strice emoţia din noaptea de Înviere cu reproşuri sau discuţii de doi bani. Nimeni nu o să-mi perturbe liniştea,nici chiar dacă ar avea dreptate. Dacă nu vă sunt sarbatorile atât de fericite pe cât le meritaţi, faceţi curat în jurul vostru. Puneţi piciorul în prag şi sufletul pe masă şi lăsaţi deoparte chinul şi oboseala pregătirilor şi bucuraţi-vă de sublimul momentului. Nu lăsaţi pe nimeni să fie nemulţumit că ouăle nu sunt destul de roşii, că pasca nu e suficient de dulce, că mielul nu e gătit perfect sau legumele nu sunt culese direct din grădină. Tot ce aţi reuşit să faceţi este perfect. Tot ceea ce aţi putut să puneţi pe masă e mai mult decât au mulţi oameni de pe planetă, iar casele voastre sunt mai bogate şi mai curate decât ale multor milioane de oameni de pe pământ.
Înconjuraţi-vă de oameni care vin spre voi cu bucurie. Dacă aveţi cârcotaşi la masă, nu le daţi atenţie. Nu merită să-i lăsaţi să vă strice bucuria. Faceţi-vă cu adevărat Paştele fericit şi în case şi în suflet, nu numai în mesajele din telefon şi de pe Facebook.
