Author: doina

Uită-te bine pe cine asculți.

Oamenii care au muncit și și-au atins visurile nu-ți vor comenta încercările. Comentatorii, criticii, frânele sunt cei care n-au îndrăznit. Care astăzi nu sunt ceea ce și-au dorit, care astăzi nu au ajuns acolo unde au visat.

Oamenii care au reușit știu prin câte încercări poate un om să treacă până își află calea. Cei care te critică nu și-au găsit-o. Stau pe marginea drumului și comentează căruțele în care trec cei ce îndrăznesc să-și caute propriul drum.

Nu-i lua în spate. Nu-i căra cu tine. Îți vor face drumul mai greu. Lasă-i acolo, pe marginea drumului, până când o să li se  întâmple ceva care să-i pună în mișcare. Nu ne trezim toți în același timp. Și, până nu-și face fiecare somnul de care are nevoie, oamenii se plimbă somnambuli prin propriile vieți.

Dacă te-ai trezit, bucură-te! Dacă n-ai înțeles nimic din aceast mesaj, înseamnă că încă ești adormit. Ne mai auzim. Ori îți faci somnul și te ridici bucuros, ori într-o zi îți sună alarma și sari ca ars, pentru că nu ți se mai dă voie să pierzi timpul.

Mai devreme sau mai târziu, fiecare om se trezește. Nu-i asculta pe cei care dorm. Pentru că atunci când se vor trezi, nici nu vor ține minte că ți-au spus tot ce ți-au spus.

Am muncit foarte mult ca să văd în oglindă frumusețea aceea interioară despre care îmi spuneau oamenii că o văd la mine. Eu nu vedeam ce vedeau ei.

Nu i-am crezut și nu m-a ajutat deloc să aud că sunt “bine așa cum sunt”. Ce vedeau ochii mei, nu reflecta spiritul meu. În mine se plimbau două persoane.

Știam că pe stradă spiritul meu se plimbă acoperit de o carcasă care trebuia să ascundă nefericirea de dincolo de ecran, de microfon, de ușă. 

Am pus straturi de grăsime care să mă țină departe de cei care puteau să mă rănească și chiar o făceau. Femeia Mirela era „pusă deoparte” și Xena, Prințesa războinică, era trimisă pe front în lupta pentru toate lucrurile pe care societatea le consideră importante: job, casă, mașină, haine, carieră, vacanțe, televizor, frigider, alt televizor, alt frigider, altă mașină, o casă mai mare, responsabilități mai multe la muncă…

Mi-au luat 25 de ani să găsesc calea prin cale să eliberez spiritul meu din închisoare kilogramelor și să văd și eu ceea ce oamenii vedeau și numeau „frumusețe interioară”.

Astăzi sunt cea mai bună variantă a mea. Și știu că pot să păstrez asta atâta timp cât am grijă de adevăratele mele nevoi: suflet ușor, minte limpede, corp sănătos!

Bucuroasă că am găsit aceste poze făcute de Marius Baragan! Mulțumesc, Traviata Păduraru pentru make-up, Kinga Varga, pentru rochii.

Niciodată nu e prea târziu să fim cine suntem!

Am un business, conduc o fundație, scriu, mă duc la teatru, văd filme, ies cu prietenii, mai ajung și în cluburi, iubesc, călătoresc, fac sport, meditez, mă mai împiedic în câte un om, în câte o situație…

Înainte de a fi mamă, sunt copilul unei mame.
Înainte de a fi mamă, sunt om.
Înainte de a fi mamă, sunt femeie. 

De când sunt mamă, muncesc și mai mult să țin viu copilul mamei mele, să rămân om indiferent de greutăți și să las loc femeii în înghesuiala din viața mea.

Știi de ce îmi iese? Pentru că, într-o zi, când mi-am dat seama că bucuria de-a fi toate câte sunt a fost acoperită de responsabilități, am făcut loc bucuriei în viața mea.
Prea mă luasem în serios. Prea credeam că sunt Dumnezeu și pot să controlez tot. Prea devenisem tot ce nu mi-a plăcut la părinții mei.

Cred că părinții își pierd pe drum entuziasmul, bucuria, veselia de-a fi părinții copiilor lor. Le înlocuiesc cu responsabilitatea, grija, nevoia de a fi părinți perfecți.
Își pierd cele mai importante puteri, cele care îi fac în ochii copiilor lor superbaronii pe care și i-ar dori toată lumea.

„Nu suntem părinți perfecți!”
Vino la conferința din 15 mai de la Cluj să-ți iei puterile înapoi!

Vino să înveți cum să păstrezi în fiecare zi entuziasmul de a fi părinte!

Vino să petreci câteva ore cu oameni relaxați care nu pun presiune pe ei, care își dau voie să greșească și care nu se tem să se ridice în picioare și să spună sincer: „Sunt Mirela și nu sunt o mamă perfectă. Dar încerc să fiu cea mai bună mamă pentru copila mea!”.

Rezervă-ți un loc printr-o donație pe Fundația Zurli. Banii vor fi folosiți în campania „Mesaje de iubire pentru copiii cu branule”. Părinții copiilor de la oncopediatrie îți mulțumesc că ești alături de ei în cea mai grea încercare din viața lor de părinți!

Link conferință: https://www.entertix.ro/evenimente/15979/nu-suntem-parinti-perfecti-15-mai-2023-casa-de-cultura-a-studentilor-cluj-napoca.html

Cred că doar Dumnezeu poate să primească acest titlu: Părintele Perfect!
Până și pe Fecioara Maria o suspectez că L-a mai certat pe Iisus, uneori.
Chiar cred că singurul părinte perfect e Dumnezeu. Te-a certat vreodată pentru prostiile pe care le-ai făcut? Te-a bătut cu cureaua, furtunul de la mașina de spălat? Ți-a interzis televizorul, telefonul, ieșitul cu prietenii în oraș sau afară?
Ți-a zis Dumnezeu vreodată că n-o să se aleagă nimic de tine, că n-o să te vrea nimeni, că n-o să ai după ce bea apă, că o să trebuiască să-ți plătească El căldura și curentul și când o să fii bătrân? Ți-a zis Dumnezeu să nu faci copii în seama Lui sau chiar să nu faci copii, că încă n-ai casă, masă, serviciu și ești pe drumuri?
Ți-a cerut Dumnezeu ceva în schimb atunci când ți-a oferit ceva? A zis Dumnezeu că vine și nu L-ai găsit atunci când L-ai căutat? Ți-a întors vreodată spatele?

Eu L-am simțit mereu acolo, lângă mine! Cu mine, pentru mine. M-a lăsat să cred, să greșesc, să regret, să renunț, să revin, să fac ce vreau eu, de câte ori vreau, cum vreau, cu cine vreau.

Pentru mine, în viziunea mea, doar El este Părintele Perfect! Atât de perfect, încât nici nu apare în calea noastră. Atât de discret, că nu ne deranjează niciodată, atât de invizibil, încât trebuie să-ți amintești de El ca să-L simți.

Tata e aproape perfect de când nu mai e aici, pe pământ. Nu mă mai încurcă deloc, nu mă mai deranjează cu nimic, nu mă condiționează, nu mă surprinde. Mai vine din când în când în vise și mă ghidează. 

Eu astăzi sunt foarte fericită așa cum sunt. 
Eu nu vreau să fiu părinte perfect și nici aproape perfect. Eu nu sunt nici Dumnezeu, nici înger.
Eu sunt OM!

Eu sunt mama copilului meu. Eu sunt părintele unui singur suflet. Și vreau să fiu prezentă în viața lui și activă, și reactivă. Vreau să fiu cea mai bună mamă pentru el.

Și, uitându-mă în urmă la drumul parcurs în acești 22 de ani, pot să spun cu toată onestitatea că am fost, cu fiecare an, din ce în ce mai aproape de visul meu: să fiu cel mai bun părinte pentru copilul meu!

Sănătatea se întreține. În multe feluri. Unul din ele e să stai cât mai departe de oamenii și proiectele care îți fac rău. Bucuria se întreține. În multe feluri. O condiție e să stai cât mai departe de oamenii și proiectele care îți fac rău.

Lipsa de bucurie duce la îmbolnăvire. Oamenii nefericiți se îmbolnăvesc primii.
Așa că fac socoteala simplu: ce intră în viața mea (oameni, proiecte, invitații, discuții) îmi fac viața mai bună chiar dacă mai grea sau îmi fac viața mai grea și mai rea?!

Am început să fac un calcul care poate să fie considerat egoist: Faci parte din ceea ce îmi aduce sănătate și bucurie în orice fac? Vino spre mine. Te voi primi cu brațele deschise. 
Indiferent dacă îți place la mine omul, femeia, constructorul de proiecte, dacă îmi aduci sănătate și bucurie în oricare domeniu din existența mea, vino!
Îți voi permite să intri în sufletul meu, în casa mea, în viața mea. Îți voi arată lumea mea și te voi prezenta tuturor celor care fac parte din ea. Vei putea să te bucuri de tot ceea ce mă bucură pe mine, vei cunoaște trăiri și vei trăi experiențe de cunoaștere așa cum știu eu să le creez.
Dacă nu ești parte din sănătatea și bucuria mea, stai departe!

Ce îmi aduci intrând în viața mea? Iubire, pace, creștere, recunoaștere, prietenie, necondiționare, răbdare, iertare, acceptare, înțelegere, hohote de râs, lacrimi de emoție, vindecătoare,surprize frumoase, cunoaștere, învățare, susținere? Minunat! Te vreau în echipa mea!

Dacă îmi aduci probleme, nervi, bătăi de cap, stres, scădere de stimă de sine, nopți nedormite, dureri de cap, pumni în stomac, lacrimi de disperare, tristețe, furie, indispozitie, negativism, pesimism, critică, etichete, descurajare, te rog, nici nu te apropia.
Stai cât poți de departe!

Poate au fost vremuri în care aș fi trecut cu vederea. Nu ai prins acele vremuri. Ai ajuns prea târziu pentru asta. Astăzi, aici, acum, în viața mea nu mai e loc de oameni care vin la pachet cu o grămadă de stări negative. Te rog, omule, nu mă obliga să te refuz, să te dau afară, să fac tot ce pot ca să scap de tine, nici nu veni spre mine! Sau, dacă ai apucat să faci pași, pleacă!
Am atât de multe lucruri de făcut pentru mine și pentru alții și nu am timp să fac curat în urma celor care lasă mizerie pe unde trec. 

Sunt prea mulți copii, părinți , bunici, animale, plante, munti, ape, proiecte care au nevoie de energia mea. Pentru ei o păstrez. Și pentru mine și pentru toți și tot ce iubesc.

Astăzi, aici, acum în viața mea e loc doar pentru sănătate și bucurie!