Eu nu sunt o femeie frumoasă. Pe bune. Chiar nu sunt. Și nu fac această afirmație sperând că lumea se va grăbi să mă contrazică.
Vorbeam cu prietena mea Mihaela care se certase cu o colegă din cauza mea. Colega ei nu mă vedea prea frumoasă și nu înțelegea de ce bărbatul care mă iubește (un bărbat frumos) face alegeri proaste. Iar prietena mea era revoltată de superficialitatea cu care privim oamenii. I-am spus că îi dau dreptate colegei ei. Eu nu sunt genul de femeie despre care să se spună: " Cum cine? Mirela Retegan? Femeia aia frumoasă care a făcut și a dres…" Niciodată! O să se spună: aia deșteaptă, aia specială, superfemeia aia…o femeie cu cojones, aia țeapănă, zdravănă, femeia aia plină de viață, aia de la Radio, aia de la Zurli. Sau, dacă nu m-au plăcut, o sa găsească atribute la care nici nu vreau să mă gândesc. Dar nu vor spune: femeia aia frumoasă. Pentru că nu sunt. Din fericire, m-au găsit în viață niște bărbați suficient de altfel încât să nu sufere dacă prietenii lor nu spun că au găsit femeia frumoasă. Nu am fost niciodată vreo drăgălașă, vreo gingașă, vreo icoană cu ochii limpezi ca marea liniștită. Cunosc astfel de femei. Așa s-au născut. Așa cum se nasc oamenii înalți sau negri sau blonzi sau cârlionțati. Știu femei frumoase. Unele minunate. Deștepte, cu umor, pline de bucurie. Știu că sunt frumoase, dar știu că nu li se datorează. Nu s-au folosit de asta, ba chiar au încercat să nu atragă toate privirile asupra lor. Dar când întreabă cineva care Monica? eu spun: aia frumoasă și apoi aia din Scoția, prietena mea…Cine-i Nicoleta Svârlefus? O să spun femeia aceea frumoasă pasionată de astrologie…etc. Cunosc puține frumoase și dintre ele știu îngrozitor de puține femei fericite. Dar știu foarte, foarte multe femei imperfecte care trăiesc povești senzaționale și vieți de poveste. Și care sunt atât de împăcate cu cine sunt și mai ales cum sunt, că nu au nicio problemă să nu se spună despre ele…alea frumoase.
Sunt sigura că Dumnezeu știe exact ce vrea si că eu sunt doarun mijloc prin care el face să ajungă mai repede în inimile părinților iubirea copiilor. Cred că Doamne Doamne le-a dat treaba Arhanghelilor și îngerașilor să-mi netezească pădurile și să construiască poteci pe unde aveam de trecut. Altfel cum aș fi putut eu, o mama singură, un copil simplu al unor oameni la fel de simpli să mut munții din loc. Să adun în jurul meu atâția oameni minunati care să tragă împreună cu mine la această carută în care noi trebuie să punem încredere și generozitate și empatie și să o ducem din casa în casă , din poartă în poartă în toate curțile în care sunt copii. Dacă Dumnezeu nu mi-ar fi dat treaba asta eu n-aş fi putut niciodată să construiesc o poveste care să facă să bată o inima cât toată România și o Românie de părinți și copii să cânte, să simtă, să râdă și să plângă împreună cu noi. 
Eu sunt Mirela. O fată simplă născută din doi oameni simpli și curați. Eu sunt mama Mayei, un copil tot numai suflet. Eu sunt” doamna director” așa îmi spun în gluma oamenii mei dragi cu care fac cea mai bună echipă din lume și împreună cu care străbat România de la est la vest și de la nord la sud. Eu sunt o mama singură care a crezut mereu că în sparele fiecarui copil lumină e cel puțin un părinte soare. Sunt un om care alungă norii. Și desenează zâmbete. Pe chipurile tuturor părinților şi copiilor care işi doresc să fie fericiți. 
Vă mulțumesc vouă, părinților care ați înțeles ce facem noi. Îi mulțumesc Mayei pentru tot ce mă învață și pentru că mă face să îmi doresc în fiecare zi să fiu o mamă mai bună. "Vreau pupic de noapte bună" a ajuns în inimile oamenilor pentru că și-au unit aripile toți îngerii din jurul meu. Mulțumesc echipă minunată cu oameni speciali, toți unul și unul. 
Ca impresie generală, este o ţară foarte frumoasă . Rece, dar civilizată şi interesantă. Limba pare să fi adunat câte ceva din toate limbile pământului: maghiară şi rusă, japoneză şi engleză, ba chiar uneori ai impresia că spun cuvinte româneşti (cele mai puţin ortodoxe care la ei înseamnă însă cu totul altceva). 5 copii, 3 mame, 2 mătuşi şi un domn finlandez extrem de drăguţ, împreună am străbătut împreună această ţară de la un capăt la altul, cu scopul declarat de a-i spune Moşului ce ne dorim pentru acel Crăciun. Chiar dacă nu am prins prea multă zăpadă, întâlnirea cu el, ADEVĂRATUL, a meritat tot efortul şi toată oboseala. 
Am fost întâmpinați de spiriduși care ne-au prezentat locul și ne-au acomodat cu împrejurimile. În holul mare din casa moșului tronează un ceas imens, acoperă un perete întreg. Spiridușul șef ne-a explicat că în seara de Crăciun, de la acel ceas, Moșul oprește timpul și astfel noaptea de Crăciun se întinde atâta timp cât e nevoie pentru ca toate cadourile să ajungă în cele mai îndepărate colțuri ale lumii. "Așa se explică.. acum înțeleg cum poate Moșul să ajungă peste tot într-o singură noapte..de fapt, doar noi credem că e o singură noapte. El stă cât are nevoie să împartă darurile. Oprește timpul și când termină de împărțit cadouri dă din nou drumul la ceas " a exclamat Maya fericită că a găsit răspuns la o întrebare care o frământa de multă vreme. 
Și am intrat în salonul în care pe un scaun în mijlocul încăperii stătea chiar el: Măria Sa Moș Crăciun. Copiii au fost extrem de emoţionaţi, iar noi, adulţii, ne-am simţit de parcă eram scoşi la lecţie, prinşi cu tema nefăcută. Moșul este fix așa cum îl știm din povesti. Doar că se poartă ca tot omul la casa lui. E îmbrăcat lejer, în locul pelerinei poartă o vestă tricotată de mâinile Craciuniței și șosetele lui croșetate îți amintesc dacă ai uitat că te afli în cel mai friguros punct al Europei. 
De la Poşta lui Moş Crăciun am trimis ilustrate celor dragi şi nu am ratat o mică sesiune de cumpărături în Rovaniemi, unde micul nostru grup era privit ca o apariţie. 
Am călcat pe cercul polar, am văzut Aurora Boreală (chiar dacă numai într-un film, la muzeul de gheaţă), am mâncat carne de ren (spre disperarea copilului meu care îmi spunea cu lacrimi în ochi: Mama, e totuşi un ren!), am râs mult şi-am văzut o altă lume. Dar, cel mai important, l-am văzut pe Moş Crăciun în carne şi… costum roşu! O singură tristeţe am: Maya i-a făcut o listă Moşului care costă cât o maşină. Iar când i-am zis că exagerează, mi-a răspuns senină: Mama, ar trebui să te bucuri. Mi le aduce Moş Crăciun, nu mi le cumperi tu! 
Eu am ajuns acolo datorită prietenei noastre Narcisa Suciu și mă bucur mult că i-am oferit copilului meu această experiență unică. Dacă aveți copii merită să luați în calcul eforturi, sacrificii orice alte variante prin care să-i duceți în Laponia să-l vadă pe Moș Crăciun la el acasă.
Până la primul workshop Antrenorul Părinților spuneam despre mine că îmi place să mă joc cu copiii. Acum spun despre mine că iubesc la fel de tare să mă joc cu părinții lor. Am avut o întâlnire ca o bucurie. O sală plină de părinți care au venit deschiși și dornici să învețe cum să petreacă timp mai mult, mai frumos mai eficient cu copiii lor.
Toți cei prezenți au plecat acasă cu un carnețel în care și au notat jocurile povestite, interpretate, exemplificate de noi. Timid la început, apoi cu tot mai mare chef de joacă părinții și bunicii (pentru că am avut și bunici) au răspuns provocărilor lansate de mine. Jocurile împărțite pe categorii m-au ajutat să le aduc elemente pe care ei să le rețină și sigur toată lumea a plecat acasă cu lucruri noi învățate. Salata de legume, amnezia, întunericul, cadoul reciproc, momentul tortului, mesajele, Clopoțel, piramida..sunt jocurile din topul preferințelor. 
Fără pretenții de performanță, am reușit în 3 ore să ne jucăm de-adevaratelea fix așa cum și-ar dori și copiii să facem cu ei. I-am învățat jocuri care nu costă nimic, pentru că în jocurile mele nu folosesc accesorii, nu avem recuzită, nu trebuie să cumpărăm pioni, zaruri, tabele și cu atât mai puțin tablete. Ingredientele pe care i-am învățat să le folosească în joaca de acasă sunt imaginația, iubirea și răbdarea. 
Au zburat cele 3 ore și am simțit că mi-am atins scopul când o mămică mi a spus : " Nu am mai râs așa bine de când am fost la stand-up comedy. " 
Acesta fost episodul pilot. Mi-a plăcut mult și abia aștept să mă reîntâlnesc cu acești oameni minunati și să cunosc alți părinți care au înțeles că limbajul iubirii dintre părinți și copii e JOACA! 
