Du-mă în lumea ta numai dacă e cald și bine. Nu mă lua din culcușul meu ca să mă duci într-o scorbură din mijlocul pădurii. Si nici într-un iglu dacă acolo nu e cald și bine. Eu mi-am făcut o căsuță din lemn cu acoperiș de paie, mi-am pus o sobă de teracotă de care mă lipesc şi-mi încălzește sufletul. Eu am un pat cu așternuturi albe și cu o pernă moale și o pătură pufoasă. Calc pe covorașe țesute cu toată dragostea de bunica mea și îmi țin lucrurile într-un dulăpior din lemn de brad care miroase a viață. Am o căsuță mică și caldă și frumoasă în care e strânsă toată dragostea din univers.Toată iubirea familiei mele, toată dragostea strămoșilor mei. Te rog. Dacă la tine nu e cald și bine, nu mă lua de aici. Nu voi fi fericită chiar dacă acum cred că aș putea să învăț să trăiesc între pereți de gheață. Te voi urî într-o zi pentru că mi-ai tulburat liniștea și mi-am abandonat lumea care mă făcea fericită. Dacă la tine nu e cald și bine, nu mă lua pe mine să sparg cuburile de gheață și să fac focul în mijlocul colibei. Asta nu te va face mai fericit. Dimpotrivă. Vei simți toată viața că am venit și ți-am făcut focul. Și te vei teme mereu să nu plec și să nu se stingă. Fă tu cald în culcușul tău. Pune niște covoare cu flori pe pereții reci.
Pregătește o supă caldă și așteaptă-mă lângă un foc într-o sobă în care să duduie butucii. Așteaptă-mă. O să vin. O să mă ghidez după scânteile care ies prin horn. O să vin după mirosul de scorțișoară. O să știu că ești acolo și că e cald și bine. Și o să vin de bună voie și nesilită de nimeni. Cu toată căsuța mea și cu perna și cu plapuma și cu covorașele de la bunica. O să le adunăm și o să facem împreună căsuța noastră. Dar nu mă lua până când la tine nu e cald și bine. Încălzește locul din inima ta și eu o să vin. De bună voie și am nesilită de nimeni. Și o să stau până când moartea ne va despărți.
Străduiţi-vă să le daţi copiilor, nu să le lăsaţi. Nu sacrificaţi vacanţe şi evenimente şi bucurii şi şcoli bune şi haine frumoase şi experienţe memorabile pentru case îngropate în datorii, cu scuza că le veţi lăsa ceva copiilor voştri. Viaţa e despre astăzi. Mâine e relativ. Astăzi tu poţi să trăieşti o viaţă frumoasă, iar dacă părinţii sunt fericiţi, copiii sunt şi mai fericiţi. Nu lăsaţi grijile materiale să ia locul bucuriilor sufleteşti. Cele mai bune lucruri pe care le puteţi lăsa sunt amintirile.
Mi-a fost greu să accept că trebuie să renunţ, dar am făcut-o. Pentru mine, pentru copilul meu, pentru părinţii mei, pentru tot ce ce pot să fiu şi să fac. Am părăsit tot: casă, oraş, serviciu, prieteni. Am suferit ca un câine. Nu știu cum și din ce resurse am reușit. Am plâns săptămâni întregi, dar ştiam că e cel mai bun lucru pe care puteam să-l fac. Glumeam întrebându-i pe apropiaţi “ştii cum arată pasărea phoenix? Uită-te la mine, eu sunt. Voi renaşte din propria-mi cenuşă.” Şi am găsit o altă cale de a face lucruri şi de a lăsa ceva în urmă. 
Am ieşit complet din zona de presa serioasă, de ştiri şi de investigaţie, am lăsat publicul de știri și reportaje de la radio şi am ales o altă scenă. Una de pe care mă uit direct în ochii părinţilor care stau în faţa mea şi care vor o Românie mai bună şi mai frumoasă pentru copiii lor. N-am abandonat. N-am renunţat să cred că, dincolo de luptele politice, putem fiecare dintre noi să lăsăm în urma noastra un loc mai bun, mai frumos, un copil mai curajos şi mai educat. Iubesc pământul ăsta care mi-a dat atâtea bucurii. Cred din toată fiinţa mea că, dacă fiecare dintre noi ar face tot ceea ce poate, acolo unde se află, la casa lui, în familia lui, la serviciul lui, am simţi-o cu toţii. Învăţ în fiecare zi să mă uit mai atent la ceilalţi şi să las în urma întâlnirii noatre o stare mai bună. Nu-mi iese tot timpul, dar nu renunţ. Între jurnalismul prin care scoateam la lumină lucruri mai puţin plăcute şi zâmbetele desenate pe chipurile părinţilor gata să le facă celor mici viaţa mai frumoasă, alegerea mea a fost simplă. Iartă-mă, copile, că n-am putut mai mult!