Averile corupților ar trebui să le luăm şi să le împărţim medicilor din România. De ce? Pentru cā eu asta îmi doresc pentru medici. O super viaţă . Pentru că noi îi vrem pe ei superoameni atunci când vieţile noastre sunt în mâinile lor. Pentru că e singură situaţie în care noi singuri, de bună voie şi nesiliţi de nimeni am vinde tot ca să ne salvăm copilul, să prelungim vieţile celor pe care îi iubim. Când îmi las copilul pe mâna unui doctor nu mă gîndesc nicio secundă că el a venit la spital în metrou înghesuindu-se cu toată lumea sau că în timp ce îmi examinează mama se gândeşte la facturile din cutia poştală sau îl macină gîndul că nu are din ce să îşi plătească chiria. Când las viaţa mea sau a celor pe care îi iubesc pe mâna unui doctor îmi doresc să nu se gândească la altceva decât la cel mai bun tratament pentru mine şi ai mei. Îmi doresc ca doctorul din faţa mea să trăiască într-o casă frumoasă, să vină la spital în maşina încălzită, să aibă pe cineva care face pentru el curăţenie, cumpărături care îi achită facturile. Îmi doresc să aleagă cele mai exotice destinaţii atunci când are o săptămâna de vacanţă şi singura lui preocupare să fie cărţile de specialitate din care află lucruri noi despre cum poate să ne ajute să ne facem bine. Ştiu că lucrurile nu stau aşa şi cu atât mai mult am fost impresionată zilele trecute când de nevoie am petrecut o zi întreagă cu Maya în Panduri la spitalul ORL. O mică problemā la o ureche ne-a dat atât de multă bătaie de cap că a fost nevoie de o intervenţie chirurgicală. Iniţial, am mers la un cabinet privat pentru că era aproape de casă şi uşor de programat. Acolo, un doctor onest ne-a spus: ” Aici nu am tot ce trebuie. Mergeţi vă rog pe Panduri la stat. Acolo sunt cei mai buni specialişti în ORL. Mergeţi acum, la urgenţă .” Ne-a dat totuşi o reţetă şi cu indicaţiile lui ne-am dus la Panduri. Am stat vreo oră la Camera de Gardă, era coadă apoi ne-a preluat o domnişoară doctor. O copiluţă. Slăbuţă , cu o coadă de cal care îi flutura liberă când în stânga, când în dreapta. Pozitivă , optimistă, genul scurt şi la obiect. A consultat-o şi ne-a trimis acasă să facem tratamentul prescris de medicul de la privat şi care a decis şi ea că e corect , invitându-ne să revenim după câteva zile să vedem evoluţia. M-a asigurat că nu e niciun pericol şi mi-a lăsat numărul ei de telefon pentru orice eventualitate. Am revenit, a decis că facem o interventie chirurgicala. Eu vă mărturisesc cu mâna pe inimă că m-am simţit în siguranţă. Eram convinsă din tonul şi din fermitatea cu care vorbea tânăra doctoriţă că fata mea e pe mâini bune. Apoi ne-a preluat asistenta care ne-a dus la analize. Acolo o altă asistentă i-a povestit Mayei, cu răbdare, în timp ce îi lua sânge, despre tatuajele fiului ei şi despre toate riscurile şi tot disconfortul care vin la pachet. Am ajuns la blocul operator însoţite de aceeaşi doctoriţă minunată. Maya m-a îmbrăţişat şi a intrat cu ea în sala de operaţie. Toate femeile pe care le-am întâlnit în spital asistente, doctoriţe , infirmiere, la ora 8 dimineaţa arătau impecabil, cu părul curat, coafate, machiate , miroseau bine şi aveau zâmbetul pe buze.

– Sunt într-un spital de stat românesc? – am întrebat o asistenţă care avea părul vopsit verde şi care tocmai se despărţise de o altă asistenţă care îl avea mov. – Aici sunt oameni foarte frumoşi. Eu lucrez de 11 ani şi nu aş vrea să plec de-aici niciodată , mi-a răspuns doamna care ne însoţea la analize.

Cu ce sentimente am rămas: – că le-aş jigni dacă le-aş îndesa bani în buzunare, deşi le-aş fi dat toţi banii din poşetă şi poşeta cu totul dacă asta ar fi însemnat să cumpăr acest respect faţă de pacient. – nu ştiu cum o cheamă decât pe doctoriţa care ne-a preluat de la camera de garda şi care a fost îngerul păzitor al Mayei – domnişoara Ruxandra Iana. Le mulţumesc tuturor celor cu care eu m-am întâlnit chiar şi pentru o secundă pe un coridor din spital pentru că fiecare contribuie la această stare . – nu ştiu ce au făcut în blocul operator dar tonul pe care mie mi s-a vorbit de la poartă până la medic a contat enorm. Am citit foarte multe în ultima vreme despre spitalele din România. Multe lucruri negative. M-am dus cu inima cât un purice şi am plecat cu ea plină de recunoştinţă. Eu aş lua toate averile celor care au furat ţara asta de 20 de ani şi vi le-aş da vouă. Aş vrea ca medicii din România să trăiască fără griji materiale. La ce folos să construim noi averi în timp ce voi vă zbateţi în lipsuri dacă oricum pentru vieţile noastre şi ale celor dragi am fi în stare să vindem tot, să plătim oricât. Până o să se aşeze lucrurile în echilibru şi o să vi se facă dreptate eu pot să va mulţumesc. Public. Vă mulţumesc tuturor medicilor şi asistentelor, tuturor oamenilor care lucraţi în spitale şi care înţelegeţi că jumătate din grijile noastre pentru viaţa celor pe care îi iubim, dispar atunci când pe chipurile voastre apare un zâmbet. Care nouă ne dă siguranţă. Să vă fie sărbătorile frumoase şi anul nou să va aducă salarii mai mari, condiţii mai bune şi manageri care să muncească în interesul vostru. Şi români care să vă iubească şi să vă respecte. 

Si am ales castigatoarele!!! Luminita Vasile, Irina, Andreea Aldea, Eveline si Coralia sunt minunatele doamne cu care ma intilnesc duminica seara la ora 18.00 la cina la Resturantul The Harbour. O sa petrecem cateva ore minunate impreuna, o sa stam de vorba, o sa ne sfatuim si…o sa radem mult, va promit! Va pregatesc si surprize de la Flori cu dor si nu numai . Invitata mea speciala este Daniela Teodorescu, redactorul sef al Revistei Avantaje. Va multumesc din suflet voua tuturor mame adevarate, femei extraordinare care ati paticipat la acest concurs. Anul 2016 o sa fie plin cu intilniri frumoase, avem toata viata inainte. De 10 ani sunt mamă singură. De fapt, sunt mamă şi tată pentru copilul meu. Uneori e bine, alteori e rău. Uneori e uşor, alteori simt că e o greutate mult prea mare. Am avantajele şi dezavantajele acestei situaţii. Dar sunt fericită. Şi nu învinovăţesc pe nimeni pentru că aşa s-au întâmplat lucrurile în viaţa mea. Cresc o fată sănătoasă, am o relaţie bună cu tatăl ei şi încerc să fac cele mai bune alegeri pentru copilul meu. De cele mai multe ori îmi iese. De 10 ani exersez asta şi probabil ăsta e motivul pentru care unele dintre voi mă credeţi specialistă. Probabil, insistând pe ceva foarte mult până la urmă, te şi specializezi în acel lucru. Mă bucur să vă împărtăşesc din experienţa mea. Sunt fericită să vă spun cum am rezolvat eu anumite situaţii şi să recunosc momentele în care nu mai ştiam pe unde să scot cămaşa. Dacă experienţa mea şi soluţiile mele ajută, de ce să nu le împărtăşim. Măcar ştiţi că nu sunteţi singurele din lume care treceţi prin situaţii aparent imposibile. Uneori ajunge şi să ştii că i s-a mai intâmplat şi altcuiva şi a supravieţuit. Nu am cum să mă întâlnesc cu toate mămicile singure din agenda mea. Nici măcar nu reuşesc să răspund tuturor comentariilor, mesajelor,e-mailurilor. Nu dintr-o dată. Dar încet, încet, pe rând, cred că putem ajunge să ne întâlnim. Avem în faţă o viaţă. Lungă şi plină de întâmplări frumoase. La cererea voastră lansez o primă provocare. O cină în 6 mămici singure. Femei care împărtăşesc acelaşi statut. "Femeie singură cu obligaţii". 6 femei care ştiu ce înseamnă să ai un copil al cărui timp se împarte explicit şi punctual: cu mama sau cu tata. Haideţi să povestim. Să ne cunoaştem. Să mâncăm împreună. Ştiu să fac surprize frumoase. Iar de la voi îmi doresc doar să lăsaţi acasă toate grijile şi să veniţi la o întâlnire cu încă 5 femei care vă pot deveni prietene. Pentru a intra în concurs trebuie să laşi un comentariu în care să povesteşti care a fost cel mai dificil moment din experienţa ta de mamă singură şi cum l-ai depăşit. Întâlnirea va avea loc în Bucureşti pe 12 decembrie, la Restaurantul The Harbour, acolo unde avem toate condiţiile pentru a petrece câteva ore perfecte împreună. Concursul se incheie pe 10 decembrie la ora 24.00. O sa aleg cele 5 câştigătoare şi am să le anunţ aici pe blog pe 11 decembrie dimineaţa. Succes! Abia aştept să ne cunoaştem!