Author: doina

Înainte de a face, e nevoie să fim.
Fii o mamă iubitoare, înainte de a face de mâncare.
Fii un iubit atent, înainte de a face bani ca să îi cumperi flori și poșete.
Fii o bunică răbdătoare, înainte de a face ordine în cutia cu jucării.
Fii un șef exemplu, înainte de a face planuri de profit.
Fii tu tot ce poți să fii, înainte de a face tot ce poți să faci.
E mult mai ușor să faci decât să fii. De aceea, cei mai mulți oameni aleg să se arunce în muncă și nu în adâncul sufletului lor. Cunosc mai bine oamenii din jur decât își cunosc propria persoană.
Aleg să facă efort să-i descopere pe ceilalți, mai mult decât să se descopere pe ei.

E mult mai simplu să facem mâncare, curat, bani, case, vacanțe, haine, cariere, decât să fim buni, iubitori, generoși, în formă maximă, la maxim de potențial.

Atunci când muncești ca să fii, muncești cu bucăți din tine. Lucrezi cu corpul, cu mintea, cu sufletul tău. Tot ceea ce faci ca să fii te crește pe tine și îți hrănește nevoile. Identifică în tine acele părți pe care poți să le lucrezi. Descoperă ce poți face tu fără niciun ajutor dinafară, doar cu putință și voință. Pune-ți corpul în mișcare, iartă tot ce ai de iertat și eliberează-ți sufletul, antrenează-ți mintea cu tot ce poți învăța folositor ție.

Tot ce muncești ca să fii este inestimabil ca valoare. Te duce la un punct ireversibil, întotdeauna în sus, niciodată în cădere. Nu-ți poate lua nimeni niciodată ceea ce ai pus în tine.
Ființa ta, sinele tău are nevoi. Carcasa ta umană are dorințe. Ea crede că frumusețea vine din ce punem pe noi, bogăția din ce acumulăm, fericirea din ce obținem de la alții.

Dar nimic din ce are legătură cu ceilalți nu ne aparține. Toate depind de ei. Și toate dorințele se adună sub o umbrelă care se numește modă. Ceva ce e actual într-un anumit moment, apoi se transformă în altceva. 

După ce vei obține hainele pe care ți le dorești și te vei plictisi de ele, vei vrea altele. După ce vei obține casa pe care ți-ai dorit-o te vei plictisi în ea și vei simți nevoia de altceva. Așa și cu mașina, și cu vacanțele, cu toate cele pe care ni le dorim înainte să fim.

De tine nu te plictisești vreodată. Nu te saturi de ceea ce ai obținut de la tine și tot ce pui în tine te crește, nu te umflă. Ce pui în evolutia ta se așeză în tine, nu în jurul tău. Și tot ce pui în tine, în tine rămâne.

Mi-am dat seama, făcând exerciții fizice, că spun ceea ce mie nu-mi place să spun: „nu pot”. L-am repetat atât de des, până când m-am auzit și nu mi-a plăcut. Și, deși eram conștientă, în primul rând îmi venea să spun „nu pot”. Și-apoi făceam ceea ce spuneam că nu pot face. E adevărat, făceam greu, făceam cu efort, făceam cu durere dar… făceam!

Așa că, începând de astăzi, despre lucruri pe care știu că aș putea să le fac, dar n-o să fie la îndemână, n-o să-mi iasă ușor și nu sunt deja parte din ceea ce eu fac, o să spun „pot mai greu”, „pot mai încet”, „pot mai puțin”. E adevărat și, în același timp, scutesc niște discuții inutile cu celălat, care încearcă să mă convingă ceva ce eu știu deja.

Dacă transmit corect mesajul: „pot mai încet”, „pot mai greu”, cel din fața mea știe la ce să se aștepte. Îl pregătesc să-și pună așteptările mai jos și îl invit să mă susțină.

Înlocuiește „nu pot” cu „pot mai greu, mai încet, mai dureros, mai târziu, mai puțin, mai complicat, mai amplu, mai scump”. 

Pentru că adevărul nu e că nu pot. Adevărul e că, atunci când am în față ceva ce știu că o să-mi fie greu, o să mă doară, n-o să-mi iasă din prima, aleg să spun „nu pot”.

Dă-l jos din brate pe „nu pot” și sprijină-te de POT în toate formele lui!

După câte o situație neplăcută (o ceartă, o discuție în contradictoriu, o greșeală, un conflict), sentimentele noastre sunt afectate. Toate cele enumerate mai sus pot să fie traduse în: furtună, tunete, fulgere, tornadă, uragan.

Ei bine, când vine furtuna peste relațiile noastre, sentimentele se zguduie, se zdruncină, se scutură precum copacii în mijlocul furtunii. 

– Astăzi simt că eu sunt aici, cu tine, dar sentimentele mele au plecat în urma discuției pe care am avut-o aseară!, mi-a zis, la un moment dat, cineva cu care pot discuta despre tot ce simțim și trăim, despre emoții și stări, despre relația noastră cu bune și cu provocări.
Evident că nesiguranța s-a instalat automat în capul meu, mintea a și început să scrie scenarii, vedeam fizic cum frica de a nu pierde relația începea să-mi dea târcoale.

– Tu cum te simți?, a venit întrebarea.
În capul meu s-a instalat panica. Acum, ce spun? Sunt două variante: că și sentimentele mele au plecat ori că eu am în continuare sentimentele neclintite ca o stâncă.

Am respirat de câteva ori și am căutat adevărul din mine, nu răspunsul cel mai potrivit. Și mi-am dat seama că și în această situație, și în altele, când vine furtuna peste o relație, sentimentele caută să se salveze. Ele pleacă din ceartă în căutarea unui loc mai bun. Uneori, sentimentele pleacă val-vârtej, alteori în vârful picioarelor. Putem spune că sunt lașe, părăsesc părăsesc relația. De fapt ele  încearcă să se salveze, știind că relațiile se schimbă, în timp ce ele ne vor însoți toată viața și își vor găsi mereu locul in relațiile care vin la rând.

Privind acest tablou, am înțeles cum procedez eu. Când văd sentimentele că își caută ușă de scăpare, acționez ca o cloșcă atunci când își strânge puii în jurul ei din fața unui pericol. Îmi desfac mâinile și îmi adun sentimentele, le strâng cât mai aproape de piept și le ocrotesc. Nu cu forța, nu cu încrâncenare, ci cu grijă. Și le țin acolo, pe pieptul meu, până când ele își vor găsi singure locul ori înapoi, în relația care încercă să scape din furtună, ori în altă parte.
Așa fac eu. Las timp sentimentelor mele să ia decizii pe liniște, pe pace, nu în mijlocul războiului. Nu am făcut asta mereu dar, de când am descoperit că nu sunt nici mai mică, nici mai proastă, ci îmi fac mie un imens bine și dau o șansă relațiilor mele, totul a devenit mult mai simplu. 

Sentimentele mele așteaptă să le spun ce să facă. Și eu voi ști să fac asta doar dacă îmi voi asculta inima.

Câți oameni te iubesc atât de mult încât să nu renunțe la tine orice greșeală ai face?
 

Zilele trecute am avut o discuție cu o persoana pe care am considerat-o prietena mea în ultimii 12 ani. Relația de răcise, dar puneam asta în primul rând pe seama programului. Până când s-a întâmplat ceva care a generat o discuție și am realizat că persoana respectiva avea o supărare. Vorbind despre situație am aflat (după vreun an și jumătate) că fiecare dintre noi își amintea diferit o anumită situație. Și fiecare variantă ar fi putut fi cea adevărată. Doar că pentru mine a fost o situație oarecare ce nu caracteriza relația noastră, pentru ea a fost definitorie. Ba mai mult, ducea o supărare în suflet de atâta amar de vreme.

Am stat atunci puțin să mă gândesc ce criteriu am eu foarte important în prietenie. Și mi-am dat seama că eu nu mi-am abandonat prietenii indiferent câte lucruri nepotrivite au făcut în relația cu mine. Și m-am bucurat să număr o mână zdravănă de oameni care nici ei nu m-au abandonat indiferent de numărul și gravitatea greșelilor noastre.

Nu greșelile caracterizează o relație de prietenie, ci iertările.

Unui prieten adevărat îi numărăm de câte ori ne-a iertat, nu de câte ori ne-a greșit.
Greșeala este involuntară în timp ce iertarea este o alegere. Vrem nu vrem, De greșit, greșim toți. De iertat, iertăm doar cei care vrem să iertam.

Să duci în suflet supărări pe o reacție, o vorbă, un răspuns nepotrivit, o atitudine la care mi te așteptai, nu îți face deloc viața mai frumoasă.

Știți toți oamenii aceia care spun că pe ei nu îi interesează? De fapt pe ei îi doare cei mai tare. Se vindecă doar oamenii pe care îi interesează să fie în adevăr în relațiile pe care le au.
Faceți curat. Spuneți ce vă supăra! Dați-le ocazia prietenilor voștri să afle și ei cu ce v-au necăjit înainte de a-i pune la colțul sufletului vostru. Dați-vă ocazia să-i iertați și mergeți mai departe, dacă mai puteți fi prieteni. Dacă nu mai aveți nimic să vă oferiți, mergeți mai departe împăcați. 

Îmi doresc să mă reîntâlnesc pe drumul meu doar cu oameni cu care sunt “Îm păcată”, nu “În păcat”.

Prietenul meu, doctorul Adrian Avram, e foarte preocupat de programele de longevitate și, de fiecare dată când ne vedem, îmi mai spune câte ceva. Și Dr. Cezar mă ține ancorată în asta zi de zi.

Dacă ar fi să trăiesc măcar anii pe care îi dau statisticile ca speranță de viață, ar însemna că mai am mai puțin de 20 de veri, mai puțin de 20 de aniversări ale zilei mele, 19 revelioane, 19 sărbători de Crăciun, de Paști… adică mai puțin de 7000 de zile.
Până acum, am trăit aproape 20.000 de zile. Am reușit să fac multe lucruri în toți acești ani. Am mușcat cu poftă din fiecare felie – dar, de acum încolo, o să am grijă de toate firimiturile care îmi scapă din felia de tort.

Sunt pregătită să trăiesc următorii 20 de ani bucurându-mă de fiecare zi, împărtășind oamenilor din bucuria mea, făcând tot ce pot ca să cresc, să învăț, să descopăr, să fiu din ce în ce mai bună în fiecare zi. Fac loc iubirii, bunătății, prosperității în viața mea.

 Vreau să fac din tot ce se poate cât mai mult! Vreau să las, pe unde trec, o lume mai bună, oameni mai bucuroși, un pământ mai îngrijit. După puterile mele.

Încep numărătoarea inversă: e prima vară din următoarele 20! Tot ce o să fie după, o să-l numesc megabonus. Așa că eu nu intru nici în concediu, nici la pensie în următorii 20 de ani. 

Eu pășesc pe calea mea, determinată să nu pierd timpul. Vreau să fac, din ce se poate face, cât mai multe, să ajung oriunde pot și n-am ajuns încă, să scriu, să creez jocuri și jucării, să inventez evenimente, să cunosc oameni și să împărtășesc tot ce face  din lumea mea, o lume și mai bună. 

Vreau să fiu adultul pe care mi-l doresc  model pentru copilul meu. Să fac eu tot ceea ce mi-aș dori, la un moment dat, să îndrăznească și copilul meu, să se bucure de viață în fiecare zi, cât mai mult din fiecare zi!
Pun aceste gânduri aici, să rămână mărturie. Cei care ne-om mai vedea peste 20 de ani, să ne amintim această zi: 6 iunie 2023! 

Dacă închid ochii și îmi văd viața, astăzi arată ca un cireș plin de cireșe pe care dacă nu le culegi la timp și nu le mănânci, le pierzi.

Dacă faci acest exercitiu, cum arată viața ta?
#astaziaiciacum