Yuhuuuuuu! Am primit 365 de zile pe care scrie 2016! Doamne cât sunt de norocoasă!  Sunt fericita câștigătoare a unui cadou. Pur si simplu, m-am trezit cu el in brate. Sunt 365 de zile nou nouțe. Un bilețel pe care scrie " pentru tine Mirela , cu toată dragostea ". Semnează Universul. Un pachet frumos ambalat care are cea mai lungă si personală listă de instrucțiuni de folosire. Nu vă scriu tot, spicuiesc:

• Fiecare zi se începe dimineața si se consumă până la ultima oră
• Fiecare zi se trăiește separat. Nu se amestecă ziua de ieri cu ziua de astăzi și ziua de maine
• În fiecare din cele 365 de zile o pot lua de la capăt. În oricare dintre ele.
• În fiecare zi pot cunoaște pe cineva
• În oricare dintre ele am șansa să mă îndrăgostesc din nou
• Pot să folosesc fiecare zi pentru a învăța ceva nou.
• Orice zi poate fi folosită să iert.
• În orice zi pot sa aleg să-mi schimb stilul de viață.  Orice zi poate sa fie acel "de maine" încep sa alerg sau sa mănânc sănătos sau sa slăbesc, să mă tund.
• Am 365 de zile in care pot sa fac altceva, complet altceva decat am facut pana acum.
• Oricare din zilele acestea poate sa fie ziua aceea in care sa încep ceva măreț si despre care sa spun peste vreme "in ziua X din 2016 am facut pentru prima data".
• Am 365 de zile in care sa ajung in cate un loc nou, sa mănânc ceva ce nu am mai mâncat, sa trăiesc o emoție nouă
• Am 365 de zile in care sa dăruiesc cate ceva. Daca as da cate un singur obiect unui singur om din toată inima, la sfârșitul anului voi avea 365 de momente in care inima mea a fost foarte fericita
• Am 365 de zile in care sa-mi văd copilul cum creste si își ia zborul in lumea lui
• Un an întreg in care sa ma bucur de toti oamenii din viața mea

365 de zile in care sa mai pun cate o cărămida la visul meu. Ce înalt o sa fie peste 365 de zile… Am primit 365 de zile. Voi folosi fiecare zi in parte să spun "multumesc " pentru cel mai frumos dar posibil. Zilele trebuie folosite cu iubire. E combustibilul cu care se trece dintr-o zi în alta. Daca vreau sa le întrețin curate trebuie sa folosesc în pace si bucurie. Am primit cel mai frumos cadou . Uitați-va bine in jurul vostru. Sigur ati primit fiecare cate unul. Sunt niște pachete aurii pline de lumina si scrie numele vostru pe ele. Uitați-va bine si o sa le vedeți. Trebuie sa fie pe jos pe lângă voi. Au căzut din cer .

Mă simt că o haina scoasă din centrifuga maşinii de spălat. Învârtită, răsucită, dată cu prafuri, cu spume, limpezită în mai multe rânduri de apă şi stoarsă ca o lămâie. Dar, curată.

Am supravieţuit unui an fabulos în care am alergat între minus şi plus infinit. Între agonie şi extaz. Am fost când în rai când în iad plimbându-mă dintr-o parte în alta pe cea mai subţire bârnă posibilă.

Emoţiile au făcut hora în jurul inimii mele şi-au jucat toate dansurile posibile: când erau căluşarii cu clopoţei la cizme, când fetele de la Căpâlna în mersul legănat. Au făcut Lambada, s-au prins în Braşoveanca, au jucat Alunelul şi le-am surprins într-o zi dansând salsa. Nu a existat dans pe care să nu-l fi încercat sentimentele în jurul inimii mele. Au fost momente în care striga sărăcuţa că nu mai poate, că cel mai mult vrea o pauză.

Am simţit pentru prima datā cât de uşor poţi fi urcat pe soclu şi cât de repede te pot da jos de acolo cei care te-au urcat şi tot ei te calcā în picioare. Am simţit recunoştinţa celor care apreciază ceea ce fac în îmbrăţişările lor sincere. Şi în aceeaşi măsură am simţit cum rup bucăţi din mine cei nemulţumiţi pentru ce credeau ei că nu primesc din ce-i al meu.

Am trăit bucuria unei poveşti noi şi tristeţea încheierii unei poveşti apuse.

Am trăit un an în care valiza mi-a fost dulap, microbuzul casă şi colegii familie.

Am trăit un an în care la sfârşitul zilelor număram autografele şi cu cât erau mai multe cu atât număram mai puţine ore de somn.

Fiecare lucru făcut anul acesta a venit la pachet cu o moarte şi o înviere. Am murit puţin de frică de eşec înaintea fiecărei lansări şi am înviat în numai câte ore. Cuvintele de ordine pentru 2015 au fost sold out. Cuvintele care m-au făcut fericită. Apoi a venit următorul cuvânt: anulare. Şi se declanşa iadul.

Gata. 2015 s-a dus. Cele rele să se spele, cele bune să se adune.

A fost anul în care copilul meu şi-a decis singur viitorul, anul în care am înţeles că sunt una dintre cele mai iubite femei de pe pământ chiar dacă iubirea pentru mine are forme speciale, am înţeles că nu trebuie să renunţi la drumul tău şi că în jurul meu sunt îngeri care îmi suflă în aripi.

Am înţeles că dacă eşti în misiunea pentru care ai venit pe pământ, Dumnezeu îţi face cărare şi am înţeles că trebuie să cred doar în ce îmi spune inima. Inima mea ameţită şi obosită de toate emoţiile pe care le a trăit. Acum îmi spune că vrea vacanţă. Şi asta o să-i dau. Că ea e una singură în timp ce emoţiile sunt cu carul. Şi emoţiile dansează în ritmul bătăilor inimii.

Nu ai nevoie de nimic să întinzi o mână de ajutor. Să te opreşti din goana ta şi să ajuţi acolo unde cineva nu mai găseşte drumul. Să-l pui înapoi pe calea lui și să ai încredere că faci exact ceea ce trebuie. Eu aşa aş vrea să–mi fie anul viitor. Plin de pilde şi întâmplări frumoase. Sunt tare mândră şi fericită de toţi oamenii care au rezonat cu mine în cele două povești care mi-au ieşit în cale absolut întâmplător. Deși, noi ştim că nimic nu e o întâmplare.

Bătrânica mea a ajuns cu bine acasă. De fapt, e bătrânica noastră pentru că împreună am reuşit să o ajutăm să nu rămână în stradă în plină noapte. A fost absolut impresionantă povestea bătrânei pe care am găsit-o sub podul Băneasa. Peste 20.000 de oameni într-o oră ne-am conectat şi am stat preţ de secunde bune cu gânduri şi cu fapte la o problemă pentru care rezolvarea era în mâinile noastre.

Bătrânică mea amnezică a încurcat nişte troleibuze şi în loc să ajungă acasă la ea, a ajuns în Băneasa, aproape de Grădina Zoologică. Am zărit-o pe marginea drumului. Stătea pe trotuar cu un baston în mână. Maya a fost convinsă că nu vede. Am oprit maşina blocând cumva şi drumul celorlalţi şoferi şi Maya a coborât să o ajute să traverseze. Aşa am aflat că ea nu ştia unde se află şi era atât de speriată încât nu putea să-mi dea un indiciu corect despre unde ar trebui să ajungă. Mi-a spus vreo 5 adrese diferite. Am urcat-o în maşină şi am dus-o în oraş. I-am făcut o poză, am pus-o pe facebook şi am cerut ajutor prietenilor de pe rețeaua de socializare. Oricine o putea recunoaşte, orice indiciu mi-ar fi fost de folos. Am sunat la 112 şi am predat-o unui echipaj de Poliţie. Bătrânica mea are 83 de ani şi ştia cum o cheamă. În rest, nicio poveste nu se mai potrivea cu cealaltă. Vorbea singură ( avea o conversaţie imaginară cu soţul pe care îl certa pentru că nu are grijă de el şi îl ruga să-I spună adresa corectă). Când am întrebat-o despre el nu a fost foarte incântată să-şi amintească: era mort după femei, acum e mort de-a binelea, mi-a spus bătrânica. S-a speriat când a văzut Poliţia, dar am asigurat-o că tinerii polițiști sunt prietenii mei specializaţi în găsit drumul înapoi spre casă. Mesajele de la comentarii, din privat, telefonul meu activat instant şi tot ce a urmat din punct de vedere al reacţiei publice a fost extreme de impresionant. Oameni care au recunoscut-o, vecini care mi-au scris, persoane gata să facă şi ele ceva. Seara târziu am primit o fotografie cu bătrânica noastră în pragul uşii. Era acasă la ea şi toate intraseră în normal.

De Moş Nicolae cadoul meu a fost băiețelul cu 5 fraţi pentru care am devenit brusc Moş Nicolae.

Povestea de atunci a declanşat o avalanşă de gesturi frumoase pe care alți oameni le-au făcut pentru cei aflați în nevoie. În a treia zi de Crăciun, bătrânica găsită de mine sub pod a devenit bătrânica noastră, a 20.000 de oameni care am rezonat cu o nevoie simplă a unui om aflat în necaz.

Cele două întânplări mi-au luminat sfârșitul de an, pentru că dragii mei, să nu uităm: în viață e mai important să dai decât să primești.

Anul acesta copilul meu a refuzat să se mai împartă de sărbători așa cum bine a decis un judecător într-o instanță și cum de altfel am avut și noi grijă să se întâmple. Copilul nostru a decis că e destul de mare să se opună să mai împartă sărbătorile în două: de Crăciun cu mama și de revelion cu tata sau invers, în funcție de cum ni se aliniau nouă planetele. Anul acesta a vrut să ne aibă pe amândoi lângă ea în seară de Crăciun. A fost fermă și perseverentă și datorită ei am avut și noi cel mai frumos Crăciun din tot ce-am trăit până acum. Un Crăciun în care ajunul stat în bucătărie la povești și amintiri de-o viață invocându-i pe cei dragi, îngeri din cer și de pe pământ, întâmplări din trecutul nostru foarte îndepărtat dar și secvențe diferite ale aceluiași film…Copilul a participa prea puțin la munca noastră. De fapt, Maya dorea atmosfera aceea din casă. Cu o mamă și un tată care să facă împreună lucruri de care să se bucure toți trei. O mamă și un tată care să trebăluiască pe-acolo și să-i lase ei sentimentul că e în siguranță, că toate sunt de sărbători la locul lor. Și Moș Crăciun i-a îndeplinit dorința. S-a întâmplat pentru că ea și-a dorit asta din tot sufletul și pentru că știe despre Moș Crăciun că îndeplinește și cele mai neobișnuite dorințe. Despre cum noi avem filme diferite în cap despre ce-am trăit împreună dar fiecare separat, despre finalul pe care ni-l amintim complet diferit, despre ce mare greșeală facem pentru că nu știm la timp să comunicăm ce vrem și ce ne doare, o să scriu altă dată. Astăzi o să mă opresc doar să vă spun că timpul este cel mai bun medicament. Și dacă lași în inima ta doar iubirea și iertarea îți mai dai șansa să trăiești momente memorabile. Că până la urmă despre asta e viața. Despre cât mai multe amintiri frumoase păstrate în suflet. Nu există decât finaluri fericite. În orice. Dacă nu sunt fericite înseamnă că nu sunt încă finalurile. Sărbători cu bine oameni dragi. Cu înțelepciune și mai ales cu multă, multă iubire.

Inger îngerașul meu Ce mi te-a dat Dumnezeu Eu sunt mic, tu fā-mā mare Eu sunt slab tu fā-mā tare… Iar mie Dumnezeu mi-a dat o cohortā de îngeri. Sunt în jurul meu și poartă nume de oameni.

Ii cheamă Ioan, Maya, Amalia,Lidia, Crina, Bogdan,  Cristina,Monica, Cornel, Mihaela, Veronica, Jeni, Marius, Monica, Adi, Alex, Andrea, Florin, Puiu, Ina, Mariana,Camelia, Mateo, Dona, Ani, Mărioara, Victor, Alexandra  …Doamne cât de mulți îngeri am, câți nici n-am putut cuprinde într-o listă. Si unde mai pui că sunt câte doi, trei îngeri pe care îi cheamă la fel. Ingeri buni și frumoși și generoși pe care Dumnezeu i-a trimis să facă un cerc în jurul meu și cercul acela să mă protejeze pe mine de toate relele. In cercul acela e atâta energie bună că eu cresc frumos și din mică mă fac mare. In cercul acela e atâta putere încât eu din slabă mă fac tare.

     Ei , îngerașii mei , suflă în aripile mele ca eu să urc în fiecare zi, pe fiecare treaptă. Când spun “înger îngerasul meu” știu sigur cā Dumnezeu lucreazā prin oameni și eu nu trebuie decât să-I văd. Ei toți au venit spre mine și și-au dat mâna în cercul din jurul meu. De unde îmi iau puterea? De unde îmi vine forța? Din energia asta fantastică în care eu mă las dusă spre visul meu. Toți avem îngeri în jurul nostru. Uni îi primim cu brațele deschise alții îi certam și nu-i lăsăm să-și facă treaba. Unii avem mai mulți îngeri alții mai puțini. Cercul meu e foarte mare. Si in el a încăput atâta energie cât să facă din mine un om mare și tare.Multumesc îngerilor mei și tuturor îngerilor de pe pământ si din ceruri.    

  Deși pare greu de crezut , multe dintre femeile care locuiesc în preajma unor bărbați agresivi spun că fac asta de dragul copiilor lor. Asta până într-o zi când in sfârșit au curajul să iasă din cușcă. Și ca un animal ținut cu forța, fug mâncând pământul. Cu copiii înfășurați în jurul trupurilor lor aceste mame caută sprijin. Și susținere. De cele mai multe ori nu o găsesc la familie pentru că ei, cei care ar fi trebuit să stea de partea mamei stau de partea lumii. A unei lumi care încă mai judecă femeile care se despart de tații copiilor lor. " Sigur l-a provocat de-a bătut-o așa de rău..sigur i-a zis ceva, sigur nu a făcut sau a făcut…oricum, sigur ea este de vină". NIMENI NU ARE DREPTUL SĂ LOVEASCĂ PE NIMENI. Iar când trăiești în casă cu bruta, singura ta preocupare trebuie să fie să fugi. Cât mai repede și cât mai departe. Indiferent ce va spune oricine. Să fugi cât vezi cu ochii. O să te descurci. O să găsești soluții. Și dacă părinții si frații tăi sunt mai preocupați de ce spun oamenii despre faptul că tu "le-ai făcut de râs familia", există o asociație care o să te sprijine. O să-ți fie casă si masă pentru tine și copiii tăi. O sa te învețe o meserie dacă nu ai un loc de muncă, o să te asiste juridic, o să te susțină psihologic și mai ales o să te păzească de toată agresivitatea pe care acum o suporți crezând că nu ai de ales. Ai. Alege. Astăzi. Cel mai bun lucru pe care îl poate face o mamă care trăiește sub agresiune fizică si psihică e să plece. Să pună fericirea copiilor ei în fața nefericirii ei. Astăzi ne ducem la petrecerea de Craciun a copiilor si mamelor de care are grijă Asociatia Touched. Mame care au trecut dincolo de linia aceea atât de subțire care desparte raiul de iadul dintr-o casă. Acest articol aș vrea să meargă mai departe. Din pagină în pagină să ajungă la toate mamele care sunt din nou în fața unui Crăciun pe care îl așteaptă cu inima strânsă. Cu frica in suflet că un pahar de vin băut de el va declanșa calvarul. Să ajunga la toate mamele care împachetează sarmale umplute cu lacrimi născute din teroare. E greu sa iasă de-acolo. Dar nu e imposibil. Și daca vor face pasul astazi vor asculta altfel urarea de "Crăciun Fericit" pentru că încet, încet în sufletul lor își va face loc speranța. Si își vor face curaj sa pună fericirea copiilor in fata propriei lor nefericiri.

Pe un bulevard din Bucureşti, o bătrână plângea în faţă unei cabine telefonice. Ţinea în mâna o cartelă . Eu mergeam pe stradă de mâna cu Maya. – De ce plângi bunica , am întrebat o pe tanti oprindu-mă în faţă ei. – Am sunat-o pe fata mea, dar nu răspunde la telefon. De fapt ce se întâmplase: bătrânica ieşise din spital şi aşteptase să vină fata ei să o ducă la gară. Şi pentru că fiica ei nu ajunsese, bătrânica noastră a vrut să o sune dar nu mai avea credit pe cartelă. Nu reuşea să vorbească din păcate cu fata ei şi nici nu mai avea bani să plece la gara. Am luat numărul fetei , i-am scris un mesaj de pe telefonul meu prin care o anunţam că mama ei a plecat la garā şi o rugam să mă sune pentru detalii iar bunicuţei i-am dat bani de tren şi am condus-o la un troleibuz. Toate astea sub privirile Mayei care asistase la toată scena.

– De ce ai făcut asta? – m-a întrebat Măyuca. – Pentru că oricui i se poate întâmpla aşa ceva. Sigur fata are un motiv serios pentru care nu a venit să-şi ducă mama la gara. Şi-apoi, dacă mama mea ar rămâne pe marginea drumului fără niciun ban şi neştiind încotro să o apuce, aş vrea să se oprească cineva să-i dea o mâna de ajutor .

Maya m-a îmbrăţişat şi-am plecat mai departe pe drumul nostru mai bogate cu o întâmplare frumoasă . Sunt atâţia oameni care au nevoie de ajutor. Dacă eşti sănătos, tu şi cei apropiaţi ţie, dacă ai o casă şi un pat pe care să te odihneşti, dacă ai o farfurie de supă pe masă, ai deja foarte mult. Sunt oameni cărora le lipsesc şi casa şi patul şi haina şi mâncarea dar mai ales atenţia, iubirea, înţelegerea celor din jur. Fă un sandviş şi pune nişte ceai cald într-o sticlă. Dă-le cuiva care lucrează în frig. Fă o pungă de gogoşi şi du-te într-un spital. Sunt pline saloanele de oameni la care nu ajunge nimeni de sărbători. Fă o oală de sarmale în plus şi împarte-o vecinilor tăi care nu-şi permit asta. Dăruieşte un brad într-o casă în care sunt copilaşi ce nu au avut niciodată "o brad frumos".  Pune într-o sacoşă hainele pe care nu le mai îmbraci. În toate colţurile de stradă sunt oameni care ar fi bucuroşi să le îmbrace. Toţi avem în jurul nostru cunoştinţe pentru care un gest mărunt ar putea să se transforme într-un mare cadou. Nu e treaba noastră de ce sunt ei în situaţia asta. Nu e dreptul nostru să judecăm asta. Tot ce putem face noi mai bun e să întindem mâna. Pentru ei dar şi pentru noi. Faceţi-vă singuri bucuria de-a face bucurii. Faceţi pentru alţii ce aţi vrea ca şi alţii să facă pentru copiii şi părinţii voştri.