Orice am face, oricât am vrea, la orice ne-am raporta, asta suntem: nişte copii de ţărani. Majoritatea celor din jurul meu sunt prima generaţie născută la oraş. Părinţii prietenilor mei, părinţii colegilor mei, a majorităţii oamenilor pe care îi cunosc s-au născut la ţară, acasă sau în câmp, lângă vreo căpiţă de fân sau în căruţă… mult prea puţini au văzut un tavan dintr-o sală de naşteri atunci când au deschis ochii.
Suntem copii de ţărani. Bunicii noştri au refuzat multă vreme să-şi mute WC-ul din fundul curţii în camera din dos. Au învăţat la lumina lămpaşelor şi a lumânărilor şi au descoperit târziu toate facilităţile lumii moderne.
Suntem copii de ţărani. Părinţii noştri sunt primii din familiile lor care au mai mult de 8 clase şi care au vorbit la telefon.
Suntem copii de ţărani. Aproape toţi mai avem pe cineva la ţară şi, de fiecare dată când ne ducem acolo, ne amintim cum e să culegi buruienile din grădină, cum e să întorci otava şi să strângi fânul, cum e să stai cu vaca la păscut, să speli hainele la râu, să duci mâncare la prânz cosaşilor sau să aşteptăm seara în drum ciurda să-ţi intre bivolul în curte. Majoritatea ştim cum e să te plimbi cu căruţa de nevoie şi nu de divertisment. Ne-am spălat pe faţă în lighean şi ne-am îmbăit în covată sâmbăta, ca să fim curaţi pentru biserică.
Suntem copii de ţărani. Am învăţat Tatăl nostru şi Îngeraşul ca prime poezii de la bunicile noastre şi sunt probabil singurele versuri pe care le-am putea spune şi acum, cu ochii închişi, la orice oră din zi şi din noapte.
Suntem copii de ţărani şi n-ar trebui să uităm asta. N-ar mai trebui să fim atât de critici cu noi. N-ar mai trebui să ne certăm atât de mult. N-ar mai trebui să ne pedepsim aşa de tare. Mulţi dintre noi au reuşit mult peste ceea ce ar fi putut să-şi imagineze bunicii noştri. Mulţi dintre noi au ajuns în locuri despre care părinţii noştri nici măcar nu ştiau că există pe glob. Mulţi dintre noi fac meserii de care ar fi mândri toţi boierii pentru care au slujit stră-străbunicii noştri.
Suntem mult, foarte mult. Poate să fie şi mai bine. Dar să nu uităm că suntem, totuşi, copii de ţărani.


Oameni cu care trăiesc, oameni cu care lucrez, oameni cu care mă joc, oameni cu care iubesc, oameni cu care nu m-am întâlnit de ani și ani, și parcă ieri am fi băut ultima cafea împreună. Toți m-au găsit mai frumoasă decât știau. Și da, așa și sunt. Cei care au cunoscut-o pe Mirela de-acum 20 de ani, s-au întâlnit cu o Mirela care nu mai vrea să demonstreze nimic nimănui. Cei care m-au cunoscut acum 10 ani, au găsit pacea pe care n-o aveam. Cei care m-au văzut în ultimii 5, mi-au spus că niciodată succesul nu mi-a luminat mai frumos chipul. Și toți mi-au spus același lucru: îmi doresc într-o zi, copilul meu să vorbească despre mine cum a vorbit Maya despre tine.
Cine e Editura Evrika ? E o editură tânără condusă de o femeie minunată, Alina Radu. Am cunoscut-o la întâlnirea Femeilor de afaceri. Eu am fost invitată “spiker”, ea în sală. Am schimbat câteva replici și apoi am decis: eu voi scoate următoarea mea carte cu tine. Din acel moment totul s-a întâmplat foarte repede. I-am trimis materialul, mi-a trimis 5 variante de copertă, mi-a făcut cu ochiul coperta cu un copac, dar nu eram sigură. Am plecat în vacanță. În Bali. Peste tot – copacul vieții . Eram în Ubud, într-o dimineață magică, în care m-am trezit și am știut exact ce fac mai departe. Am stabilit data, detaliile, și până să mă întorc din vacanță totul a fost pus la punct. Ziua lansării a venit firesc și simplu. Invitații mei au venit cu un munte de gânduri frumoase și de super energie. Fotografii, Adi Popa și Craiciu Ovidiu, au surprins emoția și bucuria fiecărei întâlniri, mai bine decât pot eu descrie în cuvinte. Vă mulțumesc, celor care ați ales cartea mea. Puțin m-ați ales și pe mine. Sper să vă placă. Și, de ce nu, poate să vă inspire.








