Ce credeți că ar trebui să-i spun copilului meu despre faptul că mama lui ne-a părăsit ? Ce ar trebui să-i spun copilului meu despre palma pe care am primit-o sub ochii lui? Cum ar trebui să îi spun copilului meu că tatăl lui va mai avea un copil cu o altă femeie? Ce să-i spun copilului meu că să inteleagă că noi ne despărtim ? Cum să-i explic copilului meu că am dat faliment și nu ne mai permitem tot luxul de până acum? Cum să-i spun copilului meu că trebuie să-l mut din clasă pentru că invătătoarea nu îl place și asta îi face viață amară? Cum să-i spun copilului că tati și mami trebuie să plece să lucreze în Germania ? Și el rămâne cu bunica ? Cum să-mi fac fetița să mă iubească din nou și să vină și la mine când tatăl ei o alimentează împotriva mea? Cum să-i spun fetiței mele că a apărut un alt bărbat în viața mea?
Am extras câteva din întrebările pe care eu le tot primesc pe Antrenorul Părinților. Probabil s-au recunoscut deja cei care mi le-au adresat. Zilnic zeci de oameni mă întreabă. Zilnic îmi scriu. Unii foarte disperați fac rost de numărul meu de telefon și indrăznesc să mă sune. Tuturor le spun același lucru. E lucrul în care cred și singurul pe care știu să-l fac. Eu le spun copiilor povești. Eu i-am spus copilului meu câte o poveste de fiecare dată când am simțit nevoia să îi comunic ceva. Și pentru asta nu există o rețetă. Fiecare copil trebuie să audă povestea potrivită sufletului sau. Mai bine decât mama sau tata nu știe nimeni care e cea mai potrivită dintre toate poveștile . Ar fi minunat să nu i se comunice sec și direct unui copil: mama ta ne-a părăsit. Tata a murit. Invătătoarea nu te place. Am cunoscut un alt bărbat pe care îl iubesc. Tatăl tău va mai avea un copil. Eu cu tati plecăm în Germania următoarele 5 luni și tu rămâi aici cu bunica. Imaginați-vă cum poate să primească o astfel de veste un copil. Greu. Rău, dur, neatent. Prost. Direct în stomac. Și uite așa intră în panică. Și orice i-am spune e deja prea târziu. Dacă în loc să-i comunici că mama l-a părăsit, ai face o plimbare prin amintirile cele mai plăcute ale copilului? De exemplu: Îți amintești ce mult ne plăcea să mergem la pescuit și să stăm până seara târziu? Ții minte când ne-a prins ploaia în parc și am venit uzi până la piele și-am mai fi stat dacă nu s-ar fi supărat mama și știam că ne ceartă? Știi că ți-am zis că vreau să mergem cu cortul și să dormim în saci pe vârful muntelui, dar mama ta nu fusese de acord ? Ei bine… Cred că acum o să facem mult mai ușor toate lucrurile astea pentru că mama o să lipsească o perioadă bună. S-a gândit că vrea să ințeleagă mai bine ce e cu lumea din capul eu și o să locuiască în altă parte. O să te iubească la fel de mult dar o să va vedeți mai rar. Pregătit cu introducerea care l-a dus într-o stare de bine, copilul nu mai primește vestea ca pe un șoc. Noutătile se așază pe un teren protejat și îl duce într-o ușoară stare de confuzie de stări și sentimente. E ca și când scoți un dinte cu anestezie sau fără. Oricum îl scoți. Oricum rămâne acolo o gaură. Părintele care comunică o veste copilului alege dacă face sau nu anestezia. Durează 1 minut să gândiți o poveste care să-i folosească drept anestezie . Și nu există formula chimică potrivită. Fiecare anestezie trebuie potrivită PH-ului cunoscut doar de cei mai apropiați . Nu trebuie mințit. Nu trebuie păcălit. Trebuie doar tratat cu multă atenție și iubire. Dacă i se spune copilului povestea potrivită sufletului său, adormim putin mintea si ea nu va mai trimite cele mai grele gânduri. Vă recomand din toata inima filmul La Vita E Bella. Este cel mai frumos film din lume. Este despre un copil căruia i se spune povestea potrivită. Și ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai cruntă experiență de viață s-a transformat în cea mai interesantă aventura.
Eu am primit cea mai frumoasă bicicletă, din tot ce mi-am dorit până acum. Îmi place că are șaua extrem de comodă. Că pot să pun picioarele pe pământ la cea mai mică problemă și îmi dă sentimentul că o controlez foarte bine.
E o bicicletă vie, veselă, o bicicletă cu suflet. Chiar simt că Pegas își deschide aripile atunci când merg pe ea. Astăzi, copilul din mine și-a primit premiul. Astăzi, femeia iubitoare de margarete s-a simțit specială. Abia aștept să mă plimb pe Pegasul meu. Cea mai veselă bicicletă de pe planetă.
Ei bine aceşti părinţi au strâns voturi şi uite-aşa noi vom merge la Galaţi.
Pentru că aproape la fel de bine s-au mobilizat pentru învăţătoarea Cercel Maria şi părinţii copiilor din Constanţa , Grădiniţă PP 53 dau un premiu special: toţi copiii acelei clase vor primi de la noi cartea de colorat cu autografele Găştii. Aştept şi de la voi pe contact@zurli.ro o lista cu numele fiecărui copil şi adresa la care să trimitem cărticelele. Doamna învăţătoare le va putea face cadou celor mici! Vă ţin la curent cu întâlnirea de la Galaţi. Abia aştept să o cunosc şi eu pe această învăţătoare pentru care s-au mobilizat atâția părinți! Felicitări tututor învăţătorilor menţionaţi! Vă mulţumesc vouă, părinţilor minunaţi care aţi răspuns prezent la propunerea mea. Vă iubesc pentru că nu staţi deoparte. Acţiunea e primul pas spre schimbare. Iar oamenii menţionaţi de voi se vor simţi iubiţi şi apreciaţi. Le-aţi făcut muncă şi mai frumoasă. Vă doresc o vacanţă plină de întâmplări fericite alături de copiii voştri .
Iar la finalul spectacolului am primit cele mai frumoase buchete de flori din tot turneul. Am aflat cu bucurie că veniseră copii din toată zona să ne vadă. De la Brăila până la Focșani erau acolo. 
După spectacol – drum întins până la București. Nici măcar nu ne-am oprit să mâncăm. Fiecare avea de ajuns undeva. Unii la birou, alții la coafor (respectiv eu). Strigau din valiză hainele că vor în mașinile de spălat… iar oasele noastre își manifestau dreptul de-a regăsi saltelele de-acasă. Amalia deja stătea în picioare la intrarea în București. Copilul lor, David, nu mai avea răbdare să ajungă. Maya mă aștepta la birou, de unde s-a implicat în echipa de voluntari pentru Domeniul Știrbei. Eu am sărit în primul taxi și am plecat direct la Miko Beauty Center. Aveam programarea făcută. Întârziasem. Iar în curte era petrecerea de 1 iunie pentru copiii clienților. Curtea plină de prieteni, cu care am profitat de ocazie să mă pup și să mai schimb câteva vorbe. – Nu erai la Panciu? întrebă unul. – Ieri erai la Deva, își amintește altul… – Amețesc doar uitându-mă la tine pe unde umbli, îmi spune al treilea. Bine că m-am dus. Am făcut rost de o nutriționistă la care voi merge săptămâna viitoare și am primit o carte cu dedicație de la Andrei Vulpescu. Ne știm de pe facebook. Ne citim și ne recunoaștem reciproc. A fost o bucurie să ne vedem, cu atât mai mult cu cât nici unul dintre noi nu a ajuns la lansările celuilalt. 
După 6 zile mi-am revăzut copilul. – Nu știu de ce mamă, dar mi-e din ce în ce mai dor de tine. Mi-a spus în câteva minute tot ce i s-a întâmplat. 
– Ați terminat? întreabă mama mea după care începe cu ale ei. Vrea să-și vândă apartamentul, să-și ia altul mai mic. Nu am făcut succesiunea după tata. Când i-am spus că de săptămâna viitoare e liberă să-și reia viața a întinerit cu 10 ani. 
Mama este motivul pentru care mie mi se spune “Doamna eficientă”. De la ea am moștenit asta. Acum eu scriu articolul iar mama a scos deja prima mașină cu hainele mele murdare, a pus-o pe a doua și mi-a și pregătit lucrurile pentru mâine dimineață. Astăzi s-a împlinit un an de la Sala Palatului. Într-o carte despre Zurli voi povesti ce și cum a fost anul trecut acolo și mai ales de ce pentru mine Sala Palatului a însemnat trecerea la un alt nivel din toate punctele de vedere. 
Îmi place 1 iunie. Noi alergăm în 3 orașe în timp ce pe Domeniul Știrbei vreo 20 de voluntari vor avea grijă să facă fericiți toți copiii care vor petrece 1 iunie cu familia în cel mai frumos loc din București. La mulți ani, pentru copiii voștri și pentru copiii din voi. 
Ne vedem în direct la Observator. La ora 19.00.
La 6 eram trează. Chiar dacă mă culcasem pe la 1. Am ajuns târziu în noapte şi am profitat de ocazie să-l sărbătorim pe Vlad, colegul nostru.
Ne-am luat micul dejun cu mâncare BIO, pe terasă. 
L-am cunoscut şi pe Vlăduţ, un băieţel de 3 ani din Craiova. El nu ne-a recunoscut, aşa cum nu ne recunosc niciodată copiii dacă suntem îmbrăcaţi civil. Dar ne-a recunoscut bunica lui. Şi-atunci am profitat să mă joc puţin cu el şi să-l salvez de mama lui care îl alerga în jurul piscinei sperând să-l hrănească în acest mod. 
Archia este un loc de vis. Am profitat să facem câteva poze. Ovidiu Craiciu e fotograful oficial al Găştii, vine cu noi mereu şi când prindem câte o zi în câte un loc mai facem poze şi pentru blog. Astăzi chiar ne-am distrat. 
L-am cunoscut pe George. Se ocupă de caii de la Archia. Toată familia lui are sub oblăduire cai. Ne-a împrietenit cu cei din micuţa herghelie aflată la dispoziţia turiştilor. 
La 14.00 eram la Antena 1 Deva. Am filmat o emisiune specială pentru 1 Iunie. 
Fix o ciorbă am apucat să mâncăm pe o terasă până la probele de sunet. La ora 17 a fost începutul sfârşitului . O ploaie torenţială şi câţiva adulţi care nu ştiau ce să facă: să mute spectacolul într-o sală, să-l anuleze, să-l amâne. E campanie electorală şi dezinformarea funcţionează ca vântul. Până să se ia o decizie se dusese vestea că nu se mai ţine. 
Şi totuşi pe sub umbrele şi streşini de case, copiii aşteptau cuminte ora 18.30. Am intrat în direct pe Facebook . Am vorbit cu ei. Am vorbit cu norii şi cu soarele, cu toţi Sfinţii pe care eu îi cunosc. Șiiiii, minune! La 18.30 fix s-a oprit ploaia. Am ieşit pe scenă. Copiii erau costumaţi. Ar fi trebuit să aibă o paradă. Ploaia le-a stricat-o. Am coborât în public şi le-am organizat ad-hoc cea mai frumoasă paradă. I-am organizat pe părinţi pe lateral şi i-am adus pe copilaşi în faţă scenei. Sunt părinţi care mă urăsc pentru că le fac observaţie şi pentru că nu-i las să stea lipiţi de copiii lor în mijlocul mulțimii. În detrimentul celorlalţi. Până la urmă se dau la o parte. Binili învinge. 🙂 
Copiii au cântat şi au dansat împreună cu noi mai bine de o oră. Au mai curs câteva picături de ploaie, dar ele nu i-au afectat pe cei mici. Au învăţat că important nu e să ne ferim de ploaie ci să învăţăm să dansăm în ea. Iubesc evenimentele care mă solicită. Cele care îmi amintesc că noi nu suntem o afacere, o întâmplare. Noi avem un rol important : să facem copiii fericiţi. Şi să le amintim părinţilor lor că au cea mai frumoasă misiune din lume: aceea de a-şi ghida copiii în viaţă. Mi-au umplut braţele de flori şi de desene. Am intrat în spaţiul în care erau deja colegii mei şi-am început să plâng. A fost multă, multă emoţie în piaţă. 
Credinţa mea şi a colegilor mei a învins ploaia şi am reuşit să facem dintr-un eveniment care putea fi ratat, un super eveniment. La sfârşitul spectacolului nu mai aveam voce. 
Gata. Misiune îndeplinită la Deva. Mergem mai departe. La Panciu. Lângă Focşani. Răzvan, şoferul nostru zice că facem vreo 6 ore. Hai, Doamne-ajută! Nu ştiu unde însă dormim pentru că în Panciu nu este niciun hotel. O să vedem când ajungem acolo. Suntem pregătiţi pentru orice!
A fost întrebarea pe care am pus-o la ora 7 când m-am trezit după 5 ore de somn. Eram în Alba Iulia. Ne-am întâlnit la micul dejun, ușor teleghidați. Deja știm să ne organizăm cu cea mai mare viteză. Fiecare minut de somn e un minut câștigat. Nu-mi place cafeaua la filtru inclusă în meniu. Dimineața prefer o cafea espresso și o combin de obicei cu toate lucrurile tehnice pe care le am de rezolvat. Puțin timp la dispoziție, pentru că la ora 9 trebuie să fim la probe. Ne adunăm în recepție și facem planul: după spectacol stăm o oră la autografe și facem poze cu copiii. Stabilim toate detaliile și suntem gata să plecăm spre scenă.Alba Iulia înseamnă întâlnirea obligatorie cu Robert. El lucrează în primăria Alba și datorită lui venim noi aici. Chiar dacă nu are copii știe tot ce mișcă pe piață. Aduce la evenimentele din Alba tot ce este mai de succes într-un anumit moment. Sunt Zilele Orașului. Înaintea noastră a avut Carla's Dreams, Inna… Și-a rezervat Gașca Zurli în program de o jumătate de an. Nu are niciun stres. Știe exact ce este de făcut. Robert ne-a pus la dispoziție o cabină cu aer condiționat, apă, cafele, răcoritoare. Condiții excelente de pregătire pentru o mână de oameni. Aveam de făcut față unui spectacol la 30 de grade. 
Ora 11:00 a sosit. Începe imnul, urcăm pe scenă și… surpriză! Cred că erau peste 10.000 de oameni. Frumoși toți. Nu-mi puteam lua ochii de la ei. Îi văd, îi cuprind pe toți cu privirea. Îi văd și pe cei care cântă împreună cu copiii și pe cei care se uită la noi cu toată recunoștința dar și pe cei care au venit pentru că ne iubesc copiii lor. 
Observ o fetiță care îmi tot trimitea pupici și apoi își ducea mâna la inimă. Cred că avea până în 4 ani. Am simțit ceva în felul în care se uita la mine. Aș fi vrut să ajung lângă ea. Scena era mult prea înaltă. O adolescentă a luat-o în brațe și mi-a adus-o. Stătea cu mânuța întinsă spre mine. Nu ajungeam la ea. Și-atunci am făcut ceva ce nu mai făcusem până acum: cu rochița mea de mătase naturală și tocurile cui, m-am întins pe burtă pe scenă în splendoarea celor peste 70 de kilograme. Am întins mâinile spre ea și am reușit să-i sărut o mânuță. Mama ei avea lacrimi în ochi iar fetița era în al nouălea cer. După spectacol a venit la mine în spate, la cabină. Am făcut o fotografie cu ea: 
După câteva ore am primit de la mama ei următorul mesaj pe facebook: 
Nu am avut timp să mâncăm. Nici la autografe nu a mai ieșit Gașca pentru că erau mult prea mulți oameni și nu i-am fi putut gestiona. Aveam puțin timp la dispoziție. Am plecat direct la Sibiu. Iubesc acest oraș și îmi place să stau în Piața Mare la o cafea. Nu am apucat. Ne-am dus direct la Mall. Mai aveam timp să pregătim recuzita și să facem probele de sunet. 
Am reușit să rupem o jumătate de oră pentru o ciorbă. La ora 17:00 Mall-ul era plin ochi. 
Sunt grele spectacolele din Mall-uri. Dar la Sibiu nu exista nicio sală suficient de mare și nici nu suntem pe listele evenimentelor publice. Ne bucurăm că ne-a invitat Mall-ul pentru că sunt foarte mulți copilași care ne iubesc și foarte mulți care nu ne-au văzut niciodată. Îmi place să dau autografe și să fac o poveste pentru copiii și părinții răbdători. Îmi plac îmbrățișările și pupicii cu sclipici. E o complicitate între mine și părinții deschiși și prietenoși care îmi place foarte tare. 
Ne cazăm la Sibiu? Surpriză! Nu. Plecăm direct spre Deva. Suntem cazați la un conac și vrem să profităm cât mai mult de grădina lui. 
Culmea, în microbuz se râde și se fac glume. Cred că mai era loc de un spectacol :))))