Sunt o persoană extrem de ambițioasă.

Când îmi propun ceva nu-mi stă nimic în cale. Nu întotdeauna am folosit această capacitate numai în legătură cu mine. Mi-am pus ambiția cu tot felul de oameni și situații. Mi-am pus ambiția cu ai mei și ei cu mine. Mi-am pus ambiția cu șefii și subalternii, cu iubirile mele și cu copilul meu. Mai ales cu el.

Mi-am pus ambiția pentru tot felul de cauze ce-mi aparțineau doar mie și de multe ori ea nu înțelegea nimic din aceste ambiții. A intrat în hora lor. S-a dus puțin la balet, la baschet, la înot, la pian și la ce nu s-a dus. Ea s-a cerut la toate. Dar când se plictisea eu întindeam de ele cât puteam de mult, încercând să-i pun eu ambiția în ceva ce ea nu dorea să și-o pună.

Într-o zi mi-am luat ambiția care umbla brambura pe la vecini și mi-am pus-o la treabă. Să muncească pentru mine. Așa mi-am pus ambiția să nu mai fumez. M-am lăsat într-o zi și imediat se fac 7ani.

Mi-am pus ambiția să fac cea mai tare trupă pentru copii. Apoi mi-am pus ambiția să călătoresc în toată lumea. Și mi-am pus ambiția să fac tot ce simt. Și cel mai tare mi-am pus ambiția la slăbit. Aici, sărăcuța, e cea mai încercată. Mai trebuie să o pun în câteva lucruri.

Nu-mi mai pun ambiția în niciun om, în nicio relație.

Am ales să fiu egoistă. O folosesc doar pentru mine. Și uite-așa, în loc să mă urască oamenii cu care îmi puneam ambiția, îmi fac mie viața tot mai frumoasă.

Luați-vă ambiția înapoi, de oriunde ați lăsat-o. Repatriați-vă ambiția. Scoateți-o din orice combinație care mai implică o altă persoană. Ambiția trebuie să vă fie fidelă. Dacă o vedeți trăgând cu ochiul în altă ogradă, țineți-o ocupată cu viața voastră.

NU vă puneți ambiația cu copilul vostru. Invață-l  să-si pună ambiția in locurile in care vrea el să ajungă, in lucrurile pe  care vrea sa le implinească.  Încet, încet o să învețe să nu-și mai consume energia aiurea. Fii eemplul copilului tău. Arată-i că tu îti folosesti corect ambiția și o să scadă considerabil șansele ca peste ani copilul tău să-si pună ambiția cu tine.

Faceți-vă ambiția prietenul vostru, nu dușmanul celorlalți.

Dragii mei, maine se implineste fix un an de când am relansat blogul și primul meu gând către voi e simplu:

VĂ MULȚUMESC!

A fost un an extraordinar!!! Am scris mult, mult și blogul mi-a adus zeci de mii de prieteni noi în toată România. La ceas de bilanț am făcut un top al celor mai citite articole de pe mirelaretegan.ro

1. Scrisoare către doamna învățătoare

2. Scapă de oamenii și de lucrurile care îți mănâncă viața

3. Ei au fost norocul meu

4. Toți copiii merită coroniță în clasa I

5. Mi-aș sacrifica viața pentru copilul meu fără să clipesc, dar nu fac pentru el sacrificii pe care să i le pun în cârcă

6. Copiii au nevoie să le dați, nu să le lăsați

7. Eu o să mă opresc puțin

8. Măsura succesului unui părinte stă în fericirea copilului său

9. Am ales să transform Crăciunul din corvoadă în bucurie

10. Școala nu se face pe viață și pe moarte

Toate mi-s dragi, unele au ajuns virale, pe locuri fruntașe în topurile audiențelor de pe net. Și pentru asta, voi sunteti de vina. Pentru ca m-ati citit si ati dat  mai departe articolele mele. Acum vă provoc la concurs: Spuneti-mi printr-un comentariu ce articol v-a placut mai mult de pe blogul meu si de ce si puteti castiga un tricou si cartea Pledoarie pentru mami si tati.     Aleg castigatorul luni dimineata si il anunt aici pe blog.SUCCES!        

Vă pregătiți copilul să meargă la școală, nu să intre în turmă. L-ați crescut pasăre, nu oaie. L-ați crescut vultur, nu berbec. Am auzit zilele trecute o mămică spunându-i fetiței:

– O să mergi la școală și trebuie să o asculți pe doamna. – De ce să o ascult? Și dacă n-o să-mi placă de ea? a replicat copilul.  – Cum să nu-ți placă. Trebuie să-ți placă. Ea o să fie doamna ta învățătoare. Nici eu nu o cunosc dar o vom vedea împreună în prima zi de școală. Și tu o să rămâi la școală cu ea și o să o asculți.

N-am stat să aflu restul discuției pentru că am prostul obicei de a mă băga și nu aveam nici timp și nici cu cine. Dragi părinți care începeți școala, copiii voștri intră într-o nouă etapă care trebuie să fie una nouă și frumoasă. O etapă în care ei să fie fericiți. O etapă în care ei să învețe, nu să sufere. Nu-i trimiteți în armată, nu-i înrolați în război. Nu le cereți, din copiii liberi și independenți, să se transforme într-o masă care salută în poziție de drepți. Dacă doamna va fi suficient de simpatică și va ști cum să-i facă să stea și în poziție de drepți, vor sta.

Dacă doamna va avea graiul dulce și vorba plină de miere, dacă va spune cuvinte cu tâlc și inima ei va fi plină de iubire, copilul tău o va asculta.

Dacă nu e așa și e vreo murătură rămasă de câțiva ani prin cămara școlii, deschide ochii și fii cu atenția în șapte. E în mâinile tale să te prinzi dacă îi este bine copilului tău sau persoana aceea de la catedră e complet nepotrivită pentru ce are de făcut în clasă. Dacă îți cumperi un apartament, te uiți la toate colțurile, verifici toate clanțele, robineții… tot, tot, tot. Dacă îți iei o haină o întorci pe toate fețele, te asiguri că ți-e bună, îți place și nu are defecte. Și când cumperi o pâine sau un kilogram de roșii le verifici să nu fie prea moi sau prea necopte. Ei bine, tot așa de atent trebuie să fii și pe mâna cui îți lași copii. Sunt mulți dascăli talentați dar în același timp sunt foarte mulți oameni care nu și-au găsit altceva de lucru, care au terminat o facultate pe la care n-au prea dat, care s-au angajat în învățământ în căutarea unui salariu sigur. Mic, prost da sigur și mai are și atâta vacanță tot anul. Ei bine, omul ăsta pe care ți-l descriu nu are ca scop să-ți facă ție copilul fericit. Așa că, atenția ta trebuie să fie pe el, nu pe copilul tău. De la omul acela pe mâna căruia îți lași copilul să ai așteptări, nu de la mogâldeața aia mică ce și-așa e destul de dezorientată și îngrozită de tot necunoscutul ce-l are în față. Mami, tati de copil nou de școală. Amintește-ți că el este tot ce ai tu mai bun. Și tot ce ai tu mai bun nu trebuie tratat ca o grămadă de oi ori soldați care execută niște comenzi.

Crede-mă, doamna sau domnul învățător ori profesor TREBUIE să știe să se facă ascultat, nu copilul trebuie să fie atent la tot ce spune și face omul mare și plătit pentru asta.

Uite ce mamă frumoasă are copilul ăla !

Când auzi asta din gura propriului copil și îl vezi uitându-se cu admirație la mămicile altor copii, începi să te uiți și la tine. 

 Când am auzit-o pe Maya spunând cu voce tare, în timp ce se uita după mama unui copil: "uite ce mămicā frumoasă are copilul ăla", pentru prima oară am devenit atentă la mine. Se întâmpla acum  vreo 10 ani. 

 După naștere am păstrat cele aproape 100 de kilograme ca pe bunul meu personal și le-am întreținut lună de lună, să nu cumva să-mi scadă comoară. 

 Când ai aproape 100 de kilograme nu prea ai de ales. Te îmbraci cu haine largi, să maschezi cât mai mult colacii, îți iei încălțări joase să te miști ușor, poșete mari să nu se mai vadă unde ți se termină burta și unde începe poşeta… 

 Coaforul e pe post de muzeu. Îl vizitezi când nu mai ai de ales. Iar faţa…în spatele unei perechi mari de ochelari nu mai ai nevoie de niciun rimel. 

 Exagerez, evident. Dar cu toată sinceritatea recunosc că mă cam împiedicau kilogramele în plus să-mi doresc să mă aranjez. Erau asa, ca o piedică în calea fericirii mele.  Pentru că nu-mi doream să mă uit în oglindă. Și cum să te dai cu fond de ten pe nevăzute, sau să-ți faci o tunga cu creionul dermatograf? 

 Nu-mi plăcea de mine dar mă păcăleam că toate sunt la locul lor în viața mea. Asta până când am văzut-o pe Maya uitându-se la mămicile aranjate ce-i ieșeau în cale. 

 Mi-am amintit aseară la aeroport povestea asta veche de vreo 10 ani. Am așteptat-o pe fata mea și eram îmbrăcată cochet, coafată, aranjată și cu o stare foarte bună. Ea m-a luat în brațe și apoi s-a îndepărtat doi pași, m-a măsurat din cap până în picioare și-a zis:

“Mama, ce frumoasă ești. Dar, vai doamnă Retegan, arătați foarte bine!” 

 Copiii noștri își doresc mămici frumoase. Frumoase în sensul acela: să placă ochiului. Să se placă ele pe ele.Să pleznească de fericire, nu de kilograme în plus. Să se umfle de mândrie, nu de grăsime. 

 Dacă eu nu mă plac pe mine, dacă eu nu mă iubesc, dacă mie nu-mi face plăcere să mă uit în oglindă pentru că se termină oglinda și eu nu m-am terminat… cei care ne iubesc simt asta prin toți porii noștri. Fiecare bucățică din corpul nostru vorbește despre nemulțumirile pe care doar tu crezi că le auzi în cap. Nu. De-acolo din cap de fapt ele urlă pe o voce care se aude mai tare decât dacă ai țipa. 

 Toată viața am ținut diete.Toate dietele din lume. De câteva zile, am început Dieta Minune. E o glumă această denumire pentru că de fapt nu e vorba de nicio dietă. Pur și simplu mănânc orice dar la ore fixe: 7.00, 10.00, 13.00, 16.00 și 19.00. Nimic între mese în afară de apa plată sau cafea fără zahăr și lapte. În două săptămâni am slăbit 5 kilograme. A dispărut sentimentul de vină pe care îl aveam atunci când mâncam ceva “interzis”, a murit micul somalez care cred că stătea ascuns în stomac, dintr-o altă existență și mânca pe rupte de teamă să nu facă foame, sunt preocupată să mănânc ce-mi place și nu orice îmi pică în mână, nu mai sunt disperată să mănânc la o masă tot ce vreau pentru că știu că peste 3 ore pot să mănânc din nou.

 Nu m-am simțit niciodată mai bine. Nu am avut niciodată o stare psihică și fizică mai bună. 

 Am aflat Dieta Minune de la o fată care a trăit miracolul pe pielea ei. Pe 19 septembrie o să mă întâlnesc cu ea, cu nutriționistul și cu 100 de persoane care s-au înscris la întâlnire și vin să afle detalii despre cum să slăbești mâncând de toate, dar respectând un program de mese. 

 Între timp m-am împrietenit cu sute de oameni care speră să găsească Dieta Minune. 

 “Slăbeşte cu mine” este un grup pe facebook care s-a născut de 2 zile și are peste 500 de membri. Poveștile oamenilor de-acolo îmi trezesc tot felul de amintiri. E minunat să simți că nu ești singur într-o bătălie. Și chiar cred că e bine să faci parte din grupuri de susținere atunci când ai o luptă de purtat.  

 Unde-s mulți puterea crește și ronțăitul nu sporește.