Cea mai mare spaimă a mea din copilăria Mayei era febra. Nu știam niciodată când să mă bucur că face febră și când să mă îngrijorez. Puțin roșu în obraji mă băga în priză: ce să fac, de unde să o apuc? Vorbind cu prietenele mele cu copii mici, constat aceeași frică. Așa că eu am profitat de ușile deschise pe care mi le oferă meseria de jurnalist și am întrebat un specialist, așa, pe puncte, cum îmi place mie, să fie lucrurile clare și să nu mai treacă nicio mămică prin spaimele prin care am trecut eu.

Sunt atâtea semne de întrebare, griji, temeri față de febră în contextul pandemiei. Câte griji, atâtea păreri. Am decis să vorbesc cu un specialist în domeniu. Mai exact, am stat de vorbă cu doamna doctor Dr. Irina Costache, medic pediatru, mamă, blogger de parenting.

Cum facem diferența între răceală, gripă și chiar COVID la copii, ce măsuri luăm la primele simptome, ce trebuie să urmărim atent, cum tratăm durerile și febra? 

Eu îmi fac în continuare griji pentru Maya, cu toate că nu mai este mică.  Dar recunosc și uneori chiar retrăiesc temerile și starea de când era ea mică și făcea roșu în gât.  

Las mai jos sfaturile oferite de dna doctor Costache părinților. Aș vrea să îi mulțumesc pentru naturalețea cu care explică lucrurile, calmul și profesionalismul cu care a tratat întrebările mele. 

1. Când trebuie să ne facem griji în ceea ce privește febra la copii?

Febra este doar un simptom care apare în foarte multe afecțiuni, de la cele infecțioase, virale, bacteriene, până la boli autoimune sau maligne. Contează mai puțin valoarea maximă a temperaturii, ci mai degrabă este important dacă aceasta poate fi controlată. O febră care nu scade cu tratament corespunzător, scade dar crește foarte repede sau durează mai mult de 3-5 zile la valori înalte este un semnal de alarmă.

2. Ce înseamnă febra și cât de diferit se manifestă ea la copii?

Febra este definită ca temperatura corpului mai mare de 38 grade Celsius, măsurată la copilul sub 5 ani, cu termometrul intrarectal, iar la copilul mai mare axilar. Atenție la modalitatea de măsurare a febrei cu termometrul electronic axilar, acesta se păstrează și dincolo de cele 10 secunde, atunci când se aude semnalul sonor, înca aproximativ 3 minute, pentru a obține o valoare corectă a temperaturii.

3. Cum o tratam în prima fază?

Febra este tratată cu măsuri fizice și măsuri medicamentoase. Împachetările hipotermizante sau dușurile călduțe pot fi de mare ajutor. Antitermicele pot fi folosite de la primul croșet febril, împreună cu metodele fizice. În cazul copiilor putem apela cu încredere la ibuprofen care este disponibil în mai multe forme, precum suspesie orală, supozitoare sau capsule masticabile moi, în funcție de vârsta sau de toleranța orală, sau la acetaminophen.

4. Ce facem dacă temperatura corporală a copilului nu scade?

De cele mai multe ori febra este controlabilă atunci când doza corectă de antitermic (de exemplu ibuprofen) este corect administrată. Inițial verificăm, așadar, dacă dozele de antitermic administrate au fost corecte, putem asocia împachetările hipotermizante sau dușurile călduțe, eventual putem administra un al doilea antitermic. Dacă febra continuă să fie înaltă, cu toate aceste măsuri aplicate în mod corect, este bine să mergem cu copilul la camera de gardă a unui spital de pediatrie.

5. Când e momentul să ne adresăm medicului specialist?

Febra care nu poate fi controlată în ciuda unor doze de antitermic corect administrate sau febra prelungită (peste 5 zile), la valori mari, sunt motive pentru a merge la medicul de familie sau medicul pediatru. Copilul suferind, cu stare generală proastă, apatic, care varsă sau are diaree, care nu se mai alimentează și hidratează corect are indicație absolută de a fi examinat de medic și poate chiar spitalizat, în funcție de situație.​

6. A început sezonul rece, copiii sunt mult mai sensibilici acum. Știm cu toții contextul ultimului an. Cum deosebim o răceală de gripă?

Clinic este practic imposibil. Gripa se manifestă de obicei mai zgomotos, cu stare generală mult modificată, febră înaltă, tuse seacă, rinoree în mai puține situații decât în răcelile obișnuite. Aceste manifestări însă nu sunt o regulă, iar diagnosticul de certitudine necesită pe lângă examen clinic și teste paraclinice.

 

7. Cum se tratează răceala și cum se tratează gripa? La ce simptome trebuie să fim atenți, pentru că sistemul imunitar și metabolismul copiilor e diferit, totuși, de cel al adulților?

Ambele boli au nevoie de medicație suportivă și aici ne referim la: antitermice ( cum spuneam și mai devreme – ibuprofen, care acționează eficient de la primele semne de răceală și gripă), decongestionante nazale, antitusive. Gripa și răceala nu au nevoie de antibiotic în mod normal, doar suprainfecțiile bacteriene, mai frecvent întâlnite în gripă ca și complicații pot necesita medicație antimicrobiană. În gripă se poate administra un medicament antiviral care poate scurta durata bolii și îmbunătăți starea generală, dar cel mai important aspect al gripei rămâne posibilitatea prevenției prin vaccinare antigripală anuală.

8. Care sunt simptomele COVID-19 la copii? Se manifestă la fel ca la adulți?

Simptomele infecției cu noul coronavirus la copil sunt similare adulților, și anume: febră, tuse, rinoree, uneori respirație dificilă (dispnee), dureri musculare, cefalee, iar în mod particular copiii asociază diaree sau vărsături, toate acestea apărând brusc, în plină stare aparentă de sănătate. Literatura de specialitate publicată până în acest moment (noiembrie 2020) confirmă ideea că sugarii și copiii până în 10 ani fac forma cea mai ușoară a bolii, de obicei cu manifestări minime și de durată scurtă. Importante însă și relativ necunoscute încă sunt și urmările acestei infecții, la copii cel mai de temut fiind PIMS (sindromul inflamator multisistemic pediatric).

9. Cum îi învățăm pe copii să aibă grijă și cum le explicăm ce înseamnă acest virus care ne-a dat tuturor viața peste cap – COVID19?

Este nevoie de două aspecte pentru a obține un comportament corect al copiilor noțtri: explicații simple și clare, pe înțelesul lor și puterea exemplului personal. Copiii înțeleg ușor și aplica la fel de ușor orice reguli, atunci când li se explică cu răbdare și tact. Trebuie să poarte mască, marea lor majoritate o acceptă fără probleme, trebuie învățați să se spele corect pe mâini și să evite înghesuiala. Dacă și părinții sunt un exemplu de bună practică, poartă mască, se spală corect și frecvent pe mâini, evită aglomerațiile, petrecerile în interior, copiii, așa cum sunt de fapt întotdeauna, vor fi și de această dată oglinda adulților și vor copia un comportament corect. Copiii trebuie încurajați, este o perioadă grea, dar care la un moment dat, va trece.

10. Ce facem în cazul în care suntem testați pozitiv pentru acest virus? Ce trebuie să facă parinții dacă află că ei sunt pozitivi, iar copiii nu? Și viceversa.

Este o întrebare complexă și trebuie nuanțată în funcție de situația clinică a fiecăruia dintre cei bolnavi. Ideal este ca atunci când părintele este pozitiv, iar copilul negativ, adultul să poarte mască în continuare și în casă, pentru a evita îmbolnăvirea celui mic. Ideal este de asemenea, ca forma clinică a părinților să fie una ușoară, pentru a rămâne sa îngrijească și copiii la domiciliu. Dacă cei mici sunt pozitivi și adulții negativi este cumva o situație, măcar moral mai simplă, pentru că un părinte va rămâne necondiționat lângă propriul copil, indiferent dacă acesta necesită sau nu spitalizare și se va ocupa de el indiferent de riscurile pe care le presupune contactul cu copilul. Trebuie însă să nuanțez faptul că medical aceste situații sunt totuși rare și că, în ciuda unor teste inițiale negative, perioada de incubație lungă a infecției cu noul coronavirus poate conduce la teste inițial fals negative la persoane care, de fapt, se află în pre-boală și care nu au INCĂ un test PCR pozitiv. Acesta este și motivul pentru care la un contact cu un bolnav se recomandă izolarea timp de două săptămâni și nu testarea chiar în momentul inițial.

11. Cum le putem întări sistemul imunitar celor mici, în mod natural?

Este nevoie de o alimentație variată care să conțină obligatoriu și fructe și legume crude, lactate bogate în calciu și obligatoriu vitamina D.

12. Ce trebuie facut atunci cand sistemul imunitar al copilului este scazut in permanenta?

Această eventualitate este una rară și se refera la bolile grave ale sistemului imun, care necesită investigații suplimentare. Este o mare diferență între ceea ce crede un părinte că reprezintă un sistem imunitar scăzut (de obicei această plângere este relatată în contextul unor viroze repetate și numeroase) și ceea ce este cu adevărat deficitul imun. Răcelile repetate sunt firești, atâta vreme cât nu se complică cu internări, suprainfecții bacteriene și nu necesită tratamente antibiotice extensive. Virozele repetate necomplicate nu sunt deloc semn de sistem imun deficitar.

13. Ce semnale trebuie să urmărească părintele pentru a se asigura că sistemul imunitar al copilului este unul bun?

Atunci când virozele respiratorii trec repede, fără complicații sau supurații bacteriene, de obicei, este semnul unui sistem imun care funcționează corect, indiferent de numărul acestora.

 

14. Ce îi sfătuiți pe părinți să facă pentru a trece cât mai puțin prin cabinetul medicului în timpul sezonului rece?

Este extrem de importantă alimentația corectă, care să conțină fructe și legume crude, administrarea vitaminei D, sportul, ieșirea în aer liber, chiar dacă vremea este uneori mai mohorâtă, aerisirea frecventă a încăperilor și evitarea aglomerațiilor (malluri, magazine, supermarketuri etc).

E atât de important ca părinte să fii informat corect, mai ales în contextul pandemiei, și să nu crezi orice lucru pe care îl citești pe Google. Sunt mii și mii de păreri pe forumuri, grupuri. Pentru liniștea ta și sănătatea  copilului și a celor dragi, întrebi în primul și în primul rând medicul. 

Aveți grijă de voi și de cei dragi vouă. Iar dacă aveți întrebări pentru doamna doctor, i le puteți adresa în comentarii. 

Photo credit – shutterstock.com 

Cum poate fi adoptat un copil? Care sunt pașii?

 

Care sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă o persoană care vrea să adopte un copil și care sunt cele mai grele lucruri de care se lovește familia în care intră un copil luat dintr-un spital sau dintr-un centru de plasament.

Pare o lume cu multe încâlcituri. Și, totuși, Sarah are acum grijă de 8 copii. Cum a reușit Sarah să primească în grijă atâția copii? Cum se descurcă ea cu toți micuții? Care au fost criteriile după care a ales, care sunt copiii pe care îi salvează?

De când am descoperit-o, viața mea s-a schimbat mult. Încerc să fiu aproape de ei, să contribui cât pot de mult în ajutarea lor.

Împreună cu voi le-am cumpărat o mașină cu care ei pot să se deplaseze. O prietenă dragă, Diana Apostoiu, le-a oferit celor mici gratuitate la cursurile de înot. Roxana Cozubaș – medicul oftalmolog îi consultă gratuit pe cei mici. Mihaela Dumitru, prin firma ei de catering – Sempre Sano – le livrează masa de prânz în fiecare zi, de luni până vineri. Eugenia Pop – prietena mea de la Satu Mare, și-a dedicat o jumătate de an apropierii de ei și încearcă să fie de ajutor. Vă puteți imagina cum e să pui pe masa și câteva gustări pe zi pentru 8 copii? O banană pentru ei înseamnă 7 banane, adică aproape 2 kilograme!!! Sarah este pentru mine un model de curaj și determinare. Este exemplul de credință 100% că Dumnezeu te ține de mână atunci când mergi pe calea ta.

“Nu știu cât vrea Dumnezeu să-i lase la mine. Dar atât cât stau la mine vreau să se simtă iubiți, îngrijiți, în siguranță și să învețe cât mai multe lucruri care îi pot ajuta în viață”. Așa privește Sarah relația ei cu copiii născuți în inima ei, pentru a doua oară în viață.

Ea a ales calea de a rezolva repede și bine problemele copiilor abandonați, copii părăsiți de cei care le-au dat viața, copii găsiți în cele mai nepotrivite locuri în care putea să stea un copil.

 

De când scriu despre Sarah și cei 7 pitici (acum sunt 8), primesc nenumărate întrebări.

Am rugat-o pe Sarah să facem un webinar în care să vă răspundă, chiar ea, la aceste întrebări. Aș vrea să fie începutul unui șir de întâlniri în care Sarah să vorbească online cu părinții care au adoptat copii sau care vor să facă asta. Sunt multe aspecte care pot fi luate rând pe rând.

Pentru voi, cei care căutați răspunsuri, ar fi o ocazie minunată să le primiți direct de la ea (nu știu pe nimeni mai potrivit să facă asta), iar pentru Sarah ar putea să devină o sursă constantă de venit (absolut necesar pentru a le asigura celor mici lucrurile de care au nevoie).

Prima întâlnire e gratuită. Se întâmplă pe 7 noiembrie 2020, de la ora 11.00. Trebuie să vă înscrieți pe contact@zurli.ro pentru a putea participa. Webinarul se ține pe Zoom, acolo o să ne vedem cu sarah, iar numărul de locuri e limitat. Așa că vă rog să vă rezervați un loc. O să primiți un email de confirmare și apoi un link cu detalii tehnice și îndrumări pentru logare, în apropierea datei de 5 noiembrie.

Webinarul e gratuit. Dar, dacă doriți, m-aș bucura să faceți o donație în pagina de pe Galantom, deschisă special pentru aceast proiect — CLICK AICI.

Născuți în Inimă este proiectul inițiat de mine și susținut de Fundația Noua Generație pentru susținerea copiilor abandonați.

 

Să fii de partea copilului tău nu înseamnă să-i ții partea. Înseamnă să stai de aceeași parte cu el și să răspundeți împreună pentru faptele lui.

La scene cum sunt cele în care fata din Târgu Jiu e umilită, eu nu pot să mă uit, nici în filme. Nu găsesc nicio scuză, nu există nicio explicație pentru ca o ființă să batjocorească o altă ființă, profitând de faptul că nu se poate apăra.

 
De câteva zile ascult reacții, citesc o mulțime de comentarii și caut să văd dacă sunt și alți oameni care gândesc ca mine.

 

Am auzit oameni care apără agresoarea, care o acuză, care o scuză, care acuză școala, societatea. Fiecare are bucățica ei de vină. Mi s-a tăiat filmul când tatăl a ieșit cu o scuză absolut ireală: părinții au fost la muncă și nu au putut-o supraveghea. Mai ales mama! 

E normal ca orice părinte să își apere copilul, până în pânzele albe. Să fie de partea lui! Da! Dar nu să-i găsească scuze! Fata aceea nu are nicio scuză, așa cum nici părinții ei nu au nicio scuză. Părinții și agresoarea sunt pe aceeași bancă, a acuzării. Ei trebuie, ca mamă și ca tată, să stea acolo, cu ea, în "boxa acuzaților" și, când li se va solicita pledoaria, să-și recunoască vina. Vina de a nu fi făcut tot ce a ținut de ei, ca fiica lor să nu ajungă niciodată un delincvent. Vina de a nu fi știut că au un copil capabil de așa ceva. Vina de a nu-i fi cunoscut apucăturile și anturajul. Vina de a nu o fi supravegheat.

Un părinte care știe că are un copil agresiv trebuie să bată la toate ușile psihologilor, psihiatrilor, educatorilor, doctorilor, preoților, vracilor… Să încerce tot ce le stă în putere! Și, dacă rezultatele sunt aceleași, să se gândească la ce ar putea face pentru a-i apăra pe ceilalți de ceea ce ar putea să li se întâmple.

Nimeni și nimic nu-i va "repara" acelei fete sufletul, după umilința trăită. Nimeni și nimic nu va șterge experiența asta din mintea ei. O să trăiască toată viața cu asta! Și părinții acestei fete trebuie să rămână de partea ei. Să facă tot ce ține de ei, să o ajute, să o susțină, să învețe împreună cu ea cum să se vindece. Și, totodată, să se asigure că depun toate plângerile necesare, pentru ca agresorul să nu mai aibă nicio altă victimă. 

Știți la ce mă mai gândesc? Ați recunoscut discursul, modul în care a fost umilită copila? Câți dintre voi, adulții de astăzi, n-ați fost puși în genunchi și bătuți, ca să vă cereți iertare sau să recunoașteți ceea ce oameni cu mai multă putere decât voi își doreau să spuneți? Mie, secvențele mi-au amintit scene pe care le-am văzut în copilăria mea. Părinții de astăzi sunt copiii bătuți cu cruzime, în copilărie. Puși în genunchi, pe cuie sau pe coji de nuci, puși la colț, trași de păr, ridicați de urechi, loviți cu palmele peste față, bătuți cu cureaua, cu sucitorul, cu lingura de lemn sau cu furtunul mașinii de spălat.

 Copiii fac ce văd.

Copiii imită comportamentul oamenilor mari. Copiii duc mai departe ceea ce aud sau trăiesc. E atât de trist, încât mi se face inima ghem, când mă gândesc la copiii ăștia, care, din păcate, cresc în familii nepregătite să le facă față. 

Părinții trebuie să-și asume atât succesul, cât și insuccesul rolurilor de mamă și tată! Să rămână lângă copilul lor-agresor, să caute să facă tot ce pot, ca el să plătească pentru răul pe care l-a făcut, într-un mod în care să și învețe ceva din asta. Sunt situații în care copiii ar trebui să meargă la școala de corecție, împreună cu părinții. De mână! Să stea în aceeași bancă! Eu nu i-aș închide. I-aș obliga să vină în fiecare zi, câteva ore, o lungă perioadă de timp și le-aș preda lecții despre legi și reguli, care te obligă să-i respecți pe ceilalți, să le respecți drepturile.

Psihologi, educatori, polițiști – i-aș face profesori la scoala de reeducare cu frecvență zilnică, unde copiii care ar putea deveni infractori vin de mână cu părinții lor. Vor absolvi, numai când vor înțelege că sunt oameni, că trebuie să se comporte ca atare. Și că a fi om EXCLUDE comportamente agresive, umilitoare! Fără excepții!

Pentru a distruge viața unui copil este nevoie de doi părinți. Unul singur nu poate. Unul singur, oricât ar fi de rău, are nevoie (și) de concursul celuilalt.

 

Ca să distrugă viața unui copil, e de ajuns ca unul să-i facă rău și celălalt să tacă sau să se prefacă, pur și simplu, că nu vede. E destul ca părintele celălalt să nu intervină sau să dea bir cu fugiții.

 

Pentru a strica viața unui copil este nevoie de doi părinți. Pentru a i-o salva, ajunge unul singur. 

 

Un părinte bun și curajos se poate bate cu oricine, inclusiv cu celălalt părinte. Un părinte bun poate să-și facă puiul să se simtă în deplină siguranță. Un părinte bun ține loc de zână bună, înger păzitor și erou de poveste, în viața propriului copil.

 

Nu da vina pe celălalt părinte, că a fost rău. Tu unde erai? Ce ai făcut ca să oprești "răul"? Cum i te-ai opus? Cum l-ai făcut pe copilul tău să simtă că lumea nu începe și nu se termină cu un singur om, chiar dacă este unul dintre părinții lui? 

 

Un părinte rău are nevoie și de celălalt părinte ca să-și poată pune în aplicare "răul".

 

Un părinte bun nu are nevoie de nimeni ca să își apere puiul și să fie câinele care îi păzește fericirea, gata să muște din oricine ar putea să-l atace.

Un singur părinte poate doar să îi salveze viața copilului. 

Când un părinte e nepotrivit pentru copilul lui, celălalt părinte, singur, poate salva copilul. 

 

Un copil are nevoie de un părinte bun.