#FilmePentruPărinți- „Skaterița" (,,Skater girl")
05 August 2021, 16:10 • comentarii„Skaterița" este filmul care îți arată că dorința, perseverența și încrederea în forțele proprii valorează mai mult decât talentul. Un film despre curaj, găsirea propriei identități și lupta pentru a obține ceea ce îți dorești.
Acțiunea filmului are loc în Rajasthan, India, acolo unde o întâlnim pe Prerna, o adolescentă care trăiește o viață legată de tradiție și datorie față de părinții ei și de societatea din care face parte.
Însă, într-o zi, Jessica- de cetățenie britanică ajunge în sat pentru a afla mai multe despre copilăria tatălui ei și vede jucăria lui Ankush - o bucată de lemn cu patru roți. Începe să se joace cu copiii, iar aceștia află că jucăria creată seamănă de fapt cu un skateboard. Prietenul lui Jessica- Erick care predă în zonă, apare în sat pe skateboard-ul său. Pasionați de cum arată și uimiți de ce poate face cu ,,dispozitivul ciudat", copii se îndrăgostesc de acesta pe loc.
Jessica împreună cu prietenul ei, Erik, le cumpără fiecărui copil câte un skateboard și îi învață să meargă pe el. Atunci însă, Prerna nici nu visa că cei doi, vor fi pentru ea oamenii care îi va schimba și contura viitorul.
Atunci când ,,didi" Prerna pășește pentru prima dată pe un skateboard, afirmă că se simte liberă, iar fericirea ei înseamnă mai mult decât simpla bucurie a descoperirii. Pentru ea, acel moment este unul de transformare. Nimic nu va mai fi vreodată la fel. Ba chiar spune: „Skateboardingul mi-a salvat viața”. Iar bucuria și iubirea pentru acest sport simte că îi oferă tot ce nu a avut vreodată.
Filmul sublinează constant perseverența fetei: își ascunde skateboard-ul de părinți, se strecoare din casă- toate acestea doar pentru a-și depăsi condiția și de a reuși să devină din ce în ce mai bună la skateboarding.
Hotărâtă să încurajeze noua lor pasiune, Jessica începe să facă tot posibilul pentru a construi copiilor propriul lor skatepark. După marea reușită, organizează Campionatul Naționale de Skateboarding, acolo unde copiii din diverse zone vin și concurează.
Însă, momentul concursului este unul destul de dificil pentru Prerna, deoarece are în față o alegere dificilă: se conformă așteptărilor societății și se mărită sau își trăiește visul de a participa într-o competiție mult așteptată.
Există multe probleme intersectate expuse: tradiție și rezistență, schimbare și posibilități, dar accentul se pune într-adevăr pe toată presiunea socială cu care se confruntă fetele - în special fetele sărace, cum ar fi Prerna.
Ne lovim de imaginea unui tată care nu își susține fiica, care nu îi înțelege pasiunea și dorința de a reuși și de a excela într-un domeniu. Mai mult decât atât, nu o lasă să-și continue studiile și consideră că trebuie să știe doar cum să facă treburile casnice.
Antrenându-se din greu până în ultima zi, Prerna află cu tristețe că părinții ei au programat căsătoria ei chiar în ziua Campionatului. Prerna trebuie să facă alegerea de a se salva. În final, părinții ei sunt mândri de reușita ei și, deci de alegerea făcută, iar tot satul o aplaudă.
Învățăm ce înseamnă să ne ascultăm inima! Contează să vrem, să lupăm, să fim puternici și să ne focusăm pe dorințele și scopurile noastre.
Câteodată este nevoie de un singur om care ne poate împinge spre visul nostru. Așa a fost în cazul Prernei. A întâlnit-o pe Jessica, omul care i-a insuflat pasiunea pentru skateboarding! Contează să avem alături oameni care sunt oricând gata să ne susțină.
Filmul „Skaterița”, regizat de Manjari Makijany, cu un scenariu de Makijany și Vinati Makijany, are și multe momente emoționante, dar și lecții de viață din care poți învăța multe.
Oferiți-le copiilor oportunitățile de care au nevoie să se dezvolte! Fiți alături de ei și susțineți-le visurile. Lăsați-i să zboare! Să se înalțe! Să învețe!
Îți poți învinge frica doar înfruntând-o!
Ați văzut filmul? Dacă da, cum vi s-a părut? Ați avut vreodată un vis, dar v-a fost frică să-l urmați?
Filmul poate fi vizionat pe Netflix, dar și pe alte platformele de vizionare online. Vi-l recomandăm cu mare căldură!
Photo credit: cinemagia.ro & netflix
Mirela Retegan pe
YouTube
Arhivă
Învață-l să piardă ceva mic, ca să nu piardă ceva mare
Caută oamenii care, atunci când se uită la tine, îți văd calitățile
Mi-am dat seama de ce ne băteau părinții noștri
Mi-e frică să plece de lângă mine, dar mi-e și mai frică să nu plece
Temperează-ți emoțiile! Transformă-le în lac, nu în cascadă
Toate articolele din Martie 2021Gandurile Mirelei
Când toate se schimbă în jurul nostru, noi nu putem să rămânem neschimbați.
Ne miră schimbarea oamenilor din viața noastră. Asta, deși privim în oglindă și vedem schimbările de pe chipul nostru. Ne surprind schimbările de situație, deși simțim schimbările corpului nostru în fiecare pas. N-ai nicio...
citeste mai multCe alegeri ai face dacă n-ar trebui să ții cont de părerea părinților tăi?
– Ai trăi diferit dacă eu aș fi moartă? Ai face alte alegeri dacă nu ai ține cont și de ce crezi tu că eu cred? E întrebarea cu care am ieșit de la vizionarea filmului Elvis. M-a zdruncinat povestea acestei...
citeste mai multCereți Fecioarei Maria în rugăciuni, tot ce i-ați cere mamei voastre și chiar mai mult de atât!
Astăzi, începe postul Sfintei Mării. Cereți Măicuței Sfinte tot ce i-ați cere mamei voastre. O mamă va face tot ce poate ca să-și ajute copilul. Inclusiv va vorbi cu Dumnezeu pentru el. Iar noi toți suntem copiii acestei Mame!...
citeste mai multPentru tine ce înseamnă MOȘTENIREA?
Am fost invitată la conferința The Woman să vorbesc despre moștenire. Mi-am învârtit discursul de câteva ori, am vorbit printre ultimii speakeri, așa că toți cei de dinaintea mea apucaseră să spună cam tot ce se putea spune...
citeste mai mult