Alegem să ne simțim vinovați, înainte de a ne simți apreciați

 "- Da' ce-am făcut?" 

Nu înțeleg de ce primul impuls, atunci când cineva spune ceva interpretabil, e să mă gândesc la un lucru negativ. 

Speța 1:

"- Trebuie să vorbim, spune George Zafiu. 

  – Nu ajung decât săptămâna viitoare, îi răspund eu. Dacă vrei, vorbim acum. 

  – Nu, nu e o discuție de telefon, e o poveste de-o cafea… lasă, poate să aștepte până te întorci, îmi răspunde el. 

  – Dar ce-am făcut, întreb cu zâmbetul pe buze… mai în glumă, mai în serios.

  – Nimic, vreau să vorbim pe îndelete."

 Speța 2:

    " –  Sună-mă când poți să vorbești. Trebuie să-ți spun ceva, îmi scrie Fifi pe Facebook.

–          Ce s-a-ntâmplat? îi răspund.

–          Nimic important, nimic grav, dar nu îmi place să scriu. Prefer să vorbim… sună-mă, când poți! 

–          Te sun diseară să vorbim."

Speța 3

    " –  Bravo!

–          Da' ce-am făcut?"

Cred că am fost atât de mult criticați și atât de mult ni s-au scos în evidență lucrurile negative, încât frica de a nu fi perfecți, tendința de a crede că ceva e defect în noi, că ceva nu funcționează cum trebuie sunt exacerbate, așa că primul impuls e de a ne simți vinovați, înainte de a ne simți apreciați. Există în noi convingerea că tot ce facem e reproșabil. Că, oricât de bine am fi făcut ceva, o să se găsească cineva să ne critice. E drept că, atunci când întrebi pe cineva "cum ți se pare, ce crezi?" tendința e să găsească, neapărat, ceva criticabil, ceva de corectat, ceva de schimbat.

Până la urmă, poate e în firea omului să se găsească în treabă cu orice preț, indiferent dacă e treaba lui sau a altcuiva.  

Dacă vom deveni conștienți că nu orice critică e constructivă, vom critica mai rar! Dacă vom deveni conștienți că nu tot ce facem e criticabil, vom învăța să ne relaxăm și să primim cu brațele deschise aprecierile! Până când vom începe să ne simțim, în primul rând, de apreciat.