Întâmplare din spital

Nu-i dau numele, pentru că nu vreau să afectez brandul - sub care sigur lucrează și mulți oameni buni - din cauza unor oameni care sper că doar au avut o zi proastă.

Eu, într-o internare scurtă, un pacient ușor și binedispus. Cu o perfuzie la mână, deci nu mă puteam da jos din pat.

La un moment dat, intră o asistentă care avea o energie… știți cum e cerul când se strâng toți norii de ploaie… așa stare transmitea această asistentă.

O salut și o rog să mă ajute cu un obiect de care aș putea să sprijin telefonul.

- Nu avem, răspunde sec.

- Orice, zic eu, pe cel mai drăguț ton, o sticlă, un suport de dosare, orice contrapunct.

- Nu am nimic, nu am ce să vă dau.

- Atunci umpleți, vă rog, paharele cu apă potabilă și mă descurc eu.

Ia cele două pahare din carton și le aduce pline cu apă. Am întrebat-o dacă se poate bea, „da sigur”, și îi arăt că un pahar e galben (probabil pusese apă peste jumătatea de ceai). Vizibil deranjată, îmi schimbă apa.

- Sunteți tot timpul așa supărată sau aveți vreo problemă serioasă?, o întreb sincer.

- Probabil e obosită după turele de noapte, îi sare în apărare o altă asistentă, foarte drăguță, de altfel.

- Știți că bunătatea e o condiție morală a acestei meserii, zic eu. Că zâmbetul ar trebui să facă parte dintr-o fișă etică a postului cadrelor medicale. Oamenii în spitale vin cu suficiente emoții. Poate ne întâlnim o singură dată în viață, într-un moment care contează. Cum vreți să vă țină minte?

În această etapă din viața mea, eu aleg să nu mă mai prefac. Aleg să nu mai înghit negativitatea nimănui și mă bucur atunci când mi se face observație dacă mă ambalez și transmit mesaje din emoții negative.

N-am făcut asta mereu. N-am fost atentă nici la cum spun, ce simt, nici la ce simt când mi se spune. Și homocisteina - acest aminoacid care adună somatizările din toxicitate - a ajuns la cote care ar fi putut să mă omoare. Valorile normale de homocisteină sunt 6-12. Iar eu am ajuns la 42. Am aflat in iunie 2023. În 2018 am descoperit că am o problemă legată de toxicitatea pe care o înghit din alimente, din relații, din gânduri, din sedentarism. Am început să schimb, dar ritmul a fost prea încet.

Acum 2 ani, cred că am atins limita răbdării și mi-a dat Doamne-Doamne cartonașul roșu: m-a pus pe banca de rezerve și m-a obligat să am grijă de mine. Am făcut de toate: pregătirea pentru menopauză cu doctorița Hera, discuții terapeutice cu Constantin Tui, meditații cu Delia Mureșan, terapie cu casca minune la Diana Palotas, 10.000 de pași, mâncare sănătoasă, pauze mai dese și multe în natură și renunțarea la oamenii care trebuiau să plece demult din viața mea. Am petrecut mult mai mult timp cu oamenii care mă iubesc și mai puțin cu cei care au nevoie de beneficiile relației cu mine. Am renunțat să mă prefac că nu văd prefăcătoria.

N-aș putea să vă spun cât a contat fiecare acțiune în procente, dar sunt sigură că am făcut tot ce am simțit că vreau să fac pentru mine.

În ianuarie, homocisteina ajunsese la 20, iar săptămâna trecută la 8.1.

Hemoglobina, care n-a trecut niciodată de 10 și cu care ajungeam în urgență la Lili cu valoarea 6, e 12,5.

Să mă aliniez în ce simt cu ce gândesc și ce spun a fost cel mai frumos cadou pe care mi l-am făcut.

Ca să-l citez pe doctorul Avram: „De când te cunosc eu nu ai avut analize atât de bune“.

Astăzi pot să comunic atunci când ceva nu-mi place fără să mai pun emoție, fără să mă mai consum înainte, în timpul și după, gândindu-mă la ce va crede celălalt. Celălalt oricum crede deja. Și dacă crede și în mine, va înțelege. Dacă crede doar în beneficii, se va supăra și va pleca. Eu nu voi pierde nimic, voi câștiga adevăr în viața mea.

Astăzi nu mă mai simt vinovată pentru cum își rezolvă celălat problema. Și, poate, asistenta din povestea mea o să-și amintească atunci când pune mâna să deschidă o ușă, să-și trezească zâmbetul și să activeze bunătatea și disponibilitatea de a face tot ce poate (nu doar ce are chef) pentru binele pacienților care depind de ea.

Dacă știți cadre medicale pe care vreți să le lăudați, dați-le un tag în comentarii și spuneți-le MULȚUMESC.

Nu vreau să interpreteze nimeni că este o generalitate. Știu foarte foarte mulți oameni din domeniul medical extrem de dedicați.

Share

share

COMENTARII (0)