Pe mine simt că mă susține iubirea multor oameni.

Mai țineți minte cum ne făceam mâinile scaun ca să susținem un prieten, în copilărie? Și îl plimbam ca pe un rege? Și-apoi făceam schimb și el era la ținere și altul lua locul regelui? Uite-așa cred că suntem noi. Ne ținem unele pe altele, ca să ne susținem. Și ne susținem, ținându-ne. Cât e de simplu!!!
Pe mine simt că mă susține iubirea multor oameni. M-am născut într-o familie în care am fost iubită cu inima, cu brațele, cu rugăciunile, cu toată ființa celor care m-au primit în lumea lor. M-au iubit fără măsură și mama, și tata, și bunicile, și mătușile, și unchii, și verișorii, și vecinii…
Am venit pe lume într-un neam de iubitori de oameni și de copii, într-un colț de lume în care oamenii își iubeau aproapele ca pe ei înșiși.
De când sunt mare și munca mea e despre oameni, pentru ei și printre ei, simt că mă susține iubirea multor oameni pe care nici măcar nu-i cunosc. Oameni care m-au văzut, poate, la un spectacol sau m-au ascultat la radio, oameni care m-au citit sau, pur și simplu, m-au întâlnit într-un anume loc din lume.
Pe brațele acelea eu merg, urc, uneori plutesc și uneori mă odihnesc.
În toate campaniile eu cobor din rolul de susținut în rolul de susținător. Și pun în munca mea toată energia și toată credința. Și chem cât mai multe suflete să ne dăm mâna și să (ne) susținem!