Ediția nr.10 a campaniei ,,Adoptă o mamă”

Am avut cel mai greu maraton din viața mea.
Și, culmea, nu s-a încheiat la spital, în perfuzii, cu energie zero și din poziția de victimă.
S-a încheiat celebrând în liniște.
Ce am făcut diferit la ediția cu nr.10 a campaniei “Adoptă o mamă”:
- În primul rând, m-am înconjurat de oameni care să iubească proiectul.
- Am delegat foarte, foarte mult. Am investit cu încredere oameni pe care îi cunoșteam, dar nu pot spune că le știam puterile. Dar le intuiam.
- Mi-am dozat energia.
- Am căutat să fac pauze sănătoase (în natură, cu oameni dragi, în SPA-uri care să mă susțină fizic și energetic).
- Am continuat tratamentul cu vitamine.
- Am ținut mereu legătura cu cei implicați.
- Am trăit în momentul prezent mai mult decât oricând.
- Am avut idee despre ce fac ceilalți. dar am pus focusul pe ceea ce aveam eu de făcut.
- M-am bucurat de fiecare experiență, am trăit la intensitate maximă întâmplările și am îmbrățișat oportunitățile.
- Am refuzat orice invitație de a merge, spune, scrie despre ceva ce nu a făcut parte din proiectul meu.
- Am știut exact de unde plec și unde vreau să ajung.
- Mi-am măsurat puterile și am știut exact cât pot duce.
- Am făcut bucata mea până la mijlocul drumului și, de acolo, L-am lăsat pe Dumnezeu să facă bucata Lui.
- Mi-am păstrat credința că tot ceea ce fac e din inimă și atinge inimi începând cu a mea.
- I-am lăsat pe ceilalți să fie liberi în pătrățica lor și să facă din munca lor propriul sentiment de mândrie.
Visez de 30 de ani la această zi în care să mă bucur de un final și să îl transform în sărbătoarea mea și a tuturor celor care au fost implicați în proces.
VĂ MULȚUMESC TUTUROR!
Imaginați-vă pentru o secundă că pot să vă întind mâna fiecăruia (organizator, staff, speaker, invitați, mame vulnerabile, participanți) și, cu lacrimi în ochi (de fericire), vă spun din toată inima: MULȚUMESC!
Nu știu cum se vede de la voi, dar eu văd, după acest martie 2025, harta României susținută pe brațe de femei înfloritoare!
Mulțumesc Răzvan Sălășan pentru fotografii.
