Am fost la Mănăstirea de la Șumuleu Ciuc

21 decembrie 2024, 12:42

Mănăstirea de la Șumuleu Ciuc este probabil cel mai mare loc de pelerinaj al catolicilor, din România. Papa Francisc și-a dorit să ajungă aici, cand a vizitat Romania.

Dealurile din jurul bisericii, aduna peste 150.000 de pelerini, in fiecare an, de Rusaliile catolice.

Tradiția pelerinajului de la Șumuleu Ciuc datează din secolul al XVII-lea, iar locul este considerat unul sacru, fiind asociat cu numeroase miracole și împliniri ale rugăciunilor. Acest pelerinaj are ca obiectiv celebrarea Fecioarei Maria.

Am prins astazi o zi superbǎ. Cu o procesiune franciscană in fața cladirii si cu un deal îmbrăcat în covorul de frunze galbene.

Sunt foarte recunoscătoare pentru șansa fantastică de a vizita locuri din România în care nu am mai ajuns până acum. Le împărtășesc aici dintr-un singur motiv: să afle cât mai multă lume că există .

Voi alegeți dacă le puneți pe lista de călătorii. Dar datoria și bucuria mea e să dau mai departe. Altfel, de ce m-ar fi trimis Doamne-Doamne acolo?

Mulțumesc Eminee Zeitler pentru ca mi-ai fost ghid și fotograf.

COMENTARII (0)

Autentifică-te pentru a contribui dialogului.
Arhiva articole
Toate articolele din decembrie 2024