În lupta dintre mine și minte pierde corpul.

Asta e concluzia mea după ultimul episod în care corpul s-a trântit în pat și a zis: 

- Bravo, Mirela, bravo, minte de Mirela, ați câștigat! V-ați luptat așa de mult, încât m-ați pus la pământ. Acum luați-vă pauză amândouă, pentru că eu nu am de gând să mă ridic de aici până când nu schimbați perspectiva și nu găsiți soluții.

Și s-a asezat comod, în pijamale, de-a lungul patului, a tras draperiile și a intrat în repaus. Trei zile. 
Am mai tras eu de el. Într-o zi l-am obligat să se îmbrace, să meargă la coafor și să se machieze pentru niște filmări și în altă zi pentru un shooting. Mi-a dat dispensă de la repaus. Pe ceas. Și nu mi-a garantat că e eficient 100%. Nici n-a fost. Dar obținuse de la mine o promisiune: două zile de pauză de bunăvoie și nesilită de nicio oboseală.

Când ne batem cu mintea, pierde corpul. Pentru că toate frământările noastre se duc în stomac, în colon, în bilă. Daaaaa, bila încasează cel mai mult și cel mai des! Și ce să facă și ea, săraca? Se rostogolește ca la biliard, căutând o gaură în care să se ascundă.

De data asta, chiar știu de la ce ne-am luat eu și mintea mea. La începutul anului, i-am promis sufletului că accept provocări atât cât poate el duce. Că las loc și spatiu ca sufletul meu să se bucure de oameni, de întâmplări și de rezultate. Că voi cântări fiecare propunere: dacă îmi aduce sănătate și fericire, accept, dacă îmi aduce stres și nervi, refuz.

Dar mintea haplea, nesătulă cum o știu de când o am, a întins amândouă mâinile și a început să apuce tot ce i-a stat în cale. Și iar nu a știut să spună nu, și iar a înghesuit în agendă oameni, proiecte, emoții, decizii. Și sufletul s-a amărât. 
Iar eu, când mi-am dat seama că iar mi-am umplut cârca de saci, m-am supărat pe mintea mea și am certat-o, și ea mi-a ținut piept. Când lucrurile au scăpat de sub control, corpul a prins un culoar și-a țâșnit direct în pat. 

Și aia a fost!
Și-am încălecat pe-o șa și aș vrea să vă pot spune că n-a fost povestea mea. Dar e chiar ceea ce mi s-a întâmplat.

În concluzie: când mintea înghesuie oameni și proiecte, sufletul nu mai apucă să se bucure și succesul se transformă în suferință, nu în motiv de celebrare.

Când te trezești prins într-o poveste în care n-ai vrut să ajungi, nu te apuca să te cerți cu mintea ta, pentru că singurul care are de suferit e corpul.

Înlocuiește sentimentul de vină cu înțelegerea și iubirea. Ia-le încet, cu răbdare și cu duhul blândeții. În orice luptă ceva sau cineva se lovește și ajunge la pământ. În orice înțelegere, cineva crește.

#schimbăperspectiva

Share

share

COMENTARII (0)