#FilmePentruPărinți – ,,La drum împreună” (,,Along for the ride”)

,,La drum împreună" este un film despre adolescență, maturitate și importanța familiei și cum putem îmbunătăți relațiile cu părinții.
Audren are părinții divorțați și locuiește în prezent cu mama ei, o profesoară renumită, dar o persoană destul de severă atunci când vine vorba despre propriul copil. Mereu prinsă în activități care să-i arate mamei ei cât de bine se descurcă la școală, a uitat să trăiască din plin toate momentele frumoase din viața ei.
Însă, atunci când vine vară, ea decide să își petreacă vacanța la tatăl ei, pentru a se apropia mai mult de el și pentru a construi o nouă relație. Așa că, își face bagajele și ajunge la Colby, acolo unde este primită cu căldură de mama ei vitregă și de noul membru al familiei: sora ei vitregă. Pentru Auden, casa tatălui ei a fost refugiul, acel locul fără griji unde s-a simțit liberă.
Lucrează în timpul zilei la magazinul de haine al mamei ei vitrege, iar seara înțelege de fapt ce înseamnă viața de adolescent. Își face prieteni și-l cunoaște pe Eli, un băiat care o scoate din zona de confort, reușind să se bucure de tot ce îi oferă Colby-ul.
Relația dintre mama vitregă și Auden este una exemplară, îi este alături și vrea ca ea să își creeze cele mai frumoase amintiri. Pe când tatăl ei, este axat doar pe scrierea cărții, neavând timp de familie. Tinde să renunțe la rolul de tată și să-și abandoneze din nou familia, însă prin comunicare și înțelegere lucrurile reintră în normal. Toate situațiile cheie au o soluție, iar asta înțelege atât Auden, cât și Eli
Un film ideal pentru serile de vară, în care ne amintim cât de important este ca noi, părinții să fim mai atenți la ce își doresc copiii, nu la ce ne dorim noi de la ei.
Ați văzut filmul? Dacă da, cum vi s-a părut? Ce secvență v-a rămas în minte? Noi vi-l recomandăm cu cea mai mare căldură!
Photo credit: cinemagia.ro & netflix.com