#FilmePentruPărinți – ,,’Ohana: Comoara ascunsă” (,,Finding Ohana”)

,,'Ohana: Comoara ascunsă” este un film despre familie, descoperiri, conectare și tradiții de familie.
Pili și Ioane împreună cu mama lor Leilani părăsesc pentru o scurtă perioadă de timp casa lor din Brooklyn și merg în Hawaii, în vizită la bunicul lor. Acesta avea nevoie de ajutor, căci nu își mai permite să locuiască singur pe insulă.
Pe când credeau că vacanța lor de vară va fi una extrem de plictisitoare, Pili găsește un caiet vechi cu indicii despre o comoară ascunsă de pirați. Fiind extrem de pasionată de vânătorile de comori, pentru ea era ocazia perfectă să plece într-o nouă călătorie.
Neînfricată, curioasă și extreem de perseverentă, pleacă alături de fratele ei și de alți prieteni în cea mai provocatoare aventură, în căutarea comorii ascunse. Urmează traseul desenat în caiet, iar în final, după mai multe obstacole ajung la finalul vânătorii. Diferitele provocări oferă fiecărui membru al grupului șansa de a fi lider și fiecare poate să ajute și să fie ajutat de alții. Ce se petrece apoi nu vă spunem, ci vă lăsam pe voi să descoperiți.
„'' Ohana” înseamnă familie. Dar acest film nu este doar despre găsirea unei modalități de conectare și reconecare a familiei. Acest film este, de asemenea, despre a ne conecta și noi cu familiile noastre, cu originile noastre și cu tradițiile.
Filmul poate fi vizionat pe Netflix și pe orice platformă de vizionare online.
Lasă-ne alte recomandări de filme la comentarii.
Photo credit: cinemagia.ro & netflix.com