Îmbrățisarea este, pentru mine, terapie.

În tot turneul acesta european am deschis brațele de mii de ori și mi-am lipit sufletul de mii de suflete.
Acolo, în întâlnirea aceea magică, trăiește îndemnul biblic - “iubește-ți aproapele ca pe tine însuți“.
Când reușești să primești în sufletul tău un alt suflet complet necunoscut, să dai voie câteva secunde celor două suflete să se cunoască, acolo se întâmplă magia.
Când cei doi se desprind, un suflet pleacă în pasul ștrengarului, iar celălalt țopăie de fericire!
Îmbrățisarea e terapie.
Îmbrățisarea e vitamină.
Nu țin minte toate chipurile cu care am vorbit în acest turneu, dar îmi amintesc senzația trăită de fiecare dată când copiii și oamenii mari își deschid brațele pentru cea mai sfântă apropiere care se poate întâmpla între doi necunoscuți.
Sunt recunoscătoare fiecărui omuleț care a trăit alături de mine bucuria de a permite ca două suflete să se întâlnească într-o îmbrățișare!
E locul cel mai sigur în care să plângi, să râzi, să tremuri, să cazi, sa te ridici, să mori ca să te naști din nou…
Nicăieri în lumea asta un suflet nu o să se simtă mai în siguranță decât în brațe. Și, chiar dacă asta durează câteva secunde, pot să devină unele dintre cele mai importante secunde din viață!
Uneori, o singură îmbrățișare îți dă putere să mergi până la capăt cu capul sus și cu inima plină de lumină.
Îmbrățișați și lăsați-vă îmbrățișați până într-o zi în care veți fi chiar voi ÎMBRĂȚIȘAREA!
Deschideți brațele și îmbrățișați oamenii cu care va întâlniți! Chiar dacă ei nu sunt obișnuiți să facă asta. Învățați-i! Desfaceți brațele și stați acolo preț de câteva secunde. Conștient. Imaginați-vă că în timpul ăla sufletele se cunosc. Dați-le acest timp!
Cu cât o să cunoaștem mai multe suflete, cu atât o să le înțelegem mai bine povestea. Și, când înțelegi, accepți mai ușor, nu mai judeci, înveți să ajuți.
Cu cât cunoaștem mai multe suflete, devenim mai buni.
Îmbrățisarea poate să fie o cale în transformarea fiecăruia dintre noi în cea mai bună variantă a noastră.
Îmbrățișați și lăsați-vă îmbrățișați până într-o zi în care veți fi chiar voi ÎMBRĂȚIȘAREA!
