(19) #JocurileMirelei- Umple săculețul

09 ianuarie 2021, 07:55

Dacă mai aveți la îndemână acei săculeți de cadou, folosiți-i. Dacă nu, găsiți un săculeț de la pantofi sau cel mai încăpător ciorap din sertarul destinat lor. În ultima instanță poate să fie o pungă, trăistuță destul de rezistență care nu se rupe dacă se pun în ea obiecte mai grele.

Jocul constă într-un concurs: cine reușește să introducă într-un săculeț cele mai multe obiecte de prin casă e câștigător.

Prin numărătoare alegeți cine începe :

An-tan-te, zini-mani-me

Hacica- Bum- Bum

Să înceapă X chiar acum.

Cel care a ieșit la numărătoare trebuie ca într-un minut să pună cât mai multe obiecte în ciorap. Ceilalți participanți îl cronometrează. Când ajunge la un minut, aduce ciorapul pe masă și scoate obiectele. Ele sunt numărate și rezultatul e trecut în tabel. Obiectele rămân pe masă. Cel care a jucat va da sacul altcuiva din familie.

Jocul se termină când toți membri au trecut o tură prin umplerea ciorapului și apoi se calculează clasamentul. Cel care a reușit să pună cele mai multe obiecte în ciorap, e declarat câștigător.

La final, toți participanții contribuie la aranjarea obiectelor în spațiul destinat fiecăruia.

Cel mai important lucru, în orice joc, e să rămâneți simpatici. Pentru că joaca e limbajul iubirii dintre părinți și copii.

#unjocpezi #jocurilemirelei #jocuridejucatiarna

Photo credit - Unsplash.com

 

COMENTARII (0)

Autentifică-te pentru a contribui dialogului.
Arhiva articole