Fericirea trebuie să fie un început, nu un sfârșit

"Râzi acum, că o să plângi mai târziu..."

O replică spusă de ai mei în glumă s-a demostrat a fi, de fapt, un buton de frână pentru mine. De fiecare dată când mă simțeam fericită și râdeam din toată inima, mama, tata sau un adult din familie, cineva avea grijă să amintească, mereu, că după râs vine plâns. Dacă aș fi auzit, la fel de des, că după plâns vine râs, probabil că nu mi-aș fi construit butonul de frică... Sau, poate, l-aș fi construit și pe al doilea: unul, care să declanșeze frica și unul, care să o oprească. 

"Nu-i a bun râsul ăsta, oare ce prevestește?!" Vă sună cunoscut?
Nimeni, niciodată, nu mi-a spus, într-un moment nefericit: "Lasă, o să vezi că după asta vine un moment de mare fericire!" De fiecare dată când eram jos și mi-era greu, mi se spunea doar...  "O să treacă!" "O să treacă!" Niciun cuvințel despre fericirea ce ar fi putut urma... 

În consecință, nu mi-am consumat până la capăt nicio bucurie, nicio fericire... pentru că, odată cu cele mai vesele hohote, se activa butonul fricii "oare ce vine rău, după atât bine?!?"

După bine nu vine, obligatoriu, rău! Însă, după rău ar trebui, obligatoriu, să vină bine, iar clipa de fericire să fie începutul unui lung și frumos șir de momente de fericire.

Share

share

COMENTARII (0)