Important e să fii recunoscut de cei care contează pentru tine

Nu te mai strădui să mulțumești pe toată lumea! Nu te mai chinui să fii pe placul tuturor! Nu o să reușești niciodată! O să acumulezi frustrări și nemulțumiri, o să aduni tristețe și o să sfârșești spunând că nimeni nu te place, nimeni nu te iubește, că nu meriți atenția celorlalți și, clar, nu ești bun de nimic!
Încearcă să consumi energie ca să le arăți cine ești, cum ești, celor care te pot înțelege. Celor care au trăit aceleași nevoi, s-au lovit de aceleași obstacole, au avut de-a face cu aceleași probleme!
Nu te mai strădui să-i faci să te înțeleagă pe cei care sunt la mii de ani distanță de punctul în care te afli tu: emoțional, psihic, spiritual, academic sau chiar fizic! Unii pot doar să te privească de la distanță și să accepte că nu te înțeleg, alții pot să privească spre tine cu admirație, dar cu reținere, pentru că nu se cred în stare să ajungă în punctul în care ești tu. Alții vor trece nepăsători, nici măcar nu vor observa că exiști, iar alții, sperăm cât mai puțini, ar putea încerca să te încurce. Dar, sigur, în lumea asta mare, există și oameni ca tine! Cu aceleași nevoi, cu aceleași căutari, cu aceleași probleme și cu aceleași aspirații. Ei te vor înțelege, fără sa le spui prea multe. Ei vor rezona cu tine și, în preajma lor, te vei simți confortabil. Cu ei poți să construiești momente frumoase și, de ce nu, povești nemuritoare!
Nu-ți mai consuma energia cu oameni care fac parte din alte lumi decât a ta! Nu ești nici mai bun, nici mai rău decat ei! Ești doar altfel. Nu o să faci parte, niciodată, din lumea lor! Întotdeauna, o să arunci privirea peste gard la cei asemeni ție... și, oricât te vei stradui să fii pe placul celor care nu te plac, nu o să fii, niciodată, pe placul tău!
Consumă energie pentru oamenii care contează! Care îți aduc plus valoare, care îți suflă în aripi și sunt de partea ta! Energia pe care o pui acolo se numește "iubire". Și ea e îndelung răbdătoare... Când simți că nu mai poți, du-te la Corinteni 13! Și o să-ți amintești că poți!