Mă simt slabă și drăguţă, chiar dacă nimeni nu mă vede așa…

Eu mă simt o femeie și mă văd alta! Eu mă simt slabă, tânără și drăguţă și, când mă zăresc într-o vitrină sau într-o oglindă, mi se pare că văd pe altcineva. E adevărat că, în ultimii ani, am muncit mult ca imaginile astea două să se suprapună!

Vreo 20 de ani din viaţa mea au fost o luptă, între ce simţeam și ce vedeam. Mă pregăteam cu entuziasm pentru o nouă zi, o altă petrecere, o întâlnire, pentru o nouă iubire. Până când ajungeam în faţa șifonierului. Acolo, începea dezastrul! Pentru că eu, în mintea mea, îmi imaginam că o să mă îmbrac cu haine vaporoase, sexi, cu fuste scurte și pantaloni strâmţi, cu bluze mulate și rochii cu volane... Dar în spatele ușilor închise ale șifonierul meu, stăteau aliniate cele mai largi bluze și cei mai lălâi pantaloni, cele mai deșirate tricouri cu cele mai acoperitoare veste... toate erau menite să mascheze orice milimetru de piele, care ar fi ieșit la iveală. Hainele mele nu aveau nici scopul de a mă îmbrăca, nici pe acela de a-mi ţine cald sau răcoare. Scopul lor, unic, era să mascheze! Imaginea din mintea mea, de slabă și drăguţă, dispărea de fiecare dată când deschideam șifonierul.

După ce alegeam, cu greu, din teancul de haine ceva... cât de cât acceptabil, urma proba oglinzii. Iar oglinda de pe holul meu era, cu siguranţă, prietenă cu vecina de vis-a-vis, care nu a depășit, NICIODATĂ, 50 de kilograme.

Dacă m-ai întreba ”cine crezi că nu te-a iubit de-a lungul vieţii?”, ţi-aș răspunde, fără să respir: "oglinda".

Așa că, într-o zi, am ales să o părăsesc. De fapt, am dat-o afară din casă și din viaţă! De ce ai păstra ceva care te face să te simţi prost, de fiecare dată, când o privești? De ce ai păstra în viaţa ta, pe cineva care îţi amintește ce nu ai făcut bine, care te face să te simţi vinovat și care îţi scade stima de sine? Am dat afară oglinda și le-am ignorat pe toate surorile ei, pe care le-am întâlnit în cale. Și, așa, am trăit fericită, eu cu imaginea mea din cap și cu convingerea că cine mă iubește, mă iubește așa cum sunt... Până într-o zi, în care m-am trezit în casă, cu o altfel de oglindă! Cu Maya.

Maya, care știa că nu sunt nici cea mai slabă, nici cea mai drăguță. Dar mă iubea cel mai mult din lume! Și, pentru că mi-am dorit să o cresc în adevăr, să-și asume viața cu onestitate, a trebuit să ridic privirea și să privesc realitatea.

Și, atunci, mi-am amintit că imaginea din minte nu se potrivește cu cea din oglindă. Și mi-am dorit ca, într-o bună zi, cele două fotografii să se contopească. Și am început să muncesc pentru asta... Încă îmi mai “fuge” imaginea. Dar ceea ce simt și ceea ce văd seamănă atât de mult, încât sunt hotărâtă să nu renunț!

Share

share

COMENTARII (0)