Când viaţa unui om începe la 40 de ani

- Hai mănâncă şi tu Cristina!
- Nu pot, încă nu e ora 4...
- Hai că e 3 şi un pic...
- Nu, doamna Mirela. Am slăbit 12 kile în câteva luni şi mai vreau să slăbesc. Mă ţin de fix că îmi face tare bine.

Eram la Pescăria lui Matei la masă cu încă 16 oameni, angajaţii Zurli. Ne-am făcut obiceiul să începem vara cu un popas acolo. Aşa începem,
aşa închidem sezonul. Cristina stătea lângă mine. Lucrează la Zurli de vreo 2 săptămâni, dar nu apucasem să vorbim.

- Cum ai ajuns să lucrezi aici?
- Păi eu va urmăresc de mult timp. Citesc tot ce scrieţi şi sunt în grupul de grăsuţe. Am văzut când aţi anunţat că angajaţi şi am distribuit anunţul. Le-am tot zis prietenelor să vină. Şi-apoi m-am gândit să vin şi io.
- Unde ai mai lucrat?
- Nu lucrez de 10 ani. Am fost însoţitoarea fetiţei mele care are Sindrom Down. Nu am putut să merg nicăieri la muncă.

Mi-am amintit că am văzut-o cu fetiţa la Zurlandia. Cristina a venit la interviu împreună cu alţi oameni. Au vorbit cu Andrea, colega mea. Andrea a ales 4 finalişti pe care i-a chemat în probă la festival. 3 zile aveau să stea pe lângă noi, să îi vedem cum reacţionează şi acţionează. Am remarcat-o pe Cristina. Mi s-a părut omul soluţiilor şi nu din categoria celor care vin să-ţi semnaleze probleme. Le-am spus fetelor că mie îmi place ea, energia ei şi aş vrea să o luăm în echipa noastră.

- Câţi ani ai Cristina?
- Ieri am făcut 40.
- Wow, bravo! Mulţi înainte! Începi o viaţă nouă la 40 de ani.
- Nu, doamna Mirela, viaţa mea începe la 40 de ani. Am primit o şansă extraordinară şi o să am grijă de ea. Nu am putut să lipsesc nicio zi de lângă fetiţa mea pentru că făcea febra 41 când eu plecam. De când i-am spus că eu vin să lucrez la Zurli e cea mai fericită. Iar eu şi soţul meu avem o nouă şansă să ne trăim viaţa.

Doamne Doamne cred că e mulţumit. I-a ieşit şi de data asta :)

I-am povestit Cristinei că istoriile tuturor celor de la masă sunt oarecum asemănătoare. Toate au la mijloc destinul. I-am spus că eu nu am văzut nicio diplomă a niciunuia dintre angajaţii mei. Că nu mă interesează hârtiile, mă bucur de ce ştiu ei să facă şi vreau să ştiu că vor să înveţe. Şi atunci vor da proba cunoaşterii. Şi că principala condiţie să lucrezi cu mine e să fii un om bun. Oamenii răi nu rezistă.

Am scris acest articol în speranţa că o să inspire alţi oameni care cred că viaţa se termină într-o zi şi pe urmă trăieşti încă 20, 30 de ani într-o nemulţumire şi nefericire cruntă, dar nu faci nimic să schimbi lucrurile. Acţionaţi, aveţi încredere că meritaţi tot ce e mai bun pe lumea asta. Nu iese din prima, nici din a doua? Într-o zi o să iasă! Până atunci ai bucuria de a nu-ţi pierde speranţa.

Cristina spune că nici măcar nu a îndrăznit să viseze ce trăieşte astăzi. Sunt sigură că Dumnezeu i-a dat un premiu pe măsura misiunii pe care a primit-o. Şi când fericirea ta e şi fericirea copilului tău, înseamnă că l-ai prins pe Dumnezeu de amândouă picioarele. Ţine-l bine şi o să zbori deasupra tuturor visurilor pe care nici n-ai apucat să le visezi.

Share

share

COMENTARII (0)