Școala este pentru copii a doua casă. Și când ea arde, copiii rămân pe drumuri

Școala este pentru copii a doua casă. Și când ea arde, copiii rămân pe drumuri. Cumva, așa a sunat în mintea mea știrea că școala din Comandău a ars și 100 de copii nu mai au cum să țină cursuri. Am inbox-ul plin de cereri, de cazuri, de proiecte și întâmplări. Nici măcar nu apuc să le citesc pe toate. Și-atunci intervine destinul. Iar întâlnirea mea cu povestea școlii din jud. Covasna, ține de destin. Fusesem invitată la Sfântu Gheorghe de Asociația pentru Comunitate. O mână de suflete conduse de un băiat care se dă peste cap și aduce oameni care altfel n-ar ajunge în veci acolo. Despre școala din Comandău am aflat mai întâi de la Mirela și de la Cristina, apoi cu Daniel Santa am povestit despre campania "Le dăm școala înapoi". Când am auzit că 100 de copii sunt cumva izolați acolo, în inima munților și că lucrurile trebuie urnite din loc să li se refacă școala cât mai repede, nu la sfântul așteaptă, am hotărât să mă implic personal.
Am vorbit despre ce nevoi au și mi-a fost clar că aici e vorba despre bani și despre o susținere constantă în fața autorităților. Sfântu Gheorghe nu a fost niciodată pe lista noastră de spectacole, pe bilete, pentru că sălile sunt mici și costurile mari. Dar, dacă am veni gratis? Adică, eu să suport cheltuielile cu artiștii ia ei să se ocupe de sală, sunet, cazări și toți banii de pe bilete să meargă în contul reconstrucției școlii. S-au mișcat exemplar. Au pregătit partea de promovare, au găsit o sală mare într-o școală, proprietarul sunetului a venit gratis cu fetița lui, mare fan, hotelul ne-a susținut, mesele rezolvate... totul s-a întâmplat ca la carte. Nici nu au fost bine puse biletele în vânzare că deja erau epuizate. La insistența lor am decis să jucăm două spectacole. Asta însemna încă 300 de bilete care intrau în contul școlii. Am venit pentru spectacol cu o zi mai devreme. Ne-am dus în Comandău pe o iarnă ca-n filme, după câteva peripeții cu microbuzul care făcea cristiane pe zăpadă. Pe locul vechii școli ne așteptau copiii. Toți vorbitori de maghiară. Bineînțeles că ne-am înțeles și ei s-au distrat împreună cu noi. Au învățat "Am o căsuță mică" și le-am propus că vom fi alături de ei până vedem școala ridicată. A fost o emoție fantastică în ziua spectacolului când, la final, toți ne-am pus dorința de a vedea în Comandău o școală nouă și frumoasă.
Îmbrățișarea directorului a fost una extrem de sinceră, iar legătura dintre Gașca Zurli și copiii din Comandău este sigur o legătură trainică. Vom continua să susținem cauza lor și vom atrage alături de noi cât mai mulți oameni importanți, pentru că eu sunt sigură că împreună "Le dăm școala înapoi". Donează şi tu!
Conturi deschise pentru donaţii
Cei care nu pot să ajungă la evenimente, dar vor să se alăture campaniei, pot să facă donaţii în conturile de mai jos ale Asociaţiei Pro Comandau: RON: RO10BTRLRONCRT0288651301, EUR: RO57BTRLEURCRT0288651301, HUF: RO70BTRLHUFCRT0288651301, CUI: 34385327, COD CLIENT: 2886513. Donatorii de peste hotare au la dispoziţie şi următorul cod SWIFT: BTRLRO22.