Oamenii apar și dispar din viețile noastre, din motive numai de Dumnezeu știute

Oamenii apar și dispar din viețile noastre, din motive numai de Dumnezeu știute. Nu cred în ciorbe reîncălzite. Nu cred nici în despărțiri definitive. Nu cred că merită continuat ceva ce nu mai are continuare. Și atunci, cum e cu cei care tot apar și dispar? Multă vreme m-am străduit să le găsesc explicații. Să caut sensuri. Să fiu deșteaptă și profundă. N-am găsit nicio explicație. Și, cu cât ei reapar mai inocenți și mai drăgălași, cu atât mă mir eu mai tare. Să apari în viața mea după ani de absență, ca și când ne-am fi despărțit aseară și să continuăm discuții rămase neterminate în mileniul trecut este peste puterea mea de a înțelege. Și totuși, există în viețile noastre și astfel de persoane. Oameni care dispar, își trăiesc poveștile ca și când n-ai fi făcut parte niciodată din lumea lor și apoi, într-o zi, apar brusc și își continuă replica din scenariul lăsat pe masă în urmă cu câteva luni... zeci de luni. Ei bine, am încetat să le mai caut explicații. Nici măcar ei nu și le găsesc. Așa că am dat vina pe el (El) sau și mai corect (exact), i-am pasat Lui răspunderea pentru asta.

Dumnezeu știe pe ce criterii apar și dispar oamenii din viața mea. Și, ca să-mi fie mai ușor, le-am gândit existența în termeni cinematografici. În viața mea sunt oameni-filme și oameni-seriale. Sunt persoane care stau acolo, în preajma mea și trăim împreună dramele și comediile care nu se întâmplă. Unele filme sunt mai scurte, altele mai lungi. Categoria “seriale” cuprinde o distribuție demnă ori de Oscar, ori de Zmeura de aur. Pentru actorii unor seriale poți naște mari pasiuni. Ei pot crea dependență. În așa fel sunt construiți că (încât), la finalul fiecărui episod, să scrie VA URMA.

Uneori seriile vin mai multe deodată, alteori aștepți cu anii, până când apar poveștile noi. Dar și când vin, creează isterie. Fiica mea așteaptă "Urzeala Tronurilor", cu sufletul la gură. Eu mai sper la o serie din "Anatomia lui Grey". Până atunci, sunt spectatorul fidel al serialelor din viața mea. Mă mănâncă degetele să dau un play. Nici nu mai contează dacă are subtitrare sau nu... știu exact în ce registru e. Dar mă țin (abțin) încă, pentru că, atunci când te apuci de un serial, nu te oprești până nu vezi tot. Iar acum nu am timp. Cel puțin am învățat ceva până la vârsta asta: serialele apar când vor ele, dar nu dispar niciodată. Poți oricând să te uiți la reluări, până vine seria nouă. Sigur ești, mereu, la un buton distanță de serialul tău preferat.

Share

share

COMENTARII (0)