De ce copiii nu vor povestea de seară spusă pe întuneric
19 noiembrie 2016, 10:52 
De ce copiii nu vor povestea de seară spusă pe întuneric. Poate v-ați gândit la asta, poate nu. Poate, undeva în lume, există părerea unui specialist despre nevoia copiilor de a-i privi pe oamenii mari în timp ce le spun povestea. Eu am propria mea teorie. Copiii se uită la noi în timp ce le spunem povestea pentru că vor să o vadă în timp ce o ascultă. Sunt convinsă că ei, copiii, văd ce aud. Mult mai bine și mult mai clar decât oamenii mari. Imaginația lor nu e afectată de experiențe care să le tulbure desenul. Ei vor să vadă ce rostiți. Pentru ei, e și mai simplu să dea viață cuvintelor dacă le văd cum se nasc între buzele întredeschise. Noi am învățat că povestea de seară se spune cu lumina stinsă și cu copilul stând cu fața la perete, dacă se poate. De multe ori le spunem povestea sperând să adoarmă mai repede. Dar ei nu adorm. Mintea lor lucrează și mai abitir construind imagini din ceea ce aud. Încercați să vă amintiți de câte ori nu l-ati surprins stând sprijinit în cot și uitându-se la gura voastră în timp ce îi spuneați o povestea. Ei bine, ei transformă cuvintele în imagini și le așează în memorie. Nu întâmplător, câteodată, amintirile lor nu se potrivesc cu amintirile noastre. O expresie care pentru noi înseamnă ceva, s-ar putea să aibă o cu totul altă semnificație în albumul din memoria lor. Povestea se numește "povestea de seară".
Nu povestea de somn, nu povestea de adormit. Sau poate să fie de adormit dar pentru părinții obosiți ori bunicul răpus de o zi plină activități. Să ne amintim de câte ori nu ne-am întins în pat, rupți de oboseală și ne-am început povestea cu un căscat prelungit convinși fiind că, după primele propoziții, respirația copilului ne va semnala faptul că "l-am adormit". Într-un astfel de moment am inventat un personaj minunat. Adormisem eu și, într-o stare de semi-veghe, am amestecat povestea cu un vis și-a ieșit o poveste zăpăcită. Mayei i-a plăcut așa de mult că, din acel moment, a cerut numai povești zăpăcite. Așa s-a născut Zăpă-femeia care zăpăcește poveștile. Pentru un copil, povestea văzută ieșind din gura unui adult naște o lume nouă, pe care cel mic vrea să o exploreze cu toate simțurile întinse la maxim. Inclusiv cu somnul nostru întins peste răbdări.
Share
share