Toate fetițele vor să fie Prinţese. A mea voia să fie ursitoare

Toate fetițele vor să vie Prinţese. Sau Zâne. A mea dorea să fie Ursitoare. Pentru că ursitoarele noastre erau şi zâne şi prinţese şi fete care duceau veştile bune şi urările frumoase pentru copiii botezaţi. Când avea vreo 4 anișori, Maya privea cu ochii mari şi aproape uitând să respire, repetiţiile fetelor. A învăţat textul înaintea multora dintre ele. Momentul în care se machiau, se coafau şi îmbrăcau rochiile pline de volane, dantele şi voal era pentru ea ceva magic.

- Mama, când o să fiu mare o să pot şi eu să fiu ursitoare?

A avut răbdare 10 ani. I-am promis că va putea face asta după ce va intra la liceu. Nu mă întrebaţi de ce i-am spus asta atunci, astăzi mi se pare cel mai potrivit moment să facă asta. Până să îmbrace costumul de ursitoare şi să fie una dintre fetele care lasă gânduri bune pentru noul-născut, Maya a făcut diverse alte lucruri prin firmă. Pe la 6 ani şi-a câştigat banii de îngheţată făcând curat în birou. Ștergerea prafului, aspiratul, măturatul, aranjatul recuzitei sau punerea în ordine a hârtiilor de pe birou erau atribuţiile ei. Pe la 8 a fost o perioadă asistenta mea personală. O lăsam să răspundă la telefon( într-un anumit interval de ore) şi ea conştiincioasă nota numele persoanelor care m-au căutat şi motivul telefonului:

- Bună, sunt Maya, mama nu poate să vorbească. Cine sunteţi şi ce să-i transmit?

Sigur că am rugat câteva prietene să o sune şi să ia foarte în serios rolul ei, ca să prindă curaj, apoi chiar şi-a făcut treaba de-adevăratelea. Pe la 10 ani a început să scrie texte pentru spectacole. (Avea un concept în care să reunească toate personajele negative şi să le transforme în personaje pozitive) iar în paralel a învăţat să facă face-painting şi sâmbăta şi duminica era asistentă de face-painter. A pictat nenumăraţi copii şi ei o îndrăgeau foarte tare. Aşa că au trecut repede cei 10 ani care au despărţit-o de costumul de ursitoare. Am învăţat împreună textul pentru că la firmă o ascultă Andrea ( şefa lor) şi s-a prezentat conştiincioasă la repetiţii. Când a sosit ziua cea mare a fost extrem de emoţionată. Nu a fost uşor pentru că avea de susţinut 3 spectacole unul după altul, pentru că ştia exact că va avea toţi ochii pe ea şi că fiecare vorbă este atent cântărită de cei prezenţi. A făcut faţă cu bine. Nu ştiu prea mult detalii pentru că era foarte obosită când a ajuns acasă târziu în noapte. Dar era foarte fericită şi emoţionată.

“ Mama, Doamne, când vezi mămicile cum plâng şi cât sunt de fericite, şi bunicuţele cât sunt de încântate, şi taţii cât sunt ei de mândri. Naşele mi se par că sunt foarte, foarte emoţionate. E foarte frumos, abia aştept să mai merg! ”

Sunt o norocoasă să fi făcut ceva în care propriul meu copil să se simtă bine şi din care să-şi dorească să facă parte. Are agenda plină, sunt week-enduri multe în care vrea să ajungă la evenimentele de botez iar eu mă declar foarte fericită. Dacă vă nimeriţi la vreo petrecere şi ea e în echipa ursitoarelor o veţi recunoaşte foarte repede: e caldă şi bună, talentată şi foarte frumoasă. Toată-i mā-să! :)))))))))

Share

share

COMENTARII (0)