Am văzut primul meu campionat de fotbal pe Dealul de la Bobâlna

Câți ani aveați în 1986? i-am întrebat pe colegii mei din Gașca Zurli. Mi-au răspuns cu minus. Niciunul nu era născut.

- Unde vedem meciul? e întrebarea la ordinea zilei. Știți unde vedeam eu meciurile din Campionatul Mondial din 1986? Pe Dealul de la Bobâlna! Ăla pe care a avut loc Răscoala în care iobagii s-au ridicat împotriva grofilor unguri.

Locuiam cu părinții mei la Dej, un orășel mic fix în inima țării și singurul canal pe care îl prindeam la televizor era TVR-ul. Care nu transmitea campionatul pentru că nu juca echipa României. Și-atunci, tata și vecinii lui CFR-iști au găsit o soluție: au confecționat niște antene și-au luat televizoarele în brațe și au transformat dealul de la Bobâlna în cinematograf în aer liber.

Nu vă mai spun că în Dacia 1310 a tatălui meu intrau 8 oameni + 3 copii în portbagaj și televizorul în brațe. Acum când văd astfel de situații în India sau în Africa mă minunez în ce condiții trăiesc oamenii ăia.

Nu mă despart decât 30 de ani de primul meu cinematograf în aer liber. Români și unguri ne împărțeam în tabere și țineam fiecare cu nația lui. Tații noștri înjurau în toate limbile iar noi copiii făceam cea mai tare galerie.

Cred că a fost pentru prima oară când tata a ținut cu Ungaria. Pentru că acolo eram fele/fele ( așa se zice juma/juma în ungurește): jumătate de pe deal eram urmașii lui Gheorghe Doja, jumătate urmașii grofilor unguri și de data asta nu se mai băteau ca în 1437.

Îi povestesc Mayei și se uită la mine ca la filmele cu Stan și Bran - adică ceva dintr-o altă lume. “E istorie mamă”. Îmi dau seama că e istorie și pentru colegii mei din Gașca Zurli.

Eu mă uit la ei și zâmbesc la amintirea tuturor lucrurilor care îmi vin în fața ochilor minții.

Frumoase amintiri mai am. Tata avea câteva mari iubiri. Și cred, fără să exagerez, că fotbalul era iubirea lui cea mai mare și pe care o păstra împotriva tuturor trădărilor la care l-a supus de-a lungul vieții. Cred că tata stă în picioare pe marginea norilor și strigă la Iordănescu să-l scoată pe ăla sau să-l bage pe celălalt. Îl văd mobilizând toți Îngerii să facă galerie românilor. Își iubea Naționala de fotbal cum își iubea copiii și nepoții.